Aparitii editoriale

[tabitha]

Teodor Baconschi :

O primă impresie despre volumul lui Ioan Paul al II-lea ”În mâinile Domnului. Însemnări personale 1962-2003”, tradus din polonă la Humanitas.
E jurnalul de bord a patru decenii de reculegere organizată, conform practicii catolice: în anumite zile, cu anumite teme teologice. Ordonarea notațiilor pleacă de la metoda recomandată în ”Exercițiile spirituale” ale sfântului Ignațiu de Loyola, fondatorul faimoasei Societas Jesu (ordinul iezuit).
Scrisul Sfântului Părinte (așternut în cele două agende care furnizează baza ediției) este strunit, elegant, disciplinat spiritual. Autorul aderă la un soi de cristocentrism marianic: Fecioara la poalele Crucii. Spiritualitatea sa personală e dominată de motivul smereniei și de imperativul ”rugăciunii perseverente”.
Am sesizat deja câteva aluzii la rugăciunea isihastă, ca dovadă că - fidel Bisericii Romane - Papa a fost încă din tinerețea sa sacerdotală, în Cracovia comunistă, atent și la moștenirea mistică a Răsăritului ortodox.

[tabitha]

Nouă aparitie la Humanitas:

http://www.ziare.com/cultura/carte/c...de-ani-1360151

[Mihailc]

Teoclit Dionisiatul - Dialoguri la Athos între cer şi pământ. I. Monahismul Sfântului Munte. II. Teologia rugăciunii minţii



Centru mistic, dogmatic şi liturgic al Ortodoxiei ecumenice, "grădină a Maicii Domnului", citadela monahismului şi spiritualităţii ortodoxe, Sfântul Munte al Athosului n-a încetat de peste o mie de ani să fascineze şi să intrige. Din acest spaţiu spiritual vine şi această carte de dialoguri duhovniceşti. Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei îl iau agorele monastice de la poalele Athosului, dialogurile având drept obiect al apologiei nu filozofia, ci filocalia, nu bărbatul drept al cetăţii, ci omul sfânt al lui Dumnezeu Cel Preasfânt.
Împletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) şi patosul liric al confesiunii cu incandescenţa experienţei mistice şi rigoarea demonstraţiei teologice, Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, una dintre cele mai importante personalităţi teologice a Athosului contemporan, alcătuiesc o veritabilă "suma" a tradiţiei spirituale ortodoxe în întreaga ei profunzime şi sublimitate. Pledând cu patos şi radicalism în favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplaţiei, a introversiunii şi personalismului autenticului etos ortodox, ele destramă în termeni implacabili iluziile, platitudinea şi inconsistenţa creştinismului secularizat al epocii noastre.

Cuprins

Teoclit Dionisiatul sau prologul în Grecia al dialogurilor la Athos (diac. Ioan I. Ică jr)
Notă asupra ediţiei a doua a traducerii româneşti

*

I. Monahismul Sfântului Munte

*

II. Teologia rugăciunii minţii

*

Anexa: Sfinţii Părinţi despre rugăciunea lui Iisus
Postfaţă. Între Athos şi Atena: note pe marginea unei dispute (diac. Ioan I. Ică jr)
Lucrările monahului Teoclit Dionisiatul

Prima ediţie a apărut în două volume, dar editorul a decis în mod fericit să le reunească într-o unică tipăritură.

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=51

[cristiboss56]

Lucrarea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” este, așa cum notează autorul, un fel de volum II al „Jurnalului Athonit”, o continuare pentru cei care îşi doreau asta. Totuşi, o cu totul altă carte, care poate fi şi de sine stătătoare, fără a fi nevoie de cunoaşterea „primului volum” pentru a începe lectura. „Trebuie spus de la bun început că am îndrăznit aici şi ficţiune, nu doar jurnal, notele de calatorie şi experienţele personale fiind trecute şi printr-o accentuată literarizare, o altă cerinţă a entuziaştilor cititori”, a precizat Alexandru Rădescu.
„Athos. Însemnările netăcutelor cărări” de Alexandru Rădescu este „o carte în care stilul adoptat incită la lectură, cu o abordare „proaspătă” şi mereu surprinzătoare (în sensul cel mai bun al lucrurilor!), fără inhibiţii de formulare, fără artificii stilistice, care trece, uşor, „graniţa” însemnărilor exclusiv(e) de tip „jurnal de călătorie”, propunând un nou tip de percepţie, provocator, în aceeaşi măsură, atât pentru autor cât şi pentru cel care urmează să parcurgă pagina scrisă. În plus, o carte ce nu este gândită ca o analiză a fenomenului religios pe Muntele Athos, dar nu este nici o „repede privire” asupra acestui loc sfânt al Ortodoxiei” menționează Daniela Răducea, în Prefața cărții.
Alexandru Rădescu este licențiat în Jurnalism. Timp de aproape 11 ani s-a ocupat de pagina IT&C de la Jurnalul Naţional şi Jurnalul.ro, perioadă în care a fost desemnat „Jurnalistul IT&C al anului” în Gala Comunic@ţii Mobile (2008) şi a obţinut premiul „Tânărul Jurnalist al anului, secţiunea IT&C” (2010), eveniment organizat de Freedom House. În 2012 face primul drum la Athos şi în anul următor îi apare volumul „Jurnal athonit. Pagini de ucenicie” (co-autor, alături de Paul Slayer Grigoriu). Din noiembrie 2014 se concentrează pe proiecte personale: blogurile www.alexradescu.ro si www.umblarici.ro, precum şi „Heritage România”, derulat prin intermediul Asociaţiei Alexandrica, ONG înfiinţat în 2013. De asemenea, are în pregătire un prim volum de versuri.
Următoarea lansare a cărții „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” de Alexandru Rădescu, organizată de Editura Doxologia, va avea loc la Iași, pe 3 iulie a.c., de la ora 16.00, la Muzeul Unirii.

[cristiboss56]

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea „Scriptură şi Tradiţie - Importanţa şi receptarea textului scripturistic în istoria Bisericii”. Cartea este semnată de pr. Mircea Basarab şi face parte din Colecţia „Biblioteca Biblică”.
Volumul reuneşte în cele 164 de pagini preocupări şi studii privind importanţa şi receptarea textului scripturistic în istoria Bisericii, dintre care unele au fost deja publicate în limbile germană sau română, iar altele sunt oferite acum, pentru prima dată, cititorilor. „Problema autorităţii Sfintei Scripturi a reprezentat o preocupare mai veche, dar mereu actuală, care a fost motivată şi de activitatea mea ecumenică ce a acoperit câteva decenii. Sfânta Scriptură constituie cartea de căpătâi a creştinilor. Toţi fac apel la aceasta ca la o autoritate de necontestat, deşi, din păcate, o interpretează adeseori diferit. Lăsând la o parte problema interpretării, am încercăt să arătăm de unde provine autoritatea Scripturii, de ce natură este ea şi, de asemenea, cine garantează păstrarea textului biblic. Tot atât de interesantă este, iar pentru ortodocşi foarte importantă, şi Tradiţia apostolică, din care o parte a fost fixată în scris, sub inspiraţia Duhului Sfânt, în Noul Testament. În dialogul cu Bisericile ieşite din Reformă, problema Tradiţiei este una dintre cele mai delicate. O parte dintre acestea acceptă Tradiţia apostolică pentru că dovezi ale ei găsim chiar în Noul Testament. Mărturie despre existenţa şi importanţa acestei Tradiţii dau, mai târziu, Sfinţii Părinţi, lucrările teologilor ortodocşi şi documentele recente ale Bisericii Ortodoxe în strădania ei de a defini, în dialogul ecumenic, Scriptura şi Tradiţia”, scrie autorul în cuvântul-înainte al cărţii.
Volumul „Scriptură şi Tradiţie – Importanţa şi receptarea textului scripturistic în istoria Bisericii” este structurat în 5 capitole după cum urmează: I. Autoritatea Sfintei Scripturi (în care autorul tratează despre Revelaţie şi Scriptură, autoritatea divină a Vechiului Testament, formarea canonului biblic, inspiraţia Sfintei Scripturi etc.); II. Tradiţia apostolică şi relaţia ei cu Noul Testament (în care se vorbeşte despre Revelaţia dumnezeiască cuprinsă în Scriptură şi Tradiţie, Tradiţia apostolică, fragmente ale unor mărturisiri de credinţă nou-testamentare etc.); III. Sfântul Vasile cel Mare şi apelul la Tradiţia Părinţilor; IV. În spiritul învăţăturii „Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor noştri Părinţi” şi V. Exegeza canonică. Parcurgând cu atenţie paginile acestei lucrări, cititorii vor putea deprinde sensul şi orientarea pe care pr. Mircea Basarab a oferit-o exegezei.

[cristiboss56]

Cunoscutul teolog francez Jean‑Claude Larchet, autor deosebit de apreciat în lumea ortodoxă, revine în atenţia cititorilor români cu un nou volum impresionant, atât prin mărime (559 de pagini), cât şi prin conţinut, asemenea celorlalte volume ale sale, bine cunoscute de acum. Lucrarea „Viaţa sacramen*tală“, traducere din limba franceză de Marinela Bojin, a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
[COLOR=#bc363b]D[/COLOR]in informațiile pe care ni le oferă cuvântul‑înainte al autorului, aflăm că prezentul volum „face parte dintr‑o serie de studii consacrate eclesiologiei ortodoxe, [şi] are drept temă un aspect esenţial din viaţa Bisericii: acordarea și primirea Sfintelor Taine sau Sacramente. Un volum viitor va înfăţişa o altă dimensiune esenţială, și anume viaţa liturgică”. Şi continuă: „După ce am examinat aspectul instituțional al vieții bisericeşti, vom examina acum aspectul ei duhovnicesc, care este cel mai important, întrucât, în mod fundamental - după cum scrie Serghei Bulgakov - «Biserica lui Hristos nu este o instituţie, ea este viaţa cea nouă care se trăieşte cu Hristos şi în Hristos, însufleţită de Sfântul Duh»… Omul poate primi plinătatea harului - izvorul tuturor bunătăţilor - numai în Biserica cea una a lui Hristos, pentru că aceasta este Trupul Său şi pentru că îl are pe Duhul Sfânt prezent şi lucrător în ea. Iar acest har mai întâi îi este împărtăşit omului, în Hristos, de Duhul, prin Sfintele Taine sau Sacramente, care se săvârşesc numai în Sfânta Biserică şi numai de către Sfânta Biserică”.
În primul rând, ceea ce impresionează în perspectiva teologului din spatele acestui volum este viziunea preponderent patristică asupra Sfintelor Taine, mai exact, venită din partea profesorului de patrologie de la Universitatea din Strasbourg. În al doilea rând, împărţirea studiilor/volumelor sale, de care vorbeşte mai sus, este una înnoitoare, structural, seria propusă de el fiind aşezată în sfera eclesiologiei.
Seria domnului Larchet se vrea aşadar una eclesiologică - cu alte cuvinte, nu împărţită în/nici strict dogmatică şi liturgică - deoarece, precum am văzut, prima etapă din serie o constituie Biserica. De ce? Pentru că, am putea spune, totul pleacă din Biserică, căci ea, trup tainic al lui Hristos (cf. 1 Corinteni 12, 27), Mântuitorul lumii, care s‑a făcut pe Sine Biserică tainică în trupul celor care cred în El. Deci Biserica este spaţiul mântuirii, comunitate ce arvuneşte sau vieţuieşte anticipat în Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Matei 12, 28; Luca 10, 9, 11 etc.). Vorbim aşadar în cazul nostru de studiul eclesiologiei, al vieţii „eclesiei” lui Dumnezeu, constituită de şi prin El şi după porunca Lui şi pentru care a şi fost trimis de Tatăl (cf. Luca 4, 43 etc.). În Biserică, omul intră prin Sfintele Taine, aflând şi trăind astfel viaţa sacramentală. În cadrul acesteia, automat creştinul primeşte prin învăţătură dogmele acesteia. Avem prin urmare o dogmatică primită şi înţeleasă eclesiologic. Nu întâmplător, volumul următor din seria profesorului Larchet se va concentra pe „viaţa liturgică” în general, ca aprofundare a vieţii întru adevăr (dogme) şi Taine.
Viziunii sale nu‑i lipseşte nici dinamismul, mărturia sfintei tradiţii fiind pusă în cumpănă cu contribuţiile actuale în domeniu, din toate disciplinele teologice, dar şi cu provocările seculare ale epocii. Cât priveşte acestea din urmă, să ne referim, de pildă, mai ales la cele de ordin moral, cum sunt legile şi practicile sexuale deviante, divorţul, avortul etc., care atacă integritatea familiei şi, implicit, Taina Cununiei, sau la frecvenţa cu care se primeşte Sfânta Împărtăşanie, mai des sau mai rar, un subiect arzător pentru foarte mulţi clerici şi creştini în general, căruia autorul îi dedică mai multe pagini. Desigur, acesta se leagă şi de Taina Pocăinţei, vizavi de care, din cauza slăbirii vie*ţii eclesiale, s‑au născut diverse practici fără temei în sfânta tradiţie.
Structural, cartea cuprinde un prim capitol privitor la Sfintele Taine în general, înţelese ca „izvoare ale vieţii duhovniceşti pentru creştini”, continuă cu alte şapte capitole dedicate, fiecare în parte, celor şapte Sfinte Taine, apoi cu un ultim capitol, foarte interesant, numit „Sinergia sacramentală”, care încearcă să răspundă la destul de multe probleme, ce variază de la o confesiune la alta, legate de lucrarea harului în om şi de efortul acestuia întru dobândirea lui prin Sfintele Taine, în special, şi prin rugăciune, în general.