Rabdarea

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Calvin despre rabdare: ,, Daca nenorocirile se abat asupra voastra si moartea va impresoara din toate partile, aveti nadejde in Cel care invie mortii. Intrucat este de datoria noastra sa suferim, ar trebui sa ne supunem smeriti; caci este voia lui Dumnezeu ca Biserica Lui sa treaca prin astfel de imprejurari incat dupa cum plugul trece peste ogor si cei pacatosi au voie sa-si treaca sabia peste noi toti, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Asa cum spune in psalm, sa ne pregatim pentru lovituri. Daca starea aceasta este grea si dureroasa, sa fiti multumiti ca Tatal nostru ceresc, desi ne aduce fata in fata cu moartea, o intoarce spre binele nostru vesnic. Si in adevar este mai bine pentru noi sa suferim pentru Numele Sau, fara sovaire, decat sa avem Cuvantul Sau fara sa fim incercati de suferinta.

Caci in prosperitate nu traim valoarea ajutorului Sau si puterea Duhului Sau, ca atunci cand suntem asupriti de oameni. Lucrul acesta ne pare straniu dar Cel care vede mai limpede decat noi stie mult mai bine ce este spre folosul nostru. Iar cand EL ingaduie suferinta pentru copii Sai fara doar si poate ca aceasta este spre binele lor. Astfel intelegem ca orice hotaraste EL este lucrul cel mai bun pe care l-am putea dori" (Tracts and Letters)

Foarte frumos text!
Să mă ierţi, că îl găsesc cu totul ... ortodox......:)

Este foarte greu de trait un asemenea sfat.Cand ne trece Dumnezeu prin cuptorul incercarilor..putini reactionam asa de...ortodox :)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Este foarte greu de trait un asemenea sfat.Cand ne trece Dumnezeu prin cuptorul incercarilor..putini reactionam asa de...ortodox :)

Categoric! Şi tocmai aici e măreţia...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Categoric! Şi tocmai aici e măreţia...

Asa este, maretia puterii lui Dumnezeu. Rabdarea in suferinta nu este o cruce usoara si nu poate fi purtata oricum, asta este concluzia mea. Sunt multe clipe cand nu reusim sa intelegem rostul suferintei noastre dar in Imparatia Lui, cand cei ajunsi acolo vor privi in urma, se va sterge orice lacrima, durere, totul isi va arata sensul cutremurator si izbavitor iar moartea nu va mai fi. Adesea,una dintre cele mai greu de acceptat realitati in suferinta, si cu asta inchei, este ca nici un suflet nu este lipsit de importanta in fata lui Dumnezeu. Insa ceea ce la noi este cu neputiinta...la Dumnezeu toate sunt cu putiinta :) A Lui sa fie slava pentru tot.Mi-a parut bine sa te revad Ioane.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Foarte frumos text!
Să mă ierţi, că îl găsesc cu totul ... ortodox......:)

Uneori imi pun o intrebare naiva: "Unde-i ortodoxia"? Sa fie oare in mod strict, doar la cei ce nu s-au rupt de Biserica Ortodoxa? Astazi, in biserica, in timpul "fericirilor", mi-am amintit pentru o clipa de o scena atunci cand se intona "Fericiti, facatorii de pace!" Eram in curte, la tara, impreuna cu majoritatea dintre frati, veniti in vizita de vara, la parinti, asezati cu totii in jurul mesei discutand cele obisnuite. Din pozitia mea, puteam vedea ce se intampla pe strada in anumite locuri, unde imaginea nu era obturata de pomi sau tufele de liliac sau iasomie, plantate de mama strategic de-alungul gardului lung de peste 50 de metri De la coltul strazii am zarit un consatean mergand agale spre casa care era situata mai sus de a noastra cu vreo doua sute de metri. Il cunoasteam bine si stiam ca e un om linistit, dar "pocait", (nu stiu la ce secta), ceea ce pentru satul noastru era oarecum ciudat. Dar el era un tip OK, casatorit si cu copii. Pentru o clipa, am devenit subit interesat de acel om si nu mai auzeam absolut nimic din ce se discuta la masa. Parca cineva imi striga sa fiu pregatit sa intervin cat mai urgent posibil, iar eu nu intelegeam de ce, dar ma supuneam acelui gand. Cand omul a ajuns exact in dreptul portii noastre, din sensul opus i-a aparut un individ certat cu legea si cu bunul simt, care facuse cunostinta si cu penitenciarul, pentru o vreme. Si fara nicio explicatie, i-a aplicat acelui om o lovitura de i-a sarit sapca de pe cap. Si cum eu eram "in asteptare", nu mi-a trebuit decat doua secunde sa ajung intre ei, fara sa spun nimic alor mei. Ciudat era faptul ca la doar cativa metri in spatele tanarului certat cu legea, venea plin de mandrie tatal lui, care ma dojenea pe mine fiindca intervin. Cu siguranta, tanarul purta si cutit la el, dar cel putin in sat n-am reusit sa supar pe cineva vreodata si cred ca din respect nimeni nu mi-ar face vreun rau, dar atunci simteam cum acel tanar ar fi avut un chef teribil de bataie, si nu avea cui sa i-o administreze.
De multe ori m-am gandit, daca acel om, rupt de Biserica Ortodoxa, L-ar fi suparat pe Dumnezeu atat de mult, de ce m-ar mai fi avertizat din timp pe mine, sa sar in ajutorul lui? Pentru ca eu sunt incredintat ca "am fost avertizat" din momentul in care l-am vazut la colt. Oare nu are Dumnezeu mila si grija de toata fiinta zidita de El? Nu ma refer la mine, fiindca as fi intervenit oricum, ci la "mesajul" pentru el!