Sa ne impartasim des sau rar?

[delia31]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

P.S. În timp ce scriam se pare că a răspuns Delia. Nu ştiu dacă suntem în acord asupra acestei chestiuni...:)

???

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Tind să mă alătur acestei înţelegeri. Şi nu ştiu ce mă opreşte...:)
Pe de altă parte, o depăşire, în planul ontologic, eu cred că nu se face prin anularea celor precedente ci prin integrarea şi valorificarea lor. Altfel spus, chiar dacă starea finală va fi net superioară celei precedente, ea va conţine, cumva, şi starea primordială. Altminteri înseamnă că ar nega-o complet, ar zvârli-o în nimicnicie, ceea ce e inadmisibil - pentru că era bună foarte, Dumnezeire aplicată.Nici Domnul nu şi-a anulat rănile, ci le-a purtat şi le poartă încă în Cer. Întrebaţi-l pe Toma, vă va confirma că aşa e!

În concluzie, eu cred că atunci când Delia face trimitere la procesul oglindirii, nu voieşte să cugete o simplă recuperare, de dragul elanului anamnestic. Ci crede că, păstrînd şi aceasta, ca prim gest al re-facerii, Dumnezeirea îşi continuă opera numită Om aşa cum numai Bunul Dumnezeu o tăinuieşte.
Modelul oglinzii foloseşte doar ca moment preliminar. Cugetat aşa, eu unul îl accept cu folos.

Primul Adam e restaurat in Cel de-al Doilea. Sfarsitul nu doar ca () contine Inceptul, ci il duce la nivelul maxim de desavarsire.
In cele ce se vad in starea Omega, se afla si starea Alfa. "Eu sint inceputul si sfarsitul. Alfa si Omega".

În prealabil postat de delia31

In faza adamica a umanitatii, creatura, facuta din lut, de-abia ce intrase in lumina blanda a focului dumnezeirii, dar a fost distrasa spre cele de jos. Nu apucase asadar sa se umple tot de lumina si har, sa devina incandescent, deplin transparent si impregnat tot de har in fiecare molecula a materiei.
De abia pusese inceput. Lucru pe care l-a terminat Hristos pe deplin, unind in Persoana Lui creatul cu necreatul, materia cu Duhul.

Asadar, nu sustin deloc ca trupul adamic ar fi identic cu Soma Pnevmatikon-ul lui Hristos, ci sustin ca e inceputul intentiei lui Dumnezeu pt. noi.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de ovidiu b.

Aşa este, Adam înainte de căderea în păcat nu era desăvârşit, ci a fost făcut pentru a tinde spre desăvârşire, dar cu voinţa şi propia lui alegere. Adam înainte de cădere era ca un măr verde într-un pom frumos, care urma să se coacă. :)

Ba, să ştii că era o pară. Am eu un păr în curte, destinat să rodească frumos. Are doar 3 anişori şi a făcut ... o pară. Şi, ce să vezi! Pe când era ea pe cale să se coacă, a intrat, nu ştiu cum, o omidă pe-acolo, un viermişor, ceva, şi para a început să se coacă în ritm accelerat şi, în câteva zile, s-a copt de tot şi... a căzut! Cu nişte găurele urâte în ea, ca nişte tunele subţiri... În ciuda faptului că era, totuşi, aurie.
Am gustat, am mâncat-o pe toată, ba am dat şi celorlalţi din ea, deşi para era atât de mititică... Şi atât de parfumată!
Îţi dai seama cum ar fi fost dacă ar fi crescut până la deplinătatea sortită ei?...:)
(Nădăjduiesc că vom vedea la anul, după ce vom aplica la timp legile stropirii şi toate celelalte trebuincioase...!)

[sophia]

În prealabil postat de ovidiu b.

Aşa este, Adam înainte de căderea în păcat nu era desăvârşit, ci a fost făcut pentru a tinde spre desăvârşire, dar cu voinţa şi propia lui alegere. Adam înainte de cădere era ca un măr verde într-un pom frumos, care urma să se coacă. :)

Unde scrie asta? Cum asa? Pai nu spun toti ca Omul este facut perfect, dupa chipul (care ar fi acela) si asemanarea lui Dumnezeu?

Si ce s-ar fi intamplat daca Adam si Eva ar fi ascultat si n-ar fi cazut? In ce stare ramaneau, daca spui ca le-a folosit caderea pentru desavarsire?


Pentru Ioan-Cezar : ??? La ce te referi?
Tocmai ca nu putem citi oameni si ganduri. Citim mesaje si ies alte minuni pentru ca nu stim oamenii din spatele lor. Spuneam ca stiu (din mesajele ei) ca Deliei ii place ceea ce scrii si modul. Dar complimentele si modul in care te apara si te sustine, pot sa te duca si la alte chestii. Este un lucru atat de rar sa fie asa o afectiune pe un forum public, incat te intrebi daca o fi poate sotia ta inregistrata aici, sau sora, sau fiica, sau alta ruda. La asta ma refeream.
Si nu era nimic rau in ceea ce am scris. Nu am nimic cu voi. Voi cu mine mai degraba...

[delia31]

Ii ramasesem datoare Sophiei cu niste scuze.
Sophia, imi cer iertare, ai dreptate, nu asa se procedeaza cum am facut eu , incercand sa tot corectez erorile tale, cand de fapt, de-abia-s in stare sa le gestionez pe-ale mele.

Dar imi cer iertare. Cine m-a pus sa cred oamenii isi doresc sa iasa din eroare si mai ales, ca eu as fi in stare sa le lamuresc neclaritatile?

[florin.oltean75]

Revin, frate Florin, cu gândul la Taină. Mare îndrăzneală fac, iertat să fiu.
Apucasem să scriu câte ceva legat de impresia că Taina e insondabilă sau, pentru unii, de necercetat. Arătam că eu văd însă Taina ca pe o plinătate a vieţii omului, când acesta cunoaşte şi totodată e conştient că abia a început să spere la cunoaştere. Cred că începem să intuim abisul de necuprins al oceanului Tainei abia atunci când suntem deja cuprinşi cu totul în el... Descoperim prin participare.
Dar cum este această participare caracterizată, spuneam, de disponibilitate?
Ei bine, revin pentru a risca să adaug că această disponibilitate e conştientă de sărăcia ei. Omul, conştient într-o anume clipă că e cu adevărat găzduit în existenţă, că e oaspete în Casa Domnului (şi e conştient doar prin rugăciune ori prin roadele ei, adică atunci când mintea a luat deja rodul feminin al sufletului care se roagă, sau ar trebui să se roage, neîncetat lui Dumnezeu), se trezeşte cumplit de sărac. Fericită înţelegere! Deposedat, prin luciditate, de toate bunurile pe care îşi închipuia că le deţine, în această clipă omul realizează Bogăţia deplină şi generozitatea Domnului: "că bunătăţile mele nu-Ţi trebuie", spune Regele David (Ps. 15,2). Cum oare, atunci, Taina să nu fie un moment de recunoştinţă a omului faţă de Dumnezeu? Sărac, lipsit de absolut orice bun trecător, omul al cărui suflet se roagă ("Zis-ai Domnului..." - Ps. 15,1) îşi ridică ochii cu recunoştinţă spre Cer şi laudă Bunătatea Domnului.
Înlăuntrul Tainei, poate miji dorinţa de a oferi ceva în schimb Celui Preabogat, Deplinătăţii. Dar ce poate oferi un om sărman Dumnezeului său? "...duhul umilit", ne sare în ajutor tot Psalmistul.
Astfel, taina, departe de a fi doar "mister", se arată dimpotrivă un prilej pentru ca omul să descopere încă mai mult cine este el şi Cine este Dumnezeu. Cât de dureros şi totodată cât de mângâietor este acest moment, doar cei care au avut parte de el pot spune...:) Ori, mai degrabă, nu pot!

*
Iar înainte, în nesfârşitul Tainei, ce este?
Nădejdea omului spune că este preaplin de veselie şi de frumuseţe veşnică. Atât.
"Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura." (Ps. 15, 11)
Simţământul nimicniciei, al sărăciei absolute, este unit în rugăciunea sufletului cu nădejdea deplinătăţii celor viitoare. Taina, aşadar, este o experienţă completă a credinţei. Dăruită, în rugăciune, prezenţei - ca o podoabă a ei.

"Taina", intradevar, nu se instituie ca limita cognitiva, ci functioneaza ca o dimensiune a cunoasterii pe coordonata negativa a teologiei (teologia negativa) - o componenta esentiala a pragmatismului lingvistic de factura patristica.

In budism, aceasta functie este indeplinita de "Vacuitatea Eului".

Ceea ce este insa important de evidentiat, ca "preaplinul fericirii", "preabogatia", "frumusetea peste fire" sau "deplinatatea" trairii in comuniune cu Dumnezeu - daca nu sunt echilibrate prin decompensare apofatica - se instituie ca limite, functioneaza ca despartiri, blocaje intre cele doua euri - eul mic si Eul Mare.

Interpatrunderea lor, unirea in Hristos, este realizata progresiv numai prin realizarea transubstantialitatii eurilor (prin realizarea naturii lor fundamental intangibila).

Cate vreme mintea se agata de concretete, subtierea duhului nu se produce, iar Unirea Speciala (Impreunarea Despreunata - unirea perfecta cu retinerea identitatii) - este imposibila.

În prealabil postat de florin.oltean75

"[b] Interpatrunderea lor, unirea in Hristos, este realizata progresiv numai prin realizarea transubstantialitatii eurilor (prin realizarea naturii lor fundamental intangibila).Cate vreme mintea se agata de concretete, subtierea duhului nu se produce, iar Unirea Speciala (Impreunarea Despreunata - unirea perfecta cu retinerea identitatii) - este imposibila.

[delia31]

:)))))))))))))

De milioane, raspunsul tau!

Ce raspuns? Exact aceea era expresia fetei mele :))

În prealabil postat de sophia

Unde scrie asta?

"Constientizarea faptului ca starea lui Adam in Rai era starea fireasca a omului, si cea la care nadajduim a ne reintoarce, cu harul lui Dumnezeu, este unul dintre imboldurile cele mai puternice ale nevointei ascetice. Aceasta constiinta este deci de cel mai mare folos practic pentru crestinii ortodocsi care nadajduiesc sa mosteneasca imparatia lui Dumnezeu. O data cu caderea omului, Raiul a incetat sa mai fie o realitate a acestui pamant, fiind asezat intr-un loc neajuns; dar, prin harul lui Dumnezeu, pus la indemana crestinilor prin Hristos, al Doilea Adam, avem inca nadejdea de a ajunge la el. De fapt, prin Hristos nu numai ca suntem in stare sa redobandim starea lui Adam de dinainte de cadere, ci si sa ajungem la o stare inca mai inalta: starea la care Adam ar fi ajuns de nu ar fi cazut."

(Ieromonah Serafim Rose, Scrieri pag.128)

[delia31]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Ce raspuns? Exact aceea era expresia fetei mele :))

Aveai tu o spusa: "a te uita precum curca-n lemne", da' reactia de acum a fost ubercool.
Da' ce n-ai inteles? Doar e la mintea cocosului!