Datoria crestinului fata de semenii sai

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Hai, duduie, haide, valea! Mergi, mergi cu Domnul, du-te unde îţi e locul.
Pace ţie!

Vai, vai!Ce anume v-a cauzat reactia asta?Nu imi pot crede ochilor ce citesc, din partea dvs.Daca ati luat ceva personal din tot ce am spus, rau ati facut.Pentru ca vorbeam in general si intotdeauna am apreciat foarte mult postarile dvs., pana astazi.Nu sunt "duduie" si locul meu e aici, nu o sa ma duc nicaieri.

[AlinB]

În prealabil postat de alex190

Vedeti, nu intelegeti si judecati.Si nu sunteti singurul.Doar cine a trait ceva asemanator poate intelege.Dvs. ar trebui sa stiti ca nu in toate situatiile functioneaza partea care tine de vointa.Sunt oameni care vor sa se recupereze dar nu pot.

Pentru asta exista terapie, terapeut.
Nu au poate foarte multa vointa, dar cu cat mai au trebuie sa coopereze.
Daca nu coopereaza, evident nu indreptare cauta.

Si asta nu inseamna va nu merita compasiunea noastra si ajutorul, atunci cand il cer.

Depinde ce fel de ajutor cer.
Daca zice cineva "da-mi 10 lei pentru tigari ca nu pot sa ma las de fumat" ii dai?

Nu ineamna ca in fata unui bolnav de diabet, care e cronic si de multe ori iremediabil, are intaietate unul bolnav de gripacare e mai usor.Amandoi vor sa se vindece, unul poate, altul nu.In fine, nu mai are rost sa despicam firulde par in patru.

Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.
Adica da, nu i-ar deranja sa se intample ceva miraculos, sa fie sanatosi si sa-si reia stilul de viata vicios care i-a dus acolo.
Dar sa faca un efort, sa renunte la ceea ce i-a dus acolo, sa tina un regim, post, asta NU.
Prefera sa moara desi nu e garantat ca atunci cand lucrul asta devine o certitudine se vor impaca cu aceasta alegere.

Daca l-ati fi cunoscut pe Robin Williams, nu v-ar fi parut rau ca nu ati incercat sa il ajutati, dupa ce ati fi aflat de gestul fatal pe care l-a facut?A facut ani de terapie psihologica si tratament, si tot degeaba.Oare sa fie un pic de vina si indiferenta celor din jurul lui?E doar o intrebare.

Tu l-ai cunoscut?
Cine a zis ca "terapia psihologica" e solutia universala?
Functioneaza pana la un anumit nivel.

Si aveti dreptate cu vizitele la terapeut.E nevoie de ani.Problema ramane problema si mai mare, cand nu sunt bani(ca te usuca), si atunci cand mergi totusi, cand dai peste un incompetent plictisit de viata, care face experiente pe tine si cand acasa poate ai o familie care in loc sa te sustina, mai rau te distruge.Sunt foarte multe variabile, e usor sa judecam.S

Sigur ca sunt, si e mult mai usor sa nu citesti ce-ti scrie celalat si sa vorbesti pe langa avand iluzia unui dialog.

El a prezentat un anumit tip de situatii, tu vorbesti de altceva.
Pana la urma, atat timp cat nu e vorba de un caz concret, cunoscut, e "dialogul" surzilor.

[AlinB]

În prealabil postat de alex190

I
E vorba de cineva care sufera de o depresie foarte puternica, incercand in cateva randuri sa renunte la viata.Nu imi este ruda, nici macar nu face parte din cercul meu de apropiati.Mi-am cam depasit demult atributiile, insa nu am putut sa fiu indiferenta fata de atata suferinta.Cine nu a trecut prin asa ceva nu intelege, sau intelege prea putin si judeca foarte repede.Stiu si eu cum e sa te simti pierdut, sa simti ca viata ta nu valoreaza nimic, ca nu esti iubit de nimeni, ba poate chiar nedorit.Sa te simti ca refugiat in propria familie si chiar neam, in propria tara.Sa simti ca ai obosit si ca nu mai ai speranta si nici sens.Cumva, eu am depasit toate aceste etape.Nu stiu exact ce itinerar interior am urmat, stiu doar ca, la un monent dat, au fost pe alocuri oameni care au inteles ce traiesc si intr-un fel sau altul m-au ajutat si m-au sustinut, si culmea, nu au fost intotdeauna din familie sau prieteni.Asa ca nu am putut nici eu sa fiu indiferenta vazand un om in aceasta situatie, fara sa incerc sa fac ceva.Problema e ca nu stiu cum ai putea reaprinde speranta intr-un suflet prea lovit, mintit si impietrit de atata suferinta si singuratate.

Daca nu e un caz foarte dificil si de risc, ce poate face un om pentru alt om este sa-i tina cat mai mult companie, sa-l incurajeze cat mai des, etc.
Dar asta e doar o parte a unei strategii mult mai ample si nu lipsita de riscuri care nu sunt vizibile imediat.
Inclusiv riscul de a face mai mult rau decat bine.

Daca faci lucrul asta pentru o persoana de sex opus, riscurile se dubleaza chiar.

Am inteles: vizitele la psiholog/psihiatru(cu antidepresivele necesare),
grup de suport(unde dupa ce trece entuziasmul inceputului ajunge de undeva pkecat),

Poate ar trebui sa viziteze mai des grupul de suport?

prezenta unui parinte duhovnic( in care e greu sa te increzi, daca esti facut tandari pe dinauntru din copilarie, nu ca nu ai vrea)

Pai nu in duhovnic trebuie sa te increzi expres ci in Hristos.
Duhovnicul nu-ti poate cere nimic iesit din comun pentru care e nevoie de o incredere deosebita.
Daca ii cere sa faca un canon de rugaciune si sa lase niste obiceiuri urate, are nevoie de incredere sa stie ca lucrurile astea vor ajuta?

etc..Si daca toate astea nu merg?Cum poate fi ajutat cineva, ce i-am putea spune pentru a capata o speranta pe care niciodata nu a avut-o.

Depinde de f. multe variabile particulare, cum a ajuns el acolo.

In primul rand trebuie vazut daca acele cauze primare pentru care este in dificultate au incetat.
Daca provin din familie si omul inca sta cu familia, e dezastru.

Pe urma, nu de putine ori, cauzele primare au disparut, dar omul isi intretine singur nefericirea si problemele, are un stil de viata catastrofic pentru sanatatea lui spirituala si mentala.
E pregatit sa renunte la el?
Trebuie evaluat in ce masura omul mai este rational si poate lua decizii rationale si poate renunta la acele obiceiuri autodistructive.
Trebuie sustinut in deciziile corecte.
Etc.

Cred ca atunci cand folosim cuvinte atat de frumoase, plini de entuziasm,de fapt le spunem tot pentru noi.Pentru cei aflati in situatia asta e prea putin.

Ar trebui sa fii o persoana duhovniceasca deosebita sa misti astfel de munti doar prin cuvant.

Oricum, nu te astepta, cum a spus si Ioan Cezar, sa aiba cineva aici o solutie magica cu care la randul tau sa faci minuni.

[delia31]

De ce a fost banat Ioan Cezar? Stie cineva?
Ar face bine sa-si faca alt cont si, daca vrea, sa spuna chiar el.

[AlinB]

Urmareste-i istoricul postarilor si te lamuresti singura.
Restul poti afla prin mesaje private.

[delia31]

În prealabil postat de AlinB

Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.
Adica da, nu i-ar deranja sa se intample ceva miraculos, sa fie sanatosi si sa-si reia stilul de viata vicios care i-a dus acolo.
Dar sa faca un efort, sa renunte la ceea ce i-a dus acolo, sa tina un regim, post, asta NU.

Bine zici!
Uite un subiect greu...Patologia vointei. De aici, cred eu, trebuie inceput in cazul de care vorbeste Alex.
Ioan Cezar sigur stie si poate face si pe altii sa inteleaga mai multe.

Alex, ce crede persoana respectiva despre situatia in care e? Care crede ca sunt motivele imbolnavirii sufletesti? Considera sau nu, ca e important sa-si faca o anamneza impreuna cu cineva care se pricepe la asta, pentru a da la o parte tot ce si-a( i s-a) adaugat nefiresc pe suflet de l-a instrainat atat de tare de adevarata lui fire?
Stie ca stagnarea inseamna inrautatirea situatiei, iar dupa separarea partii lui vizibile de cea invizibila, durerea de acum se amplifica la infinit? Crede asta, sau are speranta falsa ca moartea (si inca prin sinucidere) i-ar oferi neantul si somnul vesnic al non-simtirii?

Cred ca in fond, dorinta cuiva de a se vindeca de o asemenea stare ca si cea descrisa de Alex, porneste de la credinta. Credinta in ce va fi cu tine insuti dupa despartirea sufletului de trup. Daca cineva aflat in starea aceea, crede in neantul non-simtirii durerii post-mortem, de ce sa-si doreasca vindecarea? Din contra, il atrage irezistibil moartea prin sinucidere.

Sa nu fie! Doamne miluieste!

În prealabil postat de AlinB

Pentru asta exista terapie, terapeut.
Nu au poate foarte multa vointa, dar cu cat mai au trebuie sa coopereze.
Daca nu coopereaza, evident nu indreptare cauta.

Probabil.Nu sunt in pielea nimanui sa fiu sigura.Poate depinde si de boala.Nu te contrazic.

În prealabil postat de AlinB

Depinde ce fel de ajutor cer.
Daca zice cineva "da-mi 10 lei pentru tigari ca nu pot sa ma las de fumat" ii dai?

Normal ca nu.Ma refeream la alt fel de ajutor.Atunci cand vezi ca cineva se zbate sa iasa la suprafata si nu reuseste, si chiar spune ca nu mai poate.Nu neaparat ce ajutor sa ii dau, personal.Ci cum poate fi ajutat un astfel de om, de catre oricine.Daca se poate.

În prealabil postat de AlinB

Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.
Adica da, nu i-ar deranja sa se intample ceva miraculos, sa fie sanatosi si sa-si reia stilul de viata vicios care i-a dus acolo.
Dar sa faca un efort, sa renunte la ceea ce i-a dus acolo, sa tina un regim, post, asta NU.
Prefera sa moara desi nu e garantat ca atunci cand lucrul asta devine o certitudine se vor impaca cu aceasta alegere.

Din pacate am vazut si eu destule cazuri.Oare care o fi cauza?

În prealabil postat de AlinB

Pai nu in duhovnic trebuie sa te increzi expres ci in Hristos.
Duhovnicul nu-ti poate cere nimic iesit din comun pentru care e nevoie de o incredere deosebita.
Daca ii cere sa faca un canon de rugaciune si sa lase niste obiceiuri urate, are nevoie de incredere sa stie ca lucrurile astea vor ajuta?

Nu a inteles nimeni ce am vrut sa spun.Personal, cred ca parintele duhovnic ne sfatuieste chiar mai bine decat parintele biologic.Ce vroiam sa spun, cand ma refeream la incredere, e ca sunt oameni cu increderea in orice si oricine, facuta praf din cauza suferintelor din copilarie.Si le e mult mai greu sa se apropie, sa simta cu inima apropierea de credinta.Tocmai asta era una dintre intrebari: poate un om obisnuit sa aprinda scanteia credintei in sufletul aproapelui sau suferind?Raspunsul pe care l-am aflat e : nu.Doar Dumnezeu poate asta, care lucreaza prin noi.Deci, pana la urma tot ce putem face e sa fie comportamentul nostru asa cum trebuie- si in fapte(crestinesti), nu numai in cuvinte pompoase- sa ne punem speranta in Dumnezeu si asa probabil si ceilalti au mai multe sanse.

În prealabil postat de AlinB

Daca provin din familie si omul inca sta cu familia, e dezastru.

De acord.Vai de bietii oameni care trec prin asta!

În prealabil postat de AlinB

Oricum, nu te astepta, cum a spus si Ioan Cezar, sa aiba cineva aici o solutie magica cu care la randul tau sa faci minuni.

Nici nu ma asteptam si nu cautam asta.Din pacate domnul Ioan Cezar a inteles cu totul altceva.E si din cauza grabei cu care scriu, dar asta e.

În prealabil postat de AlinB

Daca nu e un caz foarte dificil si de risc, ce poate face un om pentru alt om este sa-i tina cat mai mult companie, sa-l incurajeze cat mai des, etc.
Dar asta e doar o parte a unei strategii mult mai ample si nu lipsita de riscuri care nu sunt vizibile imediat.
Inclusiv riscul de a face mai mult rau decat bine.

Daca faci lucrul asta pentru o persoana de sex opus, riscurile se dubleaza chiar.

M-am gandit si eu la un moment dat.

Delia31, e interesanta chestia asta cu "patologia vointei". De gandit.In rest, eu am iesit din discutia asta.Continuati voi, daca vreti.

[AlinB]

În prealabil postat de alex190

Normal ca nu.Ma refeream la alt fel de ajutor.Atunci cand vezi ca cineva se zbate sa iasa la suprafata si nu reuseste, si chiar spune ca nu mai poate.

Totusi, ce face concret?
Poate se agita, dar nu in directia buna.
Poate sunt o gramada de gauri in barca lor dar in loc sa le astupe, incearca doar sa pompeze apa afara.

Nu neaparat ce ajutor sa ii dau, personal.Ci cum poate fi ajutat un astfel de om, de catre oricine.Daca se poate.

Inca o data, nu exista doua cazuri la fel si nu exista solutie magica universala si atotputernica.
Despre solutii generice s-a mai vorbit.

Din pacate am vazut si eu destule cazuri.Oare care o fi cauza?

Patima careia i se da din ce in ce mai multa putere si termina prin a-l distruge pe om.

Nu a inteles nimeni ce am vrut sa spun.Personal, cred ca parintele duhovnic ne sfatuieste chiar mai bine decat parintele biologic.

Depinde de la caz la caz.
Sunt si parinti (biologici) induhovniciti sunt si duhovnici pe hartie care au problemele lor.

Ce vroiam sa spun, cand ma refeream la incredere, e ca sunt oameni cu increderea in orice si oricine, facuta praf din cauza suferintelor din copilarie.Si le e mult mai greu sa se apropie, sa simta cu inima apropierea de credinta.

Tu ai o abordare emotionala.
Credinta nu e neaparat sau numai emotie.
Un om din asta in primul rand, emotional e distus.
Nu-i poti cere sa simta cine stie ce lucururi.
Dar daca nu si-a pierdut uzul ratiunii si poate recunoaste ca 1+1 fac 2 poate sa aiba o abordare rationala.
Problemae este daca are sau nu credinta.
Daca nu are, e o problema dificila.

Tocmai asta era una dintre intrebari: poate un om obisnuit sa aprinda scanteia credintei in sufletul aproapelui sau suferind?Raspunsul pe care l-am aflat e : nu.

Exista si un da.
Daca mintea ii este plina doar de sugestii negativiste, care nu vrea neaparat sa le creada, ii poti oferi o alternativa de gandire.

Doar Dumnezeu poate asta, care lucreaza prin noi.
Deci, pana la urma tot ce putem face e sa fie comportamentul nostru asa cum trebuie- si in fapte(crestinesti), nu numai in cuvinte pompoase- sa ne punem speranta in Dumnezeu si asa probabil si ceilalti au mai multe sanse.

Ce inseamna la tine "sa-ti pui speranta in Dumnezeu?" in contextul asta?

Ideea ar fi totusi sa te rogi pentru persoana respectiva cel putin la fel de mult cat vorbesti cu ea.

M-am gandit si eu la un moment dat.

Exista si celalalt aspect, daca iti place de persoana respectiva.
Poate e doar un moment trecator in viata lui si pentru ajutorul dat, iti poate fi loial si recunoscator o viata.

Sunt multe variabile, nimeni nu poate sa intrevada cu adevarat viitorul.

[AlinB]

În prealabil postat de delia31

Cred ca in fond, dorinta cuiva de a se vindeca de o asemenea stare ca si cea descrisa de Alex, porneste de la credinta. Credinta in ce va fi cu tine insuti dupa despartirea sufletului de trup. Daca cineva aflat in starea aceea, crede in neantul non-simtirii durerii post-mortem, de ce sa-si doreasca vindecarea? Din contra, il atrage irezistibil moartea prin sinucidere.

E o abordare prea pompoasa si nerealista.

Lucrurile la baza sunt simple, un om nu-si doreste moartea decat atunci cand nu intrevede alte solutii pentru crizele din viata lui.

Daca tu reusesti sa-i oferi speranta, alternative rezonabile si inspirate, ideea de sinuciderea trece in planul doi.

Chestii cu viata de dupa moarte e un pas prea mare, prea filosofic si care cu certitudine va esua daca va fi pus in discutie ca singura "alternativa".

Oamenii, mai ales in situatia asta, reactioneaza la chestii mult mai concrete, hrana, adapost, siguranta, afectiune, etc.