Contradictie dogmatica ?

În prealabil postat de Grand Moff Hadrianus

Imaginati-va ca dvs. aveti un acvariu acasa, in care insa aveti control absolut. Nimic, de la pestii care depun icre sau nasc pui vii, pana la ultimul nevertebrat care participa la decompunerea plantelor putrezite, nu va scapa controlului, si inca la modul detaliului infinitezimal. Ei bine, cred ca e o imagine adecvata pentru ideea de Dumnezeu, si cred ca se suprapune cu ce ati scris, intr-o anume masura.
Ca sa raspund: sufletele incep aici, si continua, dupa moarte (decapsulare, daca vreti) dincolo, o perioada de timp, pana la Intoarcerea lui Mesia, si invierea mortilor, adica dotarea lor cu corpuri neperisabile de pacat/degenerare (moarte, boala, concupiscenta, etc). Nici mantuitii, nici sfintii, nici damnatii, nu (mai) mor. Nici ca suflete decorporate, si aflate in asteptarea Invierii, nici dupa Inviere, reincpasulate, dar cu trupuri/capsule nedestructibile. Daca astazi voi muri, doar corpul meu o va face. Sufletul meu va merge in fata Judecatii lui Dumnezeu. Si, cum spune fratele Mihnea, el va fi dotat cu totate facultatile rationale care ne definesc ca fiinte umane. Voi sti ce verdict temporar voi primi, pana la sentita definitiva care va sosis dupa ce voi primi noul trup indestructibil. Voi simti regrete, sau, sper din toata inima, bucurie. (Oricum, nu imi doresc sa locuiesc cu niste...vecini cam cornuti si peste masura de sadici, si sa ard odata cu ei...).
Lacasul terestru al sufletelor este temporar. Omul in trup este larva, sufletul decorporat, pana la Inviere, nimfa, omul complet, dupa Inviere, adultul. Am recurs la aceaste metafora din entomologie, la care recurge si Whitley Strieber (pentru obiectivitatea argumentatiei mele, am recurs la un scriitor non-crestin, new-age, de fapt un catolic care a apostat).

Da amirale, am inteles ideea, am trecut de momentul asta, suntem de acord aici, acuma trecem mai departe si ne gandim la consecintele acestui model.