![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, își aniversează, marți, 17 mai 2016, 63 de ani de viață.
Stângă Galaction s-a născut la 17 mai 1953, în comuna Constantin Brâncoveanu, jud. Ialomița, din părinții Nicolae și Elena Stângă, la botez primind numele Gheorghe. A urmat școala din localitatea natală, Liceul Teoretic din Slobozia, cu bacalaureat în 1972, și Seminarul Teologic din București (1971-1976); Institutul Teologic Universitar din București (1977- 1981), cu licență; în perioada octombrie 1985 – martie 1986 a urmat studii postuniversitare la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția); între timp, a fost tuns în monahism la Schitul Crasna, jud. Prahova, cu numele Galaction (1977). A fost hirotonit ierodiacon la 28 octombrie 1978 și ieromonah, la 2 noiembrie 1978; pe 1 aprilie 1981 a fost numit stareț al schitului Crasna; la 15 decembrie 1990 a fost numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, iar în 1994 a fost hirotesit arhimandrit; în 4 iulie 1996 fost ales episcop al nou-înființatei Eparhii a Alexandriei și Teleormanului, iar la 1 septembrie 1996 a fost hirotonit arhiereu și instalat în aceeași zi la Alexandria. Ca episcop a organizat temeinic această eparhie: a înființat opt mănăstiri (în eparhie nu exista niciun așezământ monahal), a asigurat buna funcționare a Seminarului Teologic din Turnu Măgurele și a înființat o editură, în care au apărut mai multe lucrări cu conținut duhovnicesc; de asemenea, a întemeiat două reviste ale eparhiei: Biserica Ortodoxă (semestrială) și Credința Ortodoxă (cu apariție lunară), a înființat centre filantropice în eparhie; este implicat în activitatea pastoral-misionară, având multă grijă duhovnicească față de copii, tineri și oameni în vârstă. Preasfinția Sa a participat la diferite manifestări religioase organizate de Patriarhia Română, a primit vizita unor înalte personalități bisericești și laice la Centrul eparhial din Alexandria; este membru al unor asociații, fundații și societăți filantropice bisericești sau culturale, a publicat articole în periodice bisericești.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Ii datoram o multime de carti dintre cele mai valoroase pentru viata duhovniceasca. Le gasim mereu in librarii si la pangare.
Sa-l tina Dumnezeu ani multi ca sa ne folosim cu totii de bogatiile pe care ni le ofera din Comoara Traditiei! |
|
#3
|
||||
|
||||
|
La Sărbătoarea Sfinților Împărați Constatin și mama sa Elena, 21 mai 2016, Catedrala Patriarhală își sărbătorește hramul istoric. La acest eveniment Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.
Programul liturgic va începe de vineri, 20 mai 2016, cu săvârșirea Slujbei Privegherii, începând cu ora 16:00. Sâmbătă, de la ora 07:00, vor fi scoase în procesiune moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și vor fi așezate spre închinare în baldachinul special amenajat din apropierea Catedralei Patriarhale. În continuare, de la ora 07:15, va fi oficiată în Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie pentru împărtășirea credincioșilor. De la ora 09:30 Patriarhul României va săvârși Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de ierarhi, la Altarul de vară al Catedralei. După Sfânta Liturghie va avea loc și premierea câștigătorilor Concursului Național de creație Biserica și Școala din sufletul meu. De asemenea, vor fi premiați și finaliștii Concursului Icoana ortodoxă – lumina credinței la Palatul Patriarhiei, sala Europa Christiana, unde va avea loc și vernisajul expoziției. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 23 – 25 mai 2016, între orele 14.00-16.00.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
La Sărbătoarea Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Biserica din localitatea Nemțișor, județul Neamț. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Mănăstirea Dobric județul Bistrița Năsăud. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Sfinții Împărați din Târgu Jiu. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la hramul Parohiei Timișoara Fabric-Est, Protopopiatul Timișoara II. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la sediul Eparhial din Roma, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, și Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului la Parohia din Traunreut , Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena de la Afteia, județul Alba. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Hurezi, județul Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Parohia Meleșcani, Protopopiatul Sascut. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, S.U.A. Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji în Parohia Murgeni, Protopopiatul Bârlad. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Parohia Tincova, Protopopiatul Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei va sluji în Parohia Beiuș 3, Protopopiatul Beiuș. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Mănăstirii Topolnița, județul Mehedinți. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Gârbovi 1, Protopopiatul Urziceni. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Schitul Dumbrăvioara, județul Mureș. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Parohia Bondrea, comuna Cezieni, Protoieria Caracal. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Biserica Parohiei Recea Mare, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Schitul Sfinții Împărați Constantin și Elena – Straja, jud. Hunedoara. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji la Paraclisul Mănăstirii Ortodoxe românești Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț din Ikast, Danemarca. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji în Parohia Izvorul Tămăduirii – Dagâța, Protopopiatul Iași 3. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea Făget-Boholț, județul Brașov. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Timișoara Fratelia, Protopopiatul Timișoara I. Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea. Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, va participa la Festivitatea de absolvire de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Vladimir din New York, S.U.A. Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Satu Mare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
La Duminica a 4-a după Paști membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din cadrul Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Parohia Valea Aurie din Sibiu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia năsăudeană Ilva Mare 2. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Dealu Mare, județul Gorj. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului va sluji în Parohia Timișoara – Iosefin, Protopopiatul Timișoara I. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala mitropolitană din Nürberg Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopala din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica „Sfântul Nicolae” din Năvodari. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Paraclisul Schitului „Acoperământul Maicii Domnului”, județul Suceava. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Hopârta, Protopopiatul Aiud. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji în Parohia Roești, județul Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji împreuna cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Mănăstirea Răchitoasa, județul Bacău. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopala din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în Parohia Sanicolaul Mic, Protopopiatul Arad. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați”, din Chicago, SUA. Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji în Parohia Mălăiești, Protopopiatul Huși. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Parohia Tincova, Protopopiatul Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Parohia Ghighișeni, Protopopiatul Beiuș. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Mănăstirea Gura Motrului, județul Mehedinți. Preasfințitul Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Parohia Platonești, Protopopiatul Călimani, județul Harghita. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la Biserica „Sfântul Nicolae” din Alexandria. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji în Parohia Bondrea, Protoieria Caracal. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănăstirea Dinogetia, județul Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Lemniu, Protopopiatul Jibou. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Ponor, Protopopiatul Petroșani. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, va sluji în Parohia Sfântul „Ioan Evanghelistul” din cartierul bucureștean Berceni. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia ortodoxă românească „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Herning-Ikast, Danemarca. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Biserica „Sf. Martiri Brâncoveni” din Sydney, Australia. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la biserica Domnita Bălașa din Capitală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Capela din cimitirul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Leorda, Protopopiatul Dorohoi. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în Parohia Perșani, județul Brașov. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la capela „Sfântul Ierarh Nectarie” din incinta Spitalului „Louis Turcanu” din Timișoara. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” (AHK) din München, Germania. Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, va sluji în Parohia „Sfântul Nicolae”, New York, SUA. Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia Culcea, Protopopiatul Chioar.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
La invitația Episcopului dr. Heinrich Bedford-Strohm, pre*ședintele Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania, și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, între 23 și 27 mai 2016 are loc cea de-a 14-a întrunire de dialog teologic oficial dintre aceste două Biserici, găzduită de Centrul de conferințe Stein de lângă Nürnberg, în Germania.
Delegația Bisericii Ortodoxe Române, aprobată prin hotărâre sinodală, este condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și alcătuită din: pr. prof. dr. Viorel Ioniță, delegatul Patriarhiei Române, coordonator (București/Geneva); pr. dr. Nicolae Dura, vicar eparhial pentru Austria (Viena, Austria); pr. dr. Ciprian Burlăcioiu (München, Germania); pr. prof. dr. Daniel Benga (București); pr. prof. dr. Stelian Tofană (Cluj-Napoca); pr. prof. dr. Ioan Tulcan (Arad); pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu (București) și pr. prof. dr. Ion Vicovan (Iași). În calitate de oaspeți participă pastorul Andrei Pinte (București) și sora Ana-Maria aus der Wiesche (Selbitz). „Tema întrunirii este «Înnoirea ca sarcină spirituală și misionară a Bisericilor noastre». Din delegația Bisericii gazdă, condusă de Petra Bosse-Huber (Hanovra), mai fac parte dr. Martin Illert, coordonator (Hanovra), prof. dr. Karl-Wilhelm Niebuhr (Jena), dna Birgit Schlägel (Gross-Gerau-Rüsselsheim), dr. Henning Theissen (Greisswald), prof. dr. Reinhard Thöhle DD (Halle/Saale), decan Senta Zürn (Reutlingen) și consilierul bisericesc Ulrich Zenker (München). Fiecare delegație prezintă câte șase referate cu privire la conceptul de înnoire din punct de vedere biblic, patristic, dogmatic, misionar etc. În această seară, toți partici*panții vor vizita Centrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord din Nürnberg, unde vor asista la slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Mitropolitană, vor lua cunoștință de activitatea diversă din cadrul acestei mitropolii și vor fi oaspeții IPS Mitropolit Serafim. Pe parcursul întrunirii, vor fi prezentate tematica și importanța Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, iar la sfârșitul acestei întruniri va fi adoptat un comunicat cu rezultatele discuțiilor și cu propuneri de viitor către conducerile celor două Biserici”, ne-a declarat pr. prof. dr. Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Membrii Coaliției pentru Familie au depus la Senat, luni, 23 mai 2016, propunerea legislativă de revizuire a Constituției pentru definirea clară a familiei, informează TRINITAS TV.
Inițiatorii propun să fie menționat faptul că o familie este întemeiată pe baza căsătoriei liber consimțite între un bărbat și o femeie. „Asistăm cu toții la o premieră istorică, națională și europeană întrucât trei milioane de cetățeni români într-un enorm efort de solidaritate au semnat proiectul de lege privind revizuirea Constituției României, mai precis a articolului 48, aliniatul 1, care vizează definirea căsătoriei ca uniune dintre bărbat și femeie. Încercăm astfel să înlocuim textul actual din Constituție, căsătoria se bazează pe uniunea liber consimțită dintre soți”, a spus Mihai Gheorghiu, Președintele comitetului de inițiativă constituțională. Cele aproximativ 12.000 de dosare cu semnături au fost aduse la sediul Senatului României cu un camion împreună cu o scrisoare simbolică de 30 metri lungime, cea mai lungă scrisoare adresată vreodată Parlamentului României. „România se înscrie într-un trend european în acest sens. Există o inițiativă la nivel european pentru definirea în acești termeni a căsătoriei și avem și exemplele de anul trecut ale Croației și Sloveniei care au făcut deja referendumul soldat cu succes pentru înscrierea în Constituțiile lor a acestei definiții a căsătoriei”, a mai menționat Mihai Gheorghiu. Aceasta este cea mai mare inițiativă cetățenească de modificare a unui articol din Constituția României. În forma propusă de Coliția pentru Familie alineatul 1 al articolului 48 din Constituția României ar trebui să precizeze că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. Noua formulare a articolului întărește și dreptul părinților de a-și educa și crește copiii conform propriilor valori. „După 40 de ani de comunism iată că poporul român arată că se poate, că ne putem uni în jurul unei teme comune. Solidaritatea este de fapt esențialul pe care noi am reușit să-l dobândim prin această inițiativă cetățenească”, a precizat Ioan Șolea de la Coaliția pentru Familie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|