![]() |
![]() |
|
|
|
#29
|
||||
|
||||
|
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la slujba de înmormântare a părintelui Ioan Baroian, fost preot paroh la Biserica Sfânta Treime din Ploiești, Protopopiatul Ploiești Sud, luni, 19 septembrie 2016:
Am aflat cu durere sufletească despre trecerea la cele veșnice, în după-amiaza zilei de 16 septembrie 2016, la capătul unei suferințe îndelungate, a părintelui Ioan Baroian, fost preot paroh al Bisericii Sfânta Treime din Ploiești, Protopopiatul Ploiești Sud. Părintele Ioan Baroian s-a născut la data de 3 februarie 1942, în comuna Calvini, județul Buzău, din părinții Dumitru și Matilda, care cu credință adâncă în Dumnezeu au îndrumat pașii copilului lor spre studiul Teologiei. A urmat cursurile teologice liceale la Seminarul Teologic din Buzău între anii 1955 – 1960, și pe cele teologice superioare la Institutul Teologic de grad universitar din București între anii 1970 – 1974. S-a căsătorit cu domnișoara Veronica, fiică de preot, alături de care a format o frumoasă familie creștină misionară, dând viață la trei copii și oferindu-le o educație duhovnicească aleasă: preotul Cristian-Gheorghe, preotul Gabriel și Iuliana. Părintele Ioan Baroian a fost numit preot pe seama parohiei Bărăitaru, Protopopiatul Urlați, primind Sfânta Taină a Hirotoniei în data de 19 aprilie 1964. Datorită calităților gospodărești de care a dat dovadă la această parohie, a fost transferat la parohia Trestienii de Sus, protopopiatul Urlați, unde a ridicat din temelie biserica parohială. În anul 1970, a fost transferat la parohia Ciupelnița din același protopopiat unde s-a implicat activ în reabilitarea generală a sfântului lăcaș și în pictarea din nou a acestuia. Între anii 1983 – 1988, a fost preot paroh la parohia Sfânta Treime din Ploiești, Protopopiatul Ploiești Sud. Aici a coordonat activitățile pastoral-misionare și pe cele administrativ-gospodărești, în mod exemplar. Pentru deosebita sa activitate preoțească, părintele Ioan Baroian a fost hirotesit iconom-stavrofor de Preasfințitul Părinte Roman Ialomițeanul, în anul 1982, iar vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist i-a oferit Crucea patriarhală. În anul 2014, părintele Ioan Baroian a trăit drama pierderii fiului celui mare, preotul Cristian-Gheorghe – slujitor la Parohia Sintești, Protopopiatul Ilfov Sud, care a trecut la cele veșnice la vârsta de numai 49 de ani. În pofida suferințelor din ultimii ani de viață, a rămas păstorul duhovnicesc sensibil la nevoile credincioșilor săi. Fire dinamică și slujitor dedicat, s-a dovedit a fi un râvnitor al casei lui Dumnezeu, iubind Sfântul Altar și sfintele slujbe. În aceste momente deosebit de grele pentru familia părintelui Ioan Baroian și pentru toți cei care l-au cunoscut, ne rugăm Preasfintei Treimi să primească sufletul curat al părintelui Ioan în ceata sfințiților slujitori ai lui Hristos. Adresăm familiei îndoliate și tuturor credincioșilor din Ploiești care l-au cunoscut și prețuit, cuvânt de mângâiere și întărire sufletească, având credința că se va ruga și în ceruri pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a păstorit. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|