Istorii cu talc

[Mihailc]

Lângă Tokio trăia un vestit samurai care îi îndruma pe cei tineri în etica Bushido. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă: aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi, apoi, contraataca cu viteză.
Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima. Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până şi strămoşii. Timp de câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat. Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
– Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit sabia, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în fata tuturor?
– Dacă cineva vine la tine cu un cadou şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul? a întrebat bătrânul samurai.
– Celui care a vrut să ţi-l ofere a replicat unul dintre discipoli.
– La fel se întâmplă şi cu orice mânie, insultă sau invidie spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.