Părintele DUMITRU STĂNILOAIE - Filocalia şi P.S.B.

[CristianR]

O carte ușor de citit care, din păcate, nu se mai găsește pe piață. Ar trebui reeditată. Poate fi citită sau descărcată de aici.

E vorba de 7 interviuri realizate, câte unul pe zi, de către Sorin Dumitrescu, în anul 1992. În fiecare zi este abordată o temă diferită.

Ziua întâi: iubirea (erosul), sexualitatea, căsătoria.

Începutul este edificator:

Într-una din scrierile sale, Olivier Clement relatează episodul unei călătorii cu trenul pe care ați fi făcut-o împreuna. În compartiment, zice el, pe banca din față, se aflau doi tineri care se îmbrățișau cu mare delicatețe, vădit îndrăgostiți unul de celalalt. Olivier Clement notează că, în contextul unei discuții duhovnicești pe care o aveați împreună, priveliștea celor doi tineri îndrăgostiți v-a prilejuit o remarcă uimitoare. Se pare că i-ați fi spus încetișor, la ureche:
"Vedeți, domnule Clement, și cei din fața noastră se roagă acum în felul lor"!

Cred ca legatura între barbat si femeie, care produce un copil, nu este o legatura trupeasca si se traieste si în mod crestin, cu raspunderea acestui act prin care dau nastere unui copil de care vor avea grija. Ei se angajeaza reciproc la toate grijile, la toate oboselile si la toate eforturile pe care le va angaja rodul acestei uniri. Cred ca ei, chiar gîndindu-se ca prin aceasta unire iese un copil, gîndesc ca asta aduce o anumita spiritualizare acelei legaturi.

[Igor_Paslusnik]

Părintele Dumitru Stăniloaie:

”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniţi. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos, nu papa. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noţiunea de Biserici surori este improprie. Au venit odată şi aici oameni, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar ei mă întrebau: De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos. S-au supărat teribil şi după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. De ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc preoţii şi altele...” (interviu preluat din Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Editura Scara, 1999)

„Caracteristica fundamentală a creştinismului, care constă în surparea zidului despărţitor dintre Dumnezeu şi oameni, e înlăturată în catolicism într-o nouă formă. Sobornicitatea creştină, însăşi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, în catolicism e desfăcută din îmbrăţişarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos şi transformată într-o societate pur laică, unde Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spaţiului şi numai cu o anumită persoană, cu papa în Vatican. La ei tot ce contează e dependenţa juridică de o persoană omenească, atât. Misticul e transformat în juridic, viaţa în Biserică devine o preocupare de bună şi uniformă rânduială juridică morală. Cuvintele religioase nu mai exprimă de aceea nici ele misterul unor experienţe religioase directe, ci devin termeni juridici raţionalişti, cu precizări pozitiviste şi pământeşti.” (Ortodoxie şi românism, p.100-101)

[GMihai]

Din pacate, Par. Staniloaie s-a aventurat sa vorbeasca si despre ceea ce nu cunostea, in spate Biserica Catolica...

[ioan67]

Un gand generos, pe care il salut si eu alaturindu-ma lui Cristian, ar putea esua daca ne folosim de Parintele Staniloae pentru a ne satisface pofta de cearta cu colegii.
Oare Parintelui i-ar placea sa fie folosit aici pe post de ciomag? Cred ca s-ar intrista, mai degraba, ca orice autor cu o opera imensa pe care nu prea i-o citeste si nu i-o comenteaza nimeni in scop de invatatura... Dealtfel, Parintele a fost si profesor, nu doar autor...

[GMihai]

În prealabil postat de ioan67

Un gand generos, pe care il salut si eu alaturindu-ma lui Cristian, ar putea esua daca ne folosim de Parintele Staniloae pentru a ne satisface pofta de cearta cu colegii.
Oare Parintelui i-ar placea sa fie folosit aici pe post de ciomag? Cred ca s-ar intrista, mai degraba, ca orice autor cu o opera imensa pe care nu prea i-o citeste si nu i-o comenteaza nimeni in scop de invatatura... Dealtfel, Parintele a fost si profesor, nu doar autor...

Domnule Ioan Cezar, eu am fost, inițial, placut surprins si bucuros vazand ca Emilian a deschis un topic care nu se vroia, a priori, polemic, ci îndemna la studiul și referința către un mare teolog ortodox.

La fel de neplăcut surprins am fost acum ,văzând că din toată opera Păr. Stăniloaie, Emilian a spicuit doar două pasaje, menite să-i sprijine obsesiile anti ecumeniste și anti catolice.

Încă și mai neplăcut surprins am fost văzând citatele însăși. Oare se poate cineva îndoi de experierea directă a lui Dumnezeu în creștinismul apusean ?

Oare din tot șirul de mari mistici, Sf. Ignațiu de Loyola,Sf. Ioan al Crucii, Sf. Teresa din Avila, Sf. Francisc de Assisi, Sf. Catherina de Sienna, Padre Pio, Sf. Faustina Kowalska, Sf. Gemma Galgani, etc. etc. etc., Păr Stăniloaie nu a auzit de niciunul ?!

[ioan67]

Ar fi un deserviciu, cred, atat fata de Parintele Staniloe cat si fata de noi insine, sa ne apucam acum de a lua la puricat opera Parintelui, pentru a vana opinii pro si contra intre Rasarit si Apus.

Ma asteptam sa discutam pe texte alese din cartile Parintelui.
Sper ca asta vom si face, treptat. Eu deja mi-am exprimat aceasta preferinta, alaturindu-ma lui Cristian. Astept sa revina si Igor la pornirea initiala.

Doamne ajuta!

[Igor_Paslusnik]

Cu mila Domnului, din moment ce mi-am dat licenţa cu titlul "Ereziile romano-catolice şi influenţa lor asupra Ortodoxiei de astăzi" la Timişoara, la absolvirea Teologiei Ortodoxe Pastorale, şi din moment ce am iniţiat un topic unde-am reamintit practic, să-i spunem neputinţele... apusului, fi-ţi siguri că am citit mult despre mişcarea catolicismului apusean.

Părintele Dumitru Stăloaie, are o serie de articole excelente, în revista Teologica, numite "Catolicismul şi cultura modernă", el însuşi studiind un doctorat în Europa, intrând în contact direct cu desfăşurările lor, şi apoi îşi exprimă foarte clar, argumentat şi limpede nelămuririle, să le spunem, faţă de catolicismul apusean.

Nu mai reamintesc atrocităţile pornite de apusul căzut imediat, după Marea Schismă, unde la 40 de ani după separarea de Biserică, pornesc prima cruciadă. Iar de acolo tot tăvălugul ce a urmat. Practic nu Luther este primul protestant, cu episcopul Romei, în 1054 este primul protestant, prin inovaţiile, să le spunem, purgatoriul, primatul papal, infailbilitatea şi alte peste 20, care nu au existat în primii 1000 de ani, când Roma nu se aruncase încă în erezii.

Deci cât timp catolicitatea apusului, ştergea de pe pământ civilizaţiile maya, aztecii, incaşii şi alţii, luându-le mii de tone de aur, în altă parte de glob, de exemplu în India, trăiau oameni de o calitate morală impecabilă, care mai credeau şi în Hristos (alături de alte milioane de zei, adevărat şi trist), iar în zonele musulmane, din nou, erau ce se numesc şi la ei sfinţi, oameni de o calitate morală incredibilă.
Nu mai departe, amintim că pe timpul Teresei de Avila, cu puţin înainte a fost Mahatma Ghandi. Care-i diferenţa? Niciuna. Oameni de o calitate morală de excepţie.
Doar că unul spunea că Hristos e un zeu, alături de Crişna şi alţii, iar altul spunea că Duhul Sfânt nu vine decât la un singur om, la Vatican...

Teresa, la fel ca Ioan Paul al II-lea, Padre Pio, Francisc din Assisi şi alţii da, oameni de o calitate morală excepţională (la fel ca mulţi budişti, hinduşi, musulmani) da, acei oameni au fost numiţi sfinţi de catolicitatea apusului, fiindcă Apusul a avut, are şi va avea nevoie de identitate în manevrele lor prin istorie, au fost obligaţi să arate, să numească, să promoveze, unii oameni foarte morali, drept sfinţi, obligaţi de principiile creştineşti, oarecum, în care spuneau că cred şi care trebuiau să le respecte, oarecum, deci trebuiau să promoveze acele principii creştineşti, pe lângă ereziile inchiziţiei, indulgenţelor şi purgatoriului de exemplu, deci ca să poată respira în istorie, să existe, să-şi continue prezenţa şi... faptele, au avut nevoie şi au şi vor avea nevoie, să prezinte şi nişte sfinţi, numiţi de ei, cu care să se laude, să fie arătaţi ca exemple...

Deci inovaţiile, invenţiile adică, promovate de Apusul căzut drept dogme mântuitoare (ca cele amintite) nu au existat în primul mileniu creştin, astfel singure se arată şi se dovedesc erezii, prin simplul argumentul acesta, fără să amintesc de gonocidele, holocaustele şi crimele împotriva umanităţii, săvârşite timp de sute şi sute de ani...

Dar moralitatea nu mântuieşte nici un om, cum nici Mahatma Gandhi nu s-a mântuit, care se închina la Crişna şi alţii, hulind Sfânta Treime, Noul Testament, care spune că nu există alt Dumnezeu, afară de Domnul. Şi nici Tereza de Avila nu s-a mântuit, respingând învăţătura că Duhul Sfânt vine în om, să-l îndumnezeiască, fiindcă întărea şi ea ereziile că Duhul Sfânt, vine doar la Vatican, la "vicarul lui Hristos pe pământ, locţiitorul lui Hristos pe pământ"... aşa s-a autointitulat el... deci "papa" cu ereziile primatului papal, infailibilitatea papală, şi restul...

Acea grupare de oameni ce se numesc creştini, nu poate fi numită biserică şi nu poate naşte şi avea sfinţi şi nu a avut vreodată...
Oameni de o calitate morală minunată, făcuţi să creadă minciuni, şi conduşi spre iad, în orice secol, ca şi astăzi... asta fac franco-latinii "romano-catolicii", precum hinduşii, budiştii, musulmanii şi alţii, dragii de ei... N-avem ce să facem, suntem liberi, decât să luptăm mai departe războiul nevăzut, să ne rugăm, să nădăjduim că vor lepăda ereziile...

Şi mă opresc aici.

Nu vreau să ne provocăm, dar nici să ne supere adevărul, nu vreau. Şi nici să tăcem şi să nu mărturisim Adevărul, nu avem voie. Biblia, Patristica, Sfintele Canoane, Dogmatica, Istoria, acestea şi altele strigă, şi nu pot fi ignorate, n-au cum...

Ele arată, la fel cum spune şi Părintele Dumitru Stăniloaie, că nu există biserici surori, fiindcă nu există două biserici, Biserica e Una, cum Hristos e Unul, care conduce Biserica şi e Capul Bisericii, iar acea Biserică cea Una este Ortodoxia, dovedită biblic, patristic, canonic, dogmatic, istoric... iar restul sunt erezii... pentru care erezii ne rugăm în Ectenii la Sfintele Slujbe, să vină, să revină în Biserică, lepădând înşelările şi ereziile care le cred, ca să poată moşteni şi ei alături de noi, Împărăţia Cerurilor, gătită nouă, Bisericii, încă de la întemeierea lumii.

Pomeniţi şi iertaţi.

[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

O carte ușor de citit care, din păcate, nu se mai găsește pe piață. Ar trebui reeditată. Poate fi citită sau descărcată de aici.

E vorba de 7 interviuri realizate, câte unul pe zi, de către Sorin Dumitrescu, în anul 1992. În fiecare zi este abordată o temă diferită.

Ziua întâi: iubirea (erosul), sexualitatea, căsătoria.

Începutul este edificator:

Într-una din scrierile sale, Olivier Clement relatează episodul unei călătorii cu trenul pe care ați fi făcut-o împreuna. În compartiment, zice el, pe banca din față, se aflau doi tineri care se îmbrățișau cu mare delicatețe, vădit îndrăgostiți unul de celalalt. Olivier Clement notează că, în contextul unei discuții duhovnicești pe care o aveați împreună, priveliștea celor doi tineri îndrăgostiți v-a prilejuit o remarcă uimitoare. Se pare că i-ați fi spus încetișor, la ureche:
"Vedeți, domnule Clement, și cei din fața noastră se roagă acum în felul lor"!

Cred ca legatura între barbat si femeie, care produce un copil, nu este o legatura trupeasca si se traieste si în mod crestin, cu raspunderea acestui act prin care dau nastere unui copil de care vor avea grija. Ei se angajeaza reciproc la toate grijile, la toate oboselile si la toate eforturile pe care le va angaja rodul acestei uniri. Cred ca ei, chiar gîndindu-se ca prin aceasta unire iese un copil, gîndesc ca asta aduce o anumita spiritualizare acelei legaturi.

Da, si mai departe intelege cam asa:

Viata barbatului ar fi prea opaca daca ar fi numai a lui, iar viata femeii ar fi un sentimentalism salciu, dar si un sentiment de neputinta, de gol. Ea trebuie sa mîngîie pe cineva. Barbatul, iar, trebuie sa ajute pe cineva; ei se întregesc.

Cred ca nu s-a dezvoltat poate pe deplin nici de catre filozofi, nici de catre psihologi, nici de catre teologi aceasta taina de intregire intre barbat si femeie, care produce si sustine dragostea intre ei, ca mijloc de unire. Insa o dragoste care trebuie sa inainteze cat mai mult posibil in plan spiritual, purtand si trupul in acest plan.

O taina de intregire, deci, una care sa aduca lumina si sentimentul de implinire in oamenii care se iubesc.