Despre istoria Basarabiei si perspectiva unirii Republicii Moldova cu Romania

[Florinvs]

Dupa 22 iunie 1941, Romania, aliata cu Germania nazista, participa la cel de-al doilea razboi mondial, vizând eliberarea teritoriilor romanesti care fusesera ocupa in 1940 de catre URSS.

Putem afirma ca participarea Romaniei la razboiul impotriva URSS, pana la atingerea liniei Nistrului, a fost un razboi drept si just din partea Romaniei, de eliberare a unor teritorii romanesti.
In momentul in care generalul (ulterior maresalul) Ion Antonescu a dat celebrul sau ordin- Ostasi, va ordon sa treceti Prutul!, a fost sustinut de intreaga clasa politica romaneasca de atunci (regele Mihai intai, liderii principalelor partide politice de atunci- PNL si PNT), dar si de opinia publica romaneasca, si de marea majoritate a populatiei Romaniei.

Dupa eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta si atingerea liniei Nistrului, Ion Antonescu i-a o decizie, care va deveni cea mai criticata actiune a sa- si anume continuuarea razboiului dincolo de Nistru, si participarea armatei romane in luptele din adâncul spatiului URSS.

Este adevarat ca preferabil ar fi fost ca armata romana sa se opreasca la Nistru, si aici s-a incercat o comparatie cu situatia Finlandei.
Finlanda se gasea in 1941 intr-o situatie similara cu cea a Romaniei. Si ea aveea de recuperat teritorii nationale care fusesera ocupate in 1940 de URSS. Astfel, si Finlanda devine aliata de conjuctura a Germaniei naziste in 1941.
Insa, dupa eliberarea teritoriilor finlandeze, conducerea Finlandei si in special maresalul Karl Gustav Manerheim, refuza sa participe la razboiul antisovietic (dincolo de frontiera sovieto-finlandeza din anul 1938), iar armata finlandeza nu participa la asediul Leningradului.

S-a pus problema daca Romania putea adopta in 1941 o atitudine similara Finlandei.
Raspunsul este din pacate negativ, din mai multe motive.

In primul rand, Finlanda aveea un singur dusman impotriva caruia trebuia sa lupte- si anume URSS.
Insa Romania- pe langa faptul ca aveea ca dusman URSS, aveea si un asa-zis aliat, si anume Ungaria hortista. Aceasta atata ar fi asteptat- o defectiune a Romaniei in cadrul Axei, ca sa poata ocupa intreaga Transilvanie.

Daca Ion Antonescu ar fi dat ordin in 1941 armatei romane sa se opreasca la Nistru, reactia Germaniei naziste si a lui Hitler ar fi fost punerea in aplicarea a planului Margareta-2, care ar fi insemnat ocuparea militara totala si desfiintarea ca stat a Romaniei, iar poporul roman ar fi avut probabil soarta poporului polonez.

In 1944, când Horthy a incercat sa incheie o pace separata cu aliatii, Germania nazista o ocupat militar Ungaria si a impus la Budapesta un guvern-marioneta.

Apoi armata romana inregistreaza pierderi mari in batalia de la Odessa, in luptele de pe Don, dar mai ales in marea batalie de la Stalingrad (astazi Volvograd).

Pierderea de catre armata romana si cea germana a bataliei de la Stalingrad, precum si înaintarea armatei sovietice spre vest, il determina pe maresalul Ion Antonescu sa inteleaga ca Germania nazista va pierde razboiul si ca Romania trebuie sa gaseasca o cale de a parasi alianta cu Germania nazista.

Astfel, din septembrie 1942 și până la 23 august 1944, în numele guvernului de la București, diplomații români au făcut tatonări printre Aliați pentru încheierea unei păci separate. Pe de altă parte, anumiți oameni politici români s-au unit, atrăgându-l și pe rege de partea lor, pentru a obține de la Aliați un armistițiu avantajos. În condițiile puternicei ofensive sovietice de la începutul anului 1944, s-au intensificat demersurile pentru încheierea armistițiului. Cele mai importante negocieri s-au purtat la Ankara (septembrie 1943 - martie 1944) și Stockholm (noiembrie 1943 - iunie 1944), din partea guvernului Antonescu, și la Cairo (martie - iunie 1944), din partea opoziției. La Stockholm s-au dus tratative între Frederic Nanu, ambasadorul României în Suedia, în numele mareșalului Antonescu, și Aleksandra Kollontai ambasadoarea U.R.S.S. în Suedia.

Guvernul României a sistat aceste tratative atunci când, la 12 aprilie 1944, i-a fost comunicată delegației române de la Cairo, condusă de Barbu Știrbey, condiția armistițiului: „capitulare necondiționată”, condiție respinsă de Antonescu, care își exprima neîncrederea în promisiunile sovieticilor, făcute la 13 aprilie la Stockholm, atâta timp cât ele nu erau susținute și de Marea Britanie și Statele Unite.

Tatonările sterile ale diplomaților lui Antonescu, care au durat aproape doi ani, erau privite de Puterile Aliate cu suspiciune. Fiascoul debarcării britanice în Grecia și interesul redus al lui Roosevelt în zonă au aruncat în mod tacit România în brațele Moscovei încă de la Conferința de la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943).

In aprilie 1944, guvernul sovietic prezinta conditiile de armistitiu (cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta, parasirea aliantei cu Germania nazista, permisiunea pentru trupele sovietice de a tranzita teritoriul Romaniei, plata despagubirilor de razboi, etc. In schimb URSS se declara de acord cu retrocedarea nord-vestul Transilvaniei catre Romania si cu restabilirea granitei romano-ungare pe aliniamentul din 1937).
Din pacate aceste conditii sunt respinse de Ion Antonescu.

Aici consider ca totusi Ion Antonescu a gresit, deoarece era evident ca alte conditii mai bune nu vor putea fi obtinute, iar reocuparea de catre URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta nu putea fi evitata.

In cel mai fericit caz, Romania ar fi avut soarta Finlandei dupa sfarsitului razboiului- sa cedeze anumite teritorii, dar sa evite ocupatia sovietica si impunerea regimului comunist.

Insa negocierile continuua si dupa aprilie 1944.

La 20 iunie 1944 se constituie o coalitie a liderilor PNT (Iuliu Maniu), PNL (Dinu Bratianu), PSD (Constantin-Titel-Petrescu) si PCR (Lucretiu Patrascanu), a regelui Mihai intai si a unor lideri ai armatei, pentru indepartarea de la conducerea guvernului a lui Ion Antonescu si încheierea unui armistitiu cu aliatii (URSS, SUA si Marea Britanie).

Constituirea acestei coalitii a fost grabita si de faptul ca din martie 1944 armata sovietica ajunsesera pe teritoriul Romaniei, depasind linia Nistrului, frontul stabilizandu-se in intervalul martie-august 1944 pe aliniamentul Chisinau- Iasi- Targu Frumos.

Ideea de rezistenta pe aliniamentul fortificat Focsani- Namoloasa era irealista, iar o atare rezistenta nu putea aveea decat soarta rezistentei franceze pe linia Maginot, din vara anului 1940.

.