Poezii preferate...

[cristiboss56]

Romanță negativă
de Ion Minulescu


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete.
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună-
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!
Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...

[Mihailc]

L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.

L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.
(Jalal ad-Din Muhammad Rumi- Rugăminte)

[cristiboss56]

Bine ai venit Octombrie – Brumarel!


Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Octombrie – George Toparceanu

[cristiboss56]

Sf.Ioan Iacob Hozevitul
Imnul Românesc




Acum, ca niciodata
Treziti-va, români!
Având credinta-n suflet
Si arma sfânta-n mâini.
În rodul nascocirii
Sa nu nadajduiti,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!
Uniti-va în cuget
Prin simturi crestinesti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovnicesti!
În pavaza credintei
Fiind adapostiti,
La vreme de razboaie
Veti fi nebiruiti.
Tot neamul de pe lume
Si cel de sub pamânt
De s-ar scula-mpotriva,
Va fi de voi înfrânt.
Plecati-va la Domnul
Grumazul umilit,
Sa va înalte fruntea
În “plaiul” cel dorit.
De somnul nesimtirii
Sa nu mai dormitati,
Ca “zorii mântuirii”
Se-arata la Carpati
Ca fratii petrecând,
Sa nu stirbim onoarea
Si graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simtirea
Din suflet crestinesc,
Sa punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstita
A Regelui Marit!
De vom pazi unirea
Si “Crezul din stramosi”,
Vom fi si jos, în lume,
Si-n ceruri gloriosi!
În scumpa noastra tara
Atunci vor creste iar
Virtutile strabune
Cu nume secular.
Din groapa stricaciunii,
Sapata de “tiran”,
Se va scula cu slava
“Rasadul lui Traian”.
Deci azi, ca niciodata,
Sa ne vadim crestini,
Pastrând neprihanita
Credinta, prin straini!

[Mihailc]

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.

În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătâng
... şi fluieram, aşa, ca să nu plâng.

Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mai pustii şi goi,
nici în surâsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gând,
trecui aşa-nainte, fluierând.
(Nichita Stănescu)

[Mihailc]

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la luna,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.
(Tudor Arghezi - Psalm)

[Mihailc]

Târziu de tot Te-am iubit, O, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit.

Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe.

Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat.

M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele.

Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.
(Fericitul Augustin)

[cristiboss56]

Pune inima

Pune inima să cânte
Psalmul sfânt al regăsirii,
Pe altarul de speranţă
Să-nflorească trandafirii.

Pune ceasul să vegheze
Timpul ce-n risipa lui
A pierdut minute bune,
Pe tărâmul nu ştiu cui...

Pune lacrima să plângă
În chilia unui gând,
Eu de cer senin şi soare
Sunt atâta de flămând.

Pune mugurii de floare
Pe tărâmul meu de dor,
Curcubeu de după ploaie
Veșnicia s-o măsor.

Pune suflet în poeme
Să dau pașnic bucurii,
Când gonit de întâmplare
Pe tărâmul meu vei fi...

Pune inima să cânte
Într-o coardă de vioară
De atâta frumuseţe,
Gândul bun se înfioară.

Timpul să rămână-n loc
Poate doar vreo trei secunde,
Două inimi la un loc
Bat acum pe nu ştiu unde...



Camelia Cristea

[cristiboss56]

Atât de mult iubesc iubirea,
Aşa de mult ca nemurirea.
Aşa de mult iubesc şi omul,
Dar cel mai mult iubesc pe Domnul.
Nu e nevoie să vă spun
Cât Dumnezeu este de Bun,
Sau câtă dragoste arată
Pentru fiecare-n parte.
Sau câtă iubire revarsă
Atunci când viața ne e arsă.
Sau cât e Dumnezeu de mare
Când omul-l roagă cu ardoare.
Sau Harul care Îl revarsă
Când are omu' viața arsă.
De necaz şi de durere ,
Atunci primeşte mângâiere.
Dar omul nemulțumitor
Aduce înjurii uneori.
Înjură chiar pe Dumnezeu
Fără părere de rău.
Ca şi cum El a greşit
De nu i-a împlinit un vis.
Ca şi cum ar fi dator
Doamne ai milă de noi.
Iartă-ne că suntem răi,
Suntem plini de patimi grele
Nu ştim să ieşim din ele.
Iar pe Tine te uităm,
Până ajungem iar la greu.
Hristos a Inviat! Bucuria noastră a tuturora!

[forever...]

„O, Doamne, ai milă de cei care-i chemi
Să vină pe urmele Tale,
Ajută-i în lupta din grele vremi
Nimic să nu-i frângă pe cale.

Ajută-l pe acel care-n urmă-a lăsat
Prea mari prietenii sau păcate,
Să nu-l mai întoarcă din drumul curat
Dorinţa spre cele lăsate.

Ajută-l pe-acel ce-a lăsat pe pământ
Iubiri prea adânci şi prea grele,
Să nu-Ţi lase calea cu sufletul frânt
Şi inima-ntoarsă spre ele.

Ajută-l pe-acel ce-a lăsat multe-averi
Şi scapă-l de orice robie,
Ca, slobod de-a’ lumii deşarte poveri,
Să-Ţi poată urma numai Ţie.

Ajută-l pe-acela cu suflet bogat,
Ce-ascunse păcate mai ţine,
Pe-acel care Tu nu-l desparţi de păcat
Păcatu-l desparte de Tine.

Ajută-l pe cel ce, plecând, lasă tot,
Pe veci să se rupă de toate.
Să n-ajungă stâlp ca femeia lui Lot
Privind blestemata cetate.

Ajută-l pe-acel ce-a ajuns pe Altar
Şi nu-i pregătit de junghiere,
Să nu-l prindă frica de-al morţii hotar,
Pierind la un pas de-nviere.

Ajută-i pe toţi, când e clipa cea grea,
Să biruie tot ce-i mai leagă,
Ca, dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta,
Să afle-a Ta dragoste-ntreagă”.

„Ca, dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta,
Să afle-a Ta dragoste-ntreagă.”