Partea mai putin discutata a lui Hristos

[AlinB]

În prealabil postat de Misuar

Eu cred ca atunci cand iertam, greseala nu i se mai socoteste celui iertat, chiar daca el nu intelege ca a gresit, nu si-a cerut iertare. Asta nu exclude pedeapsa pentru greselile neiertate.

Si la ce foloseste iertarea pentru un pacat singular atat timp cat natura din care izvorasc ramane neschimbata si respectivul a fost precedeat si urmat de altele, neiertate?

Probabil undeva exista ideea ca nu conteaza ce faci, important e sa stii ca poate exista iertare.

Ei bine, persistenta cu buna-vointa incele rele duce in cele din urma la o pervertire atat de profunda, incat pana si a cere iertare devine de neconceput.
Sfarsitul perseverentei in pacat nu este doar deznadejdea ci poate fi chiar un lucru mai rau: indreptatirea de sine si necredinta.

Din dezanadejde mai poti scoate pe cineva - pentru ca mai are inca o bruma din vechile valori, insa din indreptatire de sine si necredinta slabe sanse.

Acem si aici pe forum cel putin un exemplu din asta, candva credincios iar acum te poate uimi de fiecare data cand scrie o postare prin profunzimea ratacirii.
Poate nu si-a batut chiar ultimul cui in sicriul lepadarii, dar in mod cert trece printr-o tragedie majora.

Si nu, nu e nevoie sa fii un soi de Hitler pentru asa ceva, chiar si doar marunte si persistente pacate, nespovedite, trupesti in special si nu doar - duc la chestia asta.