Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

POCAINTA
"Din nefericire, in limbajul comun de astazi, pocainta nu mai este inteleasa in complexitatea si adancimea sa. Prin pocainta se intelege mai mult parerea de rau in urma unui pacat si marturisirea acestuia, odata cu hotararea de a nu-l mai savarsi. Or, asa cum ne apare in Sfintele Evanghelii, ca si in scrierile Parintilor Bisericii, pocainta este procesul launtric, schimbarea de intelegere a lucrurilor, care-l determina pe om sa se intoarca la Dumnezeu, este dezlipirea privirii omului de la pamant si indreptarea ei catre cer. Este o schimbare radicala de orientare, care-l aduce pe om in starea lui fireasca, de fiinta indreptata cu privirea catre Dumnezeu, este o mutare existentiala de la starea de cadere la starea de ridicare.Aceasta mutare este conditionata de intelegerea faptului ca starea fireasca a omului nu este alipirea sa de pamant, de creatura, si de tot ceea ce tine de aceasta, ca de sursa ultima a vietii, ci cautarea lui Dumnezeu si ancorarea sperantei de viata in Acesta.
Procesul acesta de intoarcere la Dumnezeu nu este unul usor. El presupune o hotarare, o vointa articulata, urmata de o zbatere sau o lupta permanenta cu caderile firii umane, cu obiceiurile rele devenite o a doua natura a omului. In aceasta lupta nimeni nu poate reusi fara ajutorul lui Dumnezeu, ajutor pe care-l va dobandi daca-l va cere cu constiinta neputintei proprii si cu credinta in Dumnezeu." ("Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu-, Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul", Ed. Bizantina Bucuresti)
Primul mesaj daruit lumii de IIsus Hristos, a fost: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor."

[cristiboss56]

Ascultarea ne smereşte; postul şi rugăciunea însă, dau naştere uneori gândurilor rele care ne fac să postim şi să ne rugăm cu mândrie. Dacă un frate sub ascultare se obişnuieşte să gândească: „Dumnezeu îl îndreptează pe bătrânul (stareţul) meu”, atunci se va mântui uşor pentru ascultare. Pentru cel ce ascultă, totul e virtute ca şi rugăciunea inimii care îi este dată pentru ascultare, zdrobirea inimii şi lacrimile. El iubeşte pe Domnul şi se teme să nu-L supere prin vreo încălcare (a poruncilor); pentru că Domnul Cel Milostiv îi dă gânduri sfinte şi smerite şi el iubeşte lumea întreagă şi înalţă pentru lume rugăciuni cu lacrimi – aşa învaţă harul, sufletul pentru ascultare.

Trebuie să gândim: Domnul m-a adus în acest loc şi la acest bătrân (stareţ): Dă Doamne să ne mântuim. Vrăjmaşul ne întinde multe curse, dar cel care îşi va mărturisi gândurile, acela se va mântui, pentru că părintelui duhovnicesc i se dă Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră.

Domnul se face cunoscut ascultătorilor simpli. Regele David era fratele mai mic şi păstor (cf. I Regi 16, 11), şi Domnul l-a iubit pentru blândeţea sa; cei blânzi sunt întotdeauna ascultători. El a scris pentru noi Psaltirea, în puterea Duhului Sfânt, Care era viu întru el. Şi proorocul Moise a fost păstor la socrul său (cf. Ieşire 3, 1): iată ascultarea. Şi Maica Domnului era ascultătoare şi sfinţii Apostoli. Aceasta e calea pe care ne-a arătat-o Însuşi Domnul; să ne ţinem de ea şi vom primi pe pământ roadele Duhului Sfânt.

(Cuviosul Siluan Athonitul)

[cristiboss56]

Un important mijloc spre mântuire este credinţa şi mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Pildă ne este Sfântul Prooroc Moise. Mergând în rândurile cetelor lui Israil, se ruga în tăcere cu inima, şi Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?” Iar când Moise şi-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec. Iată ce înseamnă rugăciunea! Este nebiruită biruinţă! Sfântul prooroc Danel spune: „mai bine să mor, decât să las rugăciunea fie şi pentru o clipită.” Prin rugăciune, prorocul Daniil a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.

(Sfântul Serafim de Sarov)

[cristiboss56]

Atunci când preotul tămâiază în biserică, vine harul tămâii căruia trebuie să i te pleci, ca să te smereşti.

Deci, nu la slujitorul din biserică te smereşti.

Nu, nu te smereşti lui. Sigur, slujitorul atunci e îndumnezeit. Fie el cât de păcătos, e îndumnezeit, pentru că vine cu harul acela. Ce zice preotul când tămâiază? „Tămâie Ţi-aducem Ţie, Hristoase, întru miros de bună mireasmă duhovnicească”. Vezi cu ce rugăciune eşti tămâiat? Şi-ţi fug toate gândurile cele rele cu tămâia aceea, cu fumul sfinţit pe care ţi-l dă preotul. Pentru că ce zici tu, ca preot? „Tămâie Ţi-aducem, Ţie Hristoase, Dumnezeul nostru [...] pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri trimite-ne nouă darul prea Sfântului Tău Duh”. Lui Dumnezeu Îi aduci tămâia aceea.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 150-151)

[cristiboss56]

Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă.

Conţinutul sau sensul Numelui lui Dumnezeu ni se împărtăşeşte doar treptat. Invocarea Numelui Său poate bucura sufletul; şi acest lucru e preţios. Dar nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului. Viaţa noastră pământească e scurtă. Trebuie să folosim fiecare ceas pentru a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu şi atunci când înlăuntrul nostru, fericirea din inima noastră se împleteşte cu lumina înţelegerii, atunci şi numai atunci ne apropiem de desăvârşire.

Arhim. Sofronie – ”Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice”, Ed. Deisis

[cristiboss56]

RUGAȚI-VĂ NEÎNCETAT - PR. CALCIU
https://youtu.be/N1hadYra_EY

[cristiboss56]

Sa stiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămână ruşinat până la urmă! Prin rugăciunile ei, orice suflet va avea în veacul de acum linişte, alinare, acoperire şi sprijinire, iar în vremea morţii mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; şi în ziua Judecăţii, Maica Preasfântă va sta în genunchi înaintea Preasfântului şi Preadulcelui ei Fiu şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi va zice: „Doamne, Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greşit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ţie. Iartă-l şi fă cu dânsul milă!”. Şi aşa vom câştiga prin rugăciunile Maicii Domnului milă, şi în veacul de acum, şi în vremea morţii, şi în ziua Judecăţii.

(Arhimandrit Cleopa Ilie)