Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Intrebare: Aţi afirmat că băiatul care-şi planifică căsătoria cu o fată, dar renunţă, este posibil că va rămâne neînsurat, pentru că a făcut nedreptăţi. V-aş ruga să dezvoltaţi ideea de răsplătire a nedreptăţii făcute.

Răspuns: Ce se numeşte nedreptate? Nedreptatea se numeşte, în cazul despre care vorbim, atunci când tu ţii o fată încurcată 1-2-3 ani, şi după aceea spui „la revedere”, fără să ai un motiv precis; atunci fata rămâne încurcată în sufletul ei. Rămâne undeva suspendată şi cu gândirea şi cu sentimentele şi cu preocupările. Nu vorbesc de situaţia în care tu ai motive clar şi precis exprimate să închei prietenia. De altfel, dacă ai motive, totul se rezolvă normal, pentru că şi fata înţelege că a făcut ceva ce nu trebuia şi totul se limpezeşte. Nedreptatea constă în faptul că ea te-a iubit şi nu poate acum să iubească pe altul. De ce nu mai poate acum să iubească pe altul? Pentru că pe tine te-a iubit aşa cum îi este ei caracteristic. Deplin. Şi atunci avem de-a face cu o asemenea stare de golire a ei şi nu se poate ca un asemenea băiat să nu plătească. De obicei, rămâne neînsurat sau se însoară foarte greu, şi atunci cu o fată care are alte calităţi pe care le căuta, dar exact pe acelea nu le are, pe care le găsise la prima lui prietenă ‒ prietenă pe care a părăsit-o ‒, şi atunci îşi trage păcatele prin propria procedură.
Părintele Nicolae Tănase

[cristiboss56]

Orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească care se deosebește de cea laică, deși, în mare, călugăr înseamnă creștin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut special rugăciuni pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în nici un citat, în nici o cuprindere filosofică. E dincolo de înțelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu voință liberă, cu rațiune și cu afecte. Deci, dacă mergi la mânăstire și-ți tai voia, ești în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu voință liberă. Și atunci trebuie să birui cu orice chip, și lui Dumnezeu îi place acest lucru. Cum și Iacob s-a luptat cu Dumnezeu și L-a biruit ‒ în sensul acesta: trebuie să te pierzi ca să te găsești! Trebuie cu orice preț să te instalezi într-o personalitate îngerească. Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit nici unui mirean de a se „subția” cât mai mult.
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 95)

[cristiboss56]

Iubirea aduce întotdeauna bucurie. De exemplu: bucuria intervenirii spre binele omului de lângă tine, adică îl ajuţi pe om şi te bucuri că l-ai ajutat şi înmulţeşti bucuria şi pentru el.
Omul care primeşte o binefacere are bucurie din faptul că cineva se interesează de el, cineva îi împlineşte ceea ce îi lipseşte, cineva contribuie la binele lui. Făcându-le pe toate acestea, devenim lucrători de bucurie, înmulțitori de bucurie. Şi Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola a Il-a către Corinteni (1, 24): „Noi suntem lucrători de bucurie”. Prin urmare, orice creştin trebuie să fie un lucrător de bucurie.
Arhimandrit Teofil Părăian

[cristiboss56]

Creştinul care se roagă numai de formă e asemenea unei femei care coase de zor, cu acul fără aţă. Coase, coase înainte, dar fără niciun folos. Pierde vremea în zadar. Aşa păţesc şi oamenii lui Dumnezeu care se roagă numai de formă, de obicei numai cu buzele, iar nu şi cu mintea. Acul rugăciunilor aleargă înainte pe treptele zilelor vieţii lor, dar zadarnic, fiindcă lipseşte aţa atenţiei, a cugetării sănătoase, a adunării sau a urmăririi rugăciunilor cu mintea. Lipseşte Duhul Rugăciunii. Lipseşte cusătura, adică viaţa rugăciunii, lipseşte apropierea şi unirea cu Dumnezeu. Astfel, adeseori observăm cu adâncă durere că rugăciunile celor mai mulţi dintre noi, creştinii, sunt ca un ac ce coase fără aţă, care aleargă înainte în zadar, ca o cusătură de formă, nefolositoare, făcută în gol.
Protosinghel Nicodim Măndiță

[cristiboss56]

Chiar la rugăciune o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme. Dumnezeu ştie dinainte ce ai să ceri tu, dar îi place ca tu să lupţi. Nu ceda, nu abandona viaţa ta pentru ispitele care vin! Şi dacă te găseşti în Bucureşti sau într-un sat, cine ştie pe unde, Hristos este Acelaşi peste tot. Pentru că nu se pune atât de mult problema lumii care împiedică, ci a diavolului; el te împiedică. Tu eşti singur şi nu poţi să faci rugăciunea, pentru că te împiedică diavolul, că noi nu luptăm cu carnea şi cu sângele, ci cu puterile întunericului, pe viaţă şi pe moarte!
Părintele Arsenie Papacioc

[cristiboss56]

Unul dintre cei mai primejdioși vrăjmași ai omului este răcirea (indiferența) duhovnicească. Dacă inima este indiferentă față de Dumnezeu, viața noastră duhovnicească este amenințată; la fel și rugăciunea, ca fiind cea mai vie expresie a ei. Atunci, omul începe să se stingă duhovnicește. Iar dacă devine indiferent pe deplin, el moare duhovnicește. Morții sunt reci. Iată de ce trebuie, în mod deosebit, să ne păzim de indiferența duhovnicească.
Arhimandritul Serafim Alexiev

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristiboss56

Lipseşte cusătura, adică viaţa rugăciunii, lipseşte apropierea şi unirea cu Dumnezeu. Astfel, adeseori observăm cu adâncă durere că rugăciunile celor mai mulţi dintre noi, creştinii, sunt ca un ac ce coase fără aţă, care aleargă înainte în zadar, ca o cusătură de formă, nefolositoare, făcută în gol.

Pentru că omul coase gând de gând, părere de părere, impresii şi prejudecăţi între ele. Dar ia pune-l să înţepe o dată măcar, la fiece rulaj al rugăciunii, pieliţa cea mai dinafară a inimii!... Dacă de căptuşeală nu îi putem cere omului să se atingă...
Asta puţini o fac. A pedala pe suprafaţa lucioasă a gândurilor e mai la îndemână. Nu curge sânge, nu doare, nu sperie. Totul e plăcut, admirabil, comod. Cum să nu te tot rogi, aşa?....

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Pentru că omul coase gând de gând, părere de părere, impresii şi prejudecăţi între ele. Dar ia pune-l să înţepe o dată măcar, la fiece rulaj al rugăciunii, pieliţa cea mai dinafară a inimii!... Dacă de căptuşeală nu îi putem cere omului să se atingă...
Asta puţini o fac. A pedala pe suprafaţa lucioasă a gândurilor e mai la îndemână. Nu curge sânge, nu doare, nu sperie. Totul e plăcut, admirabil, comod. Cum să nu te tot rogi, aşa?....

Superficialitatea si " comoditatea " , n-au nimic in comun cu focul rugăciunii!
Multumesc frate Ioane pentru precizarea ta binevenită .
Doamne ajuta !

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristiboss56

Superficialitatea si " comoditatea " , n-au nimic in comun cu focul rugăciunii!
Multumesc frate Ioane pentru precizarea ta binevenită .
Doamne ajuta !

Iar eu îţi rămân în mod firesc, mereu îndatorat, pentru selecţiile excelente pe care le faci, pentru toţi forumiştii, din Comoara Bisericii.
Doamne ajută!