Noi atentate

[cristiboss56]

În prealabil postat de GMihai

Sfântul Părinte s-o fi referit la oameni. Dar dacă s-a referit la religia islamului, cred că greşeşte grav.

Un musulman s-ar putea să dorească pacea, Islamul, însă, nu.

Islamul – origine și scurtă istorie

Termenul de Islam este tradus ca supunere, dar trebuie înțeles ca*supunere față de cuvântul lui Allah, și nu față de un lider muritor.*Cea mai nouă dintre religiile revelate, Islamul are ca moment de început anul 612 din era creştină când Muhammad, un negustor de cămile din Mecca, a avut o revelaţie. Meditând într-o peşteră din apropierea oraşului, arhanghelul Gabriel i-a apărut în faţă şi i-a poruncit„Recită!”. Din acel moment Muhammad, devenit ulterior*profetul Muhammad, a transmis prin viu grai cuvintele lui Allah/Dumnezeu către cei aflaţi în jurul său, menţionând că este revelaţia finală.

Dacă iniţial Muhammad a fost privit cu suspiciune şi nu a reuşit să aibă alături de el decât pe cei mai apropiaţi membri ai familiei (tradiţia consemnează că prima convertită la Islam a fost soţia sa, Khadija), treptat a început să câştige tot mai mulţi adepţi în jurul său şi să fie o voce ascultată. Până în anul 622, care marchează începutul erei islamice, Muhammad a predicat în spaţii publice unicitatea divinităţii şi ideea egalităţii între oameni. Ambele idei nu s-au bucurat însă de un mare succes în rândul negustorilor politeişti din Mecca. Pur și simplu interesele lor economice nu corespundeau cu discursul lui Muhammad.

Astfel, respins de societatea din Mecca, în 622 Muhammad se mută la Medina (Oraşul Profetului, numit anterior Yatrib) împreună cu un grup de adepţi.Momentul marchează Hegira – începutul erei islamice şi debutul unui Islam politic.*În următorii 8 ani, deşi continuă să primească revelaţii, Muhammad se concentrează pe creşterea numărului de adepţi şi pe cucerirea oraşului Mecca, cu scopul, pe de-o parte, de a pedepsi negustorii care îl obligaseră să își părăsească orașul şi, în acelaşi timp, de a impune religia islamică.

Profetul moare în 632, după un pelerinaj final la Mecca, la vârsta de aproximativ 60 de ani.

Coranul

Este important de precizat că Muhammad nu este autorul*Coranului, al cărţii sfinte din Islam, el doar transmiţând cuvântul lui Allah.

2. Rugăciunea*–*îndeplinită de cinci ori pe zi;

3. Dania sau zakatul*– donaţia*unei zecimi din avere (către cei săraci);

4. Postul-Ramadan*ţinut într-o anumită lună din an şi care durează de la răsăritul până la apusul soarelui, timp în care credinciosul nu are voie să mănânce*şi să bea nimic

5. Pelerinajul –*obligaţia fiecărui musulman de a merge cel puţin o dată în viaţă în pelerinaj la Mecca.

Se observă că jihadul, războiul sfânt, nu este una dintre obligațiile esențiale ale unui credincios musulman.

Dar ce este Jihadul?

Jihadul are două forme: minor și major. Cel minor este lupta musulmanului cu nemusulmanii pentru a-i aduce la dreapta credință.*Jihadul*major este lupta musulmanului cu sine însuși pentru a-și respecta credința.*În ciuda imaginii create în zilele noastre, războiul sfânt împotriva nemusulmanilor nu este scopul principal al Islamului.

Ce este Șaria?

Trebuie clarificat faptul că Șaria, legea sfântă islamică, nu este sinonimă cu Coranul.

Șaria nu este un cod inflexibil de legi scrise sau o lege organică.

Șaria are la bază două elemente: Coranul și Sunna.

Sunna este o colecție de*hadith, tradiții despre faptele profetului care sunt considerate ca model pentru credincioși.*Pe scurt, dacă Coranul este ceea ce a spus profetul, sunna este ceea ce a făcut profetul.*Din aceste două elemente, școlile islamice au realizat analogii și interpretări consensuale, care au format legea sfântă. Islamul sunnit recunoaște, astfel, patru mari școli islamice, denumite după fondatorii lor: hanefită, șafiită, hanbalită și malekită.*Astfel, doar interpretările date de aceste școli sunt acceptate de către sunniți.

Școala juridică urmată în șiism este jafarită, și are la bază numeroase citate din califul Ali, nefiind astfel recunoscută de suniți.*

Sunnism şi şiism

Schisma care apare în Islam, cea între sunniţi şi şiiţi, este legată în fapt de problema succesiunii profetului, care apare după califatul lui Ali. Foarte frecvent în zilele noastre apar confuzii terminologice şi de răspândire geografică a celor două curente din Islam. Într-o scurtă descriere,*sunniţii sunt cei cei care îl recunosc ca urmaş al profetului pe califul Abu Bakr, în timp ce şiiţi consideră că de fapt adevăratul urmaş al profetului, pe care acesta l-ar fi şi desemnat, este ginerele său Ali, cel de-al patrulea calif.

De altfel, șiiții adaugă și la profesiunea de credință faptul că Ali este urmaşul lui Muhammad, ceea ce se constituie într-un factor în plus pentru sunniţi de a nu-i accepta. Diferenţa apare în principal în modul în care este văzut rolul de lider al comunităţii, de la faptul căîn sunnism*se consideră că un calif conduce comunitatea islamică*şi califatul său are autoritatea politică de conducător al credinţei, dar,*în fapt, autoritatea religioasă aparţine consensului comunităţii de învăţaţi, ulema.

Adepţii lui Ali în şiism cred că adevăratul cap al comunităţii este imamul,*un conducător care are şi autoritate religioasă şi seculară şi căruia i se dă ascultare,*urmaş obligatoriu al lui Ali şi al soţiei sale Fatima, fiica profetului.*Sunniţii percep califul ca pe un imam, dar numai în sensul religios, de conducător al rugăciunii colective.*Aşadar, rolul politic asumat de către imam reprezintă o diferenţă esenţială între cele două curente.*În plus, şiiţi au și o viziune mesianică – ei*cred în venirea unui imam salvator. Ca şi în cazul altor credinţe, şi cele două mari ramuri ale Islamului au cunoscut de-a lungul timpului alte ramificaţii determinate de apariţia diferiţilor învăţaţi care au adus interpretări speciale credinţei.

Astăzi, marea majoritate a lumii islamice este sunnită, într-un procent aproximativ de 85%. Şiismul este majoritar în Iran, aproximativ 90%, dar şi în Azerbaijan, Irak şi Bahrain reprezintă aproximativ 60% din populaţie, iar comunităţi şiite minoritare se mai întâlnesc şi în Yemen, Arabia Saudită sau Liban.*

În istorie, dintre marii actori ai lumii islamice, numai imperiul persan a fost şiit, Califatul arab, Imperiul Mogul din India şi Imperiul Otoman fiind state sunnite.

Majoritatea musulmanilor din România este reprezentată de sunniți.

Wahhabism, Al Qaida și ISIS

Tulburările politice din ultimii ani au adus curentul wahhabist mai mult în atenția lumii occidentale, dar el este vechi de aproape 300 de ani. Wahhabismul, sau Salafi, cum îl numesc adepţii, este o ramură a credinţei sunnite care are la bază preceptele învăţatului şi reformatorului*Muhammad ibn Abd al-Wahhab,*care, în anii 1740 în Najd, o regiune din centrul Arabiei Saudite de azi, predica o întoarcere la o dogmă*strictă şi rigidă.*Discursul religios a fost împletit cu aspiraţiile religioase ale unei puternice familii din Arabia, cea a lui ibn Saud, şi astfel a fost creat un curent religios politic care s-a impus în zonă în deceniile următoare.*Timp de un secol, adepţii acestui curent au influenţat evoluţiile politice din zonă, reuşind chiar să cucerească Mecca şi Medina, între 1803 – 1812. Central în această nouă ideologie era ideea că ei erau cei îndreptăţiţi să răspândească ceea ce ei considerau interpretarea corectă a Islamului şi să îi convingă pe alţi musulmani, prin dialog, să vadă erorile din propria lor înţelegere a credinţelor şi practicilor Islamului.

După un secol de diverse conflicte şi încercări de impunere a autorităţii, la începutul secolului 20, conducătorul Abd Aziz a reuşit (până la un punct cu sprijin britanic) să cucerească teritoriile sfinte şi, după Primul Război Mondial, să pună bazele Regatului Arabiei Saudite.*Aşadar, adepţii wahhabismului consideră că ei sunt practicanţii adevăratului Islam, aşa cum a fost el transmis de Muhammad.

Menţiune: Wahhabiţi nu se denumesc pe ei înșiși cu acest termen. Wahhabiți le spun*cei din afara grupării. Chiar dacă termenul wahhabit se referă la fondatorul mişcării, refuzul denumirii este determinat de credinţa că elogiile îi pot fi aduse numai lui Allah şi nu unui simplu muritor. Termenul pe care îl acceptă, în fapt, este acela de Muwahhidun, tradus prin “cel care insistă pe unitatea şi unicitatea lui Dumnezeu”.

Daesh (sau Statul Islamic din Irak şi Levant, mai cunoscut sub denumirile ISIS, ISIL sau IS) urmează linia sunnită wahhabistă, adoptând un islam militant extremist.*Considerându-se cei îndreptățiți să răspândească această credință originară în Islam,luptătorii ISIS cred că, prin extinderea Califatului, vor îndepărta orice altă formă de organizare politică care nu respectă în fapt credința pură.*

Desprinși din una din ramurile Al Qaida, cu care și împărtășesc extremismul religios, ISIS merge pe aceeași linie a*unui Islam militant care va reinstaura adevărata credință.*Această impunere a credinței originale include și respingerea șiiților, așa cum s-a observat din atentatele îndreptate asupra moscheilor șiite.

Deoarece, potrivit Coranului, nici un musulman nu poate să intre în conflict cu alt musulman, pentru justificarea acțiunilor militare împotriva șiiților*s-a creat o bază religioasă prin declararea șiiților*drept eretici. Acțiunile militare devin astfel justificate de aducerea adversarilor*înapoi la dreapta credință.

Nu este pentru prima dată în Istorie când legea sfântă a Islamului a fost răstălmăcită pentru a justifica războaie și acțiuni politice.*Sultanul otoman Selim I a atacat*Iranul la începutul secolului XVI, după ce autoritatea supremă religioasă din imperiu, seyh-ul Islam, a emis, la solicitarea sultanului, o opinie prin care atacul era justificat de readucerea ereticilor pe calea cea dreaptă.

[cristiboss56]

"Ucideţi necredinciosul" este fraza pe care mulţi oameni o cred ideologia musulmanilor faţă de cei de altă religie. Acest lucru nu este, totuşi, portretizarea corectă a legilor islamice. Islamul a acordat întotdeauna respect şi libertate religiilor de orice fel. În Coran se spune: "Dumnezeu nu îţi interzice să stai cu ei, dacă nu vor să se lupte cu tine pentru religie sau să te izgonească din casa ta, pentru că Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepti".

Există multe exemple istorice despre toleranţa musulmană faţă de alte religii. Unul dintre cele mai reprezentative este domnia califului Omar, care a fost conducătorul Ierusalimului între 634 şi 644. El a garantat libertate tuturor comunităţilor religioase şi a spus că locuitorii oraşului sunt în siguranţă, iar locurile lor de rugăciune nu vor fi distruse. În plus, a făcut tribunale pentru cei care nu erau musulmani. De fiecare dată când vizita zone sfinte, îl ruga pe patriarhul creştin Sofronie să îl însoţească.

Jihadul înseamnă să lupţi pentru Dumnezeu

Adevăratul înţeles al cuvântului arab "jihad" este strădanie. Totuşi, în islam este adesea folosit ca lupta pentru a urma calea Domnului. Sunt multe forme de jihad, dar cele mai importante sunt Jihad al-nafs (jihadul cu sinele), jihad bil-lisan (jihadul propovăduit), jihad bil yad (jihadul prin acţiune) şi Jihad bis saif (jihadul cu sabia).

Fiecare jihad are rang diferit. Se spune că Mohamed s-a întors dintre-o bătălie şi a spus: "Ne-am întors dintr-un jihad mic (bătălia în sine) la jihadul mai mare (luptă cu sinele)". Acest lucru înseamnă că un musulman care luptă cu el însuşi pentru a urma calea Domnului face un lucru mai important decât dacă ar merge într-un război.
O altă concepţie greşită esta că numai atunci când o persoană moare într-un război devine martir. Acest lucru este fals, pentru că oricine care face ceva în numele lui Dumnezeu şi este omorât devine martir. O persoană care moare în timpul pelerinajului la Mecca, o femeie care moare în timpul naşterii sau cineva care este ucis într-un accident de maşină în timp ce era în drum spre moschee devin martiri.

Profetul Mohamed era pedofil

Deşi este adevărat că profetul s-a căsătorit cu o copilă de nouă ani, acest lucru nu constituie pedofilie. Istoric vorbind, vârsta la care o fată era considerată gata de măritiş era pubertatea. Aşa se întâmpla în timpurile biblice şi acest etalon este încă folosit şi astăzi pentru a determina vârsta mariajului, în multe părţi ale lumii.

Aceasta era o regulă a acelor vremuri, nu ceva inventat de Islam. Fata cu care s-a însurat ajunsese la pubertate cu trei ani înainte de căsătorie. În momentul în care ajunge la pubertate, o persoană, fie femeie, fie bărbat, devine legal responsabilă pentru acţiunile sale, potrivit legilor islamice. Din acel moment, li se permite să ia decizii şi sunt traşi la răspundere pentru acţiunile lor.

În plus, trebuie menţionat că în Islam este ilegal să forţezi pe cineva să se mărite împotriva voinţei sale. Nu există nici un indiciu că societatea de la acea vreme a criticat această căsătorie din cauza vârstei fetei. Din contră, mariajul a fost încurajat de familia fetei şi binecuvântat de toată comunitatea.

Musulmanii sunt sălbatici şi barbari în timpul războaielor

Când vine vorba despre războaie, sunt zece reguli pe care fiecare musulman trebuie să le respecte:

1. Să nu trădeze

2. Să nu se abată de la calea cea dreaptă

3. Să nu mutileze cadavre

4. Să nu omoare copii

5. Să nu omoare femei

6. Să nu omoare vârstnici

7. Să nu distrugă sau să incendieze copacii

8. Să nu distrugă clădirile

9. Să nu distrugă turma de oi a inamicului, decât dacă folosesc animalele pentru mâncare

10. Dacă întâlnesc oameni care duc o viaţă monahală, să îi lase în pace

În timpul cruciadelor în care Saladin a învins francii, a onorat armata învinsă, le-a dat provizii, iar în timpul celei de-a treia cruciade, când regele Richard, inamicul său, s-a îmbolnăvit, Saladin i-a trimis un dar constând în fructe şi cai.

Mit: Femeile nu au drepturi

Femeia cu un văl din cap până în picioare, nedreptăţită şi căreia nu i se permite să conducă este imaginea comună când vine vorba despre tratamentul femeii în islam. Deşi sunt ţări musulmane în lume care impun reguli dure pentru femei, acestea nu sunt reguli islamice. Multe dintre aceste ţări au legi culturale care sunt împotriva învăţăturilor din Coran.

Trebuie menţionat că în timpul Arabiei pre-islamice, femeile erau folosite doar pentru reproducere şi nu aveau deloc independenţă. Naşterea unei fiice într-o familie era considerată umilitoare, iar practica uciderii fetiţelor la naştere era incontrolabilă. Când s-a instaurat islamul, versetele din Coran au condamnat acest obicei.

Islamul a redat femeilor multe din drepturile lor şi Mohamed a spus chiar că "femeile sunt jumătatea identică a barbaţilor". O femeie musulmană are dreptul să refuze sau să accepte orice peţitor şi poate cere divorţul. Nici o lege islamică nu interzice femeii musulmane să iasă din casă sau să conducă. În plus, în ceea ce priveşte educaţia, o femeie este obligată să caute cunoaşterea şi este considerat păcat dacă nu face acest lucru.

Mit: Islamul a fost răspândit cu sabia

Istoricul De Lacey O'Leary a spus: "Istoria spune foarte clar că legenda musulmanilor fanatici care au mers prin lume şi au forţat adoptarea islamului, la un moment dat chiar cu sabia, este una dintre cele mai absurde şi fantastice idei". Nu există nici o notă în istorie care să ateste că oamenii au fost forţaţi cu sabia să se convertească la islam. Când islamul s-a răspândit, s-au construit biserici şi sinagogi pentru cei non-musulmani, dar, datorită tratamentului foarte bun la care au fost supuşi, aceştia s-au convertit de bună voie.

Dacă cineva îşi închipuie că un număr redus de musulmani care au propovăduit iniţial islamul din Spania până în Maroc şi din India până în China ar fi putut folosi violenţa asupra atâtor popoare şi ar fi convertit oamenii împotriva voinţei lor, se înşeală. Un lucru interesant este că, atunci când mongolii au invadat şi au cucerit regiuni întinse din zona islamică, în loc să distrugă această religie, s-au convertit la ea.

Mit: Musulmanii sunt terorişti

Acesta este unul dintre cele mai mari mituri despre islam, în primul rând din cauza generalizării şi stereotipiei. Când un grup de oameni atacă altul, acţiunea este numită "crimă". Dacă primul grup este musulman, se numeşte "terorism". Mulţi dictatori politici şi oficiali sau grupuri extremiste se folosesc de numele islamului pentru a atrage adepţi şi atenţie, deşi multe dintre practicile lor sunt împotriva legilor islamice.

Este o idee greşită că, odată ce te converteşti la islam, devii terorist. În lume sunt o mulţime de oameni pentru care islamismul corect este un mod de viaţă. Există multe versete în Coran care dezaprobă ideea de terorism. Unele versete includ: "Luptă în numele lui Allah cu cei care luptă împotrivă ta, dar nu depăşi limitele, pentru că lui Dumnezeu nu îi plac astfel de oameni".

Concret, acest lucru înseamnă că nu trebuie să lupţi decât pentru a te apăra. Un alt verset spune: "Când cineva vrea pace, şi tu să vrei tot pace", adică să nu ataci oameni fără motiv şi nici să omori oameni nevinovaţi. Nicăieri în islam nu se încurajează acest lucru.

Excelente si lamuritoare postari, domnule Cristian. Multumim mult.

[cristiboss56]

Două puncte de vedere domină astăzi dezbaterile televizate și paginile ziarelor: explicația culturalistă și cea a lumii a treia. Prima scoate în evidență războiul recurent și insistent al civilizațiilor: revolta tinerilor musulmani arată cum Islamul nu poate fi integrat, cel puțin până când o reformă teologică nu va șterge din Coran chemarea la jihad.

Cea de a doua se referă în mod constant la suferințe postcoloniale, la identificarea tinerilor cu cauza palestiniană, respingerea intervențiilor occidentale în Orientul Mijlociu și excluderea suferită într-o societate franceze rasistă și islamofobă. În fine, ascultăm un vechi refren: atât timp cât nu am rezolvat conflictul israeliano-palestinian, vom avea de-a face cu revolta.

Dar ambele explicații se lovesc de o problemă: dacă radicalizarea are cauze structurale, atunci de ce nu atinge decât o parte minimă a celor care se pot numi musulmani în Franța ? Vorbim de câteva mii din mai multe milioane. Pentru că acești tineri radicalizați au fost identificați! Toți teroriștii care au trecut la acțiune aveau faimoasa fișă S. Nu intrăm aici în discuția despre prevenție, doar observăm că informația există și poate fi analizată.

Tinerii jidadiști vor să se reinventeze

Aproate toți jihadiștii francezi fac parte din două categorii foarte precise: vin din a doua generație de imigranți, născuți în Franța sau mutați aici din copilărie ori sunt convertiți, iar numărul acestora din urmă a crescut cu timpul. La finele anilor 90, convertiții erau déjà 25% din totalul radicalizaților. Multi convertiti provin din mediul rural francez, ca Maxime Hauchard și au puține motive să se identifice cu o comunitate musulmană care pentru ei există doar în plan virtual. Nu vorbim așadar despre "revolta Islamului" sau de cea a "musulmanilor ». Vorbim despre o islamizare a radicalismului si nu despre o radicalizare a Islamului.

Ce au în comun "a doua generație" și convertiții? E în primul rând o revoltă de generații: ambele categorii rup legăturile cu părinții sau mai exact cu ceea ce reprezintă părinții lor în termeni de cultură și religie. "A doua generație" nu aderă la islamul părinților lor și nu vin dintr-un mediu care, în mod tradițional, luptă împotriva valorilor Occidentului. Ei sunt occidentalizați, vorbesc franceza mai bine decât parintii lor, toți știu ce înseamnă distracțiile tinereții, au băut alcool, au fumat hașis, au agățat fete la discotecă.

O mare parte dintre ei a trecut deja pe la închisoare. Și, apoi, într-o bună dimineață, s-au convertit alegând Islamul Salafist, adică un Islam care respinge ideea de cultură, un Islam care le permite să se reinventeze după norme proprii. Pentru că nu vor nici cultura părinților, nici pe cea a Occidentului, devenite simboluri ale urii lor.

Fascinația propriei morți

Cheia revoltei este în primul rând lipsa de transmitere culturală a religiei. E o problemă care nu atinge nici prima generație, cunoscătoare a Islamului din țările de origine, dar pe care nu a reușit să-l transmită mai departe, nici pe cei din generația a treia, care vorbesc franceză cu părinții. Grație părinților, cei din generația a treia au modele de exprimare a Islamului în societatea franceză care, chiar dacă sunt conflictuale, se discută.

De ce sunt mai puțini turci decât nord-africani îm mișcările radicale ? Fără îndoială pentru că, în ceea ce-i privește pe turci, tranziția a fost asigurată. Statul turc a trimis în țările unde au imigrat turcii, profesori și imami, lucru care ridică alte probleme, dar care a permis evitarea adeziunii la salafism si violență.

Tinerii convertiți aderă la ideea de religie pură predicată de salafiști, compromisul cultural nu-i interesează. Deci nu au nimic în comun cu generațiile anterioare care se converteau la sufism. Aici se întâlnesc cu cei din a doua generație care aderă la islamul de ruptură, ruptura între generații, ruptură culturală, ruptură politică. Nu servește la nimic să le oferi un Islam Moderat, radicalitatea îi atrage prin definiție.

Asta e marea diferență între radicalizații francezi și cei palestinieni care se implică în diverse forme de Intifada. Părinții primilor nu înțeleg revolta progeniturilor și încearcă să împiedice radicalizarea copiilor lor : sună la poliție, merg în Turcia încercând să îi aducă înapoi, se tem ca frații mai mari radicalizați nu cumva să între în contact cu cei mai mici. Pe scurt, departe de a fi simbolul radicalizării populației musulmane, jihadiștii sunt expresia rupturii dintre generații, pur și simplu a rupturii de familie.

Rupți de familie, tinerii jihadiști sunt rupți și de comunitatea musulmană. Aproape nici unul nu are un trecut religios, de pioșenie și rugăciune. Inutil să disimuleze că s-au radicalizat: odată renăscuți, tinerii nu se ascund și își etalează convingerile pe Facebook. Fac paradă cu noul EU atotputernic, dorința de răzbunare, fericirea în fața puterii pe care le-o dă dorința de a ucide și fascinația propriei morți. Violența la care aderă este o violență modernă, ei omoară cum omoară ucigașii în masă în America sau cum a făcut-o Brievik în Norvegia, rece și liniștit. Nihilismul și orgoliul sunt aici profund legate.

Celule de jidadiști impermeabile

Nimeni nu este interesat de teologie. Nici unul n-a militat în vreo mișcare politică, nici măcar în cele pro-palestiniene. Nici unul nu s-a implicat în comunitate, nici unul n-a făcut studii religioase, nici unul nu este interesat de teologia jihadului sau de natura Statului Islamic. Se radicalizează în jurul unui mic grup de amici, în cartier, în pușcărie, la sălile de sport, recreează o familie, o fraternitate. Schema importantă pe care nimeni nu a studiat-o este cea a fraților biologici. Regăsim regulat perechi de frați precum frații Kouachi și Abdeslam, frații Clain care s-au convertit împreună, fără să mai vorbim de frații Tsarnaev, autorii atentatului de la Boston din aprilie 2013. Ca și cum a radicaliza frații este un fel de a sublinia dimensiunea generațiilor și a rupturii de părinți.

Celulele de jihadiști creează legături personale între membri: tinerii se căsătoresc cu surorile fraților de arme, iar celula jidadistă nu seamănă cu cea IRA sau ETA, de inspirație marxistă sau naționalistă. Fondate pe legături personale, aceste celule sunt mai impermeabile în ceea ce privește infiltrarea.

Teroriștii nu sunt, prin urmare, expresia radicalizării a populației musulmane, ci reflectă o revoltă a unei generații care afectează o categorie specifică de tineri.

De ce Islamul? Pentru a doua generație, este evident: ei iau în mâinile proprii o identitate, nemulțumiți de cea a părinților, ei sunt mai musulmani decât musulmanii și, în special, mai musulmani decât părinții lor. Depun multă energie să își convertească și părinții, dar în van. În ceea ce-i privește pe convertiți, aceștia aleg Islamul pentru că asta e tot ceea ce există pe piața revoltei radicale la momentul actual. Să intri în Isis, ai certitudinea că vei teroriza pe cineva.

Inca odata, multumim. Care este sursa, va rog?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Romowe

Inca odata, multumim. Care este sursa, va rog?

O sinteză din mai multe surse ( flux 24.ro )si comentarii postate in ultima perioadă :)

[cristiboss56]

Un comuncat postat si pe threadul de stiri :

Patriarhia Română a aflat cu durere de vestea uciderii de către o grupare teroristă a unui preot catolic în timpul Liturghiei, în data de 26 iulie 2016, și a rănirii altor persoane care asistau la slujba oficiată de acesta.

Exprimăm compasiune pentru victimele atentatului și solidaritate cu poporul francez.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Romowe

Excelente si lamuritoare postari, domnule Cristian. Multumim mult.

În prealabil postat de Romowe

Inca odata, multumim. Care este sursa, va rog?

Da, Adriane, fix excelente şi fix lămuritoare, postările... :) Şi fix de la sursă :)

Fratele nostru Cristian, e de intenţie bună, cu inimă doritoare de bine, crede uşor orice şi în bucuria lui, crede că îl credem şi noi. Cel puţin eu nu...

La 2 metri de mine, în biblioteca mea, pe raftul "erezie şi ateism", stă Coranul în limba română, dacă mă apuc să scot de acolo versete să le arăt cu tot cu note de subsol, cu tot cu unele cuvinte din arabă, trecute în alfabetul roman, să vezi tu acolo, ce explicit spune ce să le facă la infideli şi altele... alea da informaţii lămuritoare şi de la sursă.

Dar mai aprind pe aici spiritele, şi nu vreau. Mai ales că sunt unii care abea aşteaptă să se agaţe de orice, ca să aibe la momentul oportun o motivaţie să le dea în cap la musulmani.

Şi creştinii sunt (ar trebui să fie) izvorul păcii, al dragostei, iertării, rugăciunii, mângâierii, a toată virtutea, ca ucenici ai lui Hristos... Dar eu cel puţin, Doamne ajută, mă silesc cât pot, să fiu astfel. Siliţi-vă şi voi la fel.