![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Discutam despre fenomenul de înșelare, în general. Ca să îmi definească acest fenomen în contextul contemporan sfinția sa mi-a relatat că a avut niște ucenici care s-au îndrăgostit de Părintele Arsenie Boca. După ce s-au întors de la Prislop, au început să se schimbe... Printre primele simptome au fost: intoleranța față de cei care au alte opinii, siguranța de sine până la a adopta o atitudine profetică față de cei din jur și alunecarea minții pe lângă realitate (adică neatenția, nesesizarea, neînțelegerea adevărului când erau contraziși în admirația lor). Apoi, după un timp, au început să-și transforme viața bisericească într-un supermarket cu minuni și simțiri umilicioase (chiar până la lacrimi, dar fără o adevărată smerenie, căci deveneau tot mai arțăgoși cu cei care nu îi aprobau), care să le rezolve problemele, uitând de schimbarea minții după poruncile lui Hristos, atât de necesară pentru marele har al cunoașterii de sine. Sărmanul părinte stareț, cât a mai avut de luptat să-i readucă pe linia de plutire. Am discutat despre acest fenomen și cu un prieten mai hazliu. El nu a făcut nici un comentariu, însă mi-a arătat ce impresie i-au făcut ucenicii Părintelui Arsenie Boca, când a încercat să le arate abaterile grave ale sfinției sale de la Dreapta Credință: ![]() Desigur că aceste lucruri nu vă reprezintă și pe dvs. Orice coleg de pe forum este exclus de la vreo descriere nefavorabilă. În privința bannării mele (pe românește proscrierii, interdicției, sau punerii la index din romano-catolicism) nu pot decât să mă bucur. Aproape că parcă aș dori și eu să fiu banat, de nu o fi cu bănat. (Poate fi folosită această postare chiar și ca o cerere din partea mea adresată domnului Admin). Avem în Sfânta Evanghelie mai multe cuvinte mângâietoare: Luc 6:22 Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Luc 6:23 Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor. 1Pe 4:12 Iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi spre ispitire, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin, 1Pe 4:13 Ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare. 1Pe 4:14 De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslăvește. 1Pe 4:15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. 1Pe 4:16 Iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. 1Pe 4:17 Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Dorința mea este ca nu cumva, de frica oamenilor, să vorbesc cu nedreptate despre Dumnezeu și sfinții Lui, sau să nu cumva să cârciumăresc adevărul pentru a plăcea oamenilor, având în minte cuvântul Sfântului Prooroc Isaia: Isa 5:20 Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar! Isa 5:21 Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor! Sigur că aici este o discuție amicală, fără impact direct în viața noastră, așa că o mică banare nu e cine știe ce ocară, mai ales că dacă sunt unii care au fost de trei ori banați, înseamnă că se poate reveni cu ușurință pe forum. Iar pe de altă parte eu nu sunt vrednic de un asemenea har de a fi ocărât pentru Hristos. Poate că unii vor zice că nefiind de acord cu Părintele Arsenie Boca nu sunt de partea lui Hristos. Dar eu nu am susținut niciodată că nu apreciez minunile Ortodoxiei, Sfinții Ortodocși, ieromonahii ortodocși, Sfintele moaște, Sfintele Icoane, proorociile ortodoxe, părinții duhovnicești contemporani și tot ceea ce înseamnă ortodox și evlavios. Eu nu contest aceste lucruri, nici măcar pelerinajele, pentru a ataca în vreun fel viața duhovnicească dăruită nouă de Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Într-un singur lucru nu am fost de acord cu Părintele Arsenie Boca, atunci când s-a împotrivit el însuși Domnului nostru Iisus Hristos și Trupului Său Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit. Nimeni și nimic nu mă poate convinge că poate fi cineva model de sfințenie atunci când se opune prin scris, pictură sau viață Sfintei Predanii. Și așa au făcut, din câte am aflat, toți Ortodocșii de la întemeierea lumii. Dacă pentru aceasta voi fi banat, nu e cu bănat. E de dorit un astfel de bannuț duhovnicesc. Însă pentru cei care cer aceasta (bannarea mea sau a altora care nu sunt de acord cu ei în mod argumentat) le deservește cauza. Aceasta arată că nu au argumente și cele arătate de noi sunt un adevăr incontestabil, chiar dacă nu le convine. Se jignesc pe ei înșiși că nu pot purta degajat, fără patimă, o discuție rațională de dragul adevărului și recurg la a pune pumnul în gură atunci când li se arată negru pe alb unde a greșit cel pe care îl admiră mai mult decât pe Hristos.. Mie mi-ar fi plăcut o discuție duhovnicească cu ei, pe temeiul adevărului, nu a simpatiilor personale. Poate, însă, sunt și eu vinovat. Am citat din Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul și dumnealor nu au timpul să parcurgă și să înțeleagă cele spuse și ar fi dorit (poate) să discutăm între noi, pe scurt, cu cuvintele noastre. Așa că mă văd dator să vă cer iertare. Dacă doriți mă retrag. Dacă doriți discutăm cu cuvintele noastre, mai pe scurt. Dacă doriți mă bannați. Dacă doriți, însă, cum mi-aș dori și eu, să începem odată să discutăm serios, cu pace și dragoste de adevăr, punctat, fiecare problemă care nu concordă cu Sfânta Predanie din Părintele Arsenie Boca. Altminteri îmi voi aduce aminte de acest forum ca un fel de reprezentare de pe la noi a cursei sinistre ce ni se întinde prin astfel de mentalități: https://www.youtube.com/watch?v=iKcWu0tsiZM
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față. |
|