Mai sunt baieti crestini? Unde?

[Monnis]

Ratacitorule, de unde privesc eu, nici unul dintre cei trei tineri descrisi de dvs. nu a avut o abordare crestina a situatiei. Tanarul sarac a gresit dezvaluindu-si dragostea pentru fata destul de tarziu (pentru el n-am nici o simpatie), fata n-a procedat corect cand a decis sa se casatoreasca cu bogatul, desi nu-l iubea, ba, mai mult, il iubea pe prietenul lui cel mai bun, iar bogatul nu a procedat corect inscenand acel flagrant (pe el il absolv oarecum, presupun ca era luat prin surprindere de situatie)...
E adevarat insa ca si ispitele apar acolo unde oamenii se straduiesc sa traiasca ortodox.

[Ratacitorul]

Evident,ca fiind oameni nu puteau lua decizii perfecte!Pt mine care cunosc mai multe amanunte nu asta mi-a dat de gandit ci ideie in sine de sacrifiu pt fericirea persoanei iubite!erau intr-un mediu in care se faceau de multe ori casatorii in care sentimentele urmau sa vina mai tarziu!Eu il vad acum pe acel bogat ,care se bucura cand afla vesti bune despre cei doi.Eu uneori ii spun ca cei 2 sunt fericiti si el cade intr-un fel de transa zambitoareA fost prima iubire pt o fata si banuiesc ca si ultima.O iubeste si acum si e fericit inca pt ca ea iubeste pe cineva care o iubeste!Si...ce imi pare minunat este ca nu sufera!

[Monnis]

Eu vad decizia bogatului ca fiind mai degraba intelepciune decat sacrificiu. Adica, la ce bun sa te casatoresti cu cineva care nu te iubeste?

[AlinB]

În prealabil postat de Monnis

Eu vad decizia bogatului ca fiind mai degraba intelepciune decat sacrificiu. Adica, la ce bun sa te casatoresti cu cineva care nu te iubeste?

Da, si de intelept ce era, n-a gasit o alta cale de a renunta, civilizat...

[Monnis]

În prealabil postat de AlinB

Da, si de intelept ce era, n-a gasit o alta cale de a renunta, civilizat...

Nici eu nu am apreciat metoda prin care a renunţat la căsătorie, dar poţi să ştii cum reacţionezi în astfel de momente?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Monnis

E adevarat insa ca si ispitele apar acolo unde oamenii se straduiesc sa traiasca ortodox.

De fapt, aici este adevarata imagine, de unde se ramifica toate dedesubturile vietii, cu deciziile luate din orgoliu, manie, rautate, etc... si de care nu scapa nimeni, fara mila lui Dumnezeu... Uneori, coplesiti fiind de situatie (de fapt de ispita sau incercarea careia suntem supusi), mila lui Dumnezeu nu mai este deloc luata in calcul, fiindca actionam in virtutea nestapanirii sinelui.
Am citit cu atentie cazurile prezentate si odata in plus inteleg ca niciun caz nu seamana cu celalalt. Noi, din exterior, suntem tentati sa intoarcem cazul in fel si chip, cand el este deja istorie, iar noi doar... flecari. S-a intamplat asa fiindca asa trebuia sa se intample, si asa a ingaduit Dumnezeu. Cu totii stim ca este mai bine a oferi decat a primi... In dragoste, acest paradox trece in acel sublim continuu, care se va sfarsi odata cu moartea. Cel ce se sacrifica, nu va cunoaste niciodata latura negativa a persoanei iubite, iar persoana iubita il va pretui toata viata pentru ca a fost capabil de atata bunatate...
Iubit si parasit!... E un nonsens... Si totusi, cand altii hotarasc casatoria, asta se intampla frecvent. Cunosc foarte bine un astfel de caz. Se cunosteau din copilarie si erau atasati involuntar unul de celalalt. Apoi prietenia lor s-a transformat in dragoste curata, (nu ceea ce inseamna astazi, dragostea), si a durat multi ani... Dar educatia ei era oranduita spre trairea ortodoxiei, nelipsind decat foarte rar de la sf liturghie, (si atunci cu motiv f. bine intemeiat) pe cand el, desi bun si bland, parea flusturatic si nepasator, fapt pentru care mama ei a decis dupa vreo 7 ani sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire. Si cum ea nu se putea opune mamei ei, dar nici nu voia sa rupa relatia cu el altfel decat simtea in suflet, l-a chemat de de la capatul celalalt de tara, sa-i prezinte pe viitorul sot si sa le dea in felul lui, acel accept pe care ea il simtea ca o binecuvantare.
Anii au trecut. Sotul ei a devenit preot, aducand astfel multa bucurie sufleteasca in familie, mai ales mamei care isi dorea atat de mult acest lucru. Dar intre ei, stapaniti inca de prima dragoste, a ramas acea legatura pe care n-au putut-o niciodata ascunde, desi acum fiecare dintre ei au propria familie. El il pretuieste pe preot mai mult decat pe un frate, in timp ce preotul il imbratiseaza de cate ori il intalneste si il pomeneste mereu in rugaciuni, fara sa i se ceara. Ca o desavarsire a voii lui Dumnezeu, fostul prieten o intalni intr-o zi cu totul intamplator pe mama fetei, care il imbratisa sincer si il saruta pe amandoi obrajii, apoi incepu sa-l dojeneasca cu lacrimi in ochi: "De ce n-ai fost tu asa cum esti astazi? Te-am asteptat 7 ani si n-am vazut la tine o apropiere de biserica. Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect. Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul, dar tu stateai departe de biserica, iar eu nu voiam asta pentru fata mea. Dar sa stii ca niciodata nu te-am scos de la inima mea." Stanjenit, el i-a raspuns: "Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine. Niciodata nu i-as fi putut oferi ei, ceea ce merita si e mai bine ca s-a intamplat asa!"
Si, da! Tanarul abandonat la 24 de ani, este cel ce scrie aceste randuri acum, dupa mai bine de 30 de ani...

[Mia Mia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iubit si parasit!... E un nonsens...

Chiar ca e nonsens...

PS: Impresionanta relatarea !

În prealabil postat de Mia Mia

Chiar ca e nonsens...

Un nonsens la prima vedere, oranduirea lui Dumnezeu in fapt!

Fata nu poate fi acuzata ca a ascultat prea mult de mama, o mama despre care aflam ca a avut cele mai bune intentii

În prealabil postat de Mosh-Neagu

sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire

in ciuda faptului ca

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect.

Nu doar ca cei doi tineri nu si-au putut face voia lor, dar nici aceea care li s-a opus nu si-a facut voia sa, se pare.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul

Daca ar fi continuat, relatia celor doi tineri ar fi fost una reusita, cu siguranta, dar trebuia sa se intample altfel.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine.

Slava Tie, Doamne!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De fapt, aici este adevarata imagine, de unde se ramifica toate dedesubturile vietii, cu deciziile luate din orgoliu, manie, rautate, etc... si de care nu scapa nimeni, fara mila lui Dumnezeu... Uneori, coplesiti fiind de situatie (de fapt de ispita sau incercarea careia suntem supusi), mila lui Dumnezeu nu mai este deloc luata in calcul, fiindca actionam in virtutea nestapanirii sinelui.
Am citit cu atentie cazurile prezentate si odata in plus inteleg ca niciun caz nu seamana cu celalalt. Noi, din exterior, suntem tentati sa intoarcem cazul in fel si chip, cand el este deja istorie, iar noi doar... flecari. S-a intamplat asa fiindca asa trebuia sa se intample, si asa a ingaduit Dumnezeu. Cu totii stim ca este mai bine a oferi decat a primi... In dragoste, acest paradox trece in acel sublim continuu, care se va sfarsi odata cu moartea. Cel ce se sacrifica, nu va cunoaste niciodata latura negativa a persoanei iubite, iar persoana iubita il va pretui toata viata pentru ca a fost capabil de atata bunatate...
Iubit si parasit!... E un nonsens... Si totusi, cand altii hotarasc casatoria, asta se intampla frecvent. Cunosc foarte bine un astfel de caz. Se cunosteau din copilarie si erau atasati involuntar unul de celalalt. Apoi prietenia lor s-a transformat in dragoste curata, (nu ceea ce inseamna astazi, dragostea), si a durat multi ani... Dar educatia ei era oranduita spre trairea ortodoxiei, nelipsind decat foarte rar de la sf liturghie, (si atunci cu motiv f. bine intemeiat) pe cand el, desi bun si bland, parea flusturatic si nepasator, fapt pentru care mama ei a decis dupa vreo 7 ani sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire. Si cum ea nu se putea opune mamei ei, dar nici nu voia sa rupa relatia cu el altfel decat simtea in suflet, l-a chemat de de la capatul celalalt de tara, sa-i prezinte pe viitorul sot si sa le dea in felul lui, acel accept pe care ea il simtea ca o binecuvantare.
Anii au trecut. Sotul ei a devenit preot, aducand astfel multa bucurie sufleteasca in familie, mai ales mamei care isi dorea atat de mult acest lucru. Dar intre ei, stapaniti inca de prima dragoste, a ramas acea legatura pe care n-au putut-o niciodata ascunde, desi acum fiecare dintre ei au propria familie. El il pretuieste pe preot mai mult decat pe un frate, in timp ce preotul il imbratiseaza de cate ori il intalneste si il pomeneste mereu in rugaciuni, fara sa i se ceara. Ca o desavarsire a voii lui Dumnezeu, fostul prieten o intalni intr-o zi cu totul intamplator pe mama fetei, care il imbratisa sincer si il saruta pe amandoi obrajii, apoi incepu sa-l dojeneasca cu lacrimi in ochi: "De ce n-ai fost tu asa cum esti astazi? Te-am asteptat 7 ani si n-am vazut la tine o apropiere de biserica. Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect. Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul, dar tu stateai departe de biserica, iar eu nu voiam asta pentru fata mea. Dar sa stii ca niciodata nu te-am scos de la inima mea." Stanjenit, el i-a raspuns: "Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine. Niciodata nu i-as fi putut oferi ei, ceea ce merita si e mai bine ca s-a intamplat asa!"
Si, da! Tanarul abandonat la 24 de ani, este cel ce scrie aceste randuri acum, dupa mai bine de 30 de ani...

Cu adevarat o istorie impresionanta si plina de invataminte pentru altii, cu atat mai mult cu cat dvs. ati trait-o personal.

[ffflorina]

Fata asta nu te-a iubit,cat de ascultatoare ar fi fost nu s-ar fi putut casatori cu altul.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De fapt, aici este adevarata imagine, de unde se ramifica toate dedesubturile vietii, cu deciziile luate din orgoliu, manie, rautate, etc... si de care nu scapa nimeni, fara mila lui Dumnezeu... Uneori, coplesiti fiind de situatie (de fapt de ispita sau incercarea careia suntem supusi), mila lui Dumnezeu nu mai este deloc luata in calcul, fiindca actionam in virtutea nestapanirii sinelui.
Am citit cu atentie cazurile prezentate si odata in plus inteleg ca niciun caz nu seamana cu celalalt. Noi, din exterior, suntem tentati sa intoarcem cazul in fel si chip, cand el este deja istorie, iar noi doar... flecari. S-a intamplat asa fiindca asa trebuia sa se intample, si asa a ingaduit Dumnezeu. Cu totii stim ca este mai bine a oferi decat a primi... In dragoste, acest paradox trece in acel sublim continuu, care se va sfarsi odata cu moartea. Cel ce se sacrifica, nu va cunoaste niciodata latura negativa a persoanei iubite, iar persoana iubita il va pretui toata viata pentru ca a fost capabil de atata bunatate...
Iubit si parasit!... E un nonsens... Si totusi, cand altii hotarasc casatoria, asta se intampla frecvent. Cunosc foarte bine un astfel de caz. Se cunosteau din copilarie si erau atasati involuntar unul de celalalt. Apoi prietenia lor s-a transformat in dragoste curata, (nu ceea ce inseamna astazi, dragostea), si a durat multi ani... Dar educatia ei era oranduita spre trairea ortodoxiei, nelipsind decat foarte rar de la sf liturghie, (si atunci cu motiv f. bine intemeiat) pe cand el, desi bun si bland, parea flusturatic si nepasator, fapt pentru care mama ei a decis dupa vreo 7 ani sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire. Si cum ea nu se putea opune mamei ei, dar nici nu voia sa rupa relatia cu el altfel decat simtea in suflet, l-a chemat de de la capatul celalalt de tara, sa-i prezinte pe viitorul sot si sa le dea in felul lui, acel accept pe care ea il simtea ca o binecuvantare.
Anii au trecut. Sotul ei a devenit preot, aducand astfel multa bucurie sufleteasca in familie, mai ales mamei care isi dorea atat de mult acest lucru. Dar intre ei, stapaniti inca de prima dragoste, a ramas acea legatura pe care n-au putut-o niciodata ascunde, desi acum fiecare dintre ei au propria familie. El il pretuieste pe preot mai mult decat pe un frate, in timp ce preotul il imbratiseaza de cate ori il intalneste si il pomeneste mereu in rugaciuni, fara sa i se ceara. Ca o desavarsire a voii lui Dumnezeu, fostul prieten o intalni intr-o zi cu totul intamplator pe mama fetei, care il imbratisa sincer si il saruta pe amandoi obrajii, apoi incepu sa-l dojeneasca cu lacrimi in ochi: "De ce n-ai fost tu asa cum esti astazi? Te-am asteptat 7 ani si n-am vazut la tine o apropiere de biserica. Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect. Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul, dar tu stateai departe de biserica, iar eu nu voiam asta pentru fata mea. Dar sa stii ca niciodata nu te-am scos de la inima mea." Stanjenit, el i-a raspuns: "Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine. Niciodata nu i-as fi putut oferi ei, ceea ce merita si e mai bine ca s-a intamplat asa!"
Si, da! Tanarul abandonat la 24 de ani, este cel ce scrie aceste randuri acum, dupa mai bine de 30 de ani...