Mita și voia lui Dumnezeu

[sophia]

În prealabil postat de CristianR

Revin la ipoteza cu cei doi (sau mai mulți) candidați pentru o parohie. Avem mai multe situații:
a) unul urmează sfatul tău și dă mită, în timp ce ceilalți nu. Acesta va obține parohia dorită (dorită pentru confortul său și al familiei?). Ceilalți vor putea alege parohii periferice, nedorite de cineva. Vor face acolo lucrul lui Dumnezeu, în timp ce primul va face și lucrul lui Dumnezeu după ce își va aranja familia, casa, mașina etc.
b) toți urmează sfatul de a da mită. Care va fi rezultatul? Se va alege cel cu mita mai mare (ca la licitație), iar ceilalți vor fi, și ei, recompensați cu posturi mai mult sau mai puțin călduțe; tot așa le va fi și slujirea; și credința enoriașilor lor.
c) niciunul nu urmează sfatul. Nimeni nu dă mită. Pică toți? Să zicem. Se repetă concursul. Iarăși nu dă nimeni. Nu-i așa că în cele din urmă va fi o competiție corectă? Și că în felul ăsta vor putea ajunge preoți inimoși nu doar la țară, ci și în buricul tîrgului?

Am doua nelamuriri la acest domeniu (al alegerii/impartirii parohiilor:

1. Familia nu este lucrul lui Dumnezeu? Un preot trebuie sa fie casatorit, deci nu face singur o alegere. Trebuie sa tina cont si de sotie si copii. Poate si sotia lucreaza si mai sunt si parinti, socri...
Deciziile nu se iau chiar asa de unul singur.

2. De ce considerati voi neaparat ca numai daca cineva slujeste intr-un sat amarat isi face datoria fata de Dumnezeu si de oameni.
Mai precis care este diferenta intre oamenii de la oras (ca si din acestia multi sunt amarati) si cei din ultimul sat amarat?
Oamenii de la oras ca vina au sa nu aibe un preot bun?

Pe tine in special te intreb si altceva: oare parintele Galeriu care a slujit in mijlocul Bucurestilor este mai fara Dumnezeu decat un preot de la tara?
Bine, a luat-o si el mai de jos.

Eu sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa mai fie mita si pile, ca trebuie ca lucrurile, indiferent care (parohie, operatii sau tratamente la medici, posturi, locuri de munca, locuinte, etc.) trebuie date/obtine in mod echitabil si corect.

Dar gandeste-te ca aceste sisteme functioneaza de mii de ani. Functionau cred si pe vreme lui Iisus. Cine si cum sa le schimbe?
Doar daca fiecare persoana in parte s-ar schimba si toti simultan.
Si s-ar stabili alte reguli si legi.

Uite am sa mai spun ceva:
Inainte vreme, poate stii si tu, existau si lucruri cat de cat corecte.
Locurile de munca, cel putin dupa absolvirea unei facultati (ca in rest nu stiu), se dadeau prin repartitie.
Si mai era si o favorizare normal: se dadeau dupa buletin, cu exceptia oraselor mari care erau inchise.
Se dadeau dupa medii (deci merite) si prioritati locative. Mai erau si cei care erau deja casatoriti si trageau si sotia/sotul dupa ei.

Locuintele se dadeau de la serviciu. Fiecare avea locuinta, fie el bogat sau sarac.
Fiecare avea serviciu.

Sa vezi ce batalii sunt astazi in vest (nu stiu in tara cum este), pentru loc de munca si locuinta. Pentru ca nu sunt suficiente.
Este capitalismul care face praf multe.
Erau probleme si in socialism, sigur.

Dar pentru multe ar trebui un alt sistem economic si alt sistem de valori (ca sunt legate intre ele).

Ar trebui multe schimbate.
Traim acum legea junglei si cu suferinte mari de tot.
Nu stiu cat de tari si credinciosi ar trebui sa fim ca sa traim fara bani, pe strada, fara hrana si haine si asistenta medicala.

Nu este normal ce se intampla azi. Muncesti ca un tampit ani de zile sa inveti, sa-ti faci treaba la serviciu si te da afara (ca ai o varsta, ca esti strain etc.). Si fara sa stea sa faca o diferenta, sau sa se gandeasca. Firma da faliment si omul de rand plateste.

Nu vrei sa stii ce este in alte tari in care vin zeci si sute de mii de oameni in plus care au nevoie si ei de serviciu si locuinta, desi nici cei care sunt deja acolo nu au.

Cum vezi tu rezolvarea la asta? Sigur ca ne este mila de toti si vrem sa fie bine la toti. Dar cum sa facem?

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

1. Familia nu este lucrul lui Dumnezeu? Un preot trebuie sa fie casatorit, deci nu face singur o alegere. Trebuie sa tina cont si de sotie si copii. Poate si sotia lucreaza si mai sunt si parinti, socri...
Deciziile nu se iau chiar asa de unul singur.

De regulă, cel care se pregătește pentru preoție, face întîi facultatea, apoi își găsește o soție care îi împărtășește chemarea, se căsătorește și urmează hirotonia – cu sau fără atribuirea unei parohii. Alegerile trebuie să le facă împreună cu soția, bineînțeles. Dar chiar și împreună cu soția, copiii sau părinții, ceea ce este păcat este exclus din opțiuni.

2. De ce considerati voi neaparat ca numai daca cineva slujeste intr-un sat amarat isi face datoria fata de Dumnezeu si de oameni.
Mai precis care este diferenta intre oamenii de la oras (ca si din acestia multi sunt amarati) si cei din ultimul sat amarat?
Oamenii de la oras ca vina au sa nu aibe un preot bun?

Pe tine in special te intreb si altceva: oare parintele Galeriu care a slujit in mijlocul Bucurestilor este mai fara Dumnezeu decat un preot de la tara?
Bine, a luat-o si el mai de jos.

M-am referit la preoții de țară ca fiind dintre cei mai buni pentru că ei sunt adesea cei care au refuzat compromisul; n-au dat mită. Pe când la oraș, acolo unde (și dacă) se pune problema mitei, îți dai seama că ajung nu neapărat cei mai vrednici, ci cei care doresc foarte mult să fie în oraș și au și banii corespunzători. Atenție, nu vreau să spun că în toate eparhiile se întâmplă așa. Nu știu cît de răspîndit este fenomenul în realitate.

Apropo, nu știu exact parcursul vieții de preot a părintelui Galeriu, obstacolele pe care le-a întâmpinat, dar știu că a început ca preot într-un sat din Prahova (deși fusese excepțional la facultate) și abia spre bătrânețe a ajuns la București, unde a fost și profesor universitar.

Problema e spinoasă și poate aduce tulburare, ceea ce nu ar fi potrivit cu perioada de pocăință și de liniștire în care ne aflăm. Pe de altă parte, tocmai pentru că este timp de pocăință, cred că e bine să luăm aminte mai cu atenție la păcatele noastre și să facem ce putem ca să le îndreptăm.

Lumea/sistemul este alcătuită din oameni ca noi. Avem de ales: fie devenim oameni (cu cît mai mulți, cu atît mai bine), fie ne adaptăm junglei (dacă asta a devenit) și devenim ființe ale junglei care luptă pentru propria supraviețuire.

Cuvintele circulă și au puterea de a schimba lumea. Cuvântul lui Dumnezeu poate da viață lumii dacă îl transpunem noi în viața noastră și nu ne mulțumim să-l ascultăm ca pe ceva care ne gâdilă urechile. Viața fiecăruia dintre noi este o misiune. Ne-a făcut Dumnezeu și ne-a trimis în lume; fiecare, acolo unde ne aflăm, suntem datori să aducem puțină lumină, din vorbele și din faptele noastre.

De aceea trebuie să înțelegem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Parcursul vieții noastre nu este cel pe care îl visăm noi la începutul ei, ci se lămurește pe parcurs, după ce suntem puși în fața unei serii de alegeri în care voia proprie am supus-o învățăturii lui Hristos din Evanghelie și din Biserică.