Pronia sau providenta divina

[florin.oltean75]

Cum am putea recupera momentele de timp pierdute, cele care au trecut parca pentru totdeauna si pare ca nu se mai intorc ?
Proust si-a pus aceasta problema in romanul sau In cautarea timpului pierdut. Tuturor parca ne e dor uneori de persoane dragi care au trecut din aceasta viata in vesnicie si am vrea
sa mai petrecem un moment alaturi de ele, sa mai reinviem ceva din ceea ce a trecut.

Tot ceea ce este frumos, plin de sens, drag, inaltator regasim in Dumnezeu.

Dumnezeu se afla in toate momentele, fie ca recunoastem aceasta, fie ca nu recunoastem.

Privind adevarul profund, nu exista timp. Nu pierdem si nu castigam nimic, de fapt.

Metaforic, nu avem niciun spatiu temporal intre alfa si omega.

Consider ca este util sa adancim reflectia, puterea noastra de intelegere privind efemeritatea, transformarea.

Este un topic de o frumusete aparte.

Chiar si o intelegere superficiala a impermanentei (grosiere si subtile) aduce multe beneficii launtrice.

Dezlipeste rational mintea de lume, o despatimeste, o curata.

O astfel de minte este perfect linistita, indiferent cat de mare este furtuna din afara,
indiferent cat de puternice zgomotele, ragetele amenintarilor cu care ne intimideaza lumea.

Insa, cel mai important, deschide o fereastra de intelegere apofatica a Lui Dumnezeu.


nothing sticks around