![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Drama creștinilor din Irak se prelungește, de la zi la zi. Dintr-o comunitate de aproximativ un milion de credincioși în anul 2000, astăzi Biserica creștină, prin toate confesiunile ei, numără mai puțin de 300.000 de membri. Alungați din satele lor, le-au fost confiscate casele și bisericile care, în mare majoritate, au devenit depozite de armament. Așa s-a întâmplat și cu mănăstirea Sfântului Gheorghe din orașul irakian Mosul. Christian Post scria, în ediția de 26 martie 2015, drama acestei mănăstiri istorice, aparținând Bisericii Chaldeene Răsăritene.
Biserica a fost bombardată în timpul nopții, călugării reușind să fugă cu puțin timp înaintea dezastrului. Dimineața a fost găsit steagul Statului Islamic arborat în ruinele mănăstirii, gest prin care gruparea radicală își asumă bombardamentul asupra locașului de cult irakian. Tot în această perioadă, mai multe case aparținând credincioșilor din regiunea Ninive au fost bombardate, așa cum informează Al Jazeera.com. Forțele jihadiste au dat foc la mai multe sate sunnite în care locuiau și creștini. În atac au fost distruse vestigii arheologice, între care se numără și Minaretul din Sinjar și un muzeu din Isa Zeway.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Evenimentul sângeros din Libia, de la malul Mării Mediterane – când 21 de creștini aparținând Bisericii Copte din Egipt au primit cununa muceniciei – pare că a fost uitat. Pentru lumea occidentală nu a fost decât o știre fugară, însă pentru creștinii orientali este viața care curge într-un singur sens – al Crucii. Cruce pentru că, de la zi la zi, cerul se îmbogățește cu noi martiri. Ultima veste din aceste părți de lume vine tot din Libia. Un alt creștin copt – Mansour Saad Awad a fost găsit decapitat la marginea orașului Meshili, din provincia Cirenaica. După ultimele informații prezentate de Al Jazeera.com, Mansour era originar din Egipt și lucra în Libia, la o fermă de pui. Singura lui „vină” pare să fi fost credința și nerenunțarea la Cruce. Astfel, în căutarea de mai bine pentru familia lui, el a găsit poarta Cerului și Împărăția lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Nuaman Masih, tânărul creștin incendiat în Vinerea Mare de un grup de musulmani, a trecut la Domnul
sursa: http://www.fides.org/en/news/37631-ASIA_PAKISTAN_The_Christian_boy_burnt_alive_b... Chinuit de durerile provocate de arsurile care i-au schingiuit mai bine de 55% din suprafața corpului, Nuaman Masih, tânărul pakistanez creștin, în vârstă de doar 14 ani, a trecut în această dimineață la Domnul, în spitalul Meo din Lahore. Bătut și incendiat în plină stradă doar pentru „vina” de a-L purta în suflet pe Hristos de un grup de tineri musulmani pe care nici măcar nu îi cunoștea, Nuaman și-a găsit până în ultima clipă alinare în flacăra credinței. Nu a judecat, nu a condamnat ci și-a purtat cu demnitate crucea până la final. „Acest episod plin de cruzime vine să arate o dată în plus ura care subjugă societatea de aici. Este încă o crimă sângeroasă alăturată celorlalte petrecute până acum. Atacurile în masă din cartierul creștin din Gojra, Shantinagar, sau cuplul creștin ars într-un cuptor de cărămidă, în luna noiembrie a anului 2014, sunt doar câteva dintre exemplele recente de creștini nevinovați care au fost arși de vii în numele credinței și a iubirii pentru Dumnezeu” a declarat pentru agenția de știri Fides Părintele James Channan, directorul „Centrului pentru Pace" din Lahore, centru ce are ca misiune promovarea inițiativelor de reconciliere și a dialogului inter-religios. „Aș spune că astăzi traversăm cea mai grea perioadă din istorie pentru viața creștinilor în Pakistan. Întâlnim la tot pasul ură, discriminare, suferință, opresiuni tot mai grele, toate animând episoade de cruntă persecuție. Întrebăm astăzi guvernul: unde este dreptatea? Unde sunt autorii multelor incidente de violență gratuită îndreptate fără milă împotriva creștinilor?” a conchis acesta.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
ISIS periclitează viața ultimilor creștini rămași în enclava din nordul Siriei
sursa: persecution.org O enclavă de creștini din Nord-Estul Siriei continuă să fie ținta atacurilor militanților ISIS. Luna trecută au fost răpiți mai mult de 150 de civili, aceștia rămânând și până în acest moment prizonieri ai grupurilor teroriste islamice. În aceste zone, unii creștini sunt hotărâți să rămână, însă alte mii au părăsit zona. Sate întregi au fost golite de creștini, sate care odată conțineau și până la 30 000 de creștini. Străzile satului Tel Tamer sunt goale cu excepția câtorva câini vagabonzi, a unui grup de luptători creștini și a câtorva localnici precum Athur Ishak, o mamă în vârstă de 32 de ani care a ales să rămână și să locuiască în satul său fantomă. Aceasta se petrece la scurt timp după ofensiva Statului islamic din februarie asupra a 11 din cele 35 de sate creștine așezate pe malurile râului Khabur din nordul Siriei. „Trebuie să rezistăm și să rămânem; nu trebuie să ne părăsim pământul”, spune Ishak după un atac cu mortiere petrecut la câteva sute de metri mai la vale. Tânăra mamă locuiește într-o casă mică împreună cu fiul său Ashur Francis, în vârstă de nouă ani, având pe unul dintre pereții casei o icoană cu Cina cea de Taină.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
„Misiunea noastră este să împușcăm, să măcelărim și să ucidem: Regimul de teroare al Boko Haram” - un nou raport al Amnesty International
„Misiunea noastră este să împușcăm, să măcelărim și să ucidem: Regimul de teroare al Boko Haram” - cel mai recent raport al Amnesty International, la împlinirea unui an de la răpirea celor 219 de fete din Chibok, oferă noi detalii despre răpirile în masă comise de Boko Haram, precum și despre amploarea și depravarea metodelor folosite de gruparea extremistă. Boko Haram - cuvintele care seamănă de mai bine de 13 ani de când a fost înființată gruparea, teroare, frică, lacrimi, groază. Orice asociere cu numele deja atât de cunoscutei grupări islamiste, creează de fiecare dată fiori reci. Boko Haram este cunoscută la momentul actual drept una dintre cele mai feroce organizații teroriste din lume. Numele organizației evocă lupta contra influenței culturii occidentale: „Boko” - cuvânt în limba hausa, care înseamnă „cărți” și „haram” - adică „păcat" sau „sacrilegiu”. Boko Haram s-ar traduce astfel, aproximativ, prin „educația occidentală este interzisă”, gruparea teroristă pretinzând că educația de tip occidental este un păcat și cerând islamizarea prin crimă a Africii. Gruparea a arătat în nenumărate rânduri că nu este de acord cu educarea fetelor, care ar trebui să stea să aibă grijă de casă, după Legea islamică Sharia. Actele teroriste pe care le inițiază vizează în special studenți și creștini, pe care îi amenință cu tortura sau moartea dacă nu se convertesc la islam, nu încetează să mai meargă la școală și nu poartă vălul islamic. Boko Haram a dezlănțuit în ultimii cinci ani o adevărată campanie de atacuri sângeroase cu bombă în Nigeria, vreme în care peste 7000 de persoane au murit. Răpirea celor 276 eleve din Chibok (o localitate din statul nigerian Borno) în urmă cu un an, pe 14 aprilie 2014, dintre care 219 sunt date în continuare dispărute, a îngrozit lumea întreagă. S-a tras atunci un uriaș semnal de alarmă asupra brutalității cu care acționează această grupare extremistă. Chiar dacă atacul a fost unul extrem de mediatizat la nivel mondial, din păcate este departe de a fi singurul de acest tip comis de Boko Haram. „Este foarte greu să estimăm câte persoane au fost răpite de Boko Haram până în prezent. Numărul femeilor și al fetelor răpite trece cel mai probabil de 2.000”, arată prestigioasa organizație în domeniul apărării drepturilor omului Amnesty International, în cel mai recent raport al său, intitulat „Misiunea noastră este să împușcăm, să măcelărim și să ucidem: Regimul de teroare al Boko Haram”. Amnesty susține că a numărat 38 de cazuri de răpiri în masă comise de această grupare islamistă, în baza mai multor mărturii, venite cu precădere din partea unor femei și fete care au reușit să evadeze din captivitatea extremiștilor. În ceea ce privește situația tinerelor răpite din Chibok, Amnesty International citează o sursă militară de prestigiu, potrivit căreia acestea au fost împărțite în trei sau patru grupuri fiind ținute ostatice în diferite tabere ale Boko Haram. Unele s-ar afla în pădurea Sambisa din statul Borno, altele în zona Lacului Ciad, în munții Gorsi din Camerun, iar aproximativ 70 de fete ar fi în Ciad. Armata nigeriană a afirmat anterior că știa unde se aflau fetele, dar a exclus orice operațiune de eliberare întrucât ar fi fost mult prea periculoasă. Cele 219 adolescente nu au mai fost văzute din luna mai a anului trecut, atunci când Boko Haram a făcut public un mesaj video. În filmare, aproximativ 100 dintre tinere apăreau purtând haine musulmane și recitând versete din Coran. Liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, a precizat atunci că toate fetele s-au convertit la islam și s-au căsătorit. Raportul Amnesty oferă noi detalii despre răpirile în masă comise de gruparea extremistă, precum și despre recrutarea forțată a băieților și bărbaților. „Dovezile prezentate în acest raport șocant, la împlinirea unui an de la răpirea celor 219 de fete din Chibok, subliniază amploarea și depravarea metodelor folosite de Boko Haram”, a declarat Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International. Bărbați și femei, băieți și fete, creștini și musulmani au fost uciși, răpiți și agresați cu o cruzime greu de imaginat de Boko Haram în timpul unei regim de teroare care a afectat milioane de oameni. Raportul se bazează pe 377 de interviuri, dintre care 189 dintre acestea făcute chiar cu victime și martori oculari la atacurile Boko Haram, 22 cu oficiali locali, 22 cu surse militare și 102 cu apărători ai drepturilor omului. Mărturiile vin de la femei, bărbați și copii, deopotrivă creștini și musulmani. Aproape toți cei intervievați au cerut să nu le fie desconspirată identitatea din motive de securitate. Prin urmare, toate numele folosite în raport sunt pseudonime. Fetele aflate în captivitatea grupării și care au reușit să se elibereze povestesc, cu ultimele rămășițe de forță sufletească rămase, cum au fost torturate, violate, tratate ca niște scalve și forțate să se căsătorească cu membri ai grupării. În înregistrarea făcută publică imediat după răpirea tinerelor din Chibok, liderul grupării, anunța de altfel că fetele sunt „simple sclave” și vor fi „vândute la piață ca orice altă marfă”. Unele dintre victime sunt forțate să ia parte la atacurile comise de grupare, fiind obligate să care muniția luptătorilor în timpul luptelor. Altele sunt folosite ca „momeală" pentru a ademeni barbații creștini spre moarte. Aisha, o tânără în vârstă de doar 19 ani, este una dintre fetele care au reușit să scape din infernul Boko Haram și care a acceptat să-și împărtășească trista poveste față de Amnesty International. În septembrie 2014 a fost răpită de la nunta unui prieten, împreună cu sora ei, mireasa și sora miresei. Toate patru au fost duse într-o tabără a Boko Haram în Gullak, în statul Adamawa, alăturându-se astfel altor peste 100 de fete răpite. O săptămână mai târziu, mireasa și sora acesteia au fost forțate să se căsătorească cu luptători ai Boko Haram. Timp de trei săptămâni după ce au ajuns în tabără au fost instruite să lupte, să folosească diferite arme și să fabrice bombe astfel încât să fie pregătite pentru atacurile ce urmau să aibă loc. După cele trei săptămâni de antrenament, au fost trimise să lupte alături de membrii Boko Haram în noi operațiuni. Aisha a fost trimisă într-un atac îndreptat chiar asupra satului său. Tortura sufletească era desăvârșită astfel prin obligația de a îndrepta armele împotriva celor dragi ei. În cele trei luni în care a fost sechestrată, Aisha povestește că a fost violată în mod repetat, uneori de grupuri de până la șase luptători. A fost obligată, de asemenea, să asiste la uciderea a mai mult de 50 de persoane, inclusiv a surorii ei. „Unii dintre ei au refuzat să convertească, nedorind să afle cum este renunțe la Dumnezeu. Unii au refuzat să învețe cum să-i omoare pe alții. Nu a mai existat nicio șansă pentru ei. Au fost condamnați cu toții la moarte. Cei uciși erau îngropați într-o groapă comună, nici aceia suficient de adâncă, astfel încât în aer plutea mereu un miros greu de cadavre intrate în putrefacție. Era mirosul morții...” . Primim astfel încă o dată, cu toții, lecția încărcată de înțelesuri a mucenicilor care au avut puterea de respinge din tot sufletul și cu tot curajul orice neadevăr, orice erezie ce lovește în credință, alegând cu bucurie moartea pentru Hristos, făcânde-se părtași ai cereștii Împărății a lui Hristos. Potrivit Amnesty International, Boko Haram ar trebui judecată pentru crime de război și crime împotriva umanității. Mai mult de 4.000 de persoane au fost ucise în decursul anului trecut de această grupare islamistă, și cel puțin 1.500 de persoane au fost ucise în primul trimestru al anului 2015.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
sursa: http://www.jpost.com/Middle-East/New-Islamic-State-video-shows-shooting-beheadin...
Materialul video, care durează 29 de minute, poartă logoul oficial al organizației media a Statului Islmic, Al-Furqan, fiind similar celui publicat în luna februarie, care înfățișa uciderea a 21 de creștini egipteni. Noua înregistrare, prezintă, alternativ, imagini de la execuțiile sângeroase a două grupuri, fiecare format din aproximativ 15 creștini etiopieni. Astfel, în vreme ce primul grup de bărbați, îmbrăcați în salopete portocalii, este decapitat pe o plajă, la malul mării, cei din cel de al doilea grup, îmbrăcați în costume negre, sunt executați prin împușcare în cap, într-o zonă din deșert. Creștinii sunt numiți „cruciați” și acuzați de faptul că ar dori moartea musulmanilor. Unul dintre militanții ce apare în spatele victimelor, purtând o mască neagră pe chip și agitând furios un pistol, proferează amenințări dure la adresa creștinilor care nu se vor converti pe viitor la islam sau care vor refuza să plătească o taxă specială, de protecție. „Sângele musulman vărsat în mâinile religiilor voastre nu este ieftin”, spune el, uitându-se tăios în obiectivul camerei de filmat. „Pentru națiunea crucii am un singur mesaj: Ne-am reîntors!" își continuă el amenințarea. Ministrul etiopian al Informațiilor, Redwan Hussein, a etichetat omorurile drept „crime împotriva umanității” și a spus că autoritățile încearcă să confirme identitatea celor uciși. Etiopia neavând însă ambasadă în Libia, operațiunea de verificare și identificare a victimelor este mult îngreunată.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Danion Vasile a trecut oficial la BOSV (Mitropolia Slătioara) -
Citat:
sursa: http://www.danionvasile.ro/blog/ |
|
|