cu ce ramane elevul dupa ora de religie ?

[Iorest]

În prealabil postat de ioan67

Vin frecvent in biserica 20-25 copii. Dintre acestia, doar 10-15 participa la cateheza de duminica, ceilalti fiind micuti (de gradinita sau bebelusi). Unora dintre copii le place sa ramana in biserica daca are loc o Cununie sau un Botez. Cu acest prilej ei pot invata prin descoperire/ participare unele amanunte ale Tainelor Cununiei, Botezului, Mirungerii. Se pot impartasi de atmosfera speciala a slujbei, de har...:)

Este extraordinar tot ce ai descris despre educarea crestina a copilului in colaborare cu Biserica, sunt metode din care si alti parinti se pot inspira.

Din pacate si profesoara e supusa curriculei, acum mai putin pt ca nu acorda calificative la religie dar in trecut poate acesta era un motiv pt a preda cat mai multe informatii in timp scurt.

Cred ca pedagogii si catehetii bisericii ar trebui sa ajunga la un consens despre nivelul minim cu care sa ramana un om dupa 8 -12 ani de religie, indiferent daca e atent copilul sau nu, are formatie crestina din familie ori nu si indiferent de abordarea profesorului.

Altfel se va ajunge la concluzia pe care o exprima si un jurnalist si anume ca ora de religie nu cultiva moralitatea, ca dupa 12 ani de religie nu a crescut gradul de moralitate la fel cum orele de etica din Occident au o eficienta redusa, sau elevii se vor retrage de la ora dupa vreo 5-6 clase, daca totul e predictibil si nu mai simt o provocare.

[ioan67]

În prealabil postat de Iorest

Altfel se va ajunge la concluzia pe care o exprima si un jurnalist si anume ca ora de religie nu cultiva moralitatea, ca dupa 12 ani de religie nu a crescut gradul de moralitate ...

Da, din pacate.
Insa tinta nu trebuie sa fie moralitatea! Fereasca Sfantul! Asta e chiar o adevarata catastrofa!
In mod categoric, fara cea mai mica ezitare, ceea ce trebuie urmarit constant este dezvoltarea capacitatii de iubire a elevului. O scoala centrata pe dezvoltarea iubirii este, cu adevarat, o scoala in duh Evanghelic, o scoala a lui Hristos.
Din duhul iubirii vin apoi toate celelalte bunatati. Inclusiv moralitatea, care infloreste si rodeste firesc, nutrita si incalzita de inima iubitoare.
Altminteri moralitatea devine un idol, un zeu nemilos.

Dar cine sa predea copiilor iubirea vie, manifesta, incorporata si expresiva? Unde ne sunt, astazi, Apostolii?........

[AlinB]

În prealabil postat de Iorest

Altfel se va ajunge la concluzia pe care o exprima si un jurnalist si anume ca ora de religie nu cultiva moralitatea, ca dupa 12 ani de religie nu a crescut gradul de moralitate la fel cum orele de etica din Occident au o eficienta redusa, sau elevii se vor retrage de la ora dupa vreo 5-6 clase, daca totul e predictibil si nu mai simt o provocare.

Multi chemati...

[ioan67]

In urma cu cativa ani, cand participam la intrunirile AA, am cunoscut un anonim cu totul neobisnuit. (E drept ca pe acolo sunt tot felul de oameni "originali", in ciuda abstinentei - personalitatea omului nu se schimba doar pentru ca nu mai consumi alcool. E nevoie de mult lucru cu sine, ani si ani...)
De ce era special colegul acela?
Mai intai pentru ca era mereu vesel, binedispus, senin. Un barbat cu chip luminos, avea mereu intelegere pentru orice marturisire si relata, in completarea povestii altuia, cu mult haz din propriile patanii. Nu facea bascalie, nu era nimic de glumit, insa facea cum facea si scotea la iveala absurdul din intamplarile lui asa incat izbucneam cu totii in ras! Ne recunosteam propria nebunie a obsesiei bautului distructiv, fiecare in felul lui...
El insa era fericit ca scapase din robie si asta ne contamina pe toti. O bucurie de om!

Mai era special pentru ca tinea mereu sa citeasca din Biblie sau din vreo carte duhovniceasca. Citea putin si comenta tot putin dar interventia lui avea mereu efect (mangaietor si stenic) asupra noastra. Chiar si asupra celor care se declarau, cu incapatanare, atei sau agnostici.
In fine, ciudatenia lui cea mai mare era ca, in ciuda veseliei si seninatatii, cand citea din Scriptura... plangea. Citea ce citea si deodata nu se mai putea abtine si il podideau lacrimile, apoi plangea de-a binelea... Uneori avea un plans tacut, sugrumat...

Ei bine, acest om a fost unul dintre cei care m-au intors la credinta. Modul cum citea si cum comenta Scriptura ne facea sa renuntam la toate barierele noastre constiente sau latente. Pur si simplu el reusea sa ne deschida inima, asa incat uneori se lasa o atmosfera uluitoare, de mare pace si caldura sufleteasca. Simteai, participind acolo, ca esti cu adevarat iertat si intarit de Dumnezeu. Si nu te puteai supara pe nimeni din grup, orice ar fi povestit... Atmosfera de acceptare si sprijin era evidenta, aproape materiala - nu stiu cum sa spun...:)

Ce vreau sa zic cu evocarea asta?
Ca mi se pare foarte important, decisiv chiar, modul in care profesorul/invatatorul prezinta mesajul. Daca o face in duh potrivit, din inima infranta si smerita, cu o caldura si onestitate anume, atunci impactul asupra celorlalti este semnificativ. De piatra sa fii si tot te atinge!
Iar copiii sunt, in mod evident, foarte sensibili prin natura lor la onestitate si afectiune.
Daca, insa, omul e rece/detasat de miezul mesajului pe care ar voi sa-l transmita, atunci impactul scade sau poate genera efectul contrar scopului urmarit.

Cred ca invatatura crestina ar trebui raspandita de oameni cu adevarat pregatiti pentru asta. Nu neaparat care sa planga atunci cand citesc din Biblie sau cand intoneaza o cantare (in definitiv, acolo eram la balamuc! sau pe-aproape...), dar macar sa aiba o minima expresivitate emotionala consonanta cu Evanghelia, care sa deschida inima ascultatorului spre sentimentul de dragoste.
Pentru ca, dupa opinia mea (sa fiu iertat) credinta e o afacere a inimii, mai intai. Doar pe acest fundal vin firesc si celelalte. Si invers, cand inima se tulbura sau, vai, se impietreste - o iau razna si invatatura si toate faptele...

Ce profesori voim, deci, pentru ora de Religie? Cine le poate "evalua" inima, mai degraba decat cunostintele?...........

[ortodoxia_e_Adevarul]

da sa fie profesori traitori,sufletisti,cu dragoste...dar si cu adevarul ortodoxiei, fara ecumenism

[ioan67]

Numai că vorbim despre un proces care se petrece în şcoli.
Iar când spunem şcoală, zicem implicit multe influenţe şi presiuni, fireşti sau nefireşti, câtă vreme şcoala nu e ruptă de viaţa lumii.
Să vedem ce spun despre şcoală, despre cea românească mai intâi, doi psihologi şi profesori universitari clujeni dintre care unul a fost ministrul Educaţiei iar celălalt e un fost "copil minune" (fără nici o ironie) al şcolii...:)

http://economie.hotnews.ro/stiri-fin...explicatii.htm

[AlinB]

În prealabil postat de ortodoxia_e_Adevarul

da sa fie profesori traitori,sufletisti,cu dragoste...dar si cu adevarul ortodoxiei, fara ecumenism

Si fara card cu cip, nu uita.