![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Corect. În greșeală (asta ca să fiu blând) da' dintr-o bucată.
Cam ca tine doc, nu?
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
|
#2
|
||||
|
||||
|
În perioada 7-9 mai 2015, la Atena, în Grecia, va avea loc prima conferință internațională privind abordarea raporturilor dintre media digitală și pastorația ortodoxă.
Inițiativa Institutului „Sfântul Maxim Grecul“ din Atena pentru cercetarea, conservarea și promovarea tradițiilor spirituale și culturale (director Nikos Gouraros) este motivată, în comunicatul care anunță organizarea conferinței, prin faptul că, în condițiile unei dezvoltări fără precedent a mijloacelor electronice de comunicare, Bisericile Ortodoxe locale și credincioșii ortodocși din întreaga lume își fac simțită prezența prin folosirea mediilor digitale în răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, promovarea tradiției patristice și a dreptei învățături de credință. Institutul „Sfântul Maxim Gre cul“, activ în acest domeniu de câțiva ani, în mod special prin website-ul multilingv orientat spiritual Pemptousia (www.pemptousia.gr), a decis să convoace o conferință internațională, în coo pe rare cu portalurile web: Orthodox Christian Network (www.myocn.net), al Adunării Episcopilor Canonici din SUA, și Bo goslov (www.bogoslov.ru), al Departamentului pentru Educație Religioasă al Patriarhiei Moscovei. La conferință va fi făcută o evaluare a lucrării pastorale ortodoxe cu ajutorul mediei digitale, vor fi expuse reflecții asupra dinamicii prezenței ortodoxe în acest domeniu particular, cu perspective asupra dezbaterilor privind evoluția discursului creștin ortodox în ciberspațiu. Mai mult, conferința își propune o coordonare a eforturilor pentru o mai bună răspândire a cuvântului Evangheliei către utilizatorii de internet, spre slava lui Dumnezeu. De asemenea, un alt obiectiv este alcătuirea unei baze comune pentru promovarea valorilor creștin-ortodoxe tradiționale printre oamenii de bunăvoință. La lucrările conferinței de la Atena vor fi prezenți 75 de conferențiari, clerici și mireni din 21 de țări ale lumii, reprezentând toate jurisdicțiile Bisericii Ortodoxe. Conferința este organizată sub patronajul spiritual al Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română va fi reprezentată la acest eveniment de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, membru în Comitetul de Onoare, și de pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, în calitate de conferențiar. Mai multe amănunte pot fi găsite pe site-ul conferinței: www.dmopc15.com
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Alba Iulia a devenit pentru două zile, în perioada 5-6 mai, centrul de interes al teologiei românești prin organizarea celei de-a XIV-a ediții a Simpozionului internațional de teologie „Ethosul misionar al Bisericii în postmodernitate“ (ISSTA - 2015). În cadrul lucrărilor sunt valorificate patru mari teme de actualitate: diaspora, monahismul, asistența socială și mass-media în raport cu misiunea contemporană a Bisericii.
Evenimentul se înscrie în ciclul de manifestări dedicate Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, care se derulează în anul 2015, la nivelul întregii Patriarhii Române. Simpozionul a debutat cu slujba de Te Deum, oficiată în Capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. În continuare, în Aula „Dumitru Stăniloae“ au avut loc primirea și salutul oficialităților și invitaților, urmate de deschiderea oficială a sesiunii de lucrări științifice. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a spus: „Trăim într-o epocă în care relativismul moral, nesiguranța și frica de viitor își răspândesc efectele lor periculoase în cele patru colțuri ale planetei. Biserica, prin clerici, monahi și mireni, este chemată să se angajeze în serviciul de tămăduire și înzdrăvenire a omenirii grav afectate de anemie morală. Mănăstirile și parohiile pot ajuta pe mulți să-și regăsească demnitatea de oameni în Omul-Dumnezeu și măreția de fii în Fiul lui Dumnezeu. Totodată, Biserica, prin misionarism permanent, poate revigora societatea umană, infuzându-i un suflu de speranță și entuziasm dinamic pentru Dumnezeul Cel viu“. Conferințele susținute la Alba Iulia de către ierarhi, cadre didactice și personalități ale lumii culturale din țară și străinătate (SUA, Elveția, Germania și Italia), urmate de dezbateri în ateliere, prezintă, cu note inedite, pagini de teologie de o mare profunzime privind legătura dintre învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mandatul misionar al Bisericii, tradiția Bisericii Ortodoxe și lumea postmodernă. Pe lângă acestea, detalierea diferitelor aspecte ale modului în care Biserica Ortodoxă Română a răspuns provocărilor contemporane din istoria noastră postdecembristă, precum și vizitarea și analiza iconică a bisericii albaiuliene cunoscută sub numele de „Arca noetică de la Alba Iulia“, cu hramurile „Sfinții Ioan Botezătorul, Teologul și Hrisostomul“ și „Sfinții Martiri Brâncoveni“, materializează un program amplu și contribuie la reușita acestei manifestări științifice. Referatele simpozionului sunt cuprinse în două volume, apărute la Editura Reîntregirea a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei și reunesc, împreună, peste 1.100 de pagini.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
sursa: raymondibrahim.com
Printre subiectele discutate, cel mai important a fost acela că însuși statul egiptean se află în spatele persecuției și discriminării împotriva creștinilor. Potrivit tonului nemulțumit al episcopului, autoritățile guvernamentale locale, inclusiv aparatul Securității de stat, nu numai că ignoră atacurile asupra copților ci, de cele mai multe ori, sunt cei care se află în spatele lor. De exemplu, atunci când copții s-au întrunit la o ședință de consiliu cu oficialii guvernamentali pentru a discuta posibilitatea construirii unei noi biserici, un membru al autorităților a contactat șeicii islamici din sat întrebându-i dacă „sunt de partea bisericii copte sau de cea a statului?”. Dacă erau de partea statului, fiecare casă musulmană era instruită să protesteze împotriva propunerii de a construi biserica pentru ca poliția să arate spre mulțimea de oameni și, ca de obicei, să le spună copților „Scuze, nu se poate”. În alte cazuri, Securitatea de stat este complice: numai din Minya, minori creștini, 21 până în prezent, sunt răpiți în mod constant de către musulmanii din apropiere, a spus conducătorul copt. În momentul de față, cea mai tânără fată creștină răpită abia începuse școala generală. Ori de câte ori au loc astfel de atacuri, copții, în colaborare cu Biserica, pregătesc numeroase documente, inclusiv fotografii și alte verificări, pentru incriminarea vinovaților. Acestea sunt apoi înmânate oficialilor, pentru a se asigura că nu sunt „pierdute” sau „rătăcite” de subalterni. Episcopul a numit mulți dintre aceste persoane de rang înalt, nu însă fără a-și asuma riscuri, spunând chiar că a înmânat astfel de dovezi și documente în mâinile însuși directorului serviciilor de informații. „Nu s-a făcut absolut nimic”, a spus acesta descurajat. El a discutat despre dificultățile cu care se confruntă copții de fiecare data când doresc să construiască o biserică sau pentru a face niște simple reparații - întrucât sunt atât de rare, unele dintre bisericile actuale deservesc zeci de mii de creștini. De exemplu, acesta a explicat cazul Bisericii Maicii Domnului din satul Safaniya care nu are baie sau apă curentă. Creștinii „au încercat de nenumărate ori să obțină aprobarea pentru a construi grupuri sanitare, fără nici un rezultat”. Episcopul a deplâns modul în care oamenii în vârstă și bolnavii își fac nevoile chiar în timpul slujbei, iar mamele trebuie să schimbe scutecele bebelușilor” direct pe strană. Ca răspuns, autoritățile au spus episcopului să „meargă și să întrebe musulmanii din regiune dacă aprobă construirea unei biserici, sau băi, sau altceva, și dacă ei sunt de acord, suntem și noi”. Ar trebui specificat faptul că legea islamică interzice în mod expres construirea sau repararea bisericilor. În mod clar nemulțumit, episcopul a adăugat: „Noi, copții suntem ființe umane. Și ne cuprinde ciuda atunci când vedem pe frații noștri musulmani construind moschei unde vor, cum vor, în orice loc și în orice moment vor. Iar statul îi ajută! Dar în ceea ce ne privește, nu putem construi nimic și ceea ce există deja este închis .... Noi, copții, suntem cetățeni cu drepturi; și îi vedem pe musulmani că obțin tot ce vor, în timp ce nouă ni se interzice mereu”. Episcopul copt a mai spus că uneori creștinii sunt pedepsiți atunci când se duc și „deranjează” autoritățile cu plângeri referitoare la modul în care sunt tratați. De exemplu, când o delegație coptă a mers să facă o plângere oficială, unul dintre ei a fost imediat răpit. Răpitorii săi au cerut și au primit 120.000 de lire egiptene pentru eliberarea sa. Poliția au fost anunțată chiar în momentul în care se desfășura schimbul de bani pentru ostatici dar nu a făcut absolut nimic. Episcopul a menționat acest incident ca o „pedeapsă” în timp ce Dr. Roman, gazda coptă, a numit Minya, Egipt un „stat de răscumpărare” pentru acei copți care îndrăznesc să refuze să sufere în liniște, adăugând, „aparent, Al-Minya nu este o provincie egipteană; este reglementată de ISIS”. În final, Episcopul Agaton a subliniat disperarea pe care el și creștinul de rând din Egipt o resimt, spunând în mod repetat că, indiferent cărui oficial se adresează „nu se va schimba nimic”. În orice caz, situația creștinilor din Egipt a trecut „de la rău la mai rău”, a spus episcopul: „auzim cuvinte frumoase, dar nicio soluție”. Dr. Roman a încheiat afirmând că: „Am mai spus și înainte: președintele Sisi este foarte meticulos și conștient de problemele națiunii. De ce, atunci, situația copților din Minya este ignorată? De ce închide ochii când este vorba despre ei?” Episcopul Agathon a conchis spunând: „copții sunt între ciocan (statul) și nicovală (agresori)”, ceea ce înseamnă că statul nu face decât să îi țină pe creștini grupați în timp ce radicalii islamiști se năvălesc asupra lor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
sursa: http://www.hurriyetdailynews.com/historic-hagia-sophia-in-a-turkish-province-to-...
Situată la granița cu Grecia, bucurându-se de o amplasare generoasă, în partea de sus a unui deal, ce îi permite astfel să poată fi văzută de oriunde, în imprejurimi,„Hagia Sophia" din Enez este situată în orașul antic Ainos și, deși nu există documente, cercetătorii istorici au ajuns la concluzia că aceasta datează încă din secolul al XII-lea. Vorbind pentru Anadolu, agenția națională de știri turcească, Ertem a specificat că, în prezent, Comitetul Regional Executiv de Protejare a Bunurilor Culturale a aprobat proiectul de reconstrucție și renovare a clădirii, care a fost descris ca fiind „moschee". Ertem a declarat ca proiectul va începe cât mai curând posibil, adăugând că „Hagia Sophia" urmează a fi inclusă în programul general de investiții al Fundațiilor. Basilica va fi astfel restaurată și redată în folosire ca moschee, în pofida declarațiilor anterioare conform cărora lăcașul urma să fie renovat ca muzeu. Întrebat fiind de ce clădirea trebuie să fie redeschisă ca moschee, Erdem a declarat că „lăcașul a fost un sanctuar sfintit ca moschee". Guvernatorul Districtului Enez, Fatih Baysal, declarase în 2012 că utilizarea clădirii ca moschee sau nu, va fi decisă după restaurare. „Dincolo de tipul de utilizare, indiferent dacă acesta va fi folosit ca muzeu sau moschee, cert este că lăcașul trebuie neaparat să fie deschis".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Sâmbătă, 9 mai 2015, s-au încheiat, la Atena, lucrările primei Conferințe internaționale despre media digitală și pastorația ortodoxă. La întrunirea organizată sub egida Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol de Institutul „Sfântul Maxim Grecul“ pentru Cercetarea, Păstrarea și Promovarea Tradițiilor Spirituale și Culturale, prin website-ul multilingv pemptousia.gr, în cooperare cu portalul myocn.org și cu portalul bogoslov.ru, au participat delegați ai Bisericilor Ortodoxe locale din 21 de țări.
Au fost prezenți 10 ierarhi și numeroși preoți și diaconi cu responsabilități în activitățile de comunicare, profesori de teologie și specialiști în domeniul societății informaționale, monahi și mireni, bărbați și femei. Programul celor 13 sesiuni de lucru a cuprins prezentarea a 72 de comunicări, dezbateri în panel și dialoguri între participanți, întrebări și răspunsuri. La deschiderea oficială, joi, 7 mai 2015, au fost prezentate mesajele transmise de întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale, ceea ce arată preocuparea pastorală pentru contextul social și cultural din societatea informațională și eforturile de a răspunde provocărilor lumii de azi prin fidelitate față de tradiția spirituală ortodoxă și iubire față de oameni. Ca o caracterizare generală a lucrărilor conferinței, s-a putut observa faptul că Bisericile Ortodoxe din toată lumea iau în serios lumea virtuală creată de internet și rețelele de socializare și că, în funcție de situație, sunt abordări nuanțate asupra atitudinii față de noile tehnologii ale informației și comunicării, aflate în continuu progres. Astfel, în funcție de tematica lor, referatele prezentate pot fi grupate în: prezentarea modului în care Bisericile utilizează facilitățile mediilor digitale în mass-media, cateheză și educație religioasă (mai ales în țările cu majoritate ortodoxă), intensificarea legăturilor bisericești în comunitățile răspândite pe o arie geografică largă și în comunitățile din diaspora, problemele psihologice și sociale legate de utilizarea irațională a internetului, ciber-criminalitatea și dependența de internet, promovarea știrilor din actualitatea religioasă, transmiterea slujbelor prin mediile digitale. La sesiunea finală, de evaluare a rezultatelor conferinței, au fost subliniate mai multe aspecte care au revenit sistematic în cele trei zile de lucru: Digitalizarea vieții sociale a oamenilor din zilele noastre, deși există diferențe mari între diferite regiuni ale lumii privind „alfabetizarea digitală“, impune o viziune antropologică adaptată noului context. Ortodoxia recomandă o atitudine ascetică față de lumea virtuală, în concordanță cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc“ (I Corinteni 10, 23). Provocările privind pastorația credincioșilor care își desfășoară activitatea într-o lume în care multe dintre activitățile zilnice s-au extins în mediul virtual necesită metode pastorale noi, discernământ și înțelepciune pastorală. Rolul Bisericii în lumea tehnologizată este acela de a-i ajuta pe oameni să păstreze mereu legăturile din comunitatea reală, rugăciunea și dragostea față de Dumnezeu, cultivarea frățietății și întrajutorării. Mediile virtuale aduc noi oportunități pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dar pot fi calea prin care vin încercări și atacuri asupra practicii vieții spirituale. De asemenea, s-a subliniat necesitatea ca website-urile și conturile din rețelele de socializare care sunt create și întreținute pentru misiunea ortodoxă să aibă aprobarea conducerii Bisericii sau a unei comisii desemnate special de aceasta, astfel încât să se evite confuziile și să se asigure unitatea lucrării pastoral-misionare. Participanții au apreciat faptul că, timp de trei zile, s-au întrunit într-un spațiu fizic, real, și au avut posibilitatea de a se cunoaște reciproc și de a-și împărtăși din experiența lucrării cu mediile digitale. A fost un început bun, pentru care se cuvin alese mulțumiri organizatorilor, dar care poate fi continuat prin viitoare întruniri.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
sursa: pravmir.com
Noua organizație internațională se va numi The Christian World (Lumea creștină). Scopul său este de a activa funcționarea institutelor din societatea civilă a Rusiei și din alte țări pentru a coopera în respectarea legilor internaționale, sociale și a dialogului religios. Reprezentanții Siriei și Libanului care au participat la forum, au susținut cu tărie inițiativa înființării misiunii privind protecția creștinilor din Orientul Mijlociu. „Ne bucurăm să auzim despre această decizie - a declarat un delegat al Siriei, Karin Hassan - sunt mulți creștini în țara noastră și vom susține misiunea. Siria a fost dintotdeauna în relații bune cu Rusia și sperăm să le dezvoltăm și să le întărim”. Anterior, reprezentantul mișcării tineretului Al-Marada din Liban, Shadi Dahla, a declarat în cadrul aceluiași forum că Libanul se așteaptă ca Rusia să se întoarcă în Orientul Mijlociu, lucru necesar pentru stabilizarea situației din regiune și echilibrarea forțelor. Al 3-lea Forum al Tineretului Creștin al Rusiei a avut loc sub auspiciile Bisericii Ortodoxe Ruse, Consiliului Mondial Rus al Poporului, Societății palestiniene imperiale ortodoxă și a alte organizații publice și de caritate. Forumul frecventat în mare parte de tineri, a găzduit aproximativ 300 de delegați din Moscova, regiunea Rostov, Regiunea Krasnodar, Stavropolye, Osetia de Nord, Armenia, Georgia, Liban, Siria, Grecia și Cipru.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#8
|
|||
|
|||
|
........:)) O concluzie foarte sugestivă!...
|
|
|