Crucea fiecăruia şi nădejdea în Dumnezeu

[sophia]

În prealabil postat de forever...

Mulţumesc pentru mesaj şi pentru atenţionări, respectiv este al doilea răspuns în care mi se atrage atenţia asupra egoismului şi este util să conştientizez asta.

Pentru ca acest caz să fie mai clar, trebuie să menţionez că problema concretă constă în muncă (exagerat de) multă pentru aproximativ o lună (fără zile libere), cu recurenţă trimestrială, când nu mai avem timp de prieteni, activităţi plăcute sau relaxante şamd. Prioritatea în aceste perioade (după aceea a datoriei de îndeplinit) este odihna/ somnul. Nu pot spune "nu", ci Doamne ajută! Nu fac asta din lăcomie sau mândrie, ci aşa e contextul. Părintele duhovnic mă povăţuieşte spre răbdare şi acceptarea cu mulţumire a situaţiei.

Recunosc că nu pare aşa greu (acum când nu sunt într-o astfel de perioadă). Ştiu că fiecare are greutăţile sale. Dar voi cum reacţionaţi la oboseală, când nu vă permiteţi să vă orpiţi şi să spuneţi nu?

La problema cu egoismul nu m-am referit direct la tine. Nu-ti cunosc situatia ca sa stiu de la ce vine oboseala aceea accentuata si depresia.
Ma gandeam mai mult la angajatori de ex. care nu impart munca asa cum ar trebui. Fac economie si dau munca a doi oameni numai la unul singur. Si apar asa 3 nefericiti deodata: cel cu munca, cel dat afara (sau neangajat) si in final si angajatorul, caci acei care muncesc prea mult fie se imbolnavesc si intra in medicale, fie fac greve si atunci se pierd mai multi bani.

La fel exista privat si oameni care nu vor sa imparta cu altii vreo activitate ci mai degraba se plang ca ei nu mai pot.

Trebuie vazuta situatia concreta si ce se poate face totusi. Nu e normal sa lucrati fara libere o luna intreaga. Nici legal. Nu prea sunt de acord cu duhovnicul, sa tot stai si sa accepti orice pana te faci praf.
Da, inteleg ca se refera poate la faptul ca sa fiti multumit ca aveti de lucru, este foarte delicata situatia. Dar sanatatea este totusi cea mai importanta si nu ti-o poate da nimeni inapoi...

In rest sfaturile pe care le-am notat ar trebui sa le aplic si eu si nu prea reusesc din diverse motive mai mult sau mai putin obiective.

Ca sa raspund la ultima intrebare:
Personal am avut si stuatii in care am clacat si m-am imbolnavit. Am tras si am tras pana am picat fizic.
Nu stiu daca la tine e vorba de oboseala trupeasca mai degraba, sau sufleteasca.
Prima se mai rezolva - te opresti si te culci si te odihnesti (acasa sau in spital daca este cazul) si iti dai seama de povestea cu ulciorul care nu merge de multe ori la izvor...
Astenia sufleteasca vine de la alte lucruri si se rezolva mai greu. De multe ori sunt factori externi...


@Negruta - Totusi Dumnezeu ne-a dat si corpul si nu avem voie sa ne batem joc de el. Si asta cu pacatul este totusi o extrema. Chiar numai pacat vad unii in toate? Oare asta doreste Dumnezeu sa facem din noi? Nu stiu, ma tem ca nu.

[negruta]

În prealabil postat de sophia

@Negruta - Totusi Dumnezeu ne-a dat si corpul si nu avem voie sa ne batem joc de el. Si asta cu pacatul este totusi o extrema. Chiar numai pacat vad unii in toate? Oare asta doreste Dumnezeu sa facem din noi? Nu stiu, ma tem ca nu.

Vorbeam de atletii lui Hristos - oameni despatimiti, rupti de lume, cu mintea petrecand mai mult la cele de Sus, care s-au adus pe ei jertfa lui Hristos! Ei si-au topit trupul ca sa creasca cu duhul..
Dar cei mai multi oameni iubitori de Dumnezeu traiesc curat si simplu, fara excese si se mantuiesc. Fiecare cu chemarea lui.

[forever...]

În prealabil postat de sophia

Dar sanatatea este totusi cea mai importanta si nu ti-o poate da nimeni inapoi...

Cea mai importantă este dragostea, pentru Dumnezeu mai întâi, iar apoi faţă de oameni.

Nu stiu daca la tine e vorba de oboseala trupeasca mai degraba, sau sufleteasca.
Prima se mai rezolva - te opresti si te culci si te odihnesti (acasa sau in spital daca este cazul) si iti dai seama de povestea cu ulciorul care nu merge de multe ori la izvor...

Eu zic că e vorba de oboseală fizică. Dorm, dar nu mereu atât de mult şi de adânc cât ar fi nevoie. Apoi mai e frustrarea că, în perioadele respective, nu mai am timp de citit, de prieteni. Doar atât. Şi mie mi se pare nedrept, dar este scris că viaţa în lume nu e uşoară, avem greutăţi, nedreptăţi, ispite.

Încercam să văd cumva eforturile mele în lumina voii lui Dumnezeu.

[forever...]

Nădejdea în Dumnezeu nu rămâne fără răspuns :-)

S-a întâmplat o "schemă" de care am mai auzit: cineva are un şef mai dificil/ exigent, se spovedeşte şi primeşte canon să se roage pentru şef, iar după un timp şeful e mutat/ promovat :-)

Sper să fie mai bine şi de folos pentru toată lumea!

Postul acesta (al Crăciunului) îmi aduce multe bucurii - ceea ce vă doresc tuturor!

[Monnis]

Când mă copleşesc problemele, tot rugăciunea rămâne sprijin de bază, iar dacă trec şi pe la moaştele Sfinţilor, toate problemele îşi găsesc rezolvarea, de parcă aş lăsa o cerere scrisă şi ar fi aprobată, de multe ori în regim de urgenţă.
Cu ceva timp în urmă, tot de pe acest site, dintr-o postare a lui cristiboss (căruia îi mulţumesc) am aflat că există un acatist care se numeşte Acatistul Atotputernicului Dumnezeu, la năvălirea ispitelor http://www.crestinortodox.ro/comunit...p?group_id=808. Mie, pe lângă alte rugăciuni, îmi este de mare folos!

[gpalama]

În prealabil postat de Monnis

Când mă copleşesc problemele, tot rugăciunea rămâne sprijin de bază, iar dacă trec şi pe la moaştele Sfinţilor, toate problemele îşi găsesc rezolvarea, de parcă aş lăsa o cerere scrisă şi ar fi aprobată, de multe ori în regim de urgenţă.
Cu ceva timp în urmă, tot de pe acest site, dintr-o postare a lui cristiboss (căruia îi mulţumesc) am aflat că există un acatist care se numeşte Acatistul Atotputernicului Dumnezeu, la năvălirea ispitelor http://www.crestinortodox.ro/comunit...p?group_id=808. Mie, pe lângă alte rugăciuni, îmi este de mare folos!

Bun si adevarat raspuns. Cum a zis si Hristos: Biruiti, asa cum si eu am biruit.

Daca vin navala ispitele si bolile inmulteste rugaciunea; mai multe rugaciuni la sfinti, acatiste, mers la sfinte moaste, la Biserica la slujbe.

Citeste rugaciuni dupa rugaciuni, sa mori in rugaciune, dar nu cedand sub greutatea necazurilor. Sa mori cu rugaciunea pe buze.

[forever...]

Duminica aceasta am ascultat la Sfânta Liturghie fragmentul din Evanghelie despre grijile vieţii. Mai exact despre cum nu trebuie sa ne îngrijorăm despre ce vom mânca sau vom bea, despre ce vom îmbrăca... ci să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga nouă.
Şi totuşi simt că duhul lumii mă sufocă.
Numesc "duhul lumii" mediul în care trăiesc:
 --> muncă de dimineaţa până seara – desi scrie în Psalmi “Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. “, deci nu ar trebui să mă plâng, totuşi este greu …
 --> competiţie, război al nervilor (nu spirit de conlucrare)–cine are argumente mai multe şi mai bune în favoarea părerii proprii – pe mine mă obosesc controversele şi lupta pentru a avea dreptate
 --> mândrie pentru realizări personale sau ale copiilor
 --> fuga după plăceri de diverse feluri.

Părintele Stăniloaie scria că lipsa de comuniune între oameni, precum şi lipsa de comuniune între oameni şi Dumnezeu echivalează cu o agonie. Iar cine, singur fiind, se crede liber, se înşeală, căci nu există libertate adevărată în izolare şi niciodată nu-ţi asiguri propria libertate dominând.
A nu se înţelege că eu sunt străină de cele de mai sus. Din ce în ce mai rar mă aşez la rugăciune, din ce în ce mai rar mă bucur.
Dumnezeu mi- a dat şi momente când mă simţeam mai aproape de El, dar atunci nu eram capabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle “din lume” şi uneori nu s-a sfârşit bine.

Voi cum vă simţiţi, în raport cu cele descrise mai sus? Cum putem să Îl vedem pe Dumnezeu în lume şi în semeni?
Poate e şi o urmă de akedie/plictiseală în ceea ce simt. Iar în cartea lui Gabriel Bunge despre akedie în învăţătura lui Evagrie Ponticul am găsit idea că în aceste situaţii (de saturaţie) trebuie totuşi să stăruim în coordonatele în care ne aflăm, ca şi un călugăr în chilia sa.

[Copacel]

În prealabil postat de forever...

Duminica aceasta am ascultat la Sfânta Liturghie fragmentul din Evanghelie despre grijile vieţii. Mai exact despre cum nu trebuie sa ne îngrijorăm despre ce vom mânca sau vom bea, despre ce vom îmbrăca... ci să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga nouă.
Şi totuşi simt că duhul lumii mă sufocă.
Numesc "duhul lumii" mediul în care trăiesc:
 --> muncă de dimineaţa până seara – desi scrie în Psalmi “Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. “, deci nu ar trebui să mă plâng, totuşi este greu …
 --> competiţie, război al nervilor (nu spirit de conlucrare)–cine are argumente mai multe şi mai bune în favoarea părerii proprii – pe mine mă obosesc controversele şi lupta pentru a avea dreptate
 --> mândrie pentru realizări personale sau ale copiilor
 --> fuga după plăceri de diverse feluri.

Părintele Stăniloaie scria că lipsa de comuniune între oameni, precum şi lipsa de comuniune între oameni şi Dumnezeu echivalează cu o agonie. Iar cine, singur fiind, se crede liber, se înşeală, căci nu există libertate adevărată în izolare şi niciodată nu-ţi asiguri propria libertate dominând.
A nu se înţelege că eu sunt străină de cele de mai sus. Din ce în ce mai rar mă aşez la rugăciune, din ce în ce mai rar mă bucur.
Dumnezeu mi- a dat şi momente când mă simţeam mai aproape de El, dar atunci nu eram capabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle “din lume” şi uneori nu s-a sfârşit bine.

Voi cum vă simţiţi, în raport cu cele descrise mai sus? Cum putem să Îl vedem pe Dumnezeu în lume şi în semeni?
Poate e şi o urmă de akedie/plictiseală în ceea ce simt. Iar în cartea lui Gabriel Bunge despre akedie în învăţătura lui Evagrie Ponticul am găsit idea că în aceste situaţii (de saturaţie) trebuie totuşi să stăruim în coordonatele în care ne aflăm, ca şi un călugăr în chilia sa.

O metoda este sa incerci de exemplu sa poti reusi ca in decursul unei zilei
sa poti face cele 7 laude.(Evident ca n-o sa-ti iasa din prima, nici din a doua...,poate din a treia).
In felul asta alungi akedia si stii ca mai tot timpul ai un obiectiv.
Cand ma refer la 7 laude ma refer sa le faci exact cum au fost ele stabilite:

miezonoptica:fix la miezul-noptii
utrenia + ceasul 1: dimineata devreme;
ceasul 3 :intre 9-12
ceasul 6 :intre 12-15
ceasul 9:intre 15-17
Vecernia: dupa orele 17
Pavecernita Mica: dupa orele 19:00

Asa cum vezi daca ai incerca sa respecti un astfel de program liturgic n-ai mai putea sa te plictisesti.Ca n-ai mai avea cum, caci imediat cum s-a terminat o etapa a programului liturgic trebuie sa te pregatesti pt cealalta.

[CristianR]

Deci de 4-5 ori pe zi, la serviciu, pui pe birou ceaslovul, aprinzi lumânarea, tămâia și începi rugăciunile, fără să-i mai bagi în seamă pe colegi. Dacă nu vei fi dat afară după asta, sigur nu te va mai deranja nimeni. Asta e ideea, Copăcel?

[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Deci de 4-5 ori pe zi, la serviciu, pui pe birou ceaslovul, aprinzi lumânarea, tămâia și începi rugăciunile, fără să-i mai bagi în seamă pe colegi. Dacă nu vei fi dat afară după asta, sigur nu te va mai deranja nimeni. Asta e ideea, Copăcel?

Neaparat. O sa-ti dea si citate din Scriptura pentru asta.

El asa face.
Si nu deranjeaza nimeni, cel mult asistenta cand trebuie sa-si ia tratamentul