Poezii preferate...

[Mihnea Dragomir]

Poemul esentelor

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii,
Iar eu am visat azi-noapte ca mi-am pierdut papucii...
Desi stiam înca din lenesa tinerete
Ca naratiunea, ironia, imaginile glumete
N-au ce cauta în cadente:
Ca poezia tine de esente.
Eu însa, elev fiind, ca toti naucii,
Îmi pierdusem - pe coridoare ori în sali – papucii
Si-i cautam, desi era ora de fizica,
Desi acuzat eram ca nu ma dedau la metafizica,
De catre ceilalti versificatori din urbe,
Ci ca tot umblam prin scaieti, grohotisuri si turbe.
Îmi cautam, deci, papucii cu pompoane albastrii
Pe sub banci, pe sub catedre, pe sub sepcarii
(Adica sirurile de sepci atârnate de cuiere,
Daca-mi îngaduiti aceasta putere
De a da cuvântului o semnificatie
Alta decât cea oferita spre consumatie),
Stiind prea bine ca la o anumita etate
Se poate cauta un nasture cazând în eternitate,
Sa poti asa-ntr-o doara sa chemi pe Cineva,
Prin candeluri o raza silind a furnica
Si ca poti sari raiului ulucii
Cautându-ti papucii,
Noaptea prin sali de marmura multicolora,
Cuprins de spaima ca n-ajungi la ora,
Ca poti culege zilnic în geanta
Câte-un bulgare ori piatra boanta,
Precum a facut acel factor postal –
(Cu numele piesei de sah numita cal)
Ducând locuitorilor telegrama ori chitanta –
Un palat de-a pus jos toata Franta.

L. Dimov