Intrebare care ma pune pe ganduri

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Creştinismul e cea mai autentică şi vie explicaţie. E cea mai dulce învăţătură, cea mai înaltă iubire, cea mai sensibilă blândeţe, cea mai frumoasă morală, cea mai reală simţire, pentru ce se întâmplă după moarte şi înainte de moarte în viaţa de zi cu zi.

Este foarte frumos ca tu crezi asta din inima. Dar cred ca nu te astepti ca acest lucru sa fie considerat obiectiv, nu?

Eliade, de fiecare data cand vorbea furmos despre ortodoxie, nu o facea in raport cu alte religii, si intotdeauna avea grija sa puna "cred" sau "credem" la inceputul propozitiilor. Eliade nu a facut nici o propaganda impotriva unei alte religii.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Este foarte frumos ca tu crezi asta din inima. Dar cred ca nu te astepti ca acest lucru sa fie considerat obiectiv, nu?

Categoric obiectiv.

Din punctul de vedere al analizelor şi comparaţiilor religiilor, învăţăturilor religiilor, practicilor fiecăruia, creştinismul va ieşi obiectiv, net superior tuturor celorlalte religii care există sau care au existat vreodată pe pământ.

Dar asta e valabil, numai pentru cine vrea să facă studii aprofundate, analizele fiecărei credinţe, învăţăturile lor. Trebuie să ai timp, răbdare, şi un pic de tărtăcuţă în cap.

Majoritatea oamenilor nu fac aceste analize şi comparaţii, se complac să rămână în religia în care s-a născut, fără să studieze, să analizeze să compare religia lui cu a celorlalţi oameni.

E alegerea lor, dar eu am studiat, comparat, analizat, citit mult din fiecare, şi m-am oprit la creştinism, cu adevărat. Apoi am disecat şi fiecare "confesiune" creştină de-a firu-n păr, şi mi-a ieşit Ortodoxia.

Da, Eliade a fost neutru, am spus, a fost imparţial şi nepărtinitor. Şi a vorbit frumos despre creştinism în general şi despre Ortodoxie în particular, şi a spus că Ortodoxia i se pare şi lui că e cea mai autentică învăţătură creştină.

Şi m-am mirat, cum de Dumnezeu m-a pus chiar în Dreapta Credinţă ? De ce ? Fiindcă nu alegi unde te naşti, ce părinţi ai, în ce ţară eşti, în ce regim politic, în ce timp, la ce părinţi. Vi pur şi simplu. Trimis de Dumnezeu.

Paul Evdochimov, spunea că Dumnezeu Tatăl, are un dialog tainic, cu fiecare suflet, când îl creează, şi îl întreabă la un nivel inconştient, dacă vrea să se nască. Şi dacă sufletul spune da, îl pune în pântecul unei mame, dacă spune că nu vrea, îl lasă să mai aştepte. Şi când trimite câte unul, creează altul în locul lui.

Asta ca o paranteză. Deci Ortodoxia, e cea mai de bun simţ dintre toate "confesiunile creştine", cea mai vie, o simţi că e adevărată şi atât. Cu cât o studiezi mai mult, şi citeşti şi simţi slujbele, cu atât mai tare de îndrăgosteşti de Ortodoxie, şi oricâte păcate vezi apoi, le ierţi toate parcă spontan, e inexplicabil.

[GMihai]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Categoric obiectiv.



E alegerea lor, dar eu am studiat, comparat, analizat, citit mult din fiecare, şi m-am oprit la creştinism, cu adevărat. Apoi am disecat şi fiecare "confesiune" creştină de-a firu-n păr, şi mi-a ieşit Ortodoxia.

Ia spune-ne, Emiliane, cât ai citit tu, de exemplu, din taoism ?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Ia spune-ne, Emiliane, cât ai citit tu, de exemplu, din taoism ?

Prefer Igor, mulţumesc.

Ia uite, că vă spun: am citit din taoism, doar din istoria religiilor, lui Mircea Eliade, dar am citit mai mult despre Shintoismul Japonez, eram pasionat de morala demnitatea şi onoarea samurailor, şi cum şi de ce ajungeau la harakiri, pentru care chinezii au inventat praful de puşcă, altfel, acum China ar fi fost Marea şi Unita Japonie, şi am citit un volum din Confucius, cu preceptele morale, influenţe, afinităţi, repercursiuni ale zilelor noastre din confucianism.

Tu ?

Şi eu n-am spus că tu ai spus că toate religiile sunt bune şi mântuitoare, eu am spus doar ceea ce spune ecumenismul, nu tu. Deci nu pot minţi, fiindcă nu suport să mint, ar însemna să slujesc demonilor, Doamne fereşte.

Dar da, afirm că tu eşti ecumenist, vrei să crezi că toate confesiunile creştine, sunt bune şi mântuitoare, sau mai grav, că doar franco-latinitatea e bună şi mântuitoare, alias "ramono-catolicitatea". E deducţie mea logică, nu e minciună. Sper să mă înşel, sper să nu fi ecumenist.

[GMihai]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Prefer Igor, mulţumesc.

Ia uite, că vă spun: am citit din taoism, doar din istoria religiilor, lui Mircea Eliade,

Adică nu ai citit nimic DIN taoism, ci ai citit doar ce a scris UN singur istoric al religiilor despre taoism.

Dar în altă parte scriai că "ai citit MULT DIN FIECARE".


Asta doar ca să se observe cam cât de "obiectivă" este poziţia ta.

Nu ar fi mai frumos să faci apologetica confesiunii tale fără să faci apel la o pretinsă cunoaştere enciclopedică a tuturor religiilor ?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Adică nu ai citit nimic DIN taoism, ci ai citit doar ce a scris UN singur istoric al religiilor despre taoism.

Dar în altă parte scriai că "ai citit MULT DIN FIECARE".


Asta doar ca să se observe cam cât de "obiectivă" este poziţia ta.

Când ai să citeşti şi tu volumele de istoria religiilor, de Mircea Eliade, premiate la Paris, şi considera a fi cele mai bune cărţi de istoria religiilor scrise vreodată, şi multe alte volume din diferite religii, atunci mai stăm de vorbă despre "obiectivitate", până atunci vorbeşti în necunoştiinţă de cauză şi nu te pot ajuta cu nimic, decât hrănindu-ţi vanitatea, ori asta e un păcat.

[GMihai]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Când ai să citeşti şi tu volumele de istoria religiilor, de Mircea Eliade, premiate la Paris, şi considera a fi cele mai bune cărţi de istoria religiilor scrise vreodată, şi multe alte volume din diferite religii, atunci mai stăm de vorbă despre "obiectivitate", până atunci vorbeşti în necunoştiinţă de cauză şi nu te pot ajuta cu nimic, decât hrănindu-ţi vanitatea, ori asta e un păcat.

Dar, dragul meu Emilian, tu nu înţelegi.... Aici nu e vorba despre mine sau despre vanitatea mea...

Vezi tu, Emiliane, eu nu am venit să pretind că am citit mai mult ca tine, sau că am citit mult, sau că am citit despre şi din fiecare religie.

TU eşti cel care ai pretins, în mod mincinos, că ai citit mult din toate marile religii, iar acum, prins cu mâţa în sac, încerci, ca de obicei, să schimbi subiectul.

[GMihai]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Dar da, afirm că tu eşti ecumenist, vrei să crezi că toate confesiunile creştine, sunt bune şi mântuitoare, sau mai grav, că doar franco-latinitatea e bună şi mântuitoare, alias "ramono-catolicitatea". E deducţie mea logică, nu e minciună. Sper să mă înşel, sper să nu fi ecumenist.

Problema ta, Emiliane, este că nu poţi concepe faptul că o persoană religioasă poate să fie, în acelaşi timp, detaşată de acest gen de preocupări.

Cu alte cuvinte, că există oameni pentru care această întreagă dispută ecumenism/antiecumenism nu are valoarea absolută pe care i-o acordă unii ca tine, sau ca şi Cătălin2.

Atât tu, cât şi Cătălin, nu puteţi concepe confesiunea în care vă aflaţi (cea creştin ortodoxă) decât în termeni de alteritate şi conflict cu alte confesiuni. Pentru voi, a fi ortodocşi înseamnă în primul rând "a nu fi ca ceilalţi", a fi superiori, a afirma în permanenţă acest lucru, a critica în permanenţă celelalte confesiuni.

Aproape toate postările tale pe acest forum sunt CONTRA ceva - contra catolicilor, contra musulmanilor, contra protestanţilor, contra patriotismului, contra cipului, contra ştiinţei, contra, contra, contra.....

Dar există şi oameni care îşi trăiesc viaţa de credinţă fără a se centra pe obsesia "celuilalt".

Eu pot să fiu romano-catolic fără să mă gândesc zilnic numai la "ce înşelaţi sunt ortodocşii, sau musulmanii", şi pot să-mi definesc propria credinţă în mod pozitiv, afirmativ, iar nu prin negaţie, aşa cum o faci tu, când în mod obsesiv (şi comic), de fiecare dată când te referi la ortodoxie, adaugi "singurul creştinism rămas pe pământ", sau "singurul creştinism fără erezie" etc.

Cu alte cuvinte, eu trăiesc în afara falsei dihotomii care-ţi defineşte ţie religia. Nu sunt nici ecumenist, nici antiecumenist. Sunt pur şi simplu creştin catolic, şi pot să fiu creştin fără să mă simt ameninţat, aşa cum te simţi tu, de existenţa altor confesiuni şi fără să fiu creştin, aşa cum pari a fi tu, pentru a-mi compensa prin pretinsa superioritate absolută a "taberei" la care am aderat, diverse alte complexe, frustrări şi neîmpliniri.

[Igor_Paslusnik]

Aşa-i, frate Ioan.

Ortodoxia, nu spunem că e diferită de altele "confesiuni", precum spunea abbbbaaaaab73, că e diferenţă între Dorna şi Borsec.

Ci Ortodoxia, e singura Biserică care poate să foreze fântâni. E singura care scoate izvoare din stânci, şi le numeşte Borsec sau Dorna.

Din mijlocul uşilor împărăteşti, preotul rosteşte rugăciunile, deci forează fântânile şi dă binecuvântările, sau dă apa cea vie a lui Hristos.
Din mijlocul uşilor împărăteşti, ale Sfintei Catapetesme, preotul lui Hristos rosteşte ecteniile şi cererile, deci scoate din pânza freatică a harului, izvoarele şi fântânile lui Hristos, şi le dă oamenilor, aşa cum spunea Hristos, femeii samarinence, la fântână.

Aşa cum a spus Hristos apoi, Sfinţilor Apostoli, că mai mari minuni decât cele ce le-a săvârşit El, vor face ei. Trebuie doar credinţă. Nu să spunem că m-a gâdilat scalpul şi m-a furnicat burta şi gata, a venit harul. Harul este luciditatea credinţei, asumarea trăirii ei, mărturisirea ei, a învăţăturilor şi atitudinilor ei. Şi apoi, prin har, Dumnezeu lucrează cu omul, mai mult şi mai departe, după cât ştie El, cu fiecare.

Din mijlocul uşilor împărăteşti, Hristos plânge pentru noi, iar preotul îi culege lacrimile şi ne miruieşte cu ele... spre întărirea noastră cu mângăieri şi putere.

Ortodoxia, prin preoţi, urmaşii Sfinţilor Apostoli, au tehnica de a fora, de a dărui fântâni forate, de a le numi Perena, Izvorul Minunilor, Borsec, Dorna, Izvorul dintre Brazi, şi aşa mai departe. Adică fiecare hram al Sfintei Biserici, e un nume de izvor, fiecare eveniment biblic, sărbătoare, care cinsteşte acea Biserică, devine un izvor nesecat de har, apa cea vie. Fiecare Sfânt al lui Hristos, care este cinstit prin hramul unei Biserici, se face aducător de har, binecuvântări şi virtuţi, celor ce se vor ruga să fie miluiţi de ei, minunaţii Sfinţi, cu rugăciunile lor Preasfintei Treimi.

La Catedrala de la Timişoara, avem hramul Sfinţilor Trei Ierarhi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazians, sau Teologul. Şi vă mărturisesc frăţiei voastre, că alături de Sfântul Iosif cel nou de la Partoş, am simţit de foarte multe ori, ajutorul lor, în încercări, ispite, la examene, la tulburări, la dialoguri ecumenice, la mărturisire, la cercetări, la nemulţumiri, la nedumeririle teologice ce le aveam. Am simţit, efectiv rugăciunile lor, şi acel izvor de har, care răcoreşte inimile, care oferă odihnă, linişte, bucurie şi pace nesfârşită. Şi acele binecuvântări din partea Sfinţilor, picurau peste mine, şi eram atât de mulţumit, şi de limpede, dar mai ales când preotul dă binecuvântările, atunci parcă primesc o ceaşcă de har şi atât sunt de bucuros, că mă mândresc cu ea şi repede se mai pierde, alteori, când era puţin, rămânea mult timp, până eu de bună voie alungam orice mângâiere cu păcatele mele.

Ce frumoasă e Biserica lui Hristos, ce dulce şi bine e, să fac parte din ea. Mă tot uimesc de fiecare dată, şi îmi tot confirm, că acesta este scopul pentru care merită cu adevărat să trăiesc şi să mor: să fiu creştin, să fac parte din comuniunea Sfinţilor lui Hristos, adunaţi toţi împreună, din fiecare secol, să fac parte din Biserică, din Trupul lui Hristos, frumoasele mlădiţele care aduc rod, şi să plâng pentru mlădiţele care nu aduc rod, pe care Hristos le taie şi le aruncă-n foc.

Dumnezeu să vă dea sănătate şi limpezime, pe mai departe, frate Ioan, să vă rugaţi tot mai bine, mai frumos şi mai curat, să trăiţi în Biserica lui Hristos, tot mai deplin, mai conştient şi mai înalt, să vă doriţi virtuţiile şi mântuirea, tot mai pregătit, mai curăţit şi mai luminat, ca să vă puteţi îndumnezei. Să vă ajute Dumnezeu să biruiţi mereu, iar când sunteţi biruit, să vă ridicaţi cu smerenie, şi să mulţumim Domnului, pentru toate câte le îngăduie spre a noastră îndreptare, înţelepţire şi mântuire.

Pomeniţi-mă şi pe mine, nebunul şi spurcatul, nevrednic de tot binele.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Problema ta, Emiliane, este că nu poţi concepe faptul că o persoană religioasă poate să fie, în acelaşi timp, detaşată de acest gen de preocupări.

Cu alte cuvinte, că există oameni pentru care această întreagă dispută ecumenism/antiecumenism nu are valoarea absolută pe care i-o acordă unii ca tine, sau ca şi Cătălin2.

Atât tu, cât şi Cătălin, nu puteţi concepe confesiunea în care vă aflaţi (cea creştin ortodoxă) decât în termeni de alteritate şi conflict cu alte confesiuni. Pentru voi, a fi ortodocşi înseamnă în primul rând "a nu fi ca ceilalţi", a fi superiori, a afirma în permanenţă acest lucru, a critica în permanenţă celelalte confesiuni.

Aproape toate postările tale pe acest forum sunt CONTRA ceva - contra catolicilor, contra musulmanilor, contra protestanţilor, contra patriotismului, contra cipului, contra ştiinţei, contra, contra, contra.....

Dar există şi oameni care îşi trăiesc viaţa de credinţă fără a se centra pe obsesia "celuilalt".

Eu pot să fiu romano-catolic fără să mă gândesc zilnic numai la "ce înşelaţi sunt ortodocşii, sau musulmanii", şi pot să-mi definesc propria credinţă în mod pozitiv, afirmativ, iar nu prin negaţie, aşa cum o faci tu, când în mod obsesiv (şi comic), de fiecare dată când te referi la ortodoxie, adaugi "singurul creştinism rămas pe pământ", sau "singurul creştinism fără erezie" etc.

Cu alte cuvinte, eu trăiesc în afara falsei dihotomii care-ţi defineşte ţie religia. Nu sunt nici ecumenist, nici antiecumenist. Sunt pur şi simplu creştin catolic, şi pot să fiu creştin fără să mă simt ameninţat, aşa cum te simţi tu, de existenţa altor confesiuni şi fără să fiu creştin, aşa cum pari a fi tu, pentru a-mi compensa prin pretinsa superioritate absolută a "taberei" la care am aderat, diverse alte complexe, frustrări şi neîmpliniri.

O persoană religioasă, detaşată de astfel de preocupări, spui?
Glumeşti, nu?
Hristos era detaşat? Sfinţii Apostoli, erau detaşaţi de preocuparea Evangheliei? Sfinţii Părinţi, Sfinţii Mucenici, ce mureau la Coloseum, sau erau ucişi în alte diverse locuri, erau detaşaţi?

La Sinoadele Ecumenice, toţi erau detaşaţi, nu?
Stăteau la un pahar de vin, mai schimbau două cuvinte, zâmbeau, spuneau: "na, hai că nu-i chiar aşa"; "ba aşa-i, dacă-ţi spun"; "hai mă fi serios, că nu te cred, nu-i chiar aşa", nu?

Jihadiştii, care şi azi ucid creştinii în Orient, sunt detaşaţi, nu? Acei creştini care mor în Siria, în Liban, în Egipt, în Irak, sunt detaşaţi, nu?
Sau lasă-i să moară, că şi sunt fanatici, nu? Creştini ordinari. Da, noi ortodocşii, care murim şi azi în Siria, suntem fanatici. Da, aşa este. Suntem fanatici. Dar suntem fanatici pentru iubire, pentru pace, pentru dialog, pentru virtuţi, omenie, cum spunem în Romînia, suntem fanatici după iertare, după discernământ, după rugăciune, după har, după Hristos...

Dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Hristos, nu poţi fi detaşat. Nu poţi fi indiferent. Te doare cumplit când vezi că un om caută prin gunoaie, să mănânce, flămând şi gol, rupt şi murdar, poate setos şi bolnav.

Nu poţi, efectiv nu poţi. Simţi că vrei să faci ceva. Nu poţi sta nepăsător, te doare prea tare, te ustură, eşti rănit, pentru suferinţa fratelui tău... celui mai mic decât tine. Făcând bine aceluia, facem lui Hristos. Dar nu că aşteptăm ceva în schimb, nu, ci pur şi simplu din dorinţa de a face bine, de a ajuta, de a mângîia pe acel oropsit şi neputincios. De a-i oferi o bucurie, a-i da o alinare.

La fel, şi cu fraţii din erezii. Nu urmărim mândria şi orgoliul că noi suntem cei mai tari, că suntem ortodocşi şi nu avem erezii şi doar noi ne mântuim. Nu-i complet. Fiindcă asta ne doare cumplit. Să ştim că Biserica e doar Una, şi Hristos va da afară pe cei ce nu sunt pregătiţi de nuntă, va arunca în întunericul cel mai dinafară legaţi de mâini şi de picioare, spune chiar Hristos. Ne doare. Dar de ce face aşa Hristos? Fiindcă aşa a ales omul, de bună voie. Aia a ales. A ales să fie detaşat. A ales să se facă că nu vede. A ales mult confort, lux, comoditate, bunăstare, a respins toată nevoinţa, tot sacrificiul, toată jertfa, pentru mântuirea lui şi mântuirea aproapelui lui, sau tristeţea "celuilalt".

A respins Adevărul şi a urmat erezia. A respins pe Hristos şi a urmat lui Mamona. Fiindcă nu este de ajuns dacă facem fapte bune, dar nu avem credinţa cea fără erezie. Trebuie credinţă dreaptă, fapte bune şi harul mântuitor.

Dacă doar faptele bune ne-ar mântui, antihrist când va veni, va fi primul care se va mântui, fiindcă el va face foarte multe fapte bune şi semn şi minuni, cum spune Biblia. Şi ar mai însemna că monahii şi pustnici, sunt primi care ajung în iad, că ei nu prea pot face fapte bune, că nu au cu ce, nu ? Ei, de care lumea nu era vrednică, care au rătăcit prin peşteri, scorburi de copac, crăpăturile ppământului, nu? Cum spune Biblia.

Deci nu e chiar aşa simplu. De aceea nu ajung faptele bune la mântuire, dacă nu-i dreapta credinţă creştină fără erezie, şi harul.

Un creştin ştie că trebuie să fie contra multor lucruri, şi să fie pentru, la fel de multe lucruri. Ştie că trebuie să alunge de la el, tot ce îl împiedică mântuirea, inclusiiv ereziile, şi să adune virtuţiile, faptele bune, harul, credinţa, deci să adune mântuirea.
Iar aceste aspecte, nu se numesc conflict, ci limpezime. Luciditate. Trezvie. Discernământ.

Ortodoxia oferă fiecărui credincios ortodox, câte un telescop Hubble. Că fiecare din noi, suntem o imensă galaxie, un adânc infinit micro-cosmos. Şi cu acel telescop, privim înăuntrul adâncului nostru, şi ne curăţim constant, ne despătimim, suferim, dorim pe Hristos, ne agităm, fiindcă ne pasă. Plângem, fiindcă ne doare.

Creştinii, cu adevărat nu sunt ca ceilalţi şi asta îi doare. Fiindcă vrem să fie cât mai mulţi ca noi, iubitori de Hristos. Avem şi cea mai mare responsabilitate de pe pământ, să înţelegem ce trăim, unde suntem, ce facem, ce spunem, să primim şi să înmulţim, numai pentru a da şi celorlalţi, niciodată pentru noi. Să ne facem vase ale lui Dumnezeu, prin care El să lucreze.
Noi nu suntem precum ceilalţi, aşa este, fiindcă nu suntem ai lumii, nu aparţinem lumii acesteia.
"Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte." - Ioan 15, 18-19.

Deci postările mele, nu sunt doar contra, am vorbit şi despre averea Bisericii, şi am fost pro, pentru că e avere mică, faţă de ale "romano-catolicilor", care au şters de pe faţa pământului 5 civilizaţii, ca să le ia aurul.

Dar ca să fiu direcţi, şi obiectivi, noi creştinii, trebuie să ştim ce spunem, trebuie să ştim de ce spunem ceea ce spunem, cu ce scop, cât de creştini suntem şi cât de mult iubim, în momentul în care spunem ceva.

Fiindcă, desigur, Biserica "mea", nu are dihotomii. Biserica mea nu este nici măcar religie. Ortodoxia nu are definiţie. Nu fiindcă e cel mai complex organism de pe pământ, ci fiindcă Biserica e atemporală şi aspaţială. Nu are timp şi spaţiu. Nu poate fi cuprinsă în explicaţii, analize, teorii. Deşi ele se pot face şi exprimă Adevărul. Dar e doar teorie. Ca să fie înţeleasă, trebuie trăită, asumată, dorită, iubită, trecută prin foc, ca aurul în topitoare, atunci va înflori, cu florile focului Dumnezeiesc. Inexprimabil în cuvinte...

Mi-aş dori să înţelegi. Dar atâta timp cât spui, că nu eşti ecumenist şi eşti ecumenist în acelaşi timp, vei fi departe de a înţelege ce este creştinismul şi să-l trăieşti. Până atunci, eşti şi tu, formalist, ca foarte mulţi alţii. Problema e, nu că eşti formalist, că formalismul şi rugăciunile mecanice, duce la simplitate şi adânc de smerenie, dar problema e că eşti şi viclean, fără să îţi dai seama, poate, te faci luptător împotriva Mielului, Hristos. Nu vrei să cauţi, să cercetezi, ce spun ortodocşii şi de ce. E biblic ce spun ei? E patristic? E dogmatic? Ce învăţături a avut Sfântul Marcu al Efeselui, sau Evghenicul, la Sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa? Întrebări de bun simţ, care oferă răspunsurile cele mai căutate şi vii.

Mi-aş dori să te pot ajuta, dar cât timp nu accepţi ajutorul şi îl respingi, Hristos nu poate lucra pentru tine, prin niciun om. Numai vrăjmăşescu, poate lucra, prin aceia pe care îi primeşti şi îi asculţi. Să nu fie.

Îţi doresc sănătate sufletescă în primul rând, apoi trupească, ca să îţi pese, fiindcă e bine să-ţi pese, să nu mai fi detaşat, ci cât mai viu implicat, cu dor nestins de a ajuta, de a înţelege, de a te îmbunătăţii.

Dumnezeu să ne ajute.