Postul negru

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

CristianR - dar cum faci deosebirea in biologicul de care spui? Unde si cum trasezi limita?
Iar partea cu sufletul si trupul nici nu cred ca este corecta. Sufletul este trimis pe pamant intr-un trup. Si impreuna trebuie sa traiasca si nu separat.
Chiar si dupa moarte ortodoxia are grija de trup, prin aceea ca interzice arderea. Iti cere sa-l lasi in pamant, ca dupa Inviere sufletul sa se intoarca acolo si sa-l gaseasca.

Încep să am o părere tot mai proastă despre felul în care mă exprim.
Nu înțeleg ce deosebire să fac în biologic. Ce limită trebuie trasată? E vorba despre post, iar limitele postului le cunoaștem de la Biserică.
Deși este greșit să spui că sufletul este trimis de undeva în trup, el ia naștere odată cu trupul și este adevărat că trebuie să trăiască împreună, nu separat. Important este ca sufletul să primeze, iar trupul să îl slujească. Dar el are tendințe nărăvașe, de aceea trebuie mereu strunit, înfrânat. Nu nimicit, căci, așa cum spui, cu el ne mântuim și cu el vom și învia.

Si nici macar nu stiu daca, asa cum spui tu, sufletul isi cauta trupul potrivit. Exista atatea exemple de suflet sanatos si bun in trup bolnav si chinuit si invers... Cum reusesc sa fiinteze asa, nu stiu.
Eu asa am inteles.

N-am spus, sper, că sufletul își caută trupul potrivit. Ce am vrut să spun este că sufletul are în mod firesc o aspirație către infinit, pe care uneori caută, în mod greșit, să și-o satisfacă prin simțuri, adică prin trup. Nu va reuși, din pricina limitării acestuia. Dimpotrivă, dacă va căuta ca aceste aspirații să și le împlinească în duh, adică apropiindu-se de Dumnezeu, va fi fericit.

Altfel spus: Dacă eu, vrând să fiu fericit, mă orientez către obținerea unui mai mare confort material, către mai multă odihnă, mâncăruri cât mai bune, sofisticate, plăceri dintre cele mai rafinate, voi da greș cel puțin la bătrânețe sau când mă voi îmbolnăvi și nu mă voi mai putea bucura de toate astea. Sau când voi muri și, inevitabil, mă voi despărți de toate plăcerile, rămânând cu o mare insatisfacție.

Dacă, în loc de asta, aș începe să postesc și să mă rog, să caut să cunosc mai multe despre Dumnezeu, m-aș apropia de El, iar atunci când m-aș îmbolnăvi, îmbătrâni și apoi muri, nu doar că n-aș regreta nimic din cele pe care le părăsesc, dar m-aș și bucura tot mai mult, pentru că între mine și Cel pe care am început să-L iubesc n-ar mai fi obstacole de genul atașamentului pentru confort, mâncare bună, plăceri.

Apropo de ce ai văzut la mânăstiri: Bineînțeles că perioadele de post alternează cu cele de dulce. Am presupus că știi care sunt posturile rânduite de Biserică și în ce constau ele.