Mita și voia lui Dumnezeu

[CristianR]

În prealabil postat de gpalama

Eu as rezolva problema asta a mitei destul de simplu, doar a zis Hristos cuvant pentru asta: da Cezarului ce este al Cezarului.

Așa interpretează mulți cuvîntul ăsta, justificându-și duplicitățile. Dar el e un răspuns la întrebarea cu privire la plata impozitului – ce-i drept, către ocupant. În zilele noastre ar răspunde la întrebarea dacă să-mi plătesc impozitul către stat, pe care îl consider mai curînd dușman. Sau: Dați tributul datorat lumii acesteia și nu uitați ce-i datorați lui Dumnezeu. Dar tribut nu înseamnă mită.

Daca oamenii inteleg sa functioneze doar cu mita, este pacatul lor, problema lor de constiinta. Dai, mergi mai departe iti vezi de viata. Asta e viata.
Tu ai mainile si constiinta curata. Nu ai nevoie de altceva mai mult. Nu se poate altfel, mergi mai departe, faci tot posibilul pe curat.

Ce mai rămîne curat dacă tu dai mită? Cel care dă e nevinovat, spui tu?
Să zicem că sunt proaspăt absolvent de teologie; toată viața mi-am dorit să fiu preot; unul bun. Am învățat din greu, profesorii spun că am calitățile necesare. Mă înscriu într-un concurs pentru ocuparea unei parohii „bune”, în inima tîrgului. În afară de mine, încă un candidat, prieten de-al meu, foarte bun și el. Un om cu sufletul curat.
Aflu că, dacă vreau să iau parohia, nu e atît de important concursul în sine, cît să mă pun bine cu protopopul și cu episcopul locului. Să le fac o vizită particulară, mă-nțelegi.
Fac așa, obțin parohia. Celălalt va ajunge ulterior la o parohie săracă, undeva la periferia unui oraș sau într-un sat.
Care dintre noi a făcut voia lui Dumnezeu și care pe a sa proprie? Am rămas ambii cu mîinile și cu inimle la fel de curate?