Sa ne impartasim saptamanal

[catalin2]

În prealabil postat de Yasmina

Stiu regula cu a nu pune nimic in gura dupa ora 12,dar cum ramane cu pregatirea dinainte?
Nu poti sa zici ca de exemplu te duci cu o zi inainte la o nunta,o petrecere,te imbeti,mananci pana pocnesti si apoi te impartasesti Duminica...
Cu masura desigur,dar ma intrebam daca totusi este permis acest gen de entertainment daca chiar dorim sa ne impartasim a doua zi?

De obicei se tine post 3 zile inainte.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

De obicei se tine post 3 zile inainte.

Cătălin, dacă te împărtășești săptămînal nu ții 3 zile de post înainte. Ar însemna că sîmbăta e mereu zi de post deoarece duminica e Liturghia - ceea ce intră în conflict cu Canonul 66 apostolic. Nu?

Dar cum tu nu te împărtășești la fiecare Liturghie, ar fi bine să nu dai sfaturi vizavi de practica celor mai puțini dintre creștinii ortodocși care chiar iau în serios Canonul 9 apostolic. Sau

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Florin-Ionut

ortodocși care chiar iau în serios Canonul 9 apostolic. Sau

Ferice de crestinii ce pot respecta canonul 9 apostolic, dupa ce in prealabil
cercetarea de sine nu a relevat nimic alarmant ce i-ar opri.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Ferice de crestinii ce pot respecta canonul 9 apostolic, dupa ce in prealabil
cercetarea de sine nu a relevat nimic alarmant ce i-ar opri.

Amin.

Dar cum nici un om nu e fără de păcat înaintea Potirului nici dacă s-ar spovedi sîmbătă seara, care atunci sînt păcatele opritoare și care-s celelalte?

[Mosh-Neagu]

In ciuda aparentelor asa-zis "evidente", ortodoxia in sine este destul de... diferita. In principiu, in Romania duhovnicii opresc mirenii de la impartasirea saptamanala. Totusi, pentru unii mireni mai patrunsi de duhul credintei, (batrani sau evlaviosi care oricum cunosc extrem de bine regula de baza si nu se pune problema sa nu fi tinut post inainte) Sfanta Impartasanie poate fi luata saptamanal sau la fiecare Sf Liturghie. In rest, dupa cunostintele mele si conform scrierilor sfintilor parinti, indicat este cam de 12 ori intr-un an, si cam la 30 de zile, am fi sfatuiti s-o facem.
Necazul este altul. In principiu cu totii spunem ca nu suntem vrednici s-o primim, dar pentru unii nevrednicia este de-a dreptul evidenta. Sfantul Serafim de Sarov are niste invataturi pe care orice mirean ar trebui sa le cunoasca si sa si le insuseasca neaparat, daca isi doreste cu adevarat sa ajunga si sa ramana in har. El spune ca, indiferent prin ce osteneala (milostenie, post, rugaciune, smerenie sau toate la un loc) important este sa ajungem sa primim harul. Altfel, putem da ne spovedim "stramb" toata viata si sa ne impartasim, daca nu simtim ca am atins nivelul haric, macinam in gol si ne complacem intr-un fariseism mai mult sau mai putin constient, dand sfaturi celorlalti, dar de fapt sa nu facem decat sa punem pe spatele altora poveri pe care noi insine sa nu fim capabili sa le purtam.
Astazi a fost pericopa evanghelica a vindecarii bolnavului de la scaldatoarea "Vitezda". Si la fel ca in alte cazuri, aceasta s-a intamplat intr-o zi de sambata, cand cei nepatrunsi de har, credinciosi doar de fatada, strigau ca nu se cade sa-ti iei patul in zi de sabat. Putin le pasa lor de dragoste de aproape. Ei stiau ca aveau reguli. Dar regula numarul unu a fost si a ramas dragostea curata, mila si generozitatea care trebuie sa vina dintr-un suflet curatit de orice patimi. Astazi ma intrebam cum sa raportez aceasta discretie a Mantuitorului Hristos? Daca luam un crestin oarecare, acesta viseaza sa faca bine "la gramada", fara o cercetare prealabila. Cati dintre noi nu suntem impresionati de nenorocirile multora din spitale sau din viata de zi cu zi si credem ca daca ni s-ar oferi printr-un concurs de imprejurari sansa sa dispunem de mijloace, i-am vindeca pe toti... Mantuitorul S-a oprit doar la unul, dintre toti suferinzii care erau la scaldatoare, nu a spus la toti: "Iertate sunt pacatele voastre! Mergeti la casele voastre!"
Revenind la subiectul topicului, fara sa dau nume, am constatat ca in anumite biserici ortodoxe, lumea se impartaseste saptamanal. Eu nu cunosc si nu sunt in masura sa ma pronunt asupra vredniciei celor ce primesc sfanta euharistie, dar eu am evitat sa ma asez la rand, desi poate trecuse mai mult de o luna de la ultima impartasanie, si nici nu pot sa spun ca aveam constiinta incarcata cu ceva foarte grav. Dar fara spovedanie, si fara acea dezlegare cu care m-am obisnuit atat de bine, n-am indraznit sa ma apropii de Sfantul Potir. Trebuie totusi sa luam in serios doua lucruri: cu inima impietrita fata de aproapele, nu avem dreptul sa ne apropiem de sfanta impartasanie, chiar spovediti fiind. Daca avem dragoste si nimic din exterior nu ne poate rupe de relatia permanenta cu Dumnezeu si Mantuitorul Hristos, putem spune ca suntem in acea stare la care se refera Sf Serafim de Sarov si deci putem sa ne impartasim atat timp cat constiinta nu ne opreste.
Anul acesta s-a nimerit sa fiu in ultima parte a Postului Mare in tara, dupa ce initial ma impartasisem in Londra in prima saptamana dupa intrarea in post. In Vinerea Mare m-am spovedit din nou iar Parintele-duhovnic din tara m-a intrebat cand doresc sa ma impartasesc, iar eu i-am raspuns ca mi-as dori s-o fac in noaptea de Inviere, dar nu cunosc exact de la ce ora nu mai am voie sa mananc, si cat trebuie sa dorm pentru a fi cu constiinta impacata. Trebuie sa spun ca eu am foarte mare incredere in preotul meu duhovnic, fiindca il simt in har si are o smerenie coplesitoare. El mi-a spus doar sa-mi propun primirea Sfintelor si sa-I incredintez Mantuitorului Hristos toate celelalte griji, care nu sunt batute in cuie. Spunea el ca macar dupa 21 sa incercam sa nu mai servim nimic, dar in principiu trebuie sa ne raportam la constiinta pur si simplu, nu la reguli fiindca "tipicul" ne poate scoate din har cand ne asteptam mai putin. Cat despre somn, bine-ar fi sa fie, cat de putin, macar cateva minute, dar daca din motive binecuvantate de Dumnezeu, somnul nu se poate savarsi, asta nu inseamna ca Sfanta Impartasanie nu poate fi luata. Dumnezeu cunoaste sufletul fiecaruia, si se bucura pentru osteneala, oricare ar fi ea. Omul trebuie sa aiba pe suflet dorinta curata, si nu gandul meschin ca "mege si-asa!"

[iustin10]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

. Trebuie totusi sa luam in serios doua lucruri: cu inima impietrita fata de aproapele, nu avem dreptul sa ne apropiem de sfanta impartasanie, chiar spovediti fiind. Daca avem dragoste si nimic din exterior nu ne poate rupe de relatia permanenta cu Dumnezeu si Mantuitorul Hristos, putem spune ca suntem in acea stare la care se refera Sf Serafim de Sarov si deci putem sa ne impartasim atat timp cat constiinta nu ne opreste.
"

Daca nu ne putem spovedi cu inima impietrita ,nu ne facem oare singuri judecatorii nostri ,rapind acest atribut duhovnicului? Mie intotdeauna mi se va pare ca am inima impietrita , si asta m-ar opri mereu de la impartasanie. Daca duhovnicul imi da voie, oare sa intervin eu peste el?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de iustin10

Daca nu ne putem spovedi cu inima impietrita ,nu ne facem oare singuri judecatorii nostri ,rapind acest atribut duhovnicului? Mie intotdeauna mi se va pare ca am inima impietrita , si asta m-ar opri mereu de la impartasanie. Daca duhovnicul imi da voie, oare sa intervin eu peste el?

Din diverse motive, duhovnicul nu poate sti ce ascunde mireanul in inima lui. El pretinde ca a iertat tot si ca nu este in cearta cu fratele lui, sau ca se caieste, dar in inima ramane sclavul judecarii, al regulelor mai mult lumesti decat crestinesti si astfel, chiar in timp ce se indreapta spre Sfanta Taina, in loc sa se apropie cu dragoste, frica si cutremur, inca mai supara un vecin (sau mai multi), inca mai priveste peste umar la altceva decat i-ar fi de folos, inca nu are constiinta smereniei pentru ce urmeaza sa i se intample. Nu duhovnicul poarta vina pentru asta, ci omul singur si din acest motiv, chiar impartasit fiind, el nu poate cunoaste Harul la care face referire Sf Serafim de Sarov.
Din pacate cunosc destule persoane (babute de obicei, dar si batrani) care sunt obisnuitii spovedaniilor si sfintelor taine, dar cand se pun pe barfit sau sosotit (uneori chiar in timpul iesirii cu sfintele daruri, sau mai ales atunci cand se canta la strana "grija cea lumeasca, acum sa o lepadam") dovedesc cu tristete ca viata a trecut pe langa ei si inca n-au inteles de ce merg duminica de duminica la biserica. Iar faptul ca barfesc si urmaresc indeaproape tot ce misca pentru a avea subiect de discutie dupa aceea despre dascal, paracliser, sau oameni obisnuiti, denota ca toata viata s-au ostenit degeaba, sau aproape degeaba, daca n-au ajuns sa constientizeze starea in care se afla. Acesta este doar un aspect, dar din pacate sunt cu mult mai multe, legate de cei ce se impartasesc regulat, dar continua in impietrirea sufletului, fara ca duhovnicul sa aiba habar, iar daca totusi il are, atat timp cat omul ascunde, duhovnicul in baza doar a celor spuse, nu poate sa opreasca din banuieli sau din alte surse decat recunoasterea personala.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ei însisi™i practică Împărtăs™irea de fiecare dată fără Spovedanie de fiecare dată s™i fără ca să existe măcar un singur glas autorizat care să facă derogare preoČtilor de a se curăt›i s™i prin simpla rugăciune. Nu-mi place s-o zic, dar asta e realitatea.

Nu-mi place sa o spun dar... iata o inima impietrita! Iarta-ma te rog!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu nu cunosc si nu sunt in masura sa ma pronunt asupra vredniciei celor ce primesc sfanta euharistie, dar eu am evitat sa ma asez la rand, desi poate trecuse mai mult de o luna de la ultima impartasanie, si nici nu pot sa spun ca aveam constiinta incarcata cu ceva foarte grav. Dar fara spovedanie, si fara acea dezlegare cu care m-am obisnuit atat de bine, n-am indraznit sa ma apropii de Sfantul Potir.

Dacă duhovnicul permite, dacă viața e creștină, dacă Hristos este în Potir că doar de aceea se săvîrșește Liturghia, dacă preotul ne invită să ne apropiem, dacă noi chiar dorim să ne împărtășim... totuși nu o facem. Este o înșelare și îmi pare nespus de rău că știu, cunosc bine ortodocși autentici care ar putea să se cuminece și zilnic, dar nu o fac din varii motive care mai de care.

Primul este starea de păcat. Vorbesc de păcatele ”creștinești”, nu de acelea pe care creștinii nu le fac nici măcar accidental. Dar nu și de asta ne împărtășim, spre iertarea păcatelor? Nu asta spune preotul în rugăciunile de transformare a Sfintelor Daruri? Nu asta cerem folosind cuvintele lui Ioan Gură de Aur mai înainte de împărtășire? Dar păcatele astea oare nu ni se iartă în rugăciunile de peste zi și mai ales prin ecteniile speciale din timpul Liturghiei credincioșilor? Mă întreb cum este posibil ca în secolul nostru Ortodoxia a ajuns ca apoape în unanimitate să îmbrățișeze mitul păcatelor iertate numai și numai prin Taina Spovedaniei. Este o minciună absolut grosolană și genială pe de altă parte, o înșelare ca fruct al experienței de mii de ani a tatălui minciunii care astfel reduce pierderile încasate la sfîrșitul zilei. Căci da, creștinul ortodox își face pravila recitînd atîtea rugăciuni care cer iertarea greșelilor, păcatelor și chiar a fărădelegilor fără să creadă că Dumnezeu îl iartă atunci, pe loc. Mare, mare pierdere...

Și de ce se întîmplă asta? Dearece preoții nu catehizează, nici la predică nu spun niciodată așa ceva probabil dintr-o prudență cam prea exagerată, ca să nu refuze oamenii Spovedania. Dar pot explica totuși fără să se creeze confuzie, fără riscuri. Ei înșiși practică Împărtășirea de fiecare dată fără Spovedanie de fiecare dată și fără ca să existe măcar un singur glas autorizat care să facă derogare preoților de a se curăți și prin simpla rugăciune. Nu-mi place s-o zic, dar asta e realitatea.

[iustin10]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mă întreb cum este posibil ca în secolul nostru Ortodoxia a ajuns ca apoape în unanimitate să îmbrățișeze mitul păcatelor iertate numai și numai prin Taina Spovedaniei. Este o minciună absolut grosolană și genială pe de altă parte, o înșelare ca fruct al experienței de mii de ani a tatălui minciunii care astfel reduce pierderile încasate la sfîrșitul zilei. Căci da, creștinul ortodox își face pravila recitînd atîtea rugăciuni care cer iertarea greșelilor, păcatelor și chiar a fărădelegilor fără să creadă că Dumnezeu îl iartă atunci, pe loc. Mare, mare pierdere...
.

Aceiasi chestie .Poti oare sa te judeci si sa te ierti singur?
Fiecare isi poate doar face examenul de constiinta ,isi poate cere iertare ,dar asta nu e sinonim cu acordarea iertarii. Pentru ca altfel s-ar crede ca omul si-o poate obtine singur
Trebuie un intermediar si de aceea e necesar preotul.
Chiar daca omul initiaza procesul de autojudecare si de marturisire,omul singur nu il poate finalize fara un intemediar. Asa cum nu a scapat singur de pacat ci prin intermediul jertfei lui Hristos ,asa nu poate ajunge la performanta sa obtina de unul singur iertare de la Dumenzeu,ci prin mijlocirea harului lui Hristos , revarsat in mod vazut de preot.
Hristos ne iarta direct si in chip nevazut, atunci cand apelam in mod direct si vazut la un preot. Aceasta ne e de ajutor caci spovedania catre un semen al nostru e mult mai profunda decat cea care am face-o singuri.
Nu numai prin spovedanie se iarta pacatele, dar fara spovedanie catre un intermediar ,niciodata nu vom cunoaste ce e cainta, parasirea de sine si durerea pacatului.
Un suflet impietrit ,in fata preotului se inmoaie ca ceara ,pentru ca iese din egoul sau ,si se lasa modelat si calauzit.
Pana si David cu toata smerenia lui a avut nevoie de cineva din afara ,ca sa isi dea seama ca a pacatuit .

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Cătălin, dacă te împărtășești săptămînal nu ții 3 zile de post înainte. Ar însemna că sîmbăta e mereu zi de post deoarece duminica e Liturghia - ceea ce intră în conflict cu Canonul 66 apostolic. Nu?
Dar cum tu nu te împărtășești la fiecare Liturghie, ar fi bine să nu dai sfaturi vizavi de practica celor mai puțini dintre creștinii ortodocși care chiar iau în serios Canonul 9 apostolic. Sau

Nu am vazut ca intreba de impartasirea saptamanala, am vazut acum in primul mesaj. In privinta impartasirii saptamanale e simplu, in tara sunt probabil putini preoti care accepta asa ceva, de obicei iti spun de 40 de zile, daca vrei mai des.
Dar cei care au ajuns aproape de sfintenie, sunt ca si crestinii din primele veacuri, care isi vineau averea si traiau impreuna, desigur ca sunt si vrednici sa se impartaseasca mai des.
Canonul 9 spune de cine ce pleaca dupa ce se citeste Scriptura si nu raman nu numai la impartasanie, ci si la rugaciuni, adica la toata slujba de dupa. Adica, in zilele noastre, cei care pleaca dupa ce se citeste Evanghelia. Sa spunem ca de 1700 de ani, de cand s-a renuntat la spovedirea publica si al impartasirea la fiecare slujba, toti crestinii au fost afurisiti e doar comic.
Parintii au renuntat si la impartasirea dupa mancare, si la spovedania publica, si la impartasirea zilnica dintr-un motiv intemeiat, si nu pentru ca au uitat sau s-a stricat traditia, cum spun Par. Pruteanu si cei ce mai sustin aceste lucruri.
Asta cu reintoarcerea la primele trei secole e un motiv folosit des de protestanti, pentru ca ei n-au avut continuitate si vor sa ia doar ce le place, inclusiv ca n-ar fi nevoie de preoti.
Probabil sunt si credinciosi care se pot impartasi mai des, pe aici nu se practica.