Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

În prealabil postat de delia31

La voi, la buddhisti, asa o fi.
La crestini insa, pacatul /patima/ amagirea e tocmai conspiratia mintii omului cu cineva din afara, adica cu diavolul, impotriva legii lui Dumnezeu.


Crestinismul spune cu totul altceva, si anume ca Dumnezeu l-a facut pe om "bun foarte" si ca n-avea inlauntru incuibat niciun pacat, nicio patima.

Ispita i-a venit din afara, omul a deliberat si a consimtit sa puna la indoiala legea primita de la Dumnezeu si astfel, conspirand impreuna cu diavolul s-a nascut ceea ce se cheama pacat, adica cardasia omului cu nefartatul impotriva Legii. Faradelegea, cum ar veni. "Cu-legea" ramanand, e de bine pentru om. "Fara-de-lege" e de rau. Simplu.

Omul nu pluteste stingher prin cosmos fara instructiuni de functionare. Trebuie doar sa le afle care sunt, care e legea de functionare pusa in el de Dumnezeu. La crestini se stie care e legea. La buddhisti...??? Nebuloasa totala!

Spre deosebire de buddhism, crestinismul face clar distinctie intre natura umana, natura divina, natura ingereasca, naturile celorlalte vietati.
Intre aceste naturi nu exista contopire pana la identificare absoluta.

Doar buddhistii isi imagineaza asemenea ineptii si treceri dintr-o specie intr-alta. Oricat ar fi un om de cazut in patimi, niciodata natura lui umana nu se va anula. Veac pururi! Ce s-a nascut om, ramane om pe veci.

Da' voi puteti sa va autosugestionati si sa credeti altceva decat a aratat clar Hristos, mai ales prin aceea ca a inaltat firea umana la Cer.

Tot uiti asta, Florine, desi zici ca esti crestin! Insusi Unul din Treime S-a facut pe Sine o creatura a speciei umane, fiind pe veci Persoana care ii cuprinde pe toti cei din specia umana, pe toti cei ce se lasa cuprinsi in alcatuirea Lui.

Daca in Buddhism, tu poti spune ca toti inamicii sunt inlauntrul omului, in
crestinism se poate spune altceva, si anume ca oricati inamici ar primi omul inlauntrul lui datorita pacatelor la care incuviinteaza, totusi inlantrul firii umane, in miezul ei cel mai adanc e Insusi Unul din Treime, care nu degeaba S-a facut om, nici ca-I lipsea Lui firea umana, ci tocmai sa-i alunge pe cei care ne-au amagit sa-i primim inauntru. Cu conditia sa-L lasam si sa cooperam cu El la treaba asta, deloc usoara.

Fara Hristos, da, asa e cum zici, toti diavolii isi fac cuib si stau bine mersi ca oricum singurul care-i poate alunga din om, e Hristos. Dar daca nu e Hristos in preajma, ei nu-si fac nicio grija.


Da' uit mereu ca in buddhism diavolul nu exista. Pai, nu si-a atins el scopul? Cea mai mare smecherie a lui e sa-i fac pe oameni sa creada ca el nu exista.

Si budismul afirma ca sunt demoni ( in cosmologia budista capetenia demonilor se afla intr-un plan existential suprauman denumit Taramul din care se Controleaza Emanatiile) insa sunt priviti/intelesi ca fiinte lipsite de libertate, aflati, ca si omul, in robia patimilor. Din aceasta cauza, inclusiv demonii fac obiectul milei.

Budismul nu ii considera inamici ci fiinte demne de profunda compasiune.

Singurii inamici adevarati identificati in scripturile budiste sunt propriile noastre rautati si patimi.

Demonii, ca si oamenii, pot ispiti omul, insa nu au nicio putere vatamatoare in inima curata.

Inamicul launtric perfid este gandul care vede inamici inafara.

Cata bucurie aduce aceasta intelepciune, nu avem niciun inamic extern! Tot ceea ce trebuie sa facem este sa-i descoperim pe cei dinlauntrul nostru si sa-i distrugem. Aceasta este singura noastra lupta. Fiintele samsarice nu sunt inamicii nostri, ci sunt doar fiinte bolnave de patimi, asa cum suntem si noi insine.