|
|
|
|
|
|||||||
 |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
26.10.2016, 15:22:22
|
|||
|
|||
In viata de zi cu zi, a oamenilor obisnuiti, nu prea conta ideologia comunista dupa 1964!
Conta ca fiecare sa-si faca meseria la locul de munca, sa se comporte civilizat in familie si in societate, sa aibă o atitudine de convietuire pasnica, etc! Credeti dumneavoastra ca de exemplul pe Ioan Neamtu (directorul IAS Husi) il interesa vreun pic ideologia comunista, când erau atatea probleme -economice si organizatorice- de rezolvat ?! Prea putin conta ideologia, când alte probleme erau mult mai presante (realizarea indicatorilor de plan, a productiei la hectar, aprovizionarea cu substante de stropit via, aprovizionarea cu motorina a parcului auto, realizarea lucrarilor la timp si de calitate, pepararea si îmbutelierea vinurilor, legatura cu reprezentantii CFR si ai ITA pentru transportul marfurilor, etc)! Sau pe directorul de la uzinele IMGB sau 23 August, sau Intreprinderea de autocamioane Brasov sau Tractorul Brasov (care aveau ultimii cate 25.000 de salariati in subordine), credeti ca le mai statea gândul la ideologie, când- mai ales in anii 80- se confruntau cu probleme dificile in asigurarea fluxului de materii prime pentru uzina, când erau foarte multe probleme presante de rezolvat in intreprinderi ?! Sau pe un militian de la ordine si liniste publica, când trebuia sa intervina pentru aplanarea unui scandal sau pentru prevenirea unui macel indre doua gasti de tigani, i mai statea gândul la ideologia comunista ? 
|
|
#2
27.10.2016, 22:00:17
|
|||
|
|||
|
Petre Tutea:
"Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu. Comunismul înseamnă negația omului total, că omul total aparține la cele două lumi: lumea trecătoare și lumea veșnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare și în felul ăsta nu e uman. A te opune comunismului înseamna a apara puritatea Codului Penal. comunismul e o crima continua."
|
|
#4
15.11.2016, 14:35:39
|
|||
|
|||
|
paradoxurile comunismului
Din paradoxurile COMUNISMULUI :
1. Toata lumea avea de lucru. 2. Desi toata lumea avea de lucru, nimeni nu muncea. 3. Desi nimeni nu muncea, planul se facea peste 100%. 4. Desi planul se facea peste 100%, nu puteai cumpara nimic. 5. Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate. 6. Desi toata lumea avea de toate, toti furau. 7. Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic. 8. Desi toata lumea avea de toate, toti erau nemultumiti. 9. Desi toti erau nemultumiti, toti aplaudau ...
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
|
|
#5
15.11.2016, 15:38:50
|
|||
|
|||
|
Citat:
2. Modul cum un angajat muncea atunci nu depindea de regimul politic, ci de caracterul acelui om, de cat de serios era in munca, de cat de mult i placea meseria respectiva! Majoritatea oamenilor erau oameni muncitori, care chiar muncea serios, cu dragoste si pasiune pentru meseria respectiva! Erau strungari foarte buni in fabrici, in constructii erau muncitori foarte bine pregatiti profesional si constinciosi in munca (fierar-betonisti, zidari, electricieni, instalatori), etc! Daca va amintiti, exista atunci o întreprindere- denumita ARCOM- care facea lucrari de constructii-montaj in strainatate (in tarile arabe, din Asia, in tari vest-europene, etc) la diverse obiective civile si industriale, renumita pentru profesionalismul angajatilor sai. Insa poate cel mai bun exemplul de seriozitate in munca, disciplina si unitate o reprezenta atunci cea denumita generic pe timpul lui nea Nicu- A doua armata a tarii! Cred ca v-ati dat seama la care categorie socio-profesionala m-am referit! Ceferistii erau in 1989 un exemplul de seriozitate in munca, disciplina si unitate, atunci la CFR lucrând cca 230.000 de salariati (personal operativ+personal TESA). 3. Haideti sa fim seriosi- de muncit se muncea in Romania atunci! Dar de multe ori cifrele de plan erau stabilite arbitrar. 4. Asta este o minciuna ca nu puteai cumpara nimic! La un salariu mediu de 2500 lei/luna, o camera la hotel categoria lux pe litoral nu costa mai mult de 60 lei/noapte, o masa la restaurant nu depasea 100 lei, preturile la utilitati erau foarte mici, etc. 5. Restrictiile in aprovizionarea cu produse de prima necesitate (carne, lactate, ulei , zahar, etc) au aparut numai dupa anii 1982-1983! In anii 70 gaseai cam tot ce vroiai in magazine, neexistând restrictii! 6-7 Depinde ce intelegeti prin furt! Aici situatia era mai complicata si necesita cateva precizari. Intradevar, era atunci o conceptie, mai ales printre cei care lucrau in industria alimentara si usoara, ca fabrica respectiva fiind a statului- a poporului cum era propaganda oficiala, nu ar constitui ceva foarte grav daca muncitorul nu ar ciupi unele produse din fabrica respectiva, pentru el! Fenomenul il stiu, deoarece in 1989 in Husi existau 4-5 fabrici mai importante, toate (cu exceptia uneia) din ramura industriei alimentare si usoare. Astfel. -Muncitorul care lucra la incaltaminte la Husana cu o pereche de papuci intra incaltat in schimb, cu alta pereche iesea incaltat din schimb -Muncitorul de la Moldotext la iesirea din schimb tot baga pe sub haine vreun tricou, o camasa, un maiou, etc -Muncitorul de la fabrica de conserve la iesirea din schimb tot baga pe sub haine niste conserve, vreo sticla cu bulion sau cu ulei, etc. Nu mai zic de aia care aveau norocul sa lucreze pe la MAT (unde se facea bauturile spirtoase), la IAS, la sectia coniac, la combinatul de vinificatie, la ICIL (unde se facea preparatele lactate- am avut o vecina in bloc care lucra la ICIL), la IRIC (unde se faceau preparatele din carne- am avut un vecin in bloc care inainte de 1989 era sofer pe dubita IRIC-ului)! Apoi dupa iesirea din schimb toti astia se intalneau la un fost restaurant situat in zona industriala- Carpati- unde se facea trocul in produse! Mai greu era pentru ala care lucra la filatura de bumbac (nu avea cui sa dea vreo bucata de ata facuta din bumbac) sau pentru ala care lucra la SUC (nu putea iesi pe poarta fabricii cu foaia de tabla in spate). Insa aceste fenomene erau intalnite mai ales in ramura industriei alimentare si usoara! In industria chimica sau metalurgica era imposibil sa poti sa ciupesti ceva din fabrica- un muncitor de la Electroputere Craiova nu putea iesi pe poarta fabricii cu o locomotiva sa o valorifice! In privinta celor care lucrau in comert, aici situatia o cunosc destul de bine! Si va spun cum era in comertul cooperatist (care era proprietate privata de grup). Era arhicunoscut fenomenul, cel al gestionarilor cooperatiei de consum, care mai luau cate o atentie de la oameni, ca sa dea o anumita marfa- in special bunuri electrocasnice! Fenomenul era generat de faptul ca, prin contractarile cu industria, se putea obtine mult mai putina marfa decat cererea, priritatea fiind exportul! Astfel, aparea o penurie in aprovizionarea cu marfuri de uz casnic (metalo-chimice, electrocasnice, materiale de constructii, etc), fapt de care profitau unii gestionari ai cooperatiei. Acest fenomen era cunoscut si la nivelul militiei economice. Dar stiti cum era- si militienii de la economic erau oameni, aveau si ei nevoie de un frigider, o masina de spalat, etc! Dar era tolerat din cauza faptul ca atunci banul nu era o problema, toata lumea aveea bani, si, dintr-un salariu de 2500 lei/luna, omul nu simtea daca dadea o atentie gestionarului de sa spunem 100- 200 lei. Insa aceste atentii erau tolerate doar pana la un anumit nivel. Daca vreun gestionar facea prostia sa incerce sa fure din banii cooperatiei, adica din avutul obstesc, ori sa falsifice acte contabile, preturi, avize de insotire a marfii, etc, facea puscarie fara discutie! Totul era pana la furtul din avutul obstesc! La un plus in gestiune mai mare de 3 salarii tarifare, obligatoriu se intocmea dosar penal, iar cazul ajungea la procuratura. Apoi exista legea ilicitului, care atunci chiar se aplica!
|
|
#6
28.10.2016, 00:09:30
|
|||
|
|||
|
Citat:
Acuma lozinci putem face! Insa cu tot respectul pentru Petre Tutea, el NU a fost inainte de 1989 vreun director de mare intreprindere, vreun director de IAS sau presedinte de CAP, si nu avea cum sa cunoasca realitatile si probleme economice si sociale din perioada anilor 1964-1989! Nu cred ca aveau de unde sa cunoasca Petre Tutea problemele cu care se confrunta de exemplul directorul "Intreprinderii de autocamioane Brasov" (care avea in subordine 25.000 de oameni), directorul intreprinderii "Tractorul" Brasov (care avea tot atatea oameni in subordine), directorul Comtim-ULUI Florentin Carpanu (care aveau 15.000 de oameni in subordine), presedintele Centrocoop-ului Paul Niculescu Mizil (care avea in subordine intreg comertul cooperatist din mediul rural), Alexandru Filioreanul (directorul regionalei CFR Iasi, care avea de realizat peste 20 de indicatori de plan de realizat, si care, prin subordonatii sai, trebuia sa asigure circulatia in depline conditii de ritmicitate si siguranta a circulatiei a milioane de tone de marfuri si milioane de pasageri, etc! Oamenii ca astia sa fi vorbit si sa fi spus cum era inainte de 1989. Sau cate aveau de spus fostii prim-secretari ai judetului Vaslui: Gheorghe Tanase, Ion Fratila si Ioan Pavel!
|
|
#7
28.10.2016, 00:23:03
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
|
|
#8
28.10.2016, 00:26:32
|
|||
|
|||
|
Pr. Stăniloae - despre efectele comunismului sau ce este ateismul : https://www.youtube.com/watch?v=nUJmD-I-u3I
|
|
#9
28.10.2016, 08:46:13
|
|||
|
|||
|
Ca sa vedeti, fara lozinci si fara a discuta ideologie, problemele practice, concrete, de natura economica si sociala, cu care se confruntau nemijlocit cei aflati in functii de conducere atunci, fara prezint cateva interviuri din presa.
-Cu Gheorghe Tanase, prim secretar al judetului Vaslui, din 1968 pana la începutul anilor 80 Ziaristul George Stoian, deși oltean, a trăit pe meleagurile noastre din 1967 până în 1982. A avut șansa să fie aproape de fostul prim-secretar Gheorghe Tănase, ctitorul Vasluiului, pe când era metodist de specialitate al Casei creației populare și, apoi, ziarist la „Vremea nouă”; din anul 1982 au lucrat împreună la Slobozia, până în urmă cu o lună, când Tănase a decedat. Tot binele pe care Gheorghe Tănase i l-a făcut lui George Stoian, și la Vaslui și la Slobozia, s-a întors în aceeași măsură la el. George Stoian a avut un rol important în viața lui Gheorghe Tănase în special după revoluția din ’89, devenind astfel cel mai valoros martor, atât al vieții pe care fostul prim-secretar a avut-o în perioada comunistă, cât și în ultimii săi ani. Solicitat de ziarul nostru, George Stoian a acceptat să ne spună adevărul despre omul Gheorghe Tănase. Adevăruri care merită și trebuie să fie cunoscute de noi, cei care l-am prețuit și cărora ne-a lăsat atâtea ctitorii și amintiri. – Când l-ați cunoscut pe Gheorghe Tănase? Care a fost începutul prieteniei dumneavoastră? – Eram ziarist aici, la Vaslui, iar prietenia noastră s-a înfiripat datorită faptului că eram implicat în activități culturale, care nu numai că-i plăceau și erau pe sufletul lui, dar chiar erau necesare. Organizam tot felul de manifestări spirituale, inclusiv Festivalul umorului, precum și mari spectacole. Eram regizorul spectacolelor festive dedicate lui Ceaușescu sau al celor de la 23 August, așa că, încetul cu încetul, domnul Tănase m-a agreat și ne-am apropiat. – Cum ați ajuns de acasă, din Oltenia, la Vaslui? – Soția mea era studentă la filologie în Iași, iar eu am vrut să fiu mai aproape de ea. Era în 1967, am crezut că vin pentru puțină vreme în aceste locuri, adică până termină soția facultatea, dar m-am îndrăgostit de Vaslui. Așa am ajuns să lucrez la Casa Raională de Cultură, care funcționa unde este astăzi Tribunalul Vaslui, iar director era, să își amintească vasluienii, profesorul Mihai Angheluță, apoi, cum am mai zis, la Casa creației populare, iar ulterior, în presa locală. M-am remarcat repede nu numai în rândul colegilor, ci și la partid. Așa a aflat de mine și Gheorghe Tănase, care era un iubitor de cultură și un mare sprijinitor al acesteia. A început să mă solicite să merg la București, să aduc teatre, concerte cu Tudor Gheorghe, cu Dumitru Fărcaș, marele taragotist al Clujului, cu muzica populară moldovenească etc. Uneori, chiar el îmi spunea ce piesă vrea să vadă, vorbeam cu conducerea teatrelor și programam spectacole la care Tănase era tot timpul prezent. – Ce artiști preferați avea? – Iubea toți actorii și foarte mulți cantăreți, artiști adevăraț, pe care, deseori, după spectacol, îi invita la el acasă ori locuri mai interesante, pentru a sta de vorbă, pentru a servi masa împreună. Trebuie să remarc aici marea sa prietenie cu regretatul Valentin Silvestru, care devenise aproape ca un membru al familiei. Asta a făcut ca Gheorghe Tănase să sprijine consistent Festivalul Umorului și a facă să se înființeze la Vaslui celebrul „Cenaclu al umoriștilor”, care foarte des prilejuia publicului vasluian întâlniri cu cei mai importanți scriitori de umor și artiști ai genului. El este și ctitorul marilor statui cu care acum ne mândrim. Nostim este faptul că, atunci când se jucau la Vaslui diverse spectacole și participa Gheorghe Tanase, erau mulți activiști care, deși nu erau mari amatori de teatru, veneau acolo ca să-i vadă „tovarășu’ prim” și se prefăceau că le place și lor teatrul. Pe vremea aceea era o activitate culturală excepțională la Vaslui. Venea lumea la teatru, nu exista să mai găsești bilete cu două zile înainte de eveniment. Lui Gheorghe Tănase îi placea plăcea mult când organizam sărbătoarea Plugușorului în fața Comitetului Județean de Partid. Îi aduceam urători cu obiceiuri de iarnă. Îi plăceau atât de mult pentru că era un om foarte sensibil. Iubea arta, iubea tot ce era de suflet. Uneori, venea chiar și la repetiții. Nu se exprima în termeni de profesionist, dar simțea unde ceva era fals și spunea: “Nu merge!”
|
|
#10
28.10.2016, 08:46:57
|
|||
|
|||
|
– Cum ați putea să-l caracterizați?
– Era un om foarte serios, aspru, uneori chiar dur, dar numai în fața răului. Sancționa absolut totul, nu ierta niciodată nimic, dar avea grijă să nu nenorocească oamenii. Îi sancționa mai mult cu vorbe, ridica tonul la ei sau le adresa replici dure în fața altor oameni, dar nu le făcea rău. El nu băga oameni în pușcărie. Ba chiar au fost mulți scăpați de pușcărie de doamna Tănase. O căutau mereu mame care se plângeau: “Mi-au rămas copiii pe drumuri”, îi spuneau ele. “Hai, du-te, fii fără grijă”, le încuraja doamna Tănase și îi scotea așa, parcă îi trăgea de păr, pe toți. Eu am făcut multe revelioane împreună cu domnul și doamna Tănase. Eram invitat întotdeauna la revelion pentru că eram un fel de conducător al revelionului, majordomul, dirijam programul orchestrei, spuneam ce să cânte. Le aduceam pe Ștefania Rareș, pe Mioara Velicu, pentru că Tănase iubea mult muzica moldovenească. Îl prețuia mult și pe Adrian Păunescu. De câte ori venea la Vaslui, mergeam la pivnițele Hușului sau la subsolul Casei de Cultură Huși. Acolo se făceau degustări absolut profesioniste de vin. Erau multe personalități acolo, era și inginerul Neamțu, care ne-a prezentat odată vreo douăzeci de feluri de vinuri. A vorbit și despre Busuioaca de Bohotin (lumea trebuie să știe că Busuioaca de Bohotin e un vin care, în stare originală, nu se găsește pe toate drumurile pentru că din Busuioaca de Bohotin adevărată mai mult de trei-patru sute de litri pe an nu se fac. Oficial, se vinde în toată țara, dar n-are nimic de-a face cu Busuioaca de Bohotin adevărată): “Acesta este un vin unicat în România, este adus de mine din părțile Cotnarului, unde nu se mai cultivă. Îl am pe o suprafață mică pentru că această vie nu poate subzista decât într-un anumit pământ, care are anumite caracteristici în compoziția sa și se face numai pe suprafețe care au un unghi de 18-20 de grade expunere spre soare. Dacă într-o anumită perioadă din vară via are destul soare și condițiile necesare, strugurii se fac, dacă nu, nu”. Inginerul Neamțu a adăugat la sfârșit: “Din vinul ăsta consumă tovarășa Elena Ceaușescu. Noi îi trimitem de sărbători, iar ea îl iubește. Anul ăsta am făcut doar trei sute de litri”. Păunescu l-a tras deoparte și i-a cerut două sute de litri. Neamțu i-a dat, însă nu chiar atât de mult cât i-a cerut pentru că ar fi rămas fără pic de Busuioacă. Atunci, Păunescu a plecat și cu 40 de cămăși de la Fabrica de Confecții Vaslui, de la directorul Boris Ciocoiu. Era iubit Păunescu de toată lumea, iar Gheorghe Tănase îl susținea. “N-am timp să mor, tovarășu’ Stoian” – Pe doamna Maria Tănase ați cunoscut-o? – Sigur, era o femeie cu un suflet atât de bun și atât de blândă. Toți vasluienii trebuie să știe că era o femeie absolut admirabilă, civilizată și omenoasă. A făcut foarte mult bine aici, nu pentru că ar fi avut motive speciale, ci pentru că așa era sufletul ei. Înființase un club care se numea Femina, unde chema deseori artiști. A lucrat foarte mult cu Stela Popescu, pe care o îndrăgea. Chema artiști, oameni de știință și profesori, pentru a se întâlni cu femeile care făceau parte din club. Eu am colaborat îndeaproape cu ea pentru că, în exclusivitate, eu făceam partea artistică. Fiecare întâlnire importantă a clubului Femina se încheia cu momente artistice de excepție, în care neapărat trebuiau să fie două-trei capete de afiș, doi-trei artiști importanți. Doamna Tănase, care se îndrăgostise de modul în care îi prezentam pe artiști și de discuțiile pe care purtam cu ei, îmi cerea să-i descos: “Doamnele i-au văzut pe artiștii ăștia la televizor, dar vor să știe ceva din viața lor”. Pe atunci nu era construită Casa de Cultură. Spectacolele aveau loc unde este acum Poliția Județeană, la etajul 1, în sala mare de festivități, sau la fostul cinematograf “I.C. Frimu”. – Puteți localiza unde locuia Gheorghe Tănase în Vaslui? – În casa aceea mare, prima, cum se merge în vale, după magazinele de lângă Hotelul Racova, mi se pare că i se spunea „Casa Albă”. Acolo mă duceam când mă chema doamna Tănase ca să facem programul următoarelor manifestări, să concepem invitații sau unele materiale. De multe ori, venea domnul Tănase la masă și mă găsea acolo, cu doamna de vorbă. “Iar plănuiți ceva? Iar vă gândiți la un spectacol”, ne întreba. – Ați fost în intimitatea familiei Tănase. Pe Nicu Tănase, fiul lui Gheorghe și al Mariei Tănase, îl vedeați des? – Da, a crescut sub ochii mei. Nicușor a fost un copil înfiat, nu era copilul lor. Nu era foarte bun la învățătură, dar era foarte cocoloșit de cadrele didactice. L-am avut în niște spectacole alături de colegii lui de la Liceul «Mihail Kogălniceanu». Făceam repetiție cu ei într-o sală de clasă și, o dată, când le-am dat o pauză, am spus mai mult în glumă: Băieți, dacă vreți să aprindeți o țigară, puteți s-o faceți. Fumați, că eu nu vă spun nimic! Băieții au început să fumeze, dar a intrat deodată în clasă directoarea liceului sau diriginta lor, nu știu ce era, doamna Alexandru. “Ce se întâmplă aici? E școală sau balamuc? De ce fumați? Tovarășe Stoian, îi lăsați să fumeze?”, a început ea să țipe. Era tare agitată, dar când și-a aruncat ochii și l-a văzut și pe Nicușor cu țigara în gură, s-a potolit și a spus: “A, lăsați băieții să fumeze!” A fost un episod simpatic. Doamna Maria Tănase îl iubea foarte mult pe Nicușor. Ea, care era o mamă atât de bună pentru toată lumea din oraș și din județ, vă imaginați cum era cu unicul său fiu… Avea o voce atât de blândă, era atât de minunată femeia asta! Păi, la înmormântarea ei, la București, cred că a mers jumătate din Vaslui! Au mers autobuze, mașini una după alta. A fost enorm de multă lume din Vaslui, atât de mult o iubeau oamenii.
|
|
|
Mod hibrid