Păcatul susținut de Presedinte !

[Iorest]

.................................................. ..............

[Iorest]

.................................................. ..............

[ioan67]

Posibil. Dar astea sunt, deocamdata, interpretari particulare, printre multe altele...
*
Cat priveste povestea cu obligativitatea religiei in scoli, eu am mai spus ce cred: mi se pare o masura justa, din anumite motive care au fost expuse la timpul potrivit.
Iar acum se vede si faptul imbucurator ca majoritatea romanilor isi inscriu si mentin copiii la ora de religie; desi, pe de alta parte, adevarata credinta nu se insuseste la scoala ci in biserica, familie si exercitiul zilnic al fiecaruia.
Una peste alta, predarea religiei in scoli este, poate fi si trebuie sa fie un lucru folositor pentru majoritatea copiilor. Asa imi pare, sa fiu iertat de opinie.
Marea mea rezerva ramane, totusi, calitatea procesului didactic. Dupa opinia mea, deocamdata aceasta e la un nivel scazut. Dar poate creste, desigur, cu vremea si cu daruirea sufleteasca a dascalilor care vor sa isi insuseasca mestesugul inegalabil al lucrului cu copiii!

[Iorest]

.................................................. ..............

Dă cu noi de pamânt Dumnezeu, de nu ne vedem! Ne satura El de spurcăciuni! Praful se alege si de tara si de presedinte, daca smintim tineretul in loc sa-i aratam caile mantuirii! Ne apara Dumnezeu daca facem voia Sa, nu pe a celui rau.

Ce exemplu de toleranta da presedintele, care nu e ortodox, fata de credinta ortodoxa? Cum pretinde altora toleranta, daca dansul demonstreaza clar ca nu stie ce e aceea? De ce trebuie sa ne indreptam musai spre iad? Cine vrea intr-acolo sa mearga singur, nu sa-i atraga si pe altii!

[GMihai]

Eu cred ca are si cip. Ce zici, Antonia ?

[ioan67]

Revin la impresia ca ne intoarcem, in istorie, prin anii 30...
Si cand spun asta am in vedere, mai intai, la ce se intampla in lume, nu doar la noi.
Daca facem politica lui nea Nicu, neglijind semnele transformarilor din jur, vom sfarsi ca el.
In ce ma priveste, desi nu ma pricep la politica (pe care o consider o stiinta aparte insa care are soarta fotbalului - toata lumea se pricepe desi toti spun si fac doar tampenii), nu pot sa nu remarc cateva fenomene din jurul nostru:
1) de-o vreme isi tot arata muschii si pistoalele cativa megahaiduci;
2) timpul negocierilor calme a trecut; dar este dorit tot mai intens de unii lideri;
3) problema diferentelor religioase s-a acutizat; intoleranta este evidenta; sunt omorati oameni, in chip bestial, numai in baza faptului ca au o anumit credinta (de obicei crestini);
4) fortele de ordine din majoritatea tarilor par neputincioase atunci cand are loc un atac organizat; atentatele au devenit o obisnuinta stranie;
5) intre crestini au loc tot mai mari si urate dispute - mascarada cu Sinodul e doar un exemplu;
6) pe ansamblu atmosfera e tensionata si miroase-a praf de pusca;
7) oamenii intra si ies in tot felul de asociatii dubioase, condusi, parca, de o mana priceputa in a manevra marionete.

In acest context general, eu as fi mai atent la declaratiile Presedintelui. Cat priveste Patriarhia, inca mai multa vigilenta/prudenta as gasi ca fiind necesare acum.
Asta e pozitia mea.
Iar agitatii morbizi, prapastiosi si sumbri ca unii de pe forum, nu aduc nici un folos acum; dimpotriva, sporesc impresia de scapare a lucrurilor de sub orice control.
Stridentele si isteria generalizata amintesc, clar, de conduita poporului german din preajma celui de-al doilea razboi mondial. Pe acest fond, mici Hitleri, ici si colo, pot fi oricind solutia disperata a unei nebunii colective subterane care isi cauta portita sa se manifeste.
Am o singura dilema: de unde se va ridica noul Hitler?
Presupun insa ca e unul de tip nou, compus, cu o mana in est, un picior in vest, pieptul prin sud-est si capul, cine stie, poate chiar pe undeva prin preajma Romaniei...

[CristianR]

Și eu observ că apele devin tot mai agitate și tulburi, iar noi suntem antrenați în ele, cu voie sau fără voie. Timpurile de acum seamănă într-o anumită măsură cu perioada interbeliă, cu bunele și cu relele ei. Naționalismele, cu tentă religioasă ori nu, revin în Europa. Xenofobia este tot mai pregnantă, dacă nu chiar antisemitismul pe față. În jurul nostru zăngăne tot mai puternic zgomotul de război. Deocamdată se face simțit la noi războiul informațional: se manipulează la greu; informațiile sau evenimentele sunt preluate și (re)interpretate conform interesului uneia sau alteia dintre părți. Fiind și perioadă pre-electorală, atacurile sunt și mai puternice, ceața e mai groasă.

Dacă vrei să-ți păstrezi mintea limpede și sufletul curat trebuie să iei o oarecare distanță față de acestea; să înțelegi că multă minciună curge în media noastră. Trebuie să mergi la izvoare, să vezi dacă nu curg, sau, și mai bine, să-ți păstrezi tu simțurile curate, ca să deosebești apa bună de cea toxică.

Treaba noastră, în calitate de creștini, ar fi acum să sporim rugăciunea și limpezirea propriilor noastre suflete, să nu ne lăsăm atrași cu ușurință într-o zonă sau alta a unei lupte cu mize din această lume. Să nu repetăm greșelile pe care le-au făcut înaintașii noștri, făcând din lupta creștină una social-politică. Și să ne rugăm, iarăși, să ne ferească Dumnezeu de războiul cel dintre noi.

[ioan67]

Bine spus, Cristian...:) Cu multumiri,
Doamne ajuta!

[sophia]

Mi-am dorit sa nu mai intru sa scriu aici, dar am citit zilele astea pe net despre niste proteste pe strazi in tara si nu inteleg ce se intampla.
Am inteles ca sunt pe mai multe teme, dintre care unele sunt legate de aspectul familiei moderne.

De pe acest fir nu prea inteleg nimic, pentru ca nu inteleg cine si pentru ce militeaza, cu mici exceptii.
Va rog sa lamuriti putin situatia.
Ce se intampla la voi acolo?
Ce doriti voi, ce doreste lumea?

Mie mi se pare un subiect foarte delicat si derutant. Sunt multi oameni, ca si mine, care nici macar nu pot sa spuna o parere clara.
Eu stiu ce spune biserica, dar exista si niste realitati.
Iar cei care ar trebui sa explice lucrurile...tac. Acestia sunt medicii, biologii, psihologii.
Va invit sa raspundeti la niste intrebari, ca sa vedem cat de clara este pozitia noastra, a fiecaruia:

1. Ce anume va deranjeaza concret la oamenii altfel? Parte privata, comportament, ideea in sine ca sunt asa, relatii interumane.

2. Cunoasteti personal astfel de cazuri? Ce anume le-ati spune in fata? Cum va prutati cu ei? Ce sa se faca totusi cu acesti oameni? Ce drepturi le acceptati si ce nu?

3. Daca intr-o zi vine la dumneavoastra fiul, fiica, in special, sau un alt apropiat si va marturiseste ca este altfel, cum reactionati?
Este ce mai importanta si clara situatie. De aici va puteti verifica pozitia.
Imaginati-va aceasta situatie. Se poate intampla teoretic.

4. Cum va explicati originea, provenienta? Cine este de vina?
5. Ce faceti daca aflati brusc ca o persoana pe care o admirati, indragiti, este altfel decat ati stiut pana acum? Il veti uri, condamna, sterge din lista de placuti voua?

Ar mai fi intrebari.
Acum am sa va spun pozitia mea.
Sunt mai multe cazuri in care biserica cere ceva si noi totusi ne aflam intr-o realitate.
Daca ar fi vorba de lucruri si de ales intre ele, ar fi mai simplu. Asta e bun, asta e rau, asta se poate modifica, sau nu etc.
Dar cu oamenii cum sa facem?
Nu putem sa-i aruncam la cos dupa cum ne convine. Nu se poate.
Mai ales ca sunt probleme si discutii vechi de secole si milenii. Nu au aparut acum brusc.
Traim cu ei, printre ei, fie ei de alte nationalitati, rase, confesiuni sau religii, sau de alte orientari sexuale.
Maine-poimaine o sa fie opinii, dar deja sunt, impotriva unor boli sau handicapuri.
Unde vrem sa ajungem totusi si cine suntem noi sa judecam si categorisim?

Am participat la o discutie interesanta despre discriminari si toleranta si au mai fost cateva persoane care ca si mine se aflau in situatii delicate.
Era o femeie tot ortodoxa (dintr-o tara ex-URSS) si spunea ca ea intelege niste lucruri dar isi pune problema ce-ar face daca ar veni copilul ei acasa si i-ar spune ca este altfel. Cum ar proceda cu el?
De aici era o mare si deruta in ea. Si ea spunea despre ceea ce ii spune credinta ei.

Si eu ma simt la fel. Nu-mi place actul in sine, nu-l inteleg. Sunt furioasa ca medicii si biologii si psihologii nu explica de unde vine lucrul asta. Care este cauza, daca se poate evita, daca se poate trata.
Nimeni nu spune nimic.
Nici eu nu stiu ce-as fi facut daca fiul fiica, sau altcineva din familie ar fi fost altfel.

Am cunoscut persoane publice despre care mai tarziu am aflat ca sunt altfel, atat din tara cat si din alte tari. Si persoane care altfel au calitati deosebite, talente. Continua sa-mi placa, continui sa-i admir.

Am incercat sa citesc biografii ale unor astfel de oameni, dar nici ei nu prea vorbesc despre acest aspect si cum au ajuns la el, cand si etc.
Doar o exceptie - un sportiv care si-a schimbat sexul. El spune deschis totul. De ce, cand, cum etc.
Aceste cazuri mi se par exagerate si cred ca se pot trata altfel. Cu astea nu pot fi de acord. Dar poate gresesc.
Cu homosexualitatea este altceva.

Ce ma deranjeaza la oamenii altfel?
Sunt unii care sunt exagerati, care se comporta si doresc cu orice pret sa se prezinte altfel in public (ca aspect, imbracaminte).
Ceea ce fac ei in casa lor nu ma intereseaza, la fel cum nu ma intereseaza nici ce fac heterosexualii. Ce stim noi, ce face fiecare acasa la el? Ce face cu sotul sau cu sotia in pat?
Doar biserica vrea sa stie si sa reglementeze si la noi cei obisnuiti si nu mi se pare nici asta normal. Dar respect regulile.

Ma deranjeaza ca se face asa o revolutie si se cer drepturi pe care nici ceilalti nu le au totusi. De ex. adoptia nu este clar lamurita nici pentru hetero, sau tratamentele medicale pentru a avea copii.

Ma deranjeaza ca se pun presiuni pe noi si nu se accepta anumite reticente, limite etc.

Nu stiu sa spun daca e bine sau nu sa se casatoreasca sau sa aibe copii. Daca sunt buni parinti sau nu. Mai ales problema cu copiii mi se pare grea. Nu din cauza calitatilor individuale, ci a structurii familiei care mie imi pune niste semne de intrebare.

Iata ca sunt lucruri pro si contra.

Daca vorbim de familie, ar trebui sa ne gan dim la toate felurile de familie posibile in ziua de azi si sa vedem ce facem cu ele.
Exista familii cu un singur parinte si copil, oameni divortati (deci jumatati de familie), sau vaduvi, familii fara copii.
Pe mine cel mai rau ma deranjeaza ca cel putin aici, in vest, nu stiu cum este in tara, familie este numita numai aia cu copii. Lasam la o parte sexul adultilor. O femei castorita cu un barbat, dar care nu au copii nu sunt considerati familie.
Ei pe mine asta ma inebuneste.

Cand e vorba de facut ceva pentru familie, e vorba numai de cei cu copii. Dar noi astia care nu am putut sa avem ce suntem?

In concluzie
Traim printre oameni. Nu putem sa ne izolam, sau sa omoram dupa diverse criterii placute sau dictate noua. Nu trebuie decat sa-i lasam sa existe si ei. Asta inseamna toleranta.
Eu cunosc oameni de toate felurile: nationalitati, confesiuni etc.. Sunt oameni cu care ma inteleg. Ne respectam, ne ajutam.
Nu am in cercul apropiat oameni de alta orientare sexuala.
Am cunoscut unii si am vorbit cu ei si am inteles fiecare problema celuilalt.


As ruga pe colegii care au studiat la facultate niste lucruri sa vin aici si sa explice, sa lamureasca oamenii. Ca in fond asta este problema, la fel ca si la alte lucruri. Ne-stiinta duce la conflicte.
Ioan, Mihnea, cine mai este medic sau psiholog.
Ce ati invatat voi la facultate si din carti despre cauzele homosexualitatii si a altor anomalii sexuale?