Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Creştinii nu sunt şi nu pot fi frustraţi, decepţionaţi, depresivi, sau alte prostioare, fiindcă nu aparţin lumii acesteia.

Aceasta este o bazaconie, frate Igor. Să nu mai scrii în public asemenea prostii că, mai ştii, găseşti pe unii mai slabi de înger care te vor crede şi îi vei duce în rătăcire, în neînţelegerea omenescului - natural şi duhovnicesc.

A fi frustrat, Igor, este o stare pe care o trăieşte orice om atunci când una din trebuinţele, motivele, nevoile sale nu sunt satisfăcute, fie şi parţial.
Frustrarea este un răspuns natural al organismului omului la o situaţie de lipsă în raport cu o nevoie. Un răspuns pe plan fiziologic mai întâi dar şi psihologic, sub forma unor trăiri emoţionale neplăcute, de tensiune psihică, disconfort, uneori durere sufletească.
Uneori, ce-i drept, această stare poate duce (prin prelungire în timp şi prin intensitate crescută) la perturbări mintale şi caracteriale sau chiar la moartea fizică (de exemplu când omul e lipsit de aer, hrană, adăpost, comuniune cu semenii etc. - aceasta din urmă implicînd absenţa oricărei forme de stroke/atingere fizică ori verbală).

*
Copilul (bebeluşul) lipsit de hrană, plânge. El semnalizeaă şi exprimă astfel starea de frustrare.
Plânge copilul şi când îi lipsesc mama, tata, un ocrotitor, un partener de comunicare, de joacă etc.
Plânge şi sfântul când îi lipseşte Harul. O să te miri, poate, dar omul acela sfânt e şi el frustrat la nivelul lui. Frustrat de absenţa prelungită a Harului pe care L-a avut odată şi pe care Îl caută neîncetat aşa cum bebeluşul caută ţâţa de la care a supt laptele dulce.
Plângea şi David, frustrat. Plângea şi Sfântul Simeon Noul Teolog, plângea şi Sfântul Siluan, frustrat până la deznădejde şi cufundat în nebunia totală a sfinţilor, o nebunie căreia noi nu îi înţelegem miezul - dar nebunie, totuşi. Noi de la ei ştim asta, de la sfinţi - nu o spunem noi după mintea noastră. Din mărturisirea lor ştim, nu din închipuirea noastră.

*
Omul creştin, câtă vreme trăieşte în trup, ca orice muritor, e supus aceloraşi legi ale viului omenesc ca orice alt om.
Şi lui îi este foame şi el are nevoie să doarmă, să se relaxeze etc. Tocmai în raport cu aceste nevoi naturale se şi poartă luptele ascetice pe care le numim nevoinţe. Dacă omul creştin nu ar trăi frustrare, aceste nevoinţe nici nu ar avea vreun preţ. Nu ar fi o luptă reală cu slăbiciunile trupului nostru ci o vanitate închipuită.
Pe de altă parte, ca să nu las loc de înţelegere strâmbă, scopul luptei creştinului nu e să distrugă trupul/sângele ori să înnebunească în zadar de prea multă şi prelungită frustrare. Frustrarea aceasta se dozează meşteşugit, în liniştire şi sub ascultare, precum ştim de la Bătrâni. Căci lupta ascetică e împotriva duhurilor din văzduhuri, cum ne învaţă Apostolul. Nevoinţele sunt doar cadrul ori parte din arsenalul de mijloace/resurse pe care omul creştin le foloseşte în lupta cu puterile străine, demoniace.

*
În concluzie, aşa cum ne învaţă Părinţii, omul creştin nu este lipsit de frustrare, dezamăgire, depresie, nebunie. Ci, tocmai pentru că nu este doar din lumea aceasta ci şi din Împărăţie, creştinul, până ajunge la cele mai minunate stări ale despătimirii, pătimeşte în trup toate necazurile şi durerile oricărui alt om. Ba, încă, sprijinit de darurile Duhului Sfânt, el duce o luptă cu mult mai înaltă, absolut eroică, fiind în comparaţie cu alţi oameni un mare atlet. Atlet al lui Hristos, cu şi prin Duhul lui Hristos.
Drumul nostru spre sfinţenie trece prin înfruntarea (şi depăşirea), cu armele oferite de Biserică, a multor frustrări, oboseli, deznădejdi, dureri, suferinţe.
Nu prin evitarea lor!
Este o victorie prin asumare şi depăşire, nu una prin evitare.
Creştinul străbate, penetrează viril moliciunea cărnii sale, în ciuda oricărei dureri pe care uneori o resimte cumplit. Nu fentează, ci ia în stăpânire. Posedă, pentru a nu fi posedat. Devine stăpân, lăsîndu-se cu totul stăpânit. De Duhul, pe Care Îl doreşte, Îl aşteaptă, Îl iubeşte.
Starea patologică a nevoitorului creştin este reală şi atletul lui Hristos nu o neagă, nu o desconsideră, ci o înlătură printr-un întreg mod de a fi care constituie leacul oferit de Biserică. Astfel are loc transigurarea creştinului până când, în unele cazuri fericite, el devine străveziu, în întregime lumină.
Cu Harul Domnului, să ne fie dată şi nouă toată această minunată izbândă, spre slava lui Dumnezeu. Amin!

[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan_Cezar, bunul meu frate, foarte frumos ai scris. Nu mă îndoiesc că ai dreptate. Permite-mi însă să nu fiu de acord cu tine în întregime. Doar parţial. :)

Vreau să încercăm un experiment, ştiu că poate nu vei fi de acord cu el, dar eu mi-l doresc mult şi-l voi aplica cu orice risc de critică.
În Biblie scrie aşa:
"Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,
Mulţumind totdeauna pentru toate" - Efeseni 5, 19-20.

Deci îţi voi răspunde şi eu, vorbind între noi în psalmi, laude, cântări duhovniceşti, că le iubesc mai mult ca însăşi viaţa mea.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Aceasta este o bazaconie, frate Igor. Să nu mai scrii în public asemenea prostii că, mai ştii, găseşti pe unii mai slabi de înger care te vor crede şi îi vei duce în rătăcire, în neînţelegerea omenescului - natural şi duhovnicesc.

"Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.
Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl." - Coloseni 3, 16-17.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

A fi frustrat, Igor, este o stare pe care o trăieşte orice om atunci când una din trebuinţele, motivele, nevoile sale nu sunt satisfăcute, fie şi parţial.

"Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea." - II Corinteni 2, 7-8.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Frustrarea este un răspuns natural al organismului omului la o situaţie de lipsă în raport cu o nevoie. Un răspuns pe plan fiziologic mai întâi dar şi psihologic, sub forma unor trăiri emoţionale neplăcute, de tensiune psihică, disconfort, uneori durere sufletească.

"Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
Nici nu daţi loc diavolului." - Efeseni 4, 23-27.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Uneori, ce-i drept, această stare poate duce (prin prelungire în timp şi prin intensitate crescută) la perturbări mintale şi caracteriale sau chiar la moartea fizică (de exemplu când omul e lipsit de aer, hrană, adăpost, comuniune cu semenii etc. - aceasta din urmă implicînd absenţa oricărei forme de stroke/atingere fizică ori verbală).

"Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos." - Efeseni 4, 31-32.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
Copilul (bebeluşul) lipsit de hrană, plânge. El semnalizeaă şi exprimă astfel starea de frustrare.
Plânge copilul şi când îi lipsesc mama, tata, un ocrotitor, un partener de comunicare, de joacă etc.

"Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." - I Corinteni 13, 11.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Plânge şi sfântul când îi lipseşte Harul. O să te miri, poate, dar omul acela sfânt e şi el frustrat la nivelul lui. Frustrat de absenţa prelungită a Harului pe care L-a avut odată şi pe care Îl caută neîncetat aşa cum bebeluşul caută ţâţa de la care a supt laptele dulce.
Plângea şi David, frustrat. Plângea şi Sfântul Simeon Noul Teolog, plângea şi Sfântul Siluan, frustrat până la deznădejde şi cufundat în nebunia totală a sfinţilor, o nebunie căreia noi nu îi înţelegem miezul - dar nebunie, totuşi. Noi de la ei ştim asta, de la sfinţi - nu o spunem noi după mintea noastră. Din mărturisirea lor ştim, nu din închipuirea noastră.

"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." - Matei 5, 4.
"plângeţi cu cei ce plâng." - Romani 12, 15
"Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge, cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;" - I Corinteni 7, 30.
"să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." - II Corinteni 12, 21.
"Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura." - Ioan 16, 20.
"Şi pe când eu plângeam pentru nelegiuire, şi şedeam trist până la jertfa cea de seară" - III Ezdra 8, 74.
"Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor" - Psalmii 125, 7.
"Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului." - Baruh 1, 5.
"Şi toţi plângeau ascultând legea." - III Ezdra 9, 51.
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi." - Psalmii 94, 6.
"Şi în ziua aceea ne va îndemna Domnul Dumnezeu Savaot să plângem, să suspinăm" - Isaia 22, 12.
"Chiar când râdem, inima se întristează" - Pildele lui Solomon 14, 13.
"Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" - Apocalipsa 21, 4, 7.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
Omul creştin, câtă vreme trăieşte în trup, ca orice muritor, e supus aceloraşi legi ale viului omenesc ca orice alt om. (...)Dacă omul creştin nu ar trăi frustrare, aceste nevoinţe nici nu ar avea vreun preţ. Nu ar fi o luptă reală cu slăbiciunile trupului nostru ci o vanitate închipuită.
Ca să nu las loc de înţelegere strâmbă, scopul luptei creştinului nu e să distrugă trupul/sângele ori să înnebunească în zadar de prea multă şi prelungită frustrare. (...) în liniştire şi sub ascultare, precum ştim de la Bătrâni. Căci lupta ascetică e împotriva duhurilor din văzduhuri. Nevoinţele sunt doar cadrul ori parte din arsenalul de mijloace/resurse pe care omul creştin le foloseşte în lupta cu puterile demonice.

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;" - I Corinteni 13, 4-8.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
În concluzie, aşa cum ne învaţă Părinţii, omul creştin nu este lipsit de frustrare, dezamăgire, depresie, nebunie. Ci, tocmai pentru că nu este doar din lumea aceasta ci şi din Împărăţie, creştinul, până ajunge la cele mai minunate stări ale despătimirii, pătimeşte în trup. Ba, încă, sprijinit de darurile Duhului Sfânt, el duce o luptă cu mult mai înaltă, absolut eroică, fiind în comparaţie cu alţi oameni un mare atlet. Atlet al lui Hristos, cu şi prin Duhul lui Hristos.
Drumul nostru spre sfinţenie trece prin înfruntarea (şi depăşirea), cu armele oferite de Biserică, a multor frustrări, oboseli, deznădejdi, dureri, suferinţe.
Nu prin evitarea lor!
Este o victorie prin asumare şi depăşire, nu una prin evitare.

"Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.
Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;
Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase" - I Timotei 1, 5-10.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Creştinul străbate, penetrează viril moliciunea cărnii sale, în ciuda oricărei dureri pe care uneori o resimte cumplit. Nu fentează, ci ia în stăpânire. Posedă, pentru a nu fi posedat. Devine stăpân, lăsîndu-se cu totul stăpânit. De Duhul, pe Care Îl doreşte, Îl aşteaptă, Îl iubeşte.

"Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze." - Ioan 14, 27.
"Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi." - Matei 10, 13.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Starea patologică a nevoitorului creştin este reală şi atletul lui Hristos nu o neagă, nu o desconsideră, ci o înlătură printr-un întreg mod de a fi care constituie leacul oferit de Biserică. Astfel are loc transigurarea creştinului până când, în unele cazuri fericite, el devine străveziu, în întregime lumină.
Cu Harul Domnului, să ne fie dată şi nouă toată această minunată izbândă, spre slava lui Dumnezeu. Amin!

"Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Nu lepăd harul lui Dumnezeu;" - Galateni 2, 19-21.

Tâlcuirile, unde ne poticnim, să le căutăm la Sfinţii Părinţi.

Hristos a înviat !

[Ioan_Cezar]

Reperele pe care tu le-ai oferit, prin citatele din Scriptură, le cunoaştem cu toţii. Nu aceasta e problema discutată aici, Igor! Ca urmare, deşi mă bucur că am recitit cuvântul Domnului prin intermediul selecţiilor tale, găsesc nepotrivit răspunsul tău faţă de mesajul meu.
Am impresia, Igor, că uneori rulăm splitaţi cuvintele Scripturii, pedalînd în gol prin însăşi lipsa noastră de fapte ale vieţii. E o interpretativitate, aceasta, pe care eu cred că o recunosc la mulţi, adeseori, precum şi la mine însumi: răstălmăcirea unor sensuri care se descoperă doar prin faptele vieţii, prin darurile aduse de un dram de pocăinţă.
Discursul tău livresc mă îngrijorează. Nu îl consider semn de sănătate sufletească. Dimpotrivă, am întâlnit mulţi rătăciţi care vorbesc din afara Cuvântului mînuind ca pe bâtă lucruri care, prin natura lor, sunt mai diafane decât razele lunii...
Eu încă mai sper că frăţia voastră nu e cu totul paralel cu viaţa, în ciuda multor informaţii teologice academice. Chit că, din păcate, faceţi cum faceţi şi mă dezamăgiţi mereu. Sunt însă optimist! Când vă veţi hotărî să depăşiţi duhul şcolăresc al seminaristului de provincie (una a spiritului!, nu una geografică) şi cînd în locul unor cuvinte goale veţi trăi fie şi o parte din conţinutul lor, printr-o viaţă simplă de om şi bărbat, atunci poate mă voi însenina şi, de ce nu, vom discuta împreună o mulţime de lucruri. Deocamdată mă voi limita la acelaşi lucru, întrucât mă siliţi: luaţi aminte, frate Igor, că pustiirea vieţii, răutatea, prostia şi nebunia sunt mai perfide şi mai prezente ca oricînd în viaţa noastră, a creştinilor cu ifose! Nu cred să existe o ratare mai mare şi mai urâtă a unui bărbat creştin decât această cădere în livrescul căruia noi îi dăm statut de viaţă, când în realitate e ditamai pietroiul pus în gura peşterii.

Smeriţi-vă cu adevărat existenţa, frate Igor! De aici din locul meu se vede că deliraţi pompos şi terfeliţi Cuvântul cum rar am văzut la vreun coleg de pe forum. Liniştiţi-vă, cu adevărat măcar un strop: începeţi prin a renunţa la răutatea şi prostia manevrării textelor biblice de pe poziţia unui înfumurat care dispreţuieşte viaţa simplă şi pe semenii săi.
Începeţi prin a fi un om banal, unul ca toţi oamenii, şi veţi afla dinlăuntrul banalităţii, poate, şi gustul unor fapte noi, cu adevărat excepţionale şi mântuitoare. Altminteri veţi rămâne doar nebun, un nebun jalnic, dar vai nu unul în Hristos.
Acestea toate vi le-am spus din iubire. Ca să vă parafrazez, mai în glumă, mai în serios...

[Mosh-Neagu]

Frate Cezar, din pacate privim neputinciosi, nu peste umar, ci in imediata noastra apropiere cum unul dintre noi, frate crestin, are o manifestare care ne pune pe ganduri. De fapt nu manifestarea in sine, ci lipsa de acceptare a unei realitati atat de simple si sensibile in acelasi timp. Dar privind in oglinda sufletului, incerc sa inteleg care-i rolul nostru in tot acest angrenaj. Fiecare dintre cei ce se implica intr-un fel sau altul, oare cum este privit, nu doar din exterior, ci de ce nu, de Dumnezeu? Sa fie oare si pentru noi niste ispite la care nu ne putem stapani si in urma carora mai adaugam niste pietroaie in balanta pacatelor? Cate din toate flecarelile noastre au ceva ziditor si cate ar trebui macar amintite la sfanta spovedanie? Cred ca uneori fiecare din noi, in dorinta de a ne face utili, facem un pas in fata si luam atitudine, dar chiar daca in primul moment, poate ideea n-a fost deloc rea, pe parcurs lucrurile se complica, iar noi (multi dintre noi), cadem in abatere, tulburand suflete, ravasind sentimente... Am observat cum, de-a lungul timpului, cei ce altadata erau comentatori activi (dar si extrem de incisivi, uneori), au devenit tacuti si am toate motivele sa cred ca... mai intelepti. Cel putin, tacerea e mai putin vulnerabila decat un comentariu, de orice natura ar fi el!... Si ma intreb vinovat: noi cand ne vom intelepti? Cand vom avea putere sa ne abtinem sa jalonam mantuirea celorlalti?... Dar iarasi ma intreb: Cum ne vrea Dumnezeu, oare? Tacuti sau activi? Probabil ca nu exista o regula anume. Daca am asculta bine vocea ingerului pazitor, am sti cand, cum si cat sa vorbim, dar mai ales am intelege exact momentul cand cel mai intelept lucru este abtinerea si tacerea. Suntem mai putin vinovati cand tacem decat atunci cand vorbim si stii de ce: fara voia noastra ne pomenim victime, parti importante din gandurile spuse din suflet, ori sunt rastalmacite, ori trecute cu vederea reprosandu-ti-se mai tarziu: "Cand mi-ai spus mie asta? Cand? Arata-mi unde?" Polemica fara temei si fara rod. Asta facem pe parcursul a zeci si sute de pagini, si nu poti sa nu concluzionezi: "Cui bono"? Daca taceam si eu, si tu, si X si Y, nu era mai bine? Si totusi, desi ratacitul ramane ratacit in indaradnicia lui, poate altii nestiuti de noi, afla lucruri noi pe care probabil si-ar fi dorit sa le afle, iar Dumnezeu in felul Lui special, le pune la dispozitie. De cate ori, datorita unor polemici am aflat detalii importante despre sfinti sau sfinte invataturi? De cate ori nu vedem la ceilalti greseli evidente si intr-o zi realizam cum ca nici noi nu facem abstractie la acest capitol? Nimic nu-i intamplator, nimic nu-i numai rau sau numai bine. Dar, Doamne, daca am avea macar putina smerenie adevarata, multe lucruri s-ar simplifica in vietile noastre.

Mesajul tau ma umple de bucurie, fiindca ai un ton ca o mangaiere. Am mai spus-o si cu alta ocazie; nu vreau sa te tulbur, ci dimpotriva, s-o tii cel putin asa, fiindca intre fratele Cezar cel de-acum si fratele Cezar de acum ceva ani, e un progres uimitor...
Doamne-ajuta!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De cate ori, datorita unor polemici am aflat detalii importante despre sfinti sau sfinte invataturi? De cate ori nu vedem la ceilalti greseli evidente si intr-o zi realizam cum ca nici noi nu facem abstractie la acest capitol?

Asta cam aşa e, Moshule - să ne fie spre luare aminte, cu bun folos.
Doamne ajută!

P.S. Şi să ne străduim, totuşi, să ne iertăm unii pe alţii. Uite, mie deja îmi pare rău că nu am găsit cuvinte încă şi mai blânde pentru Igor. I-am scris, bag seamă, cu supărare, deh... Deşi nu sesizam atunci.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate Ioan_Cezar, bunul meu frate, foarte frumos ai scris. Nu mă îndoiesc că ai dreptate. Permite-mi însă să nu fiu de acord cu tine în întregime. Doar parţial. :)

Vreau să încercăm un experiment, ştiu că poate nu vei fi de acord cu el, dar eu mi-l doresc mult şi-l voi aplica cu orice risc de critică.
În Biblie scrie aşa:
"Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,
Mulţumind totdeauna pentru toate" - Efeseni 5, 19-20.

Deci îţi voi răspunde şi eu, vorbind între noi în psalmi, laude, cântări duhovniceşti, că le iubesc mai mult ca însăşi viaţa mea.


"Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.
Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl." - Coloseni 3, 16-17.


"Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea." - II Corinteni 2, 7-8.


"Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
Nici nu daţi loc diavolului." - Efeseni 4, 23-27.


"Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos." - Efeseni 4, 31-32.


"Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." - I Corinteni 13, 11.


"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." - Matei 5, 4.
"plângeţi cu cei ce plâng." - Romani 12, 15
"Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge, cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;" - I Corinteni 7, 30.
"să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." - II Corinteni 12, 21.
"Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura." - Ioan 16, 20.
"Şi pe când eu plângeam pentru nelegiuire, şi şedeam trist până la jertfa cea de seară" - III Ezdra 8, 74.
"Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor" - Psalmii 125, 7.
"Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului." - Baruh 1, 5.
"Şi toţi plângeau ascultând legea." - III Ezdra 9, 51.
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi." - Psalmii 94, 6.
"Şi în ziua aceea ne va îndemna Domnul Dumnezeu Savaot să plângem, să suspinăm" - Isaia 22, 12.
"Chiar când râdem, inima se întristează" - Pildele lui Solomon 14, 13.
"Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" - Apocalipsa 21, 4, 7.


"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;" - I Corinteni 13, 4-8.


"Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.
Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;
Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase" - I Timotei 1, 5-10.


"Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze." - Ioan 14, 27.
"Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi." - Matei 10, 13.


"Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Nu lepăd harul lui Dumnezeu;" - Galateni 2, 19-21.

Tâlcuirile, unde ne poticnim, să le căutăm la Sfinţii Părinţi.

Hristos a înviat !

Da, Igor, mulţumesc pentru citate. Sunt binevenite oricînd, spre mângâierea şi înţelepţirea noastră.
În fapt, cred că ai încercat să vezi printr-o erminie a Duhului anumite fapte ale vieţii noastre care năzuieşte la despătimire. Îţi mulţumesc pentru efort!
Te rog să mă ierţi că ţi-am vorbit aspru. Îmi pare rău. Mă rog să nu te fi nedreptăţit fără voie.
Doamne ajută!

[Ursu-WiFi]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate Ioan_Cezar, bunul meu frate, foarte frumos ai scris. Nu mă îndoiesc că ai dreptate. Permite-mi însă să nu fiu de acord cu tine în întregime. Doar parţial. :)

Vreau să încercăm un experiment, ştiu că poate nu vei fi de acord cu el, dar eu mi-l doresc mult şi-l voi aplica cu orice risc de critică.
În Biblie scrie aşa:
"Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,
Mulţumind totdeauna pentru toate" - Efeseni 5, 19-20.

Deci îţi voi răspunde şi eu, vorbind între noi în psalmi, laude, cântări duhovniceşti, că le iubesc mai mult ca însăşi viaţa mea.


"Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.
Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl." - Coloseni 3, 16-17.


"Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea." - II Corinteni 2, 7-8.


"Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
Nici nu daţi loc diavolului." - Efeseni 4, 23-27.


"Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos." - Efeseni 4, 31-32.


"Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." - I Corinteni 13, 11.


"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." - Matei 5, 4.
"plângeţi cu cei ce plâng." - Romani 12, 15
"Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge, cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;" - I Corinteni 7, 30.
"să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." - II Corinteni 12, 21.
"Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura." - Ioan 16, 20.
"Şi pe când eu plângeam pentru nelegiuire, şi şedeam trist până la jertfa cea de seară" - III Ezdra 8, 74.
"Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor" - Psalmii 125, 7.
"Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului." - Baruh 1, 5.
"Şi toţi plângeau ascultând legea." - III Ezdra 9, 51.
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi." - Psalmii 94, 6.
"Şi în ziua aceea ne va îndemna Domnul Dumnezeu Savaot să plângem, să suspinăm" - Isaia 22, 12.
"Chiar când râdem, inima se întristează" - Pildele lui Solomon 14, 13.
"Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" - Apocalipsa 21, 4, 7.


"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;" - I Corinteni 13, 4-8.


"Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.
Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;
Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase" - I Timotei 1, 5-10.


"Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze." - Ioan 14, 27.
"Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi." - Matei 10, 13.


"Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Nu lepăd harul lui Dumnezeu;" - Galateni 2, 19-21.

Tâlcuirile, unde ne poticnim, să le căutăm la Sfinţii Părinţi.

Hristos a înviat !

Daca tot iti place , ia arunca un ochi pe LEVITICUL cap 26, ca sa vezi viitorul Romaniei.

[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan, poate ai aşteptat răspuns de la mine.
Nu am găsit răspuns, că ai mare dreptate în tot ce ai scris. Tu mi-ai dat răspunsul, nu a mai fost nevoie să mai spun nimic.

Şi fratele Neagu a venit împodobind mai frumos răspunsul tău.
Nu, eu nu vă judec. Departe gândul. Nu fac aluzie la nimeni, dar fiecare vede în postarea celuilalt atât cât iubeşte.
Aşa de limpede sau înceţoşat vede.
Fiindcă aşa e firea omului, de aceea pare că noi ne tot certăm pe aici, dar nu ne certăm, ne îmbunătăţim iubirea.
De aceea tot revenim mereu, şi scriem, fiindcă poate fără să ne dăm seama, ne pasă. Şi iubim. Poate puţin, dar iubim. Ne pasă de noi înşine, să ne aruncăm egoismul şi ne pasă de ceilalţi, să-i iubim mai mult. Şi vedem cât de dulce e să iubeşti, şi vrem să iubim din nou. Şi scriem din nou, căutând iubirea.
Aşa-i pe forum...
Cât mă priveşte, aşa fac şi eu, şi mă văd pe mine, în toate postările tuturor celorlalţi, şi când scriu să ajut pe cineva, mă ajut pe mine, primul.

Vă rog mult să mă iertaţi, pentru neputinţele mele, scriu mereu aspru, fiindcă iubesc puţin, sunt şi eu om, şi greşesc mult, foarte mult, dar întotdeauna îmi doresc să ajut, să fiu de folos, să slujesc, să ne sprijinim unii pe alţii, să ne întărim în neputinţele noastre, unii pe alţii, că... aşa ne cheamă şi ne învaţă Hristos, să facem. Sunt şi rămân neputincios, şi vă mulţumesc mult că mă ajutaţi, şi îmi vreţi binele, ştiu şi simt că îmi vreţi binele şi mă învaţaţi smerenia, care eu n-am cunoscut-o niciodată, dar voi, mai realizaţi şi experimentaţi ca mine, mă chemaţi la ea, cu bucurie. Da, vreau să vin.
Aş scrie mai mult, dar acesta nu e răspuns, e... o constatare. Şi din nou, o neputinţă.

Dacă vreţi, să mă pomeniţi, dar mai important, îmi doresc să mă iertaţi.

Vă îmbrăţişez în Hristos.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Ursu-WiFi

Daca tot iti place , ia arunca un ochi pe LEVITICUL cap 26, ca sa vezi viitorul Romaniei.

Poate vroiai să spui al întregului pământ.

Dar noi, creştinii, nu avem de ce să ne temem. Să rămânem iubitori şi smeriţi. Atât cât putem. Nu ne e frică de moarte, ci de Dumnezeu.

"Ajutor de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul", să cerem, că vom primi, să căutăm şi vom găsi. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor Săi.

[cristiboss56]

Avva Dorotei scrie: „Când fratele tău ţi se împotriveşte, înfrânează-ţi limba, ca să nu spui nimic cu mânie..., deplânge-l, ca nu cumva diavolul care l-a rănit prin săgeata manierii să-l ia prizonier şi să-l omoare prin pomenirea de rău, ca nu cumva astfel, din neatenţia noastră, să piară sufletul său pentru care a murit Hristos..." Părinţii spun: „Dacă tu, mustrând pe altul, eşti atras de mânie, prin aceasta îţi mulţumeşti propria ta patimă. Dar niciun om înţelept nu-şi dărâmă casa lui, chipurile, ca să înalţe casă aproapelui său". Dacă iritarea dintre voi continuă, sileşte-ţi inima ta să se roage astfel: „Dumnezeule milostive şi iubitorule de oameni..., vino acum şi ajută neputinţei noastre şi precum odinioară ai îmblânzit marea tulburată, astfel şi în acest ceas împacă inimile noastre tulburate, ca să nu ne pierzi şi să ajungem amândoi morţi în păcat..., căci, iată, candelele noastre se sting din pricina puţinului nostru untdelemn!" (adică din pricina îndurării noastre către aproapele - n.n). După această rugăciune, când inima ta se îmblânzeşte, poţi din nou cu înţelepciune şi smerenie, după porunca Apostolului, să mustri, să cerţi, să lecuieşti şi să dai învăţătură fratelui tău (vezi II Tim. 4, 2), ca unui mădular neputincios. Atunci fratele tău, dacă îşi dă seama de milostivirea sa, va primi cu credinţă învăţătura ta, iar tu prin pacea ta îi vei umple de pace şi inima lui."

Osândirea, după cum vedem, nu lecuieşte, ci aduce şi mai mult boală; nu scoate firul de pai, ci însângerează ochiul. Nu îndreaptă pe fratele ce greşeşte, ci îl înrăieşte. Rănit dureros în mândria lui, acesta fierbe, se umple de răutate împotriva celui ce-şi ia rangul de judecător cu de la sine putere şi atâta multă cuprinde inima lui, încât nici nu mai doreşte să-l vadă, nici să-l mai audă.

Sfântul Apostol Pavel dă dreptul la aceasta - spre a mustra pe cei care greşesc - nu tuturora, ci doar oamenilor duhovniceşti, procedând în aceste cazuri cu foarte mare luare-aminte: Fraţilor, - scrie el - chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti indreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită! (Gal. 6, l). Marele Apostol are dreptate pe deplin. Căci care va fi folosul dacă dorim să ajutăm altuia să iasă din ispită şi noi înşine cădem într-o şi mai mare ispită?

Osândirea îşi arată starea ei vicioasă prin înrudirea cu cele mai grele păcate posibile: mandria, răutatea, pizma, ura.
Arhim. Serafim Alexiev Arhim