|
|
|
|
|
|
|
#1
09.07.2016, 00:15:57
|
||||
|
||||
Noi vorbim permanent despre Iubire!
Vedeți? Dacă citiți toate Cărțile de Dragoste, sau toate Romanele de Dragoste, dacă vedeți toate Filmele de Dragoste și toate Serialele de Dragoste, sunt toate niște "parfumerii" și niște "dulcegării"! Iubirea Reală sau Iubirea ca Sens, înseamnă Jertfă! Dacă un om, a căzut pe stradă și-l ridici, este un gest de iubire! Dacă un om, moare de foame și i-ai dat să mănânce, este un gest de iubire! Dacă un om, suferă și te interesează suferința lui, este un gest de iubire! Așaaa.. când o pupi și îi spui că o iubești, și după ce ți-ai bătut joc de ea, n-o mai cunoști.. aceea nu este Iubire, este o Mârlănie! Sfântul Vasile cel Mare, face aceasta diferență! El este primul care condamnă în mod categoric, tot e înseamnă dezmăț și nu este de acord cu această trăire a oamenilor în dezordine! Și în aceste Vasiliade, pune urmatoarea ordine: Munca, Rugăciunea și Viața! Una din cauza bolilor care se petrec de-a lungul vieții omului, este Păcatul de Moarte! Și veți întreba: "Cum așa?" Păi am să vă spun! Uitarea de Dumnezeu, Lenea de Fapta Bună, Nepăsarea de Mântuire. Deci.. Uitarea, Lenea și Nepăsarea! Acești sunt cei trei Uriași ai Sufletului, care distrug omul din punct de vedere sufletesc! Când ești leneș ești un parazit al societății, și al familiei, și a lui Dumnezeu! Când uiți de tine, de Dumnezeu și de viața, de famile și de toate.. ești un impostor, pentru că ți-ai asumat o resposabilitate și ai fost neglijent!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) 
|
|
#2
10.07.2016, 21:24:55
|
||||
|
||||
|
Cand am făcut rău cuiva și ne dăm seama că am greșit, de multe ori mergem la persoana respectivă și ne exprimăm mâhnirea, iar când discuția este încărcată emoțional, se varsă lacrimi, se iartă și se folosesc cuvinte mișcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcați și totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur și simplu ne-au încântat propriile noastre virtuți, iar cealaltă persoană, care poate este bună și se înduioșează ușor, a reacționat la scena noastră emoțională. Dar tocmai aceasta nu este întoarcerea. Nimeni nu ne cere să vărsăm lacrimi, nici să avem o întâlnire emoționantă cu victima, chiar dacă aceasta e Dumnezeu. Ce se așteaptă de la noi, este ca atunci când am înțeles răul făcut, să îl îndreptăm.
Iar întoarcerea nu se sfârșește aici, ci trebuie să ne ducă mai departe în procesul schimbării noastre. Întoarcerea începe, dar nu se sfârșește niciodată. Este o mișcare crescătoare prin care noi devenim din ce în ce mai mult ceea ce ar trebui să fim până când, după ziua judecății, aceste categorii ale căderii, întoarcerii și dreptății dispar și sunt înlocuite de categoriile vieții noi. Arhiepiscop Antonie Bloom)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
|
Mod hibrid