Poezii preferate...

[cristiboss56]

Nu am moarte cu tine nimic
de Grigore Vieru


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.


Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.


Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

[cristiboss56]

Romanță negativă
de Ion Minulescu


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete.
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună-
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!
Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...

[Mihailc]

L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.

L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.
(Jalal ad-Din Muhammad Rumi- Rugăminte)

[cristiboss56]

Bine ai venit Octombrie – Brumarel!


Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Octombrie – George Toparceanu

[cristiboss56]

Sf.Ioan Iacob Hozevitul
Imnul Românesc




Acum, ca niciodata
Treziti-va, români!
Având credinta-n suflet
Si arma sfânta-n mâini.
În rodul nascocirii
Sa nu nadajduiti,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!
Uniti-va în cuget
Prin simturi crestinesti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovnicesti!
În pavaza credintei
Fiind adapostiti,
La vreme de razboaie
Veti fi nebiruiti.
Tot neamul de pe lume
Si cel de sub pamânt
De s-ar scula-mpotriva,
Va fi de voi înfrânt.
Plecati-va la Domnul
Grumazul umilit,
Sa va înalte fruntea
În “plaiul” cel dorit.
De somnul nesimtirii
Sa nu mai dormitati,
Ca “zorii mântuirii”
Se-arata la Carpati
Ca fratii petrecând,
Sa nu stirbim onoarea
Si graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simtirea
Din suflet crestinesc,
Sa punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstita
A Regelui Marit!
De vom pazi unirea
Si “Crezul din stramosi”,
Vom fi si jos, în lume,
Si-n ceruri gloriosi!
În scumpa noastra tara
Atunci vor creste iar
Virtutile strabune
Cu nume secular.
Din groapa stricaciunii,
Sapata de “tiran”,
Se va scula cu slava
“Rasadul lui Traian”.
Deci azi, ca niciodata,
Sa ne vadim crestini,
Pastrând neprihanita
Credinta, prin straini!

[Mihailc]

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.

În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătâng
... şi fluieram, aşa, ca să nu plâng.

Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mai pustii şi goi,
nici în surâsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gând,
trecui aşa-nainte, fluierând.
(Nichita Stănescu)

[Mihailc]

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la luna,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.
(Tudor Arghezi - Psalm)