![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Biserica este întruparea persoanei Dumnezeu-omului Hristos, un organism divino-uman și nu o organizație omenească. Biserica este indivizibilă, așa cum este persoana Dumnezeului-om, așa cum este trupul Dumnezeului-om. Din această pricină este o eroare fundamentală de a împărți organismul divino-uman al Bisericii în mici organizații naționale.
Pe parcursul trecerii lor prin istorie, numeroase biserici locale s-au limitat la naționalism, la metode și aspirații naționale, biserica noastră sârbă aflându-se printre ele. Biserica s-a adaptat la oameni, când de fapt ar fi trebuit să fie exact invers, oamenii să se adapteze la Biserică. Această greșeală a fost comisă de multe ori de către Biserica noastră de aici. Dar noi știm foarte bine că acestea au fost âneghineleâ vieții noastre bisericești, neghine pe care Domnul nu le va stârpi, lăsându-le să crească împreună cu grâul până la vremea secerișului (Mt. 13, 29-30). Noi știm bine, de asemenea (Domnul ne-a învățat astfel) că aceste neghine își au originea la vrăjmașul nostru dintotdeauna și vrăjmașul lui Hristos: diavolul (Mt. 13, 25-28). Dar noi posedăm această cunoaștere în deșert, dacă aceasta nu este transformată în rugăciune, rugăciune prin care Hristos ne va păzi pe viitor de a deveni noi înșine semănătorii și cultivatorii unor astfel de neghine. Este acum vremea potrivită â ceasul al doisprezecelea â pentru ca reprezentanții Bisericii noastre să înceteze de a mai fi nimic altceva decât slujitori ai naționalismului, și să devină episcopi și preoți ai uneia sfinte, sobornicești și apostolice Biserici. Misiunea Bisericii, dată de Hristos și pusă în practică de Sfinții Părinți, este aceasta: ca în sufletul oamenilor noștri să fie sădită și cultivată conștiința că fiecare membru al Bisericii Ortodoxe este o persoană sobornicească, o persoană care există pentru veșnicie și este divino-umană; că fiecare persoană este a lui Hristos și este, prin urmare, frate cu orice ființă umană, un slujitor al tuturor oamenilor și al tuturor lucrurilor create. Acesta este obiectivul oferit Bisericii de către Hristos. Oricare altul nu aparține lui Hristos, ci lui Antihristâ. (Omul și Dumnezeul-Om - Sf. Iustin Popovici, pg. 94-95) |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Intreaba-l pe parintele Calistrat si pe Dan Puric si pe marii duhovnici(in special cei din zona Moldova).
De asta se incearca distrugerea Bisericii.Pt ca odata cu distrugerea Ei se distruge si neamul.Iar aia stiu asta. Vezi, vrasmasul (care este tot un om in acest caz) te cunoaste mai bine decat tu insuti.Daca n-ar fi Dumnezeu ai fi fost papat demult. E doar de ajuns de mentionat faptul ca scrierea si cititul in limba Romana au aparut in Biserica Ortodoxa. Neamul romanesc ( deci neamul si nu poporul) se trage direct din Biserica Ortodoxa.Neamul romanesc este singur neam care se trage direct din Ortodoxie.S-a nascut din Ortodoxie. Iar chestiile astea sunt atestate cu documente. Last edited by Copacel; 01.11.2015 at 18:32:57. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Stefan Cel Mare s-a impotrivit pana la sange impotriva pierderii credintei si a neamului. Mihai Viteazu la fel. Constantin Brancoveanu la fel. Basarabovii la fel. Cei care si-au dat viatza pe front au facut-o pentru credinta si neam Cei care au patimit in puscariile comuniste au facut-o pt credinta si neam Deci pe deoparte am pe acesti inaintasi ai mei care au fost mucenici pt acest crez si pe cealalta parte am pe altii care cred directia opusa. Ideea este urmatoarea:Intotdeauna intre martiri vs teologi , martirii au intotdeauna dreptate. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Last edited by ovidiu b.; 01.11.2015 at 19:38:29. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
ps: idei precum că noi ca neam ne-am născut din ortodoxie, că suntem grădina Maicii Domnului, că suntem neamul ales - Noul Ierusalim, că suntem centrul ortodoxiei...sunt doar impresii care nu sunt compatibile cu adevărata învățătură. Last edited by ovidiu b.; 01.11.2015 at 19:33:38. |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Adica ce spui tu aici si Rafail Noica se cam bata cap-n-cap cu actiunile lui Stefan Cel Mare si Daniil Sihastru. Vezi tu e foarte frumos sa visam problema este ca Dumnezeu prin oameni a indicat de multe ori calea opusa. Atunci cand credinta este aparata cu sange si lupta , n-am cum sa ma fac ca Stefan Cel Mare si Daniil Sihastru n-au existat.Apoi este stiut faptul ca in Moldova este "inima" monahismul romanesc. Vezi tu in relatia Ortodoxie-neam-nationalism nu sunt metafore sunt dovezi clare cu documente atestate.In plus aceiasi idee este prezenta si in operele marilor nostrii scriitori care au fost si mari filosofi ai neamului romanesc: Eminescu, Slavici, Arghezi, Alecsandri, etc Eu personal am observat ca in timp ce neamul romanesc isi apara valoriile poporul spurca si arunca cu cacao in ele.De aceea eu personal nu ma identific cu acest popor.(n-am nimic in comun cu el).In schimb ma identific cu neamul.O da, acolo da.Acolo ma simt "acasa". |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Ar trebui intrebat si neamul, daca se identifica. :)
|
#9
|
|||
|
|||
![]()
Poti sa te duci la cotul Donului si sa incepi sa pui intrebari
|
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
ps: mă îndoiesc că marii duhovnici eu mers pe linia naționalismului, deși nu neg că nu ar fi fost posibil. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
carti minunate pentru copii, cu reducere 20% | briliant16 | Stiri, actualitati, anunturi | 3 | 25.08.2018 09:03:44 |
lucruri minunate in...videoclipuri | maria-15 | Generalitati | 87 | 16.11.2015 11:47:16 |
Caut locuri minunate! | Adriana-Simona | Generalitati | 22 | 14.03.2011 16:53:12 |
A venit gerul peste Romania.Lucruri bune sunt?dar lucruri rele? | tigerAvalo9 | Generalitati | 15 | 06.01.2011 10:45:18 |
Predici minunate ... | mihai anton | Rugaciuni | 0 | 17.04.2010 22:21:46 |
|