Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.06.2016, 20:54:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

La finalul Sfintei Liturghii, celebrate astăzi dimineață, 18 iunie 2016, de Patriarhul Alexandriei la biserica Buna Vestire din Kissamos, Creta, a fost oficiată o slujbă de pomenire „pentru toți cei care s-au luptat pentru dreapta credință și s-au săvârșit în ea și toți cei care au lucrat pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod și s-au mutat în locașurile cerești”.

În timpul slujbei au fost pomeniți nominal și ierarhii și teologii români care au participat la procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe:

Mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei;
Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei;
Mitropolitul Antonie al Ardealului;
Mitropolitul Firmilian al Olteniei;
Mitropolitul Nicolae al Banatului;
Arhiepiscopul Lucian al Tomisului;
Episcopul Andrei al Episcopiei Ortodoxe Române din America;
Episcopul Antim Târgovișteanul, episcop vicar patriarhal;
Episcopul Vasile Târgovișteanul, episcop vicar patriarhal;
Prof. dr. Liviu Stan;
Prof. dr. Dumitru Popescu;
Prof. dr. Ioan Bria;
Prof. dr. Ene Braniște;
Dr. Grigore Cernăianu;
Diacon prof. dr. Nicolae Nicolescu;
dr. Nicolae Chițescu.
În continuare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a slujit un Trisaghion la mormântul fostului Mitropolit de Kissamos Irineu Galanakis (†2013), în prezența celorlalți Întâistătători și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe locale.

După acest moment, ierarhii s-au îndreptat spre Centrul Multicultural Tsatsaronakeio al Mitropoliei de Kissamos și Selinon.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 18.06.2016, 21:28:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

După Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Buna Vestire din Kissamos a urmat o ceremonie organizată la sediul Fundației Tsatsaronakeion a mitropoliei de Kissamos. Aici, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt. Preafericirea Sa a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Amfilohie pentru primire și a subliniat că în această perioadă participanții la Sfântul și Marele Sinod se află în mod special sub binecuvântarea Sfântului Apostol Pavel și a Sfinților Cretani:



Participarea la Sfânta Liturghie a delegațiilor Bisericilor Ortodoxe la Sfântul și Marele Sinod din Creta, în catedrala mitropolitană Buna – Vestire a Născătoarei de Dumnezeu, din Kissamos, urmată de pomenirea morților, în ajunul sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, în special a celor care au lucrat pentru pregătirea acestui Sfânt și Mare Sinod, a fost un moment solemn și de intensă comuniune frățească ortodoxă. Totodată, ne bucurăm de ospitalitatea pe care ne-o arată în prezent Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Amfilohie de Kissamos și Sélinos la sediul Fundației „Tsatsaronakeion” a mitropoliei de Kissamos. Această mitropolie este cunoscută mai ales prin participarea episcopului Evkissos la Sinodul de la Sardica în anul 343. Mai târziu, episcopul Niceta a participat la Sinodul Trulan (692), iar episcopul Leon, la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea în anul 787.

Credința ortodoxă a fost păstrată în această regiune în timpul ocupațiilor străine, venețiană și apoi otomană. Această eparhie a devenit mitropolie în anul 1962. Din anul 2005 ea este condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Amfilohie, care are în jurisdicția sa 80 parohii, 8 mănăstiri și 64 preoți.

Orașul Kissamos mai este cunoscut și sub numele de Kastelli Kissamos sau simplu Kastelli, după numele castelului venețian de aici.

Suntem onorați și bucuroși că ne aflăm în Creta, o insulă renumită prin istoria sa bogată încă din antichitate și prin spiritualitatea locuitorilor ei. În mod deosebit simțim în aceste zile binecuvântarea cerească a Sfântului Apostol Pavel și a ucenicului său episcopul Tit al Cretei, dar și binecuvântarea cerească a sfinților cretani care au sfințit acest pământ de-a lungul veacurilor cu rugăciunile lor și uneori cu sângele lor de martiri. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste binecuvântări și mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Amfilohie și colaboratorilor săi pentru dragostea frățească și ospitalitatea pe care ni le-au arătat.

Ne rugăm ca Duhul Sfânt, Cel ce adună în comuniune eclesială persoanele din toate popoarele care cred în Iisus Hristos, să dăruiască Înaltpreasfinției Sale și tuturor clericilor și credincioșilor mireni pe care-i păstorește bucurie și pace sfântă, ajutor în toată fapta bună și mulți și fericiți ani!

† DANIEL

Patriarhul României
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde