Cuvant pentru suflet !

În prealabil postat de cristiboss56

... harul de a participa la Învierea lui Hristos, puterea de a muri si de a trăi în prezent viata vesnică.

Doamne ajuta!
(extraordinar citatul, cu multumiri Cristian)

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Doamne ajuta!
(extraordinar citatul, cu multumiri Cristian)

Doamne ajută, Ioane :)

[cristiboss56]

Ca metodă, tot blândeţea rămâne cea mai bună pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică şi prinde numai în „piele” învăţătura ta. Dar, dacă te porţi blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamei, uite aşa…” Cu alte cuvinte, copiii mei să mă asculte şi după moartea mea, pentru că le rămân: „Uite, Doamne, ce spuneau mama şi tata!”. Dar, dacă te-ai purtat aspru cu el, a miorlăit, l-a durut şi nu te ascultă. Deci, ca metodă, tot blândeţea. Dar, asta nu înseamnă să nu le împletim, ci să fie şi un pic de asprime, pentru că el doreşte să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar, foarte important este să-i dai exemplu de viaţă. Pentru că el ştie să vorbească, nu l-ai învăţat tu să vorbească, dar te-a auzit pe tine vorbind în casă şi a învăţat şi el. Şi-ţi învaţă şi faptele tale. Deci să fii exemplu, acesta este cel mai mare lucru! Mai întâi, trebuie să fim cu dibăcie. Să încercăm să-L prezentăm accesibil în povestiri pe Dumnezeu conştiinţei lor. Să înceapă să se închine.
Eram elev la şcoala primară, clasa I, unde am luat premiu şi mi-au pus coroniţă pe cap. Cu ocazia aceasta, am memorat o poezie pe care o învăţasem de la o soră de-a mea mai mare: „Floricică frumuşică, cine-ţi dete viaţă oare/ Şi culori strălucitoare?/ Cel ce-ţi dete ţie, tot El îmi dete şi mie,/ El e Tatăl tău şi-al meu/ Și se cheamă Dumnezeu!”. Eu o întrebam pe mama, când dădea oaia din picior înainte de culcare: „De ce dă din picior?”. Iar mama-mi zicea: 1Se-nchină, mamă…!”. Va să zică, eu de ce să nu mă-nchin?!
(Părintele Arsenie Papacioc )

[cristiboss56]

Nevoia profundă a ființei și existenței noastre este nevoia de dialog, de comuniune, mai ales cu Cel ce este punctul de sprijin absolut.
Or, ce înseamnă infernul? Dostoievski îl înțelege drept: „durerea celor ce nu pot iubi”. Eu cred că aici e vorba și de neviolarea libertății lor. Sfântul Isaac Sirul zice: „Să nu vă închipuiți că în iad Dumnezeu nu iubește, dar iubirea lucrează în diferite chipuri” – între noi fie vorba, eu cred că oamenii care vorbesc cel mai mult despre iubire, tocmai aceia nu o înțeleg. Foarte puțini înțeleg ce înseamnă ea, în firea ei divină! Continuând cuvântul Sfântului Isaac: „Și-n iad este iubire, dar iubirea în cei care iubesc lucrează în duhul comuniunii; iar în cei care nu iubesc, ea arde ca flacăra”. Vorbind despre asemenea flăcări ale iubirii, chiar zicala românească confirmă spusele sfântului, și anume: „Răzbunarea cea mai mare este când dușmanul tău e silit a recunoaște că ești bun și el e rău”. Așa, pe cineva poate să îl ardă chiar dragostea unui prieten, încât să nu o suporte; aceasta se petrece tot din pricina acestui mister.
Gândiți-vă fie la fratele cel mare din Parabola Fiului risipitor, fie la fariseul din Pilda vameșului și a fariseului, și veți observa că acești oameni erau drepți și se considerau drepți, ca și cei trei prieteni ai lui Iov. Aici se dezvăluie cum chipurile acestea de oameni cad, fiecare în felul lui. Fratele mare nu intră în casa părintelui, fariseul nu se întoarce îndreptat de la templu, iar dincoace, Iov trebuie să se roage pentru prietenii lui. Se dezvăluie că ascunsul misterios al răului stă în eul închis în sinea lui, centrificat în „aseitatea” lui. Această auto-întemeiere lăuntrică mă aruncă în universul despărțirii, izolării de Dumnezeu și semeni.
(Părintele Constantin Galeriu )

[cristiboss56]

După părerea mea, foarte mulți tineri chiar ar vrea, în principiu, să aibă o familie cu adevărat bună, dar au în fața ochilor experiența propriilor părinți. Avem foarte multe familii divorțate, foarte mulți oameni recăsătoriți, unii chiar de două ori, multe mame singure. Viața mutilată a părinților îi sperie pe copii, și aceștia caută mijloace pentru a nu repeta trista lor experiență. În acest scop, ei au inventat o schemă. Schema e următoarea: „Încercăm, și dacă ne iese totul, dacă se dovedește că ne iubim cu adevărat, că ne potrivim, atunci mergem deja la Starea civilă sau chiar ne cununăm, și în continuare vom trăi ani mulți și fericiți, și poate vom și muri în aceeași zi”. Defectul acestei scheme constă în aceea că atunci când oamenii încep să trăiască împreună, relația lor cere chiar mai multă încredere reciprocă decât relațiile dintre părinți și copii lor mici. Toată lumea știe cât de strâns este, atât fizic, cât și moral, contactul dintre părinți și copiii lor, pe care aceștia trebuie să-i îngrijească, să-i spele, să le urmărească fiecare suspin și fiecare țipăt – iar relația din căsnicie este și mai serioasă, în toate sensurile, fie și pentru singurul fapt că din această relație iau naștere copii. Acesta este, într-adevăr, un moment extrem de serios, în legătură cu care se produc o mulțime de tragedii cumplite.
Ca atare, din punctul meu de vedere, dacă v-ați dăruit altui om (pentru că în dragoste amândoi se sacrifică, amândoi se dăruiesc unul celuilalt, este un act reciproc), considerând că acum doar faceți o încercare, iar viața adevărată va începe mai târziu, vă înșelați profund. Aceasta este deja căsnicie, ați început deja, în fapt, soț și soție – și lucrul cel mai neplăcut este că v-ați speriat unul de celălalt chiar de la început. Vă bănuiți din start pe voi înșivă și pe omul drag de faptul că nu sunteți capabili să vă petreceți viața împreună. Ați devenit „soț” și „soție”, cu toate că nu sunteți deloc gata pentru asta și nu v-ați dat seama ce ați făcut. (Vladimir Gurbolikov, jurnalist)


(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 84)

[cristiboss56]

Femeia cu mintea întreagă şi îngăduitoare şi cu bună măsură [în toate], chiar dacă este săracă, poate să facă sărăcia mai dorită decât bogăţia. Fiindcă cea stricată şi destrăbălată şi certăreaţă, şi dacă s-ar afla mii de comori într-însa, le risipeşte mai repede ca vântul şi aduce asupra bărbatului dimpreună cu sărăcia mii de alte rele. Să nu căutăm bogăţia, ci soţia potrivită cu starea noastră.
Mai întâi învaţă care e pricina nunţii şi pentru ce a fost ea introdusă în viaţa noastră şi nu cere nimic mai mult [de la ea]. Care e motivul nunţii şi pentru ce a dat-o Dumnezeu? Ascultă-l pe Pavel, că zice: „Din pricina desfrâului fiecare să-şi aibă femeia lui” (I Corinteni 7, 2). Nu a zis: „ca să scapi de sărăcie” sau „ca să te înavuţeşti”. Dar ce? Ca să fugim de desfrânare, ca să potolim pofta, ca să trăim împreună în întreaga înţelepciune, ca să bine plăcem lui Dumnezeu, ca să ne fie îndeajuns soţia proprie. Acesta este darul nunţii, acesta este rodul ei, acesta câştigul. Nu lăsa pe cele mai mari ca să cauţi cele mai mici.
(Sfântul Ioan Gură de Aur )

[cristiboss56]

Am stat multă vreme la Jilava, care este o închisoare subterană, şi am trăit acest fenomen. Celulele comunică cu şanţul care face legătura cu partea de deasupra şi, vara, ferestrele sunt deschise. De ani de zile vin rândunelele şi-şi fac cuib în celule. Există un bec care arde ziua şi noaptea, pentru că acolo nu ai voie să stai pe întuneric, unul dintre dorurile mari fiind să ajungi odată să dormi cu lumina stinsă, pentru că trebuie să fii tot timpul sub supraveghere. Aşa încât, deasupra becului de la intrare, era o mică platformă şi acolo rândunelele îşi făceau cuib. Ei bine, în fiecare primăvară fiecare rândunică venea exact la cuibul ei din celulă, din sutele de celule care erau acolo. Ele deveniseră blânde şi le-au marcat la un picior deţinuţii mai vechi în toamnă, iar când veneau primăvara le luau în palmă şi se uitau la semnul de la picior. Deci, dacă rândunica ştie să găsească o celulă, cum să nu ştie rugăciunea? Aşa că, dacă este plecat undeva, într-o călătorie, departe, sau a fugit de acasă, s-a pierdut în lume şi nu ştii unde este, dacă eşti mamă şi este copilul tău şi te rogi pentru el, să fii sigură că rugăciunea este singura care-i ştie adresa. Acesta este unul dintre miracolele rugăciunii că nu greşeşte niciodată adresa!
(Mitropolit Bartolomeu Anania )