Schimbarea brusca de paradigma

[Jonnyw2013]

Frate Aphil, era cu mai mult de douazeci de ani in urma.Pe vremea aia nu erau Forumuri.Povestea e complicata si lumea desi pare mare, este mica..., unele chestii , inca nu as vrea sa le fac publice. Poate cu timpul daca sunt intr-o toana buna.
Doamne ajuta!

Bine, iti respect alegerea.
Cu simpatie...:),
Doamne ajuta!

[Jonnyw2013]

Am inceput sa citesc din nou Pelerinul Rus ,nu am apucat sa citesc prea mult si pelerinul nostru ne arata o schimbare launtrica mare sub puterea rugaciunii lui Iisus.Povatuitorul lui ii spune cum sa repete, de cate ori, si la urma ii spune sa se roage cat de mult poate, fara a mai numara rugaciunile.
Schimbarea apare:Bordeiul i se pare a fi un palat,frigul nu mai are putere asupra lui,foamea dispare,toti oamenii i se par dragi ca si cand ar fi rude,daca este jignit spune rugaciunea si jignirea trece sau este uitata.Dar mai bine va spun insasi cuvintele
Pelerinului.In cartea mea este la pag 15

Apoi m-am dus iar la bătrân ca să-i descopăr gândurile mele şi i-am povestit totul cu de-amănuntul.
După ce m-a ascultat, mi-a vorbit astfel:
- Dă slavă Domnului că ţi-a dăruit dorinţa şi uşurinţa rugăciunii. Aceasta e lucrarea firească ce vine din deasa repetare şi din nevoinţă, asemenea unei maşini care, după ce-i întorci roata principală, mergemultă vreme singură. Vezi cu ce puteri superioare l-a înzestrat Dumnezeu pe om chiar în natura luisimţitoare, ce simţiri pot apărea chiar şi într-un suflet păcătos, necuprins încă de Har? Şi cât este de măreţ,cât este de încântător şi desfătător când Domnul binevoieşte să-i descopere cuiva darul rugăciunii duhovniceşti şi să-i cureţe sufletul de patimi! Această stare este de nedescris şi descoperirea acestei taine a rugăciunii este o mai-înainte gustare a desfătării cereşti aici, pe pământ. De această stare se învredniceşte cel care-L caută pe Domnul în simplitatea unei inimi pline de dragoste. Acum te dezleg: săvârşeşte rugăciunea cât voieşti, cât se poate de mult, consacră rugăciunii tot timpul cât eşti treaz şi sileşte-te să chemi Numele Domnului Iisus Hristos fără să mai numeri rugăciunile, lăsându-te smerit în voia lui Dumnezeu şi aşteptând ajutorul Lui. Cred că El nu te va lăsa şi îţi va îndrepta calea.
Primind aceste îndrumări, am petrecut toată vara rostind rugăciunea lui Iisus neîncetat, cu gura; am fost foarte liniştit. În somn, adesea, visam că rostesc rugăciunea. Iar ziua, dacă mi se întâmpla să mă întâlnesc cu cineva, îmi era atât de drag, ca şi când mi-ar fi fost rudă. Gândurile mi s-au liniştit cu totul, de la sine, şi nu mă mai gândeam la nimic altceva în afară de rugăciune, spre care mintea începea să se plece ascultând-o; inima începea din când în când, tot de la sine, să simtă un fel de plăcere şi o anumită căldură.
Când se întâmpla să merg la biserică, slujbele lungi din mănăstiri mi se păreau scurte, ne-maifiind, ca înainte, obositoare, peste puterile mele. Singuraticul meu bordei mi se înfăţişa ca un preafrumos palat şi nu ştiam cum să-i mulţumesc lui Dumnezeu că a trimis unui ticălos păcătos ca mine un atât de vrednic „stareţ” povăţuitor.
Însă nu m-am folosit multă vreme de îndrumările iubitului meu duhovnic, plin de înţelepciune, căci spre sfârşitul verii a murit. Înainte de a muri, cu lacrimi în ochi, luându-mi rămas bun şi mulţumindu-i pentru învăţătura părintească ce mi-a dat-o mie, ticălosului, i-am cerut să-mi lase de blagoslovenie metaniilecu care se ruga el întotdeauna.
Astfel, am rămas singur. În sfârşit, a trecut şi vara şi s-a cules grădina. Eu nu mai aveam unde locui.
Ţăranul mi-a dat ca plată două ruble, mi-a pus în traistă posmagi pentru dram şi din nou am început săpribegesc prin diferite locuri. De data aceasta nu mai mergeam ca mai înainte, cu greutate, căci chemarea
Numelui lui Iisus Hristos mă veselea pe cale şi mi se părea că toţi oamenii au devenit mai buni cu mine,parcă toţi începuseră să mă iubească.
Am început să mă gândesc ce aş putea face cu banii primiţi pentru paza grădinii; oare îmi trebuiau?
Da, îmi trebuiau! Stareţul meu nu mai era, nu mai aveam povă-tuitor, aşa că îmi trebuia Filocalia, să învăţ din ea rugăciunea lăuntrică. Mi-am făcut cruce şi am pornit la drum, cu rugăciunea.
Am ajuns într-un oraş de gubernie şi am început să întreb de carte prin prăvălii. Am găsit-o într-un loc, dar costa trei ruble, iar eu nu aveam decât două. M-am tocmit, dar negustorul n-a vrut să lase din preţ. În
sfârşit, îmi spuse:
- Du-te la biserica de colo şi întreabă de epitropul bisericii. La el se găseşte o asemenea carte, dar veche, poate că ţi-o lasă cu două ruble.
M-am dus şi într-adevăr am cumpărat Filocalia cu două ruble. Era tocită şi veche. M-am bucuratnespus. Am reparat-o cât m-am priceput, am cusut-o cu pânză şi am pus-o în traistă lângă Biblie.
De atunci călătoresc săvârşind neîncetat rugăciunea lui Iisus, lucrul cel mai de preţ şi mai mângâietor din tot ceea ce am pe lume. Uneori merg până la şaptezeci de verste pe zi, dar nu simt că merg, ci simt numai rugăciunea. Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruinţă rugăciunea şi degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus Hristos şi nu mai am nevoie să mănânc.
Când mă îmbolnăvesc sau mă dor picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune şi nu mai simt durerea.
Dacă mă supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus, pentru ca jignirea şisupărarea să treacă şi toate să fie uitate. Am devenit parcă un alt om, nu mă îngrijesc de nimic, nu mă preocupă nimic, n-aş privi la nimic din cele lumeşti şi aş vrea să fiu mereu singur.

Am o singură dorinţă, căpătată prin deprindere, să spun mereu rugăciunea şi, când încep să mă ocup cuaceasta, devin foarte vesel. Dumnezeu ştie ce se petrece cu mine. Desigur, acestea sunt numai impresii sau,precum spunea duhovnicul meu, efectul naturii şi al deprinderii; dar nu îndrăznesc încă să mă ocup derugăciunea duhovnicească, cea din lăuntrul inimii, din pricina nevredniciei şi neştiinţei mele.
Aştept ceasul voii lui Dumnezeu, nădăjduind în rugăciunile răposatului meu duhovnic. N-am ajunsîncă la rugăciunea duhovnicească, cea de sine lucrătoare în inimă; dar, slavă Domnului, acum înţeleglimpede ce înseamnă cuvintele Apostolului, pe care le auzisem odinioară: „Rugaţi-vă neîncetat!”

[Jonnyw2013]

"Aşadar, precum îţi spuneam, a venit la mine un cerşetor, cu un buletin de soldat în retragere, bătrân, slab şi aşa de sărac, încât era aproape gol şi desculţ. Vorbea puţin şi foarte simplu, ca un ţăran din stepă. Noi l-am primit şi l-am dus la casa săracilor. Peste câteva zile s-a îmbolnăvit foarte tare şi de aceea l-am transportat în acest pavilion. L-am liniştit şi am început să-l îngrijim şi să-l tratăm noi singuri, eu şi soţia mea.
În sfârşit, se apropia în mod vădit de moarte. Noi i-am făcut pregătirile, am chemat şi preotul nostru să- l spovedească, să-l împărtăşească şi să-i facă Sfântul Maslu. În ajunul morţii sale s-a ridicat, nii-a cerut o foaie de hârtie şi o pană, m-a rugat să închid uşa, să nu las pe nimeni să intre până ce nu-şi va scrie testamentul pentru fiul său, rugându-ne să trimitem acest testament, după moartea lui, la Petersburg, la adresa pe care ne-a indicat-o. Am rămas uimit când i-am văzut scrisul, care nu era numai foarte frumos, dar arăta că era un om cult, iar compunerea era admirabilă, dreaptă şi foarte delicată. Mâine am să-ţi citesc testamentul lui, am păstrat o copie.
Acestea toate m-au mirat şi mi-au trezit curiozitatea să-l întreb despre originea şi viaţa lui. El m-a obligat prin jurământ să nu destăinuiesc nimănui nimic, înainte de moartea sa, şi mi-a povestit, spre slava lui Dumnezeu, viaţa sa:

- Eu am fost prinţ. Am avut o avere foarte mare şi am dus cea mai elegantă, cea mai luxoasă şi mai risipitoare viaţă. Soţia mi-a murit şi eu trăiam fericit cu fiul meu, care avea serviciul de căpitan în garda regală. Odată, pregătin-du-mă să plec la un bal, la o persoană foarte de seamă, am fost foarte supărat pe valetul meu. În plină furie, neputându-mă stăpâni, l-am lovit fără milă în cap şi am dat ordin să fie trimis la el în sat. Acestea s-au întâmplat seara; a doua zi, valetul a murit de congestie cerebrală.
Acestea toate s-au muşamalizat, iar eu, după ce pe moment mi-a părut rău de imprudenţa mea, am uitat repede, cu totul, această întâmplare. După şase săptămâni, valetul care murise a început să mi se arate, mai întâi în vis, în fiecare noapte, tulburându-mă şi mustrându-mă mereu, cu aceste cuvinte, pentru fapta mea: "€žOm fără conştiinţă, tu eşti ucigaşul meu!"€ Mai târziu am început să-l văd aievea, în stare de veghe. Cu cât trecea timpul, cu atât mai des mi se arăta, sfârşind prin a mă supăra aproape necontenit.
În cele din urmă, împreună cu acesta vedeam şi pe alţi bărbaţi răposaţi pe care îi jignisem prin asprimea mea şi pe femeile pe care le dusesem în ispită. Toţi aceştia mă mustrau neîncetat şi nu-mi dădeau pace, astfel că nu mai puteam nici să dorm, nici să mănânc, nici să mă ocup cu ceva.
Puterile mi se sleiseră cu desăvârşire şi mi se lipise pielea de oase, de slăbiciune. Toată silinţa medicilor celor mai iscusiţi nu mi-a putut ajuta cu nimic. Am plecat în ţări străine ca să mă tratez şi, după un tratament de jumătate de an, nu m-am simţit cu nimic mai bine, iar vedeniile care mă chinuiau se înmulţeau mereu, fără milă. Am fost adus de acolo abia viu. Am încercat astfel grozăviile infernale ale chinurilor sufleteşti, mai înainte de despărţirea sufletului de trup. Atunci m-am încredinţat că există iadul şi am aflat ce înseamnă acesta.
Fiind într-o astfel de stare chinuitoare, mi-am recunoscut fărădelegile, m-am spovedit, am slobozit pe toţi oamenii care-mi slujeau şi m-am jurat ca să mă chinuiesc toată viaţa cu tot felul de osteneli şi să mă ascund în chip de cerşetor, pentru ca, pentru fărădelegile mele, să fiu cel mai de pe urmă slujitor al oamenilor din clasa cea mai de jos. De-abia mă hotărâsem cu tărie să încep această viaţă, că vedeniile care mă supărau s-au sfârşit îndată. Simţeam o bucurie şi o desfătare atât de mari, care-mi veneau din împăcarea cu Dumnezeu, încât nu le pot descrie pe deplin.
Iată, aşa am aflat, tot din experienţă, ce este raiul şi în ce fel se deschide împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul inimilor noastre. Sunt cincisprezece ani de când rătăcesc prin această Siberie. Uneori mă angajam la munci grele, la ţărani, alteori îmi procuram hrana cerşind în numele lui Iisus.
Ah! ce fericire, ce mulţumire şi ce conştiinţă liniştită am avut eu în toate aceste privaţiuni ale mele. Asemenea bucurii le poate simţi pe deplin numai cel care este mutat, prin mila Mântuitorului, dintr-un iad chinuitor în raiul lui Dumnezeu."
Pelerinul Rus -pag 63

[Jonnyw2013]

Citind despre Gandhi au fost multe lucruri care m-au impresionat. A facut vrreo 6 ani de puscarie in lupta lui ptr independenta Indiei. La un moment dat vorbind despre inchisoare o descrie ca "Hotelul domnului George" ,si-a obisnuit atat de mult sufletul si trupul cu incercarile, incat era obisnuit cu ele..Sper sa retin bine numele regelui Angliei, caci cartea" a facut pasi" . Ii dau volumul 1 "Gandhi -sunt un soldat al pacii" la matusamea. Imi spune:"Sa ai rabdare cu mine ca am ceva probleme ,o sa dureze cu cititul."Ea cum e mai credincioasa, tot se intareste din carti religioase +rugaciune cand are probleme in special,si acum are, si se gandea ca nu o sa aiba vreme de Gandhi al meu. Zic "Stati linistita ca eu citesc volumul doi si mai am." Ce credeti dupa trei zile ma suna," Am terminat daca poti adu-mi volumul doi."Ce sa zic, o valoare universala acest Gandhi.

Vorbind de puscarie uneori o vede ca pe un Templu. La un moment dat se opunne discriminarii celor care nu trebuie atinsi,,ca si ei sa aiba drepturi civile. Si incepe un post ,ultimul post ,unde el il incepe ca si cand ar putea si muri, in cazul in care cererile nu ii vor fi ascultate de englezi.Este oprit intr-o stare destul de critica, de la aceaasta sa-i zicem greva a foamei.Multi l-au vizitat extrem de entuziasmati la inchisoare inainte de acest ultim post.Unii il priveau ca pe un zeu in viata.

[Jonnyw2013]

O poveste de viata interesanta, si cum aceasta tanara a invatat din situatiile de viata intampinate, ce inseamna adevaratele probleme, si cum si-a schimbat viata si prioritatile , pastrandu-si si zambetul pe buze .

"O femeie în vârstă de 39 de ani din Cluj și-a pierdut soțul din cauza cancerului. Această tragedie a făcut-o să vrea să ajute familiile altor persoane care se luptă cu această boală cruntă.
Violeta Fărăgău și-a pierdut soțul în urmă cu câțiva ani, după o lungă luptă cu cancerul. Pe toată durata tratamentului soțului ei, tânăra a văzut pe holurile spitalului cum rudele pacienților căutau locuri ieftine unde să doarmă, iar unii oameni ajungeau să își piardă zile întregi pe drumuri deoarece nu își permiteau o chirie.
Astfel i-a venit ideea casei Filip, numită după soțul său.

Femeia a construit o casă în Cluj Napoca pentru rudele bolnavilor și le găzduiește pe toată durata tratamentului. Când au aflat de fapta sa, mai mulți oameni de afaceri au început să contribuie cu sponsorizări.
„Povestea casei Filip a început în urmă cu doi ani şi ceva când eram cu soţul meu Filip în spital. El a fost diagnosticat cu cancer, şi atunci am stat mult prin spitale unde am văzut nevoile oamenilor care vin din alte localităţi. Atunci m-am gândit ce bine ar fi dacă oamenii ăştia ar avea unde să stea aici pe bani puţini, pentru că Clujul e scump”, a declarat Violeta pentru Știrile Pro TV.
Casa construită dispune de șase camere și 12 locuri disponibile.
„Avem camere cu 30 de lei și 40 de lei pe noapte, asta pentru cine stă pe termen lung. Ideea este că ceea ce dau oamenii nu ajung să ne achităm cheltuielile lunare, de aceea contăm mult pe donații și sponsorizări. Am primit primii musafiri în 26 mai și de atunci au trecut pe la noi 45 de persoane bolnave și 50 de aparținători”, a povestit tânăra clujeancă.
Una dintre persoanele care au călcat pragul Casei Filip este Șarlota Rareș, o doamnă din Arad care suferă de cancer la stomac. Ea trebuie să meargă la Cluj pentru tratament.
Ca să plătească o săptămână de cazare la o pensiune în Cluj ar fi costat-o peste 300 de euro. Aşa însă, plăteşte doar 30 de lei pe noapte.
„Vai de capul meu, m-au primit mai bine ca acasă. Numai un zâmbet sunt și doamna Violeta prin câte a trecut și e foarte bună. Nu m-am gândit că mai sunt oameni așa buni”, a afirmat Șarlota Rareș.
Violeta primește ajutor sistematic de la oameni de afaceri din Cluj."

Preluat de la adresa: https://www.unica.ro/o-tanara-din-cl...-cancer-250456