![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]()
Paște Fericit!
E Paștele, prieteni, pe-o cruce de lumină Mîntuitorul nostru la noapte o să vină Va da deoparte piatra cu brațul Lui cel sfânt Soldații or să cadă netrebnici la pământ Nu are chip de înger, nici voce de copil E aburul psaltirii pe fluviul lui April De veți vedea în iarbă icoana unui miel Împărățind o lume - să știți că este El Cutreieră prin haos de două mii de ani Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani E semn înalt că vine și nu va mai pleca Ticăloșită-i lumea și epoca e grea Ucide fiu pe tată și maica pruncul său E foamete, și spaimă, și-o ducem tot mai rău E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă Catapeteasma lumii pleznește ca o spadă Azi nu mai e rușine, nici frică de păcat Devine tâlhăria politică de stat În numele iubirii de oameni și dreptate Se minte și se fură, se spulberă tratate Parcă întreaga spumă de drojdie și sânge A veacului acesta pe frunte ni se strânge Ce-i de făcut? Și cine mai știe calea bună? Popoarele par turme pe vreme de furtună Biserica, ea însăși, și-a pângărit amvonul În trâmbițe tuna-va curând Armaghedonul Și-n larma asta surdă de arme funerare Într-un halou de flăcări stă Îngerul călare Aduce din înalturi o veste tuturora: Nădejdea e în Domnul! Nu disperați! E ora! Cu cât mai grea-i zăbala la gura unui veac Din crucea răstignirii noi muguri se desfac Azi înflorește lemnul pe care-a stat Iisus Cununi de lauri verde pe frunte I s-au pus Îngenunchiați a rugă, smeriți-vă trufia E Paștele! E noaptea când a-nviat Mesia! Încondeiate ouă cu picurări de ceară În roșu, mov, albastru și coajă gălbioară Ispite ne trimite rubinul stins în vin Împărtășit cu frunze sfințite de pelin Bat clopote de aur spre slava lui Hristos Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos Îngenunchiați pe brazda izvorului creștin Arsura să vi-o stingeți la râul cristalin E vreme pentru toate: și pentru milostenii Și pentru liturghia acestei nopți de Denii Jur împrejurul nostru-i un câmp de lumânări Dumnezeiască pace va fi în patru zări Biruitor cu moartea pre moarte a călcat Nu plângeți! Aleluia! Hristos a Înviat!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|