Haine de vara + altele

[Igor_Paslusnik]

A purta haine creştineşti, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, trebuie să vină de la sine.
Nu trebuie să existe explicaţii în cărţi şi volume, ci trebuie să existe o inima plină de iubirea de Dumnezeu în primul rând, o simţire lăuntrică de a nu supăra pe Dumnezeu prin sminteala care o aduc hainele sumare.

Şi în al doilea rând, de a fi pe placul bărbatului, sau invers, bărbatul pe placul femeii. Amândoi fiind creştini, asta-i prezumţia. Că dacă el spune: ei lasă că poţi purta şi fustă până la genunchi, chiar şi mai strânsă pe corp, sau o bluziţă sau cămăşuţă cu umerii goi, şi cu jumate de spate descoperit, şi cu pieptul până la sâni descoperit şi ea îi spune lui: ei lasă că poţi intra şi cu pantaloni scurţi în Biserică, şi poţi umbla în maieu prin oraş, sau chiar bustul gol, doar e vară, şi doar tu eşti bărbat, nu? Ei, atunci, sunt multe semne de întrebare faţă de relaţia lor cu Sfânta Treime.
Căci un creştin, predică, la propriu, prin hainele care le poartă, prin privire, prin gesturi, prin zâmbet sau râset, prin mers, mărturiseşte a cui este şi pe cine slujeşte.

Nu e vorba de haina în sine, ce formă sau ce culoare are, e vorba de cum stăm în faţa prezenţei lui Dumnezeu, care e pretutindeni. Să fim sfioşi, gingaşi, cuminţi, în gândiri şi simţiri, în faptele noastre, care vin din gândurile noastre şi luptele unde suntem înfrânţi sau biruim.

Cu cât îl iubeşti mai mult pe Dumnezeu şi îţi pasă mai mult de aproapele, cu atât vei căuta "să nu sminteşti pe cei mai mici decât tine", cum spune Scriptura. Adică pe cei mai neîntăriţi în credinţă.
"Noi cei tari, datori suntem să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi", spune la Romani.
Păi spuneţi ţie însuşi: dacă bărbatul ăla e neputincios, şi îl simt când se uită cu poftă de desfrânare trupească la mine, ca femei (că femeile simt) atunci datoare sunt eu, să-i port slăbiciunea, şi să nu-i mai dau ocazia să-şi ucidă sufletul prin desfrânare. Căci pentru aprinderea diabolică după trupul meu, e posibil, să ajungă să plătească o desfrântată, să curvească cu ea.

Hainele şi trupul, au multe reminiscenţe, consecinţe pentru pofta carnală, care am dobândit-o ca oameni, după cădere.
Dacă ne pasă, de mântuirea noastră şi a aproapelui nostru, luăm atitudine şi luptăm pentru acea mântuire.

Da, ţie mai cald dacă porţi o fustă lungă, mai vaporoasă, cu o cămăşuţă mai vaporoasă, care îţi acoperă pieptul şi spatele, faţă de cum nu ţi-ar fi chiar atât de cald, dacă ai purta haine mai scurte.
Dar ia încearcă să te hidratezi corect, să te hrăneşti cu simţ, să nu bei apă rece, că atunci sigur că transpiri, să nu mănânci mult, că atunci sigur că ţi-e cald şi vei vedea cât de bine poţi să porţi haine creştineşti, decente, care ajută la mântuire.

Cu epilarea iar, dacă Dumnezeu a permis părului aceluia să crească, tu de ce nu eşti mulţumită de cum a lucrt Dumnezeu şi cum te-a dăruit cu frumuseţe?
E a fel ca machiajul.
Sau bărbaţii care se epilează, se numesc metrosexualii.
E important să fie făcut duşul, să fie dat sub-braţul cu antiperspirant, deşi şi de ăsta ne putem lipsi, dacă facem duş în fiecare zi, dar nu suntem habotnici, nu? Şi să fim mulţumiţi, dacă mai apare un miros de odor natural al corpului, alături de o concepţie creştină în tot ce facem, să dorim pe Hristos, şi noi, şi cel/cea trimisă nouă să ne fim ajutor unul altuia spre mântuire.

Nu e greu, dacă îţi doreşti cu adevărat.