![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Teodor Baconschi :
Citat:
|
|
#2
|
||||
|
||||
|
Nouă aparitie la Humanitas:
|
|
#3
|
|||
|
|||
|
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
Teoclit Dionisiatul - Dialoguri la Athos între cer și pământ. I. Monahismul Sfântului Munte. II. Teologia rugăciunii minții
![]() Centru mistic, dogmatic și liturgic al Ortodoxiei ecumenice, "grădină a Maicii Domnului", citadela monahismului și spiritualității ortodoxe, Sfântul Munte al Athosului n-a încetat de peste o mie de ani să fascineze și să intrige. Din acest spațiu spiritual vine și această carte de dialoguri duhovnicești. Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei îl iau agorele monastice de la poalele Athosului, dialogurile având drept obiect al apologiei nu filozofia, ci filocalia, nu bărbatul drept al cetății, ci omul sfânt al lui Dumnezeu Cel Preasfânt. Împletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) și patosul liric al confesiunii cu incandescența experienței mistice și rigoarea demonstrației teologice, Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, una dintre cele mai importante personalități teologice a Athosului contemporan, alcătuiesc o veritabilă "suma" a tradiției spirituale ortodoxe în întreaga ei profunzime și sublimitate. Pledând cu patos și radicalism în favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplației, a introversiunii și personalismului autenticului etos ortodox, ele destramă în termeni implacabili iluziile, platitudinea și inconsistența creștinismului secularizat al epocii noastre. Cuprins Teoclit Dionisiatul sau prologul în Grecia al dialogurilor la Athos (diac. Ioan I. Ică jr) Notă asupra ediției a doua a traducerii românești * I. Monahismul Sfântului Munte * II. Teologia rugăciunii minții * Anexa: Sfinții Părinți despre rugăciunea lui Iisus Postfață. Între Athos și Atena: note pe marginea unei dispute (diac. Ioan I. Ică jr) Lucrările monahului Teoclit Dionisiatul Prima ediție a apărut în două volume, dar editorul a decis în mod fericit să le reunească într-o unică tipăritură. http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=51
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 22.06.2015 at 19:56:43. |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Lucrarea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” este, așa cum notează autorul, un fel de volum II al „Jurnalului Athonit”, o continuare pentru cei care își doreau asta. Totuși, o cu totul altă carte, care poate fi și de sine stătătoare, fără a fi nevoie de cunoașterea „primului volum” pentru a începe lectura. „Trebuie spus de la bun început că am îndrăznit aici și ficțiune, nu doar jurnal, notele de calatorie și experiențele personale fiind trecute și printr-o accentuată literarizare, o altă cerință a entuziaștilor cititori”, a precizat Alexandru Rădescu.
„Athos. Însemnările netăcutelor cărări” de Alexandru Rădescu este „o carte în care stilul adoptat incită la lectură, cu o abordare „proaspătă” și mereu surprinzătoare (în sensul cel mai bun al lucrurilor!), fără inhibiții de formulare, fără artificii stilistice, care trece, ușor, „granița” însemnărilor exclusiv(e) de tip „jurnal de călătorie”, propunând un nou tip de percepție, provocator, în aceeași măsură, atât pentru autor cât și pentru cel care urmează să parcurgă pagina scrisă. În plus, o carte ce nu este gândită ca o analiză a fenomenului religios pe Muntele Athos, dar nu este nici o „repede privire” asupra acestui loc sfânt al Ortodoxiei” menționează Daniela Răducea, în Prefața cărții. Alexandru Rădescu este licențiat în Jurnalism. Timp de aproape 11 ani s-a ocupat de pagina IT&C de la Jurnalul Național și Jurnalul.ro, perioadă în care a fost desemnat „Jurnalistul IT&C al anului” în Gala Comunic@ții Mobile (2008) și a obținut premiul „Tânărul Jurnalist al anului, secțiunea IT&C” (2010), eveniment organizat de Freedom House. În 2012 face primul drum la Athos și în anul următor îi apare volumul „Jurnal athonit. Pagini de ucenicie” (co-autor, alături de Paul Slayer Grigoriu). Din noiembrie 2014 se concentrează pe proiecte personale: blogurile www.alexradescu.ro si www.umblarici.ro, precum și „Heritage România”, derulat prin intermediul Asociației Alexandrica, ONG înființat în 2013. De asemenea, are în pregătire un prim volum de versuri. Următoarea lansare a cărții „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” de Alexandru Rădescu, organizată de Editura Doxologia, va avea loc la Iași, pe 3 iulie a.c., de la ora 16.00, la Muzeul Unirii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea „Scriptură și Tradiție - Importanța și receptarea textului scripturistic în istoria Bisericii”. Cartea este semnată de pr. Mircea Basarab și face parte din Colecția „Biblioteca Biblică”.
Volumul reunește în cele 164 de pagini preocupări și studii privind importanța și receptarea textului scripturistic în istoria Bisericii, dintre care unele au fost deja publicate în limbile germană sau română, iar altele sunt oferite acum, pentru prima dată, cititorilor. „Problema autorității Sfintei Scripturi a reprezentat o preocupare mai veche, dar mereu actuală, care a fost motivată și de activitatea mea ecumenică ce a acoperit câteva decenii. Sfânta Scriptură constituie cartea de căpătâi a creștinilor. Toți fac apel la aceasta ca la o autoritate de necontestat, deși, din păcate, o interpretează adeseori diferit. Lăsând la o parte problema interpretării, am încercăt să arătăm de unde provine autoritatea Scripturii, de ce natură este ea și, de asemenea, cine garantează păstrarea textului biblic. Tot atât de interesantă este, iar pentru ortodocși foarte importantă, și Tradiția apostolică, din care o parte a fost fixată în scris, sub inspirația Duhului Sfânt, în Noul Testament. În dialogul cu Bisericile ieșite din Reformă, problema Tradiției este una dintre cele mai delicate. O parte dintre acestea acceptă Tradiția apostolică pentru că dovezi ale ei găsim chiar în Noul Testament. Mărturie despre existența și importanța acestei Tradiții dau, mai târziu, Sfinții Părinți, lucrările teologilor ortodocși și documentele recente ale Bisericii Ortodoxe în strădania ei de a defini, în dialogul ecumenic, Scriptura și Tradiția”, scrie autorul în cuvântul-înainte al cărții. Volumul „Scriptură și Tradiție – Importanța și receptarea textului scripturistic în istoria Bisericii” este structurat în 5 capitole după cum urmează: I. Autoritatea Sfintei Scripturi (în care autorul tratează despre Revelație și Scriptură, autoritatea divină a Vechiului Testament, formarea canonului biblic, inspirația Sfintei Scripturi etc.); II. Tradiția apostolică și relația ei cu Noul Testament (în care se vorbește despre Revelația dumnezeiască cuprinsă în Scriptură și Tradiție, Tradiția apostolică, fragmente ale unor mărturisiri de credință nou-testamentare etc.); III. Sfântul Vasile cel Mare și apelul la Tradiția Părinților; IV. În spiritul învățăturii „Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor noștri Părinți” și V. Exegeza canonică. Parcurgând cu atenție paginile acestei lucrări, cititorii vor putea deprinde sensul și orientarea pe care pr. Mircea Basarab a oferit-o exegezei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Cunoscutul teolog francez Jean‑Claude Larchet, autor deosebit de apreciat în lumea ortodoxă, revine în atenția cititorilor români cu un nou volum impresionant, atât prin mărime (559 de pagini), cât și prin conținut, asemenea celorlalte volume ale sale, bine cunoscute de acum. Lucrarea „Viața sacramen*tală“, traducere din limba franceză de Marinela Bojin, a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
[COLOR=#bc363b]D[/COLOR]in informațiile pe care ni le oferă cuvântul‑înainte al autorului, aflăm că prezentul volum „face parte dintr‑o serie de studii consacrate eclesiologiei ortodoxe, [și] are drept temă un aspect esențial din viața Bisericii: acordarea și primirea Sfintelor Taine sau Sacramente. Un volum viitor va înfățișa o altă dimensiune esențială, și anume viața liturgică”. Și continuă: „După ce am examinat aspectul instituțional al vieții bisericești, vom examina acum aspectul ei duhovnicesc, care este cel mai important, întrucât, în mod fundamental - după cum scrie Serghei Bulgakov - «Biserica lui Hristos nu este o instituție, ea este viața cea nouă care se trăiește cu Hristos și în Hristos, însuflețită de Sfântul Duh»… Omul poate primi plinătatea harului - izvorul tuturor bunătăților - numai în Biserica cea una a lui Hristos, pentru că aceasta este Trupul Său și pentru că îl are pe Duhul Sfânt prezent și lucrător în ea. Iar acest har mai întâi îi este împărtășit omului, în Hristos, de Duhul, prin Sfintele Taine sau Sacramente, care se săvârșesc numai în Sfânta Biserică și numai de către Sfânta Biserică”. În primul rând, ceea ce impresionează în perspectiva teologului din spatele acestui volum este viziunea preponderent patristică asupra Sfintelor Taine, mai exact, venită din partea profesorului de patrologie de la Universitatea din Strasbourg. În al doilea rând, împărțirea studiilor/volumelor sale, de care vorbește mai sus, este una înnoitoare, structural, seria propusă de el fiind așezată în sfera eclesiologiei. Seria domnului Larchet se vrea așadar una eclesiologică - cu alte cuvinte, nu împărțită în/nici strict dogmatică și liturgică - deoarece, precum am văzut, prima etapă din serie o constituie Biserica. De ce? Pentru că, am putea spune, totul pleacă din Biserică, căci ea, trup tainic al lui Hristos (cf. 1 Corinteni 12, 27), Mântuitorul lumii, care s‑a făcut pe Sine Biserică tainică în trupul celor care cred în El. Deci Biserica este spațiul mântuirii, comunitate ce arvunește sau viețuiește anticipat în Împărăția lui Dumnezeu (cf. Matei 12, 28; Luca 10, 9, 11 etc.). Vorbim așadar în cazul nostru de studiul eclesiologiei, al vieții „eclesiei” lui Dumnezeu, constituită de și prin El și după porunca Lui și pentru care a și fost trimis de Tatăl (cf. Luca 4, 43 etc.). În Biserică, omul intră prin Sfintele Taine, aflând și trăind astfel viața sacramentală. În cadrul acesteia, automat creștinul primește prin învățătură dogmele acesteia. Avem prin urmare o dogmatică primită și înțeleasă eclesiologic. Nu întâmplător, volumul următor din seria profesorului Larchet se va concentra pe „viața liturgică” în general, ca aprofundare a vieții întru adevăr (dogme) și Taine. Viziunii sale nu‑i lipsește nici dinamismul, mărturia sfintei tradiții fiind pusă în cumpănă cu contribuțiile actuale în domeniu, din toate disciplinele teologice, dar și cu provocările seculare ale epocii. Cât privește acestea din urmă, să ne referim, de pildă, mai ales la cele de ordin moral, cum sunt legile și practicile sexuale deviante, divorțul, avortul etc., care atacă integritatea familiei și, implicit, Taina Cununiei, sau la frecvența cu care se primește Sfânta Împărtășanie, mai des sau mai rar, un subiect arzător pentru foarte mulți clerici și creștini în general, căruia autorul îi dedică mai multe pagini. Desigur, acesta se leagă și de Taina Pocăinței, vizavi de care, din cauza slăbirii vie*ții eclesiale, s‑au născut diverse practici fără temei în sfânta tradiție. Structural, cartea cuprinde un prim capitol privitor la Sfintele Taine în general, înțelese ca „izvoare ale vieții duhovnicești pentru creștini”, continuă cu alte șapte capitole dedicate, fiecare în parte, celor șapte Sfinte Taine, apoi cu un ultim capitol, foarte interesant, numit „Sinergia sacramentală”, care încearcă să răspundă la destul de multe probleme, ce variază de la o confesiune la alta, legate de lucrarea harului în om și de efortul acestuia întru dobândirea lui prin Sfintele Taine, în special, și prin rugăciune, în general.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| recomandari editoriale | catalinabalhui | Generalitati | 12 | 13.11.2012 04:04:13 |
| aparitii editoriale | gratia47 | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 15.03.2008 00:52:04 |
|
|