Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Pe când eram student la universitate, am vizitat Muntele Athos şi am întâlnit oameni sfinţi care trăiau predania ortodoxă. Am văzut limpede deosebirea între vieţuirea după predania ortodoxă şi viaţa pe care am întâlnit-o în alte cercuri religioase. În acelaşi timp, cu ajutorul profesorilor mei de la universitate, am început să studiez textele patristice. În plus, eu şi unii dintre colegii mei ne-am ocupat multă vreme de manuscrisele Sfintelor Mănăstiri din Sfântul Munte. Această alăturare ‒ studierea textelor patristice în mijlocul atmosferei şi vieţuirii părinţilor atoniţi îndumnezeiţi ‒ mi-a deschis noi căi de comunicare cu viaţa Bisericii. Am început să gândesc altfel. La aceasta am fost ajutat mai ales de studierea scrierilor Sfântului Grigorie Palama. Cred că Sfântul Grigorie Palama este unul dintre Părinţii care pot avea o mare înrâurire şi pot aduce mult folos creştinilor de astăzi. Teologia sa, care este teologia Bisericii, este revelatoare. Începând de atunci, am ajuns să cunosc şi alţi oameni sfinţi din Sfântul Munte, dar şi din afara lui ‒ atoniţi în inimă şi în vieţuire; şi astfel am ajuns la concluzia că Ortodoxia nu poate fi o filozofie sau o etică seacă, ci o metodă de vindecare. Ea îl vindecă pe om. Teologia ortodoxă se leagă mai degrabă cu medicina, decât cu filosofia.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sofia, p. 22)

[cristiboss56]

DESPRE IERTARE
Pe pamant, nimeni nu este lipsit de pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam povara pacatelor care ne-au doborat, pentru ca n-am luat aminte la patimile si neputintele noastre. Toti avem nevoie sa primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem cuvantul Evangheliei, care zice: “Daca veti ierta oamenilor gresalele lor si Tatal vostru Cel din ceruri va va ierta gresalele voastre”. Nu vom primi in nicio situatie iertare de la Dumnezeu, daca nu-l iertam din inima pe aproapele nostru!
Iertarea nu necesita osteneala si greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate, daca daruim si noi iertarea fratelui nostru.
Copiii mei, pe cat putem, sa iertam din toata inima, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu! Aceasta este intelegerea dintre Dumnezeu si om, “contractul” dintre Creator si om. Iertand si noi din toata inima semenilor nostri, vom fi iertati de catre Dumnezeu.
Intreaga noastra viata produce continuu pacate. Pacatuim permanent cu gandul, cu inima, in general cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va ce mare “productie” de pacate avem! Daca iertam aproapelui nostru pacatele, anulam toata aceasta producere a pacatelor.
Cand n-avem iubire si iertare, ne paraseste harul lui Dumnezeu.
Cum va sterge Dumnezeu toate aceste catastife cu pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem doar o pagina din gresalele fratilor nostri? Trebuie sa luptam impotriva tinerii de minte a raului, a dusmaniei si a razbunarii . Ce-au castigat toti cei ce se caiesc, fara folos si indreptare?
Cata vreme ne gasim in viata aceasta, cat timp cortina teatrului lumii prezente n-a cazut si firul vietii noastre nu s-a sfarsit, putem sa iertam.
Grija principala a vietii noastre este sa iertam si sa ne rugam pentru oamenii care ne-au facut rau. Acela care iarta din toata inima si se roaga pentru vrajmasii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru pacatele lui. Ceea ce semanam, aceea vom si secera. Osteneala, postirea, rugaciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastra, o vor face milostiva si iertatoare fata de aproapele si durerea celuilalt va deveni si durerea noastra . Sa cercetam cat am invatat din Evanghelie, ca Hristos sa prinda chip inlauntrul nostru, si sa devenim si noi, incetul cu incetul, dumnezei dupa har.
Iubeste-i pe frati! Iubirea ta se va vadi cand nu te vei mai gandi la slabiciunile si scaparile lor si le vei arata dragoste. Iubirea te va pazi de toate pacatele. In afara de tine sa nu te gandesti la nimic, ci continuu mustra-te si aceasta va fi calea cea mai buna.
Fiule, tu fa-ti datoria! Daca ceilalti nu fac ascultare, lasa-i in seama lui Dumnezeu si linisteste-te! Este invidia diavolului, fiul meu. Nu cumva diavolul va merge in munti? Se duc acolo cei care se lupta sa se mantuiasca si pentru ca si noi dorim sa ne mantuim, ne amesteca fara sa intelegem.
Cu cat mai mult este luminata mintea omului, ca sa inteleaga iubirea Facatorului fata de faptura Lui, cu atat mai mult se arata nemultumirea si necunoastrea Parintelui nostru iubitor si adevarat.
Omul, faptura aleasa si unica a lui Dumnezeu, indoit in fire, se naste pe aceasta planeta, pe acest pamant, si incetul cu incetul, intr-o zi moare trupeste, neputincios cu desavarsire sa-si pastreze viata lui. Inchipuirea il umfla ca balonul pana cand, printr-o boala, moare si piere.
(din: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicesti , Editura Egumenita, 2012
)

[cristiboss56]

Noi prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă îngerului păzitor? Ştiţi, frăţiile voastre, ce spune într-un loc: „Este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!”. Îngerul este cu noi, ne păzeşte. Hristos S-a întrupat în chip de om, de vierme, în adâncul mizeriei omeneşti, nu ca să anihileze fiinţa omenească, ci s-o transfigureze. Aţi văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor: „Sfinte îngere, fă rugăciuni de obşte cu îngerii toţi pentru mine, păcătosul!”. Şi îngerul păzitor se roagă cu toţi îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: „Nu vreau!”. Adică este o unitate nemaipomenită, Îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune şi îngerii toţi sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc aşa: „Dacă diavolul s-ar fi întruchipat în om, cu degetul mic ar fi putut răsturna pământul, dacă ar fi avut puterea de la început”. Dar nu mai are putere decât numai vârful cozii mişcă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem. Dracul joacă un rol de mântuire indirect.

(Arhim. Arsenie Papacioc )

[cristiboss56]

Puterea Duhului Sfânt
Să deschidem acum dumnezeieștile Scripturi și să bem apă din vasele Sfinților noștri Părinți. Să bem apă vie, care izvorăște pentru a ne dărui viața veșnică. Astfel a asemuit odată Domnul pe Duhul Sfânt, pe Care Îl vor lua cei ce cred în El. Iar în alt loc spune: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Nu râuri simțite, care pur și simplu adapă pământul înțelenit, ci râuri gândite, care inundă sufletele cu lumină.
Și oare de ce a asemuit Domnul harul Duhului cu apa? Pentru că apa este elementul esențial al vieții. Pentru că din cer se coboară apa ploii. Pentru că unul și simplu este chipul ei, dar lucrarea sa felurită. Plouă peste întreaga zidire. Dar această ploaie dă albeață crinilor, roșeață trandafirilor, porfiră panselelor și zambilelor. Un alt rod crește finicului și un altul viței de vie. Se face „tuturor toate” și totuși este ea însăși, simpla ploaie.
Așa și Duhul Sfânt. Este Unul și Nedespărțit, dar împarte harurile Sale cum dorește. Unuia îi mișcă limba să grăiască înțelepciunea. Altuia îi luminează sufletul și proorocește. Altuia îi dă har împotriva demonilor, iar altuia putința să tâlcuiască Scripturile. Pe unul îl învață să postească și să se nevoiască, pe altul să cugete cu înțelepciune și să se infrâneze. Pe unul îl îndepărtează de lucrurile lumii, iar pe altul îl pregătește pentru mucenicie. Dar Acesta este întotdeauna Același.
Precum copacul pe jumătate uscat, când este udat, scoate vlăstari, așa și sufletul păcătos, prin pocăință și harul Sfântului Duh, aduce roade preadulci.
Pe când stăteai așa, nu s-a îndreptat vreodată gândul tău la curăție sau la feciorie? Mângâietorul l-a adus la acestea! Și de câte ori vreo fată, care se afla în pragul nunții, nu a plecat, urmându-L pe Învățătorul fecioriei?…
Sunt foarte mulți și cei care au trăit în palate, iar într-o zi le-au părăsit pe toate, bogăție, cinstiri și vrednicii, având îndrumător pe Duhul Sfânt…
De nenumărate ori tânărul și-a închis ochii în fața frumuseții. Nu a privit și s-a ferit de întinare. Cauți să afli cine a învățat astfel sufletul tânărului? Duhul Sfânt…
Atâta și atâta lăcomie în lumea aceasta și totuși creștinii doresc sărăcia de bună voie. De ce? Pentru că le-a făgăduit mult mai mult Duhul Sfânt…
Să urmărim, așadar, lucrarea Duhului Sfânt în paginile Scripturilor. Este același Duh în ambele Testamente. În Vechiul Testament a profețit venirea lui Hristos, iar în cel Nou S-a pogorât, a arătat și a propovăduit Dumnezeirea Sa.
Proorocul Elisei l-a vindecat pe Neeman de lepră și nu a primit niciunul din darurile sale. Ghehazi, [însă], aleargă să ia el răsplata pentru izbânzi străine. Și ia banii de la Neeman și îi ascunde. Dar cele ascunse nu se pot ascunde de sfinți. Se întoarce Ghehazi și Proorocul îl întreabă: „De unde vii Ghehazi? Au doar inima mea nu te-a întovărășit?” Eu am fost aici, închis în trup, dar Duhul lui Dumnezeu, pe care-L am înlăuntrul meu, a văzut foarte departe. Așadar, din întuneric ai venit și spre întuneric te îndrepți. Ai vândut vindecarea leprosului? Vei moșteni lepra lui. Eu am păzit porunca ce spune: „În dar ați luat, în dar să dați”. Dar tu ai vândut harul Duhului Sfânt. Primește acum ceea ce ai cumpărat”.
Duhul Sfânt i-a umplut de daruri și i-a luminat pe toți drepții și profeții. Pe Enoh și pe Noe. Pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov. Cât despre Iosif, până și Faraonul a cunoscut că avea Duhul lui Dumnezeu într-însul. De Moise și de minunile pe care le făcea cu puterea Mângâietorului, ai auzit de multe ori. Această putere l-a întărit și pe multpătimitorul Iov. Cu aceeași putere – ca să vorbim și despre Judecători – a cârmuit Gotoniil și s-a întărit Ghedeon. Ieftae a ieșit biruitor; Debora, deși femeie, s-a luptat, iar Samson a avut izbânzi mai presus de fire. Despre Samuil și David vorbesc limpede cărțile Regilor. Despre Ilie și Elisei, făcătorii de minuni, chiar nimic de n-am spune, este vădit că erau plini de Duhul Sfânt. Iar dacă răsfoiește cineva cărțile Proorocilor, va întâlni multe mărturii despre Duhul Sfânt.
Spune Proorocul Iezechiel: „Atunci S-a pogorât [în alte traduceri: „a căzut”] peste mine Duhul Domnului şi mi-a zis: «Spune: Aşa grăieşte Domnul: Casa lui Israel,»”. Acest „a căzut peste mine” să-l pricepem corect. Vrea să spună că l-a strâns în brațe cu afecțiune – așa cum Iacov, când s-a întâlnit cu Iosif, a căzut pe grumazul lui, și așa cum în Evanghelie, tatăl fiului risipitor a căzut pe grumazul fiului său care se pocăise.
Tot Acesta l-a înțelepțit pe tânărul Daniel de i-a judecat pe bătrâni: fusese clevetită și condamnată la moarte Suzana. Cea curată fusese socotită ca o desfrânată. Sprijin nu avea de niciunde. Cine s-o izbăvească de stăpânitori? Deja pășea pe calea martiriului. Călăii o aveau în mâinile lor. Dar Cel Grabnic Ajutător, Atotputernic era în față, Mângâietorul, Duhul Adevărului. Îl strigă pe Daniel: „Vino aici! Tu, copilul, cercetează-i pe aceștia, pe cei mai vârstnici ca tine, care acum, la bătrânețele lor, au căzut în păcatele tinereții”. Și prin intermediul lui Daniel, a fost izbăvită nevinovata Suzana.
Și Nabucodonosor, care a cunoscut că în inima lui Daniel se odihnea Duhul Sfânt, l-a chemat într-o zi și i-a spus: „Baltazar, căpetenie a vrăjitorilor, știu foarte bine că pe Duhul lui Dumnezeu Îl ai înlăuntrul tău”. Faptul că avea Duhul lui Dumnezeu era adevărat, dar vrăjitor nu era. „Ascultă”, îi spune, „vedenia pe care am văzut-o și tâlcuiește-mi-o”. Vezi puterea Duhului Sfânt? Cel care a văzut vedenia, nu o poate tâlcui. Daniil, care nu a văzut-o, o cunoaște și o tâlcuiește!
Sursa: Sf. Chiril al Ierusalimului, „Mângâietorul”, p. 101-105, Glasul Părinților, vol. I, Sf. Măn. Paraklitou,

[cristiboss56]

Cand primesti inchipuirea vreunei placeri, pazes-te-te ca sa nu fii rapit indata de ea, ci ridicandu-te o clipa mai presus de aceasta, adu-ti aminte de moarte si gandeste-te ca e mai bine sa te stii ca ai biruit aceasta amagire a placerii. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)", " Dupa cum de la nastere incepe patimirea, fiindca ceea ce a venit in viata se si strica, asa de la patima incepe pacatul. Sa nu zici, prin urmare, ca Dumnezeu n-a putut taia pacatul, caci cei ce zic asa sunt nesimtitori si nebuni. Nu era de lipsa sa taie Dumnezeu materia, pentru ca aceste patimi sunt ale materiei. Dar Dumnezeu a taiat pacatul din oameni in chip folositor, dandu-le minte, stiinta, cunostinta si putere de-a deosebi binele. Deci cunoscand ca pacatul ne vatama, putem sa fugim de el. Dar omul fara minte i se arunca in brate si se lauda cu el si cazand ca intr-o mreaja e razboit de el dupa ce e tras inauntru. Unul ca acesta niciodata nu mai poate sa-si ridice capul, sa vada si sa cunoasca pe Dumnezeu, Cel ce a facut toate pentru mantuirea si indumnezeirea omului. (Sf.Antonie Cel Mare )

[cristiboss56]

Multi vorbim despre dragoste (precum şi eu), dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme!”. Iar alţii ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze şi nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.

Însă fiii cei mărinimoşi ai lui Dumnezeu I-ar fi răspuns lui Hristos cu evlavie: „Nu Te mâhni pentru noi! Ne este deajuns că Raiul s-a umplut. Aceasta ne pricinuieşte o atât de mare bucurie, ca şi cum noi ne-am afla în Rai!”, şi ar fi continuat ca şi mai înainte nevoinţele lor duhovniceşti, cu mărime de suflet şi bucurie pentru Acela pe Care L-au iubit cu atâta dragoste.

Dragostea ieftină caută întotdeauna la interes, iar creştinul care o trăieşte, deoarece această dragoste este puţină, se desfătează de cele ale lumii până în punctul în care nu se osândeşte. Adică el vrea să mănânce până la miezul nopţii lăsatului de sec (până la douăsprezece fără cinci minute) şi să dobândească orice bucurie lumească până acolo unde nu se osândeşte, iar apoi se întreabă de ce nu simte dragostea lui Dumnezeu înlăuntru său (înlăuntrul dragostei sale celei ieftine). Dragostea scumpă (fierbinte), care se jertfeşte, nu mănâncă lumeşte, ci se hrăneşte lăuntric din dragostea lui Dumnezeu. Şi atunci, toată viaţa omului este un post continuu şi toate zilele sale sunt o bucurie continuă de Paşti.

(Cuviosul Paisie Aghiorit )

[cristiboss56]

Ce minunată este rugăciunea! Cel care se roagă este luminat şi cunoaşte voia lui Dumnezeu. Şi când o cunoaşte pe aceasta? Bineînţeles, când se roagă în chip bun. Şi când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Şi care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea şi ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândeşte lumină, şi această lumină vădeşte calea cea dreaptă pe care o doreşte Dumnezeu.

Rugăciunea este „catapulta” împotriva demonilor, împotriva patimilor, împotriva păcatului şi, în general, împotriva a tot ceea ce se opune căii mântuirii. Dacă numeşti rugăciunea liman, nu greşeşti, pentru că la liman corabia care a fost zguduită de furtună îşi găseşte liniştea, salvarea, siguranţa ei. Dacă numeşti rugăciunea: hârleţ, secure, busolă, dacă o numeşti lumină, şi îi dai o mie şi una de denumiri, nu vei greşi!

De aceea, rugăciunea trebuie să schimbe inima trupească, pătimaşă şi egoistă, ca s-o facă nepătimaşă, lipsită de pofte. Când centrul va fi curăţit, toată periferia şi ţărmul vor deveni curate. Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că va crea o nouă dorinţă, un nou impuls spre lupte noi.

(Avva Efrem Filotheitul )