Istorii cu talc

[cristiboss56]

Pe măsură ce se apropie ziua venirii lui Hristos, privilegiul de „a crede în El” și de „a pătimi pentru El” devine mai mare (Filipeni 1, 29).
Părinții nevoitori din veacul al patrulea au vorbit despre sfârșitul lumii. Odată, un ucenic și-a întrebat starețul:
– Ce am făcut noi, avva?
Și bătrânul a răspuns:
– Noi am făcut jumătate din ce-au făcut părinții noștri.
– Dar ce vor face monahii care vor veni după noi?, a întrebat din nou.
– Ei vor face jumătate din ceea ce facem noi.
– Și ce vor face creștinii de pe urmă?, a întrebat ucenicul.
– Aceia abia vor putea să păstreze credința, dar ei vor fi mai slăviți în Cer decât părinții noștri, care puteau să învie morții.
De aceea, se cuvine credincioșilor „să umble întru viață sfântă și în cucernicie, așteptând și dorind a fi mai degrabă venirea zilei lui Dumnezeu” (2 Petru 3, 11-12), dând mulțumită Domnului, Care S-a făcut nouă Paști și „dreptate și sfințire și izbăvire” (1 Corinteni 1, 30).
În același timp, trebuie să nu încetăm a cere în rugăciune o cât mai desăvârșită și neclintită părtășie în veșnica Sa Împărăție, dimpreună cu cetele tuturor sfinților care, prin harul Său, ne-au fost dați ca mărturii ale mângâierii nestricăcioase care îi așteaptă pe „cei ce au iubit arătatea Lui” (2 Timotei 4, 8).
[Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 118-119]

[cristiboss56]

Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.
Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.
Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:
- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.
Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.
- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.
Dar bărbatul era hotărât:
- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.
Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:
- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.
S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:
- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie
Un monah antiohian de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni si, zăbovind el acolo, a sfârsit cele ce avea de trebuintă, dar nu stia ce să facă. Si sezând în biserică se scârbea de aceasta. Plecând, a adormit putin si L-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos grăindu-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri si să-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai pentru dânsul un galben si-ti voi da zapis la mână, si când va veni Iisus ti-l va da!""
Desteptându-se monahul si rugându-se, a crezut cuvântului si, mergând, l-a aflat pe iconom căruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Si a zis iconomul: "Dar când are să vină Iisus să mi-l dea?". Iar monahul a răspuns: "Eu precum am auzit, ti-am spus, tu cum stii, asa să faci". Atunci a zis iconomul: "Fă-ti zapisul!". Si a sezut monahul de a scris asa: "Eu, Ioan, călugărul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Stefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi! Si pentru încredintare am făcut acest zapis al meu si, când va veni Iisus Hristos, ti-l va da". Apoi, luând galbenul, a plecat.
Iar în noaptea următoare a văzut iconomul în vis pe cineva grăindu-i: "Ia-ti galbenul si să-mi întorci zapisul monahului!". El însă nu voia, grăind: "Acela a zis că Iisus va veni si-mi va plăti". Iarăsi a zis: "Eu sunt Iisus, ia-ti dar galbenul si-mi dă zapisul călugărului. Sau vrei să iei mai mult? Iată, este al tău!". Si desteptându-se, a trimis niste oameni după monah, zicându-le: "Oriunde îl veti afla pe acel monah, să-l aduceti la mine!". Si aflându-l, i-au zis: "Mergi, că te cheamă iconomul!".
Acesta, temându-se, zicea întru sine că acela s-a căit si vrea să-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfială, iar acela văzându-l, i-a zis: "Părinte, mai ia si alti galbeni, câti vei voi, si-mi fă zapis!". Părintele i-a răspuns: "Iartă-mă, dar mai multi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben". Iar cei ce au auzit, s-au mirat si au proslăvit făgăduintele Domnului cele nemincinoase

[cristiboss56]

Doi oameni munceau în aceeaşi pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau topoarele cu aceeaşi măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească, decât câteva clipe pentru a-şi mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apusul soarelui, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase de doborât copacul cu trunchiul gros. Începuseră în acelaşi timp, iar cei doi arbori erau la fel ca dimensiuni.
Primului tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor. „Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?“
Celălalt tăietor zâmbi: „Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea“.
Sufletul nostru este asemenea unei securi. Să nu-l lăsăm să ruginească. Să-l ascuţim câte puţin în fiecare zi. Cum? Vă propun o scurtă reţetă: Îmbrăţişaţi în fiecare zi persoanele dragi. Fiţi iubitori faţă de toţi. Zâmbiţi! Rugaţi-vă! Ajutaţi pe cei din preajma voastră dacă au nevoie de sprijinul vostru. Uitaţi-vă la cer şi priviţi spre înalt. Viaţa e o luptă de care trebuie să ne bucurăm, nu ceva pe care e nevoie să o îndurăm.

[cristiboss56]

Într-o sâmbătă, la biserica părintelui Ioan cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserică. S-a nimerit să fie acolo si un crestin care venea de departe, asa că l-au chemat la masă.
Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare:
- Mie să nu îmi aduceti, că nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc sase.
Părintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să postesti, nu te lăuda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, desi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalti să nu îsi dea seama de postul său. Nu a trâmbitat ca tine că este nevoitor.
Odată, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părtile multime de părinti, după cum le era obiceiul. Si după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei si au sezut toti la masă si au început a mânca. Iar un bătrân oarecare din cei străini care veniseră la praznic nu mânca nimic altceva decât pâine goală. Egumenul, luând seama că nu mănâncă, l-a poftit ca să ospăteze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, răspunzând, a zis egumenului în auzul tuturor părintilor: "Iartă-mă, părinte, că eu nu mănânc niciodată fiertură, decât pâine cu sare". Si sculându-se un bătrân, i-a grăit: "Mai bine ar fi fost de ai fi mâncat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decât să-ti arăti si să-ti spui viata si postirea ta în vederea si auzirea a tot soborul, postire care îti este zadarnică".

[florin.oltean75]

Într-o sâmbătă, la biserica părintelui Ioan cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserică. S-a nimerit să fie acolo si un crestin care venea de departe, asa că l-au chemat la masă.
Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare:
- Mie să nu îmi aduceti, că nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc sase.
Părintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să postesti, nu te lăuda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, desi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalti să nu îsi dea seama de postul său. Nu a trâmbitat ca tine că este nevoitor.
Odată, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părtile multime de părinti, după cum le era obiceiul. Si după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei si au sezut toti la masă si au început a mânca. Iar un bătrân oarecare din cei străini care veniseră la praznic nu mânca nimic altceva decât pâine goală. Egumenul, luând seama că nu mănâncă, l-a poftit ca să ospăteze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, răspunzând, a zis egumenului în auzul tuturor părintilor: "Iartă-mă, părinte, că eu nu mănânc niciodată fiertură, decât pâine cu sare". Si sculându-se un bătrân, i-a grăit: "Mai bine ar fi fost de ai fi mâncat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decât să-ti arăti si să-ti spui viata si postirea ta în vederea si auzirea a tot soborul, postire care îti este zadarnică".

De ce lauda de sine (placerea de sine) nu miroase a bine?

Unde este defectiunea?

Dumnezeu se lauda pe Sine? Ii place sa se laude pe Sine?

[cristiboss56]

În prealabil postat de florin.oltean75

De ce lauda de sine (placerea de sine) nu mioroase a bine?

Unde este defectiunea?

Lipsa smereniei naruie totul , caci lauda de sine e sora cu mandria si trufia , apoi nu uita ce a spus Mantuitorul cand a facut referire la postire , sa nu-ti arati fata ta posomorata , sa nu te exteriorizezi , sa nu smintesti deci pe cei din jurul tau .
Citeste frate si ai sa vezi cate "defectiuni" gasesti la cel laudaros si fatarnic !

[cristiboss56]

O profesoară de religie a mers cu un grup de elevi într-un pelerinaj la o mănăstire. Au venit cu ea si patru elevi care erau foarte obraznici. Tot drumul au făcut gălăgie. Profesoara sovăise înainte să îi ia la drum. Auzise că unul dintre ei se culca cu o colegă de clasă, si îsi asuma o mare responsabilitate dacă îi lua. Trebuia să fie foarte atentă. Dar s-a decis să îi ia.
La mănăstire, grupul s-a întâlnit cu un părinte cu viată sfântă, un pustnic care venise să se împărtăsească. Era foarte slab, din cauza posturilor aspre. Când vorbea despre Dumnezeu, avea ochii în lacrimi. Printre altele, le-a spus copiilor:
- Trebuie să trăiti în asa fel încât, atunci când veti fi mari, să nu vă pară rău că v-ati pierdut tineretea. O singură viată avem în această lume. Să o folosim cât mai bine, pentru a dobândi raiul.
Părintele nu le-a vorbit mult elevilor, dar cuvintele lui i-au impresionat pe doi dintre cei patru copii-problemă. Unul dintre cei doi era chiar cel care păcătuia cu colega lui. Pe drumul de întoarcere, ei au vorbit mult cu profesoara de religie. Pelerinajul i-a convins să îsi schimbe viata.
Numai că ceilalti doi prieteni ai lor nu erau deloc încântati de această schimbare, pe care nu o întelegeau. Îi tot ironizau pe prietenii lor care nu mai mergeau în baruri si nici la petreceri zgomotoase. Acestia veneau rareori pe la petreceri si se purtau cu totul altfel decât înainte. De asta erau luati peste picior de colegii lor. Dar ei se hotărâseră să nu răspundă la ironiile celorlalti. Cei doi prieteni ai lor au râs o vreme de ei, tot încercând să îi convingă să nu mai meargă la biserică. Dar nu au reusit. Mai mult încă, unul din ei, văzând cum cei doi tineri duceau o viată curată, s-a dus si el de câteva ori la biserică. La început din curiozitate, dar până la urmă a începu să îi placă.
Si astfel, datorită unui pelerinaj si întelepciunii unei profesoare de religie, trei tineri si-au îndreptat pasii pe calea mântuirii.