preot/calugar cu har

[ioan67]

Cred ca harul se pierde usor... Sau, daca vrei, se mentine greu. Anume, prin silire de sine in sensul cerut de "partener". Nu poti fi frivol, guraliv, bagaret, neglijent etc. si sa ai mai departe tovarasie cu harul. Nu poti ramane snob sau increzut, dupa ce ai primit o "palma" de har si sa speri ca o vei duce bine in continuare. Harul cere cu adevarat pocainta, prefacerea mintii vechi, metanoia. Vinul nou si butiile vechi... El vine din Duhul Sfant, Care nu conlucreaza cu omul in orice conditii. Reamintesc ca "Dumnezeu e gelos".
Pe de alta parte, e stiut de la cei incercati, ca diavolul nu se da batut cu una cu doua. Presupunind ca deocamdata "a plecat", fiind izgonit de dorinta sinera a nevoitorului si de ajutorul primit prin har (care, mai intai, asigura o "perdea" de protectie celui cazut intre spini), e de crezut ca va reveni. Si, gasind casa curata, va mai aduce cativa tovarasi. Apoi va fi, desigur, mult mai rau.
Pe scurt, nevointa lucida trebe curatata de orice cleveteala, de orice triumfalism naiv. Lupta duhovniceasca nu se rezuma la un oarecare episod de victorie pedagogica. Ci abia acum incepe. La niveluri si intensitati sporite.
Cred ca nimeni nu e mai ispitit si mai greu incercat decat cel care a gustat, deja, in scop pedagogic (ca o arvuna), un strop de har.
Tacere asadar. Vor veni zile mult mai grele. Iar caderea poate fi mare...
Si definitiva.

Sa nu fie!

[CristianR]

M-am bucurat când am văzut mărturia lui crinrin. Să-ți ajute Dumnezeu ca acel păcat să se ducă pe pustii și să nu mai revină în veci; și nu numai el. Însă și eu sunt de părere că trebuie prudență și, când e vorba de păcate, never say never, cum zice românul. Să-i mulțumești lui Dumnezeu și să speri că nu va reveni.

În privința faptului că acest dar ți-a fost prilejuit de slujba ținută de părintele Ciprian, eu mă gândesc că s-a putea să fi fost vorba de starea ta sufletească, mai deschisă, mai receptivă și datorită credinței pe care cred că părintele o transmite prin fiecare cuvânt și rugăciune.
Am constatat că m-am folosit duhovnicește uneori, aflându-mă chiar într-o biserică unde preotul nu-mi plăcea. Și, judecându-l, m-am supărat pe mine însumi, iar când am început să mă judec pe mine, a venit și liniștea, cu foloasele ei. De aceea cred că starea noastră lăuntrică este cea care contează atunci când participăm la slujbe; care stare, poate fi mult ajutată, este adevărat, de harul pe care îl simțim într-un mod mai deosebit la unii preoți.