Anti-IPOCRIZIE şi anti-MANIPULARE

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ahilpterodactil

1. Păi ce să caute decât ce caută Dumnezeu dintotdeauna şi mai ales de când bate la uşa fiecărui creştin păcătos....
2. Că nu-i creştin fără de păcat, adică fără love cu moartea.
3. Că nu e nicăieri Hristos mai ponegrit, mai batjocorit, mai trădat, mai înjosit decât în sufletul creştinilor dreptmăritori. Sau poate s-a abrogat Sfânta Spovedanie iar eu nu aflai?

*
4. În locul unde azi ridicăm ochii spre Cer, adică în sufletul nostru, adineauri aruncam gânduri de hulă, flegme de imagini porcoase, jeturi urinare de ură şi pizmă, de slavă deşartă şi toate celelalte defecaţii drăceşti din fiecare.

5. Sau poate ai uitat cine şi cum este omul? Tot omul, vreau să spun.
6. Cât despre sexualitate degenerată... ai uitat că în păcate ne-a făcut maica?

Nu ştiu cine eşti, bine-ai venit, dar tu înţelegi nimic din creştinism, ai o gândire "creştină" protestantă, adică e un abis de necredinţă în cuvintele tale, în fine, nu te judec, e alegerea ta...

Îţi răspund cât mai pe scurt pot.

Dar eu o să-ţi arăt gândire ortodoxă, nu protestând ca protestanţii, ce se ceartă cu Dumnezeu:

1. Când Dumnezeu bate la uşa inimii noastre, noi plecăm în discoteci, în altare de slujire a diavolului pe faţă? Acolo mergem ca să ce? Să căutăm pe Dumnezeu, care-i la uşa inimii noastre? Sau când Dumnezeu bate la uşa inimii noastre, noi ca părinţi, ne lăsăm copii să meargă în acele locuri?

2. Creştin fără de păcat nu-i, aşa-i, dar nu oare datoria noastră de creştini, este să luptăm cu păcatul? Să-l urâm din adâncul inimii noastre? Ăsta-i scopul urii şi mâniei, de au fost puse, aceste calităţi în fiinţa noastră, anume nu să ne urâm şi mâniem unii pe alţii, ci contra păcatului, să nu supărăm pe Dumnezeu şi să ne depărtăm de El, în risipirea întunericului.

3. Nu, în sufletul meu, şi cred că nici al drept-măritorilor bărbaţi fraţi, ortodocşilor, Hristos nu e ponegrit, batjocorit şi nici trădat sau înjosit, Hristos e slăvit, rugat, închinat, iubit, adorat, pentru că Îl cunoaştem, Îl simţim, fiecare în măsura lui, Îl dorim şi suntem trupul Lui, alergând spre locurile mai presus de mintea noastră, care ni le-a pregătit nouă celor ce dorim acele locuri şi ne silim şi luptăm cu întunericul pentru ele, prin multe lupte şi multe căi, inclusiv, prin Taina Sfintei Spovedanii.

4. Locul/locurile în care ridicăm ochii spre cer (sunt foarte multe acele locuri: Biserica, sufletul, Mănăstirile, casa unde locuim, peştera, crăpăturile de pământ, scorburi de copac, faptele bune), alegi adică sufletele noastre...

Sufletul celor ce iubesc pe Dumnezeu, nu dau o educaţie deplorabilă şi infectă copiilor lor, care apoi mor în altarele demonilor, ca apoi părinţii, deşi ei sunt vinovaţi, să dea vina pe Dumnezeu.
De parcă Dumnezeu e vinovat, că ce? Că a luat ceea ce îi aparţine pe drept, ceea ce El Însuşi a şi dat.
De parcă părinţii cred că copii sunt ai lor.
Nu sunt copii părinţilor lor, sunt ai lui Dumnezeu. Îi dă şi îi ia când vrea El.

Deci în sufletul meu, eu nu arunc gânduri de hulă. E absurd să huleşti. E o lume şi un Univers, care deşi temporare cu cicluri de moarte şi viaţă, care totuşi ţi le arată Dumnezeu, ne dă Domnul pământul să-l locuim, să ne bucurăm, să ne iubim curat şi sfânt, ca să ne minunăm de creaţia Lui şi să-L slăvim cu dragoste, cum mai poţi să huleşti?

Trebuie să-ţi lipsească bunul simţ, cu desăvârşire... Ăsta-i hulitorul, omul fără niciun pic de bun simţ... :/

Şi nici flegme de imagini porcoase, nu aruncăm, ci dacă vrem unire intimă, ne căsătorim. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, că nu cădem în desfrânare şi curvie.
Şi nici jeturi urinare de ură şi pizmă, nu aruncăm, pentru că adevăraţii creştini, sunt învăţaţi cea mai înaltă învăţătură din Univers, cea mai adevărată care a fost vreodată în istoria omenirii, nu e budismul, sau altele, ci e în Noul Testament. Cine e cu adevărat creştin, va trăi cu adevărat, împlinind fiecare virguliţă din Noul Testament ! Silindu-se până la moarte lui, pentru aceasta. AMIN.
Şi nicidecum nu are slavă deşartă, fiindcă ştie că ceea ce face nu face cu puterea lui, cum sunt învăţaţi budiştii să creadă, ci: "nu ştiţi oare că nu puteţi face nimic fără Mine?" şi iar: "toate le pot în Hristos, care mă întăreşte".

5. Omul este păcătos. Şi chemat la curăţire, luminare şi îndumnezeire, nu la discoteci şi nu la patimi, pe care trebuie să le urască cu ură sfântă şi mare în fiecare minut al vieţii lui !

6. Copii se nasc, de către părinţii care sunt căsătoriţi. Adevăraţii părinţi, creştinii, ortodocşii trăitori şi practicanţi, care înţeleg şi se mântuiesc unii pe alţii, cum spune Biblia. "În păcate m-a născut maica-mea", are multe înţelesuri vii şi luminoase, care nu le amintesc, decât câteva, foarte pe scurt:

Acei părinţi, nu fac sexualitate degenerată, înainte de-a rămâne cu copii. Ci ştiu acei tineri, că trebuie să devină părinţi, şi pentru asta că trebuie să se căsătorească, şi să facă unirile intime, pentru scopul de-a face copii.

Şi nu, niciodată, uniri intime, cu mai mulţi băieţi, că atunci fata aia, va fi o mamă consumată, psihic întâi, apoi emoţional, şi cognitiv, toate acestea din suflet, cu efecte asupra trupului şi deci şi a copilului.

Sunt glume? O, nu, nu sunt glume.

Nu bărbaţii sunt de vină, pentru desfrânările fetelor, ci fetele, că li se dăruiesc, după 3 luni(!) de relaţie(!), în loc să se căsătorească, după 3 luni, ei fac păcate. Dacă sunt fete şi femei puternice, vor spune clar: dacă Hristos este temelia vieţii tale, cum e şi temelia vieţii mele, atunci ne vom căsătorii, şi vom vedea ce va mai fi, în Hristos. Iar dacă, să pleci spurcatule !

Deci în Hristos, în Taina Cununiei, copilul nu se naşte în păcatul sexualităţii, căci atunci sexualitatea e dezlegată cu binecuvîntare (cea firească şi normală, nu sodomizarea soţiei, sau spurcarea gurii unii altora, cu care înălţăm rugăciuni către Dumnezeu şi apoi avem pretenţia să ne şi asculte) ci acel copil, se va naşte cu alte păcate, strămoşeşti, etc.