Cugetari din Dharma

[Ioan_Cezar]

Creştineşte, dar din dar
Un mesaj umanitar:

Dharma, Karma şi fenşuiul
Ţi-au învârtoşat cucuiul.
Şi de nu retragi ce spui
O să-ţi crească ... alt cucui!

Iar oglinda o să-ţi toarne
Sub privire ... două coarne!
Poţi să crezi sau să nu crezi.
N-ai vrea să te operezi?

[florin.oltean75]

Creştineşte, dar din dar
Un mesaj umanitar:

Dharma, Karma şi fenşuiul
Ţi-au învârtoşat cucuiul.
Şi de nu retragi ce spui
O să-ţi crească ... alt cucui!

Iar oglinda o să-ţi toarne
Sub privire ... două coarne!
Poţi să crezi sau să nu crezi.
N-ai vrea să te operezi?

Cezar, indubutabil ai talent poetic. Felicitari!

Personal, nu am nicio problema sa port doua coarne (de exemplu, mi-ar fi mai usor sa dau la o parte crengile copacilor cand ma duc la munte) - problema insa poate fi pentru ceilalti.

Functionam pe baza de simboluri, insa nu stiu cat de multi realizeaza acest aspect.

Este elementul cheie care poate face saltul catre urmatorul nivel cognitiv al homo sapiens - constientizarea faptului ca realitatea subiectiva este, de fapt, o realitate integral interpretata.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Functionam pe baza de simboluri, insa nu stiu cat de multi realizeaza acest aspect.

Este elementul cheie care poate face saltul catre urmatorul nivel cognitiv al homo sapiens - constientizarea faptului ca realitatea subiectiva este, de fapt, o realitate integral interpretata.

1. Viaţa omenească (în speţă viaţa sufletească) e mult prea complexă pentru a o reduce noi la simboluri (deşi eu cred că tu prin simboluri te referi mai degrabă, tehnic vorbind, la re-prezentări). Totodată nu putem ignora rolul simbolului (de ce nu şi al semnului?) în cogniţie - el este evident prioritar pentru unele procesări şi pentru anumite niveluri. Cu asta suntem amândoi în acord, sper.
Totuşi, Florin, dă-mi voie să îţi atrag atenţia că, mai mult chiar decât procesarea în cod semantic (iar aici simbolul este un mijloc şi un conţinut principal), informaţia şi energia minţii omeneşti este imagistică - nu simbolică. În anii 70, un italian pe nume Paivio a scris câteva lucrări remarcabile în această privinţă. De la el a rămas în neuroştiinţe şi ştiinţele cognitive aşanumitul "cod al lui Paivio" despre care, cred, ţi-am mai povestit cândva. Lucru curios, se pare că fiecare informaţie din psihismul nostru este stocată sub forma unui dublet imagistic-semantic. Fiecărei imagini îi asociem deîndată un înţeles şi invers, orice înţeles tinde să se asocieze în mintea noastră cu o imagine. Asta e uşor de constatat, chiar acum, dacă vrei să faci experimentul...:)
Nu merită aşadar să ne lăsăm atât de fascinaţi de cuvântul şi realitatea asta numită simbol. E o chestie printre multe altele la fel de importante în şi pentru om. Nu zic nici să o ignorăm, Doamne fereşte, ci doar să acordăm locul potrivit fiecărui lucru în parte.

2. Ei, cu interpretarea asta e mult mai complicat. Iarăşi, pericolul dintâi ar fi să credem că putem reduce ori cuprinde chestiunea subiectivă a interpretării într-un fel sau altul. Ar fi atâtea de avut în vedere, s-au scris milioane de pagini pe tema asta şi deloc proaste. Ar fi apoi deosebit de naiv să credem că realitatea subiectivă constă, în miezul sau excelenţa ei, doar din interpretare.
Eu aş aminti că interpretarea nu este nicidecum "spuma" cogniţiei (ăsta e reflexul unei gândiri tipic raţionaliste) ci, lucru care poate părea curios, uneori este un efect de urmă al ei. Zarurile au fost demult aruncate, înainte să înceapă vreun proces propriuzis de interpretare. Acest fapt se poate constata mai uşor în procesele decizionale cruciale, care implică riscul vieţii. Deşi noi preţuim în mod deosebit interpretarea, ca fapt subiectiv prin excelenţă, unul foarte personal şi complex (găsim aici componente din toată alcătuirea sufletului omenesc şi în special procese cognitive), totuşi s-a descoperit din vechime că interpretarea ascultă deja de forţe mult mai puternice şi, uneori, mult mai primare/simple. Totuşi, viaţa omului atârnă în mod semnificativ şi de interpretare. Deşi aceasta nu e, adeseori, decât un vârf de iceberg. Unul care atrage mereu atenţia celor pasionaţi de mintea umană.

Dacă vrei totuşi să fiu în acord cu formularea ta - anume că realitatea subiectivă e una integral interpretată - ei bine, sunt, în felul următor: realitatea subiectivă este un proces mereu tainic, de neconştientizat atunci când se desfăşoară şi care, după ce se petrece, poate, dacă sunt motive şi capacităţi mintale, să fie interpretată într-un fel sau altul. Natura fundamentală a realităţii subiective rămâne senzorial-afectivă. Poate nu întâmplător, Hristos ni se oferă ca Pâine şi Vin, suntem îndemnaţi "Gustaţi...!" şi "Bucuraţi-vă!" etc. Hristos este Lumină, este Iubire, lui Toma i-a cerut să Îl pipăie şi să vadă, nouă să auzim de avem urechi de auzit ş.a.m.d. Iar în extaz mintea tace.
Restul sunt toane şi ifose ale veacului acestuia raţionalist şi steril, care codifică şi resemnifică totul. Pentru a-şi face mai apoi de lucru în el însuşi.

[florin.oltean75]

Fals.Adevarul se afla nu prin logica ci prin...smerenie.Smerenia e un fel de nebunie pentru logica.

Din punctul meu de vedere, smerenia reprezinta concluzia celei mai adanci cugetari, consecinta unui proces logic impecabil.

Smerenia si dreapta cugetare sunt surori bune.

Aroganta este rodul unei logici defectuoase, stricata la miez.

Aroganta este rodul strambei cugetari.

-----

Dreapta cugetare este maica tuturor virtutilor, inclusiv maica smereniei si dragostei - cele doua virtuti de capatai prin care ajungem sa-L cunoastem pe Dumnezeu.

Fara dreapta cugetare cadem cu usurinta in exagerari si ratacim cararea.

Dreapta cugetare este gandirea logica care cumpaneste, evalueaza corect relatiile de cauzalitate,
pentru a directiona efectele actiunilor noastre catre Dumnezeu.

Eu cred ca smerenia este nebunie doar pentru aroganta, nu pentru dreapta cugetare.

[florin.oltean75]

1. Viaţa omenească (în speţă viaţa sufletească) e mult prea complexă pentru a o reduce noi la simboluri (deşi eu cred că tu prin simboluri te referi mai degrabă, tehnic vorbind, la re-prezentări). Totodată nu putem ignora rolul simbolului (de ce nu şi al semnului?) în cogniţie - el este evident prioritar pentru unele procesări şi pentru anumite niveluri. Cu asta suntem amândoi în acord, sper.
Totuşi, Florin, dă-mi voie să îţi atrag atenţia că, mai mult chiar decât procesarea în cod semantic (iar aici simbolul este un mijloc şi un conţinut principal), informaţia şi energia minţii omeneşti este imagistică - nu simbolică. În anii 70, un italian pe nume Paivio a scris câteva lucrări remarcabile în această privinţă. De la el a rămas în neuroştiinţe şi ştiinţele cognitive aşanumitul "cod al lui Paivio" despre care, cred, ţi-am mai povestit cândva. Lucru curios, se pare că fiecare informaţie din psihismul nostru este stocată sub forma unui dublet imagistic-semantic. Fiecărei imagini îi asociem deîndată un înţeles şi invers, orice înţeles tinde să se asocieze în mintea noastră cu o imagine. Asta e uşor de constatat, chiar acum, dacă vrei să faci experimentul...:)
Nu merită aşadar să ne lăsăm atât de fascinaţi de cuvântul şi realitatea asta numită simbol. E o chestie printre multe altele la fel de importante în şi pentru om. Nu zic nici să o ignorăm, Doamne fereşte, ci doar să acordăm locul potrivit fiecărui lucru în parte.

2. Ei, cu interpretarea asta e mult mai complicat. Iarăşi, pericolul dintâi ar fi să credem că putem reduce ori cuprinde chestiunea subiectivă a interpretării într-un fel sau altul. Ar fi atâtea de avut în vedere, s-au scris milioane de pagini pe tema asta şi deloc proaste. Ar fi apoi deosebit de naiv să credem că realitatea subiectivă constă, în miezul sau excelenţa ei, doar din interpretare.
Eu aş aminti că interpretarea nu este nicidecum "spuma" cogniţiei (ăsta e reflexul unei gândiri tipic raţionaliste) ci, lucru care poate părea curios, uneori este un efect de urmă al ei. Zarurile au fost demult aruncate, înainte să înceapă vreun proces propriuzis de interpretare. Acest fapt se poate constata mai uşor în procesele decizionale cruciale, care implică riscul vieţii. Deşi noi preţuim în mod deosebit interpretarea, ca fapt subiectiv prin excelenţă, unul foarte personal şi complex (găsim aici componente din toată alcătuirea sufletului omenesc şi în special procese cognitive), totuşi s-a descoperit din vechime că interpretarea ascultă deja de forţe mult mai puternice şi, uneori, mult mai primare/simple. Totuşi, viaţa omului atârnă în mod semnificativ şi de interpretare. Deşi aceasta nu e, adeseori, decât un vârf de iceberg. Unul care atrage mereu atenţia celor pasionaţi de mintea umană.

Dacă vrei totuşi să fiu în acord cu formularea ta - anume că realitatea subiectivă e una integral interpretată - ei bine, sunt, în felul următor: realitatea subiectivă este un proces mereu tainic, de neconştientizat atunci când se desfăşoară şi care, după ce se petrece, poate, dacă sunt motive şi capacităţi mintale, să fie interpretată într-un fel sau altul. Natura fundamentală a realităţii subiective rămâne senzorial-afectivă. Poate nu întâmplător, Hristos ni se oferă ca Pâine şi Vin, suntem îndemnaţi "Gustaţi...!" şi "Bucuraţi-vă!" etc. Hristos este Lumină, este Iubire, lui Toma i-a cerut să Îl pipăie şi să vadă, nouă să auzim de avem urechi de auzit ş.a.m.d. Iar în extaz mintea tace.
Restul sunt toane şi ifose ale veacului acestuia raţionalist şi steril, care codifică şi resemnifică totul. Pentru a-şi face mai apoi de lucru în el însuşi.

Interpretarea - reprezinta sensul, intelegerea, pe care o atribuim stimulilor, indiferent de natura acestora (vizuala, sonora, tactila... - interni/externi).

Fiecare persoana traieste efectiv in propriul ei univers interpretat subiectiv.

Interpretarea este un proces psihologic fundamental, care implica in mod necesar doi factori: fenomenul interpretat si intelesul asociat acestuia.


De exemplu:
o sonoritate interna (internalizata) - "Dumnezeu" cu intelesul de Dumnezeu. Un tandem de doua constientizari relationate.

Modul in care interpretam realitatea se reflecta direct asupra calitatii existentei noastre.

Interpretarea corecta reprezinta cheia catre libertatea autentica.

Toma a pipait ca sa urce din simturi in Ratiunea dincolo simturi - din care izvorasc toate - originea Cuvantului.

Natura ei transcende senzorial-afectivul. Aici suntem chemati sa ne intoarcem cu totii - Acasa.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Interpretarea - reprezinta sensul, intelegerea, pe care o atribuim stimulilor, indiferent de natura acestora (vizuala, sonora, tactila... - interni/externi).

Fiecare persoana traieste efectiv in propriul ei univers interpretat subiectiv.

Interpretarea este un proces psihologic fundamental, care implica in mod necesar doi factori: fenomenul interpretat si intelesul asociat acestuia.


De exemplu:
o sonoritate interna (internalizata) - "Dumnezeu" cu intelesul de Dumnezeu. Un tandem de doua constientizari relationate.

Modul in care interpretam realitatea se reflecta direct asupra calitatii existentei noastre.

Interpretarea corecta reprezinta cheia catre libertatea autentica.

Toma a pipait ca sa urce din simturi in Ratiunea dincolo simturi - din care izvorasc toate - originea Cuvantului.

Natura ei transcende senzorial-afectivul. Aici suntem chemati sa ne intoarcem cu totii - Acasa.

Amuzant lucru, tocmai un psiholog ţi-o spune: ai picat în psihologism. Sau, dacă vrei să formulez altfel, te haleşte reducţionismul psihologic.
Tu înghesui, Florine, în cadrul limitat al psihologiei (prin limitat nu spun derizoriu sau de neglijat sau minor, ci exact ce spune termenul de limită: "de aici mai departe nu se cuvine!"), Necuprinsul.
Dă-ţi seama de eroarea cognitivă şi atitudinală (pe scurt, de natura şi specificul duhului): cuprinsul cuprinde (include, subsumează, explică, limitează) Necuprinsul.... Nu vezi că-i mândrie luciferică?
Frate, caută să experiezi măcar o scintilaţie din Lumina Neînserată, mai întâi. Prin murire.
Apoi mai vorbim. În primul rând despre psihologie (mi-ar plăcea mie), dacă despre Dumnezeu e inutil şi păcătos s-o mai lungim.

[florin.oltean75]

Amuzant lucru, tocmai un psiholog ţi-o spune: ai picat în psihologism. Sau, dacă vrei să formulez altfel, te haleşte reducţionismul psihologic.
Tu înghesui, Florine, în cadrul limitat al psihologiei (prin limitat nu spun derizoriu sau de neglijat sau minor, ci exact ce spune termenul de limită: "de aici mai departe nu se cuvine!"), Necuprinsul.
Dă-ţi seama de eroarea cognitivă şi atitudinală (pe scurt, de natura şi specificul duhului): cuprinsul cuprinde (include, subsumează, explică, limitează) Necuprinsul.... Nu vezi că-i mândrie luciferică?
Frate, caută să experiezi măcar o scintilaţie din Lumina Neînserată, mai întâi. Prin murire.
Apoi mai vorbim. În primul rând despre psihologie (mi-ar plăcea mie), dacă despre Dumnezeu e inutil şi păcătos s-o mai lungim.

Toate cuvintele sunt goale de o esenta proprie - inclusiv "limitatul" si "nelimitatul" - "binele" si "raul".

Indiferent de natura lor, de sensul pe care il exprima, cuvintele nu sunt altceva decat pareri, reflexii, constructii din nimic.

Nu este facila surprinderea aspectului lor relativ.

Ne hranim cu drama pe care o creeaza prin antinomii, pentru ca genereaza un sens, o directie, o traire - dar si acestea nu sunt altceva decat simple pareri.

Ne este sete de bine si fugim de rau - nebagand de seama ca inlauntru nu este nicio miscare, ca totul este perfect dintru inceputuri.

[flying]

În prealabil postat de florin.oltean75

Din punctul meu de vedere, smerenia reprezinta concluzia celei mai adanci cugetari, consecinta unui proces logic impecabil.

Eu cred ca smerenia este nebunie doar pentru aroganta, nu pentru dreapta cugetare.

E drept ca in comentariul meu am folosit acelasi cuvant (logica),atat pentru cea adevarata cat. si pentru cea defecta.In Rai s~au confruntat 2 logici a diavolului si a lui Adam si paradoxal a iesit biruitoare logica stricata.Asa ca e bine sa fim atenti ca sa nu fim de partea logicii viclene,crezand ca suntem de partea celei corecte.