Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

În anul 1994 un oarecare athonit a mers să se închine la Mănăstirea Veche a Sfântului Dionisie de Olimp
. Acolo a întâlnit o bătrână foarte evlavioasă care îi ajuta pe închinători. Bătrânica a povestit monahului următoarele, fiindcă voia să afle părerea lui, dacă face bine sau nu:
„Când văd vreun şarpe în curtea mănăstirii – aici sunt mulţi şerpi – îl însemnez cu semnul Sfintei Cruci şi şarpele înţepeneşte. Se face ca o vergea. Apoi îl prind şi îl arunc afară. Unii îmi spun:
– Eşti neghioabă de prinzi şerpii cu mâna?
– De ce să fiu neghioabă? le răspund eu.
Ce este mai puternic, şarpele sau Crucea lui Hristos , pe care S‑a răstignit şi a mântuit toată lumea?
Cu puterea lui Hristos, atunci când vreau să frământ, pun făină şi apă, le amestec, le însemnez cu semnul Sfintei Cruci, iar apoi aluatul creşte şi fac pâine”.
Sursa: marturieathonita.ro/puterea-cinstitei-cruci

[cristiboss56]

O minune făcută prin rugăciunile Fericitei Xenia a avut loc în anul 1959 la biserica cimitirului Icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Martorii acestei minuni, care va fi prezentată în continuare, au fost în număr de aproape o sută de persoane. Întâmplarea aceasta a fost relatată de către o cunoştinţă personală a părintelui Serghei Jeludkov.

Mama unei fetiţe de 15 ani, oloagă, care nu putea umbla pentru că în copilărie fusese bolnavă de poliomielită şi paralizase, se adresă părintelui Serghei să facă o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia. Mama a dus-o pe fetiţă cu un cărucior special, pentru că fetiţa nu-şi putea folosi deloc picioarele, în căruciorul acesta mama şi-a adus fetiţa la biserica cimitirului.

Se pare că asta s-a întâmplat într-o zi de Duminică, după Liturghie, pentru că în biserică era multă lume. Preotul a făcut o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, iar după aceasta, multe persoane prezente, printre care şi mama cu fetiţa sa în cărucior, începură să iasă din biserică în curte.

Deodată, fetiţa spuse: „Vreau să mă ridic şi să merg!” şi sub ochii oamenilor care se aflau în jurul ei, s-a ridicat, a ieşit din cărucior, a făcut câţiva paşi, apoi s-a aşezat. S-a ridicat, apoi a început din nou să meargă singură, iar cei care ieşeau din biserică erau martori la minunea care se făcea sub ochii lor.

Din momentul acela, fata începu să meargă normal.

(Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, Traducere de prof. Elena Călin )

[cristiboss56]

O sora medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon Aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele:

- Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care îmi spune: „Ridică-te, de acum eşti sănătoasă!”.

M-am ridicat şi a doua zi am mers la spital. Când m-au văzut medicii, au rămas uluiţi. M-au consultat şi m-au găsit sănătoasă.

Atunci părintele Simeon a întrebat-o unde lucrează.

- Lucrez la morgă, a răspuns ea. Cei morţi sunt aduşi acolo şi aruncaţi fără niciun respect. Eu îi iau, îi spăl, îi îmbrac şi îi îngrijesc cu multă dragoste, ca pe rudele mele.

- Pentru aceasta Maica Domnului te-a vindecat. În Vechiul Testament, Tobit, atunci când găsea un mort, îl îmbrăca şi-l îngropa. De aceea Arhanghelul Rafail i-a spus: „Te ocrotesc”.

- Şi eu simt o ocrotire, a răspuns ea plângând.

(Ieromonah Eftimie Athonitul )

[cristiboss56]

Finicul facător de minuni l-a sădit însuşi Sfântul Sava în Lavra sa. Cu mai mulţi ani înainte de venirea sfântului în Palestina, acest copac al sfântului s-a uscat, astfel încât şi călugării şi femeile s-au întristat. Sfântul i-a spus în vis unui călugăr să nu scoată finicul din curtea mănăstirii, întrucât el va înverzi din nou cu puţin înainte de venirea lui acasă. Astfel, la venirea sfântului în mănăstire, finicul era din nou verde. Iar de atunci continuă să săvârşească nenumărate minuni, în special în familiile evlavioase ce nu pot avea copii.

Şi pentru că, prin rânduiala avatonului, doar bărbaţii pot vizita această mânăstire, femeile care ajung în pelerinaj la poarta mânăstirii primesc ca mângâiere ulei tămăduitor (pentru boli grave) de la candela Sfântului Sava, o sticlă cu aghiazmă de la izvorului Sfântului Sava, iar celor care au nevoie se dăruieşte câte o frunză din finicul făcător de minuni al Sfântului Sava.

Frunzele de finic dăruite drept binecuvântare sunt însoţite de următorul text: „Iubiţi fraţi în Hristos, nu uitaţi: condiţiile de bază pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze sunt credinţa neclintită, frica de Dumnezeu şi evlavia către Cuviosul Sava”. Se cer: post – după puterea fiecăruia, înfrânare generală, rugăciune stăruitoare şi spovedania şi împărtăşania regulată, iar la urmă trebuie făcut un „ceai” cu aceste frunze de finic.

Mai departe, părinţii îndeamnă: „Dacă vreodată vă va învrednici şi veţi dobândi copii, să nu credeţi că vă aparţin la modul exclusiv. Toate sunt darurile Lui. Dacă iarăşi nu vă va dărui, din iubire lucrează, numai şi numai din iubire. Să învăţăm să nu căutăm doar darurile lui Dumnezeu, ci să cerem de la Însuşi Dumnezeu şi Împărăţia Lui, aşa cum ne-a spus (Matei 6, 33); atunci toate acele lucruri de care realmente avem nevoie ni le va dărui în chip bogat şi cu cuviinţă dumnezeiască. Vă urăm din tot sufletul ca harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sfântului Sava să vă însoţească pretutindeni şi pururea”.

Multe familii din întreaga lume, care au dobândit copii prin mijlocirea Sfântului Sava şi a finicului său, au revenit la Mănăstirea Sfântul Sava să mulţumească Domnului pentru ajutorul dat!

[cristiboss56]

O oarecare ce avea multă dragoste şi evlavie către pururea Fecioara Maria, sărăcă de bogăţia trupească, ci la suflet credincioasă şi îmbunătăţită, avea un copil mic de un an. Şi într-o zi, vrând să ducă de mâncare bărbatului său care lucra în ţarină, dar neavând ea pe nimeni în casă cu cine să lase pruncul, s-a rugat Maicii lui Dumnezeu zicând: "Stăpâna mea, sub acoperământul şi paza ta las pe fiul meu, că n-am pe altcineva să-l păzească, decât numai darul tău, că eşti Maica sărmanilor". Astfel rugându-se cu credinţă, s-a dus la slujba ei. Şi după ce a plecat, s-a întâmplat de a luat foc o casă a unui vecin, şi de acolo s-a întins văpaia şi la casa ei. Deci, auzind din ţarină, a alergat cu bărbatul ei, plângând moartea copilului. Şi, ajungând acasă, au aflat casa prefăcută în cenuşă, afară de zidărie şi pardoseală. Atunci socotind femeia cum a ars copilul, plângea nemângâiată, zicând: "O, preafericită Stăpână, eu am dat cu credinţă pe fiul meu sub acoperământul şi ajutorul tău; deci cum nu l-ai păzit nevătămat, Maica a milostivirii, ci l-ai lăsat de a pierit?". Însă, căutându-l, l-a aflat viu, şi mai mult s-au înspăimântat, pentru că nici un lemn n-a rămas nears sau haină din casă. Şi toţi au slăvit pe Dumnezeu, mulţumind pururea Fecioarei Maria, Maica sărmanilor, care îi acoperă şi îi păzeşte pe dânşii şi îi izbăveşte din multe primejdii.

(Din minunile Maicii Domnului-ediția a doua )

RUGĂCIUNE CATRE MAICA DOMNULUI :
O, Maică a lui Dumnezeu, ajutorul si apărarea noastră, te rugăm, fii Izbăvitoarea noastră, căci la tine am nădăjduit întotdeauna şi cu toată inima te chemăm: milostiveşte-te şi ne ajută, fie-ţi milă de noi şi ne izbăveşte, apleacă urechea ta şi primeşte rugăciunile noastre cele cu durere şi cu lacrimi, şi precum vei vrea linişteşte-ne şi ne bucură pe noi, cei ce iubim pe Fiul tău cel fără de început şi Dumnezeul nostru. Amin

[cristiboss56]

Intre chiliile ce se găsesc în împrejurimea Kareii în Muntele Sfânt (Kareia - „capitala” Muntelui Sfânt), ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului, a sihăstrit la anul 982 un oarecare bătrân cu ucenicul lui.

Într-o sâmbătă seara, pe data de 10 iunie, a plecat bătrânul pentru privegherea bisericii „Începătorului”, punându-l pe ucenic să citească singur slujba. Noaptea, călugărul a auzit o bătaie în uşă. Deschide şi vede un oarecare călugăr necunoscut.

Vizitatorul a rămas în noaptea aceea la chilie, cântând împreună slujba utreniei. Înainte de oda a noua a cântărilor (cântarea a 9-a), călugărul chiliei a cântat până la cunoscutul imn al Sfântului Cosma Melodul „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, pe când străinul a cântat până la „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”. Cel dintâi a auzit şi a zis cu uimire:

- Haide să cântăm numai „Ceea ce eşti mai cinstită...”, „Cuvine-se cu adevărat...” ne este necunoscut. Te rog, scrie-mi acest imn ca să-l cânt şi eu pentru Născătoarea de Dumnezeu.

- Adu-mi cerneală şi hârtie şi o să ţi-l scriu.

- Nici cerneală nu am, nici hârtie!

- Adu-mi atunci o piatră!

Călugărul a adus-o iar străinul a luat-o în mâinile sale şi a scris pe ea cu degetul imnul închinat Maicii Domnului. Aceste cuvinte se scrijeliseră atât de adânc în placa cea tare, ca şi când ar fi fost lut plămădit atunci.

- De acum înainte aşa să-l cântaţi şi voi şi toţi ortodocşii, a zis străinul, făcându-se nevăzut.

Era Îngerul Domnului, trimis din cer ca să aducă imnul oamenilor. Când s-a întors bătrânul de la priveghere şi a auzit cele legate de imn, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului pentru minunata ei arătare. După aceea a povestit în capitală întâmplarea, iar de acolo placa cu litere îngereşti a fost trimisă la rândul ei, împreună cu povestirea scrisă, la patriarh.

De atunci, imnul acesta arhanghelic se cântă în sfintele slujbe ortodoxe. Icoana Maicii Domnului în faţa căreia s-a întâmplat minunea a fost dusă la biserica unde a avut loc întâmplarea. Chilia aceea, unde s-a auzit pentru prima dată imnul arhanghelic, s-a numit „Cuvine-se cu adevărat”, pe când împrejmuirea s-a numit „Paradis”.

În concordanţă cu sinaxarul din 11 iunie, îngerul care a învăţat pe călugăr imnul era însuşi Arhanghelul Gavriil.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 172-173)

[cristiboss56]

De fiecare dată când mergea la Sfântul Pavel, trecea pe lângă grădina mănăstirii, iar grădinarul îl încărca cu diferite legume şi zarzavaturi pentru bătrânii de la Katunakia. Egumenul, părintele Serafim, îi atrăgea mereu atenţia: „Fiul meu, cu părintele Benedict, grădinarul, să nu ai prea multe legături, pentru că «este un om puţin dificil»”.

Odată grădinarul i-a dat o pereche de pantaloni ca să-i cârpească. Când i-a adus înapoi cusuţi, i-a lăsat împreună cu celelalte haine la egumen. Trecând pe la grădină, ca de obicei, părintele Benedict l-a văzut şi l-a chemat la el.

– Unde sunt pantalonii? l-a întrebat poruncitor pe tânărul katunakiot, care stătea uimit în capătul micii scări de piatră care cobora în grădină.

– I-am lăsat la egumen, a răspuns el puţin deranjat de tonul grădinarului.

– Bre, egumenul ţi i-a dat? a izbucnit cu mânie acela.

Obosit fiind de pe drum, tânărul nu s-a putut abţine, ci i-a răspuns pe acelaşi ton ca un adevărat arvanit [1]:

– Bine, dar egumenul este atât de departe ca să-i iei de la el? Dacă ai fi fost un om mărinimos, a continuat el aruncând ulei pe foc, mi-ai fi mulţumit pentru că ţi i-am cârpit şi mi-ai fi dat şi ceva din grădină să merg la treaba mea.

Atunci grădinarul s-a aplecat mânios şi căuta pietre ca să-l lovească pe tânărul cel îndrăzneţ. Însă Evanghel, fiind luminat de Dumnezeu, i-a făcut metanie şi a strigat:

– Iertaţi-mă! Am greşit, părinte!

„Să fi văzut ce s-a întâmplat atunci, povestea Stareţul, minunându-se de puterea cuvântului «iertaţi». Grădinarul s-a ridicat în picioare şi dezarmat şi îmblânzit de smerenia tânărului, a spus:

– Ce să-ţi mai fac acum? Ce să-ţi mai fac acum?

– Iertaţi-mă, a repetat tânărul, ca om mi-a scăpat şi mie un cuvânt nepotrivit. Iertaţi-mă!

– Haide, Dumnezeu să te ierte, a spus fără mânie grădinarul şi de atunci înainte îl încărca cu de toate întotdeauna când trecea pe acolo”.

(Ierom. Iosif Agioritul)