MOTIVELE pentru care mă CĂLUGĂRESC

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

41 - Dacă avem de exemplu 200 sau 20.000 de hectare de pământ, nu suntem de acord să rămânem cu 10, dacă avem 2 copii şi să lucrăm pentru familia noastră acele 10 hectare şi restul de 190 sau 190.000 să le donăm la 19 sau 19.000 de familii, câte 10 hectare la fiecare familie cu 2 copii, sau 15 la 3 copii, 20 la 4 copii, cu hotărârea prin notarul public să nu le vândă niciodată, ci să le lase moştenire copiilor ce se vor căsători şi cu verificarea eventual amendarea familiei, care nu-şi lucrează pământul. E o soluţie a scăpării din sărăcia lucie, în care trăiesc peste 5 miliarde de oameni.

42 - Suntem ca în timpul comunismului: pe-atunci erau doar două opţiuni la votare, azi, spre exemplu în America, sunt tot două opţiuni. E firesc? Libertatea adevărată nu este asta, ci doar cea în Hristos. De ce nu există pe listele de vot şi monarhia? Şi orice sistem politic care construieşte şi întăreşte omenirea, nu care-o consumă şi-o ucide. Unde sunt filosofii, gânditorii, intelectualii? Care să schimbe politica de azi? Atâtea emisiuni la televizor, arată problemele, dar nu arată soluţiile. Nu sunt capabili? Nu vor? Ce se întâmplă, Doamne, cu omenirea şi cu pământul pentru care ai deschis Uşa, şi-ai arătat Calea, ai spus Adevărul şi ţi-ai dat Viaţa?

Scuze, dar nu am putut sa observ cat de multa ironie se afla in aceste doua motive.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de crincrin

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă.

Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi[1] şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu[2]. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

https://unsufletortodox.wordpress.co...sul-misticism/

Acestea sunt acuzaţiile tale, surioară "Crincrin" ? Minunat... (sau poate spui că nu sunt acuzaţii, atunci de ce le-ai scris?)

Hai să vedem dacă sunt minciuni cele scrise mai sus:

Hristos a fost patologic ?
Avea vedenii de sus şi convorbiri cu Dumnezeu ! Şi Ilie Tesviteanul, Moise şi toţi proorocii. Deci au fost ei patologici? Erau psihopaţi, aşa-i ?

Sfinţii Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Sfinţii Mucenici, mulţimea de Sfinţi Episcopi, Sfinţi Preoţi, Sfinţi Diaconi, în toate secolele, au fost patologici ?

Asta-i prima. A doua:

Am spus eu că am primit "convorbiri cu Dumnezeu" ? (care este defapt definiţia rugăciunii şi Teologia) Sau am spus că am primit "vedenii de sus" şi "vedenii în duh"? Am spus eu că sunt investit întro misiune importantă pentru omenirea întreagă? M-am numit eu prooroc ? M-am dat drept reprezentant a unei spiritualităţi autentice ? Am căutat eu să cuceresc adepţi ? Am avut manifestări exterioare agresive sau ridicole ? Am dat reţete proprii de spiritualitate ? (iar Sfintele Canoane nu sunt reţete? Tâlcuirea Scripturii de Sfinţii Părinţi, nu sunt reţete? deci sunt psihopaţi Sfinţii Părinţi de la Sfintele Sinoade şi tâlcuitorii?)

M-am dat vreo mare personalitate ? Am ţinut neparat să fiu considerat ca atare ? M-am sacralizat ? (Doamne fereşte) Am avut vedenii în duh ? Convorbiri cu îngerii ? Am comunicat cu duhuri care mi-au dat autonomie în cele spirituale ? (apropo, studiile teologice nu sunt autonomie) M-am declarat eu infailibil ? (mai bine moarte de mii de ori decât să fiu ca Patriarhul eretic de la Roma "papa" care s-a declarat infailibil). M-am propovăduit pe mine însumi ? M-am considerat eu mai presus de Sfânta Scriptură ? Am sacrificat orice pentru grup ? Am sacrificat ceva, cât de mic ? Crize sufleteşti ? Pardon ? Am terorizat pe cineva cu ceva ? S-au lipsit oamenii de seninătate, odihnă, bucurie, lângă mine ? Am cerut eu să se lipsească cineva, de ceva lângă mine, viermele ?

Am fost încrâncenat şi cu teamă ? Am fost făcător de panică ? Am încălcat libertatea unui om ? Am fost fanatic ? Apropo, Hristos era fanatic ? Sfinţii Apostoli şi toţi marii Sfinţi, erau fanatici, aşa-i ? Am fost manevrat clar din umbră de duhurile viclene care m-au aruncat în excese şi exagerări, cu totul străine de viaţa Bisericii ?

Soră... eşti cel puţin puerilă şi, iartă-mă, dar ai minţit...

Acuzaţii nefondate, lipsă de respect, de bun simţ, nu faţă de mine, ci faţă de tine însuţi.

Dumnezeu să te ierte, faţă de mine nu ai greşit cu nimic...