Rai și iad - memorie remanentă

[florin.oltean75]

De fapt, cine suntem noi si cine sunt rudele noastre?

Verbul "a recunoaste" presupune discriminarea unor caracteristici particulare ale fenomenului "persoana".

Identitatea unui "suflet"/"persoane" este construita pe baza unor particularitati trupesti. Este conceputa printr-un numen - numele, o eticheta atribuita circumstantial (functie de preferintele unei anumite persoane).

Insa, particularitatile trupesti nu sunt permanente. Trupul se schimba pana ajunge pulbere. Ce secventa, instanta din continuumul trupului ar defini sufletul? Oare sufletul are "forma" asa cum are "trupul"?

Numele evident este neesential, nu confera o identitate in sine pentru ca poate fi schimbat in orice moment cu alt nume, cu alta eticheta.

De fapt, care este esenta neschimbatoare care confera identitate, unicitate unui anumit fenomen, sa spunem un fenomen "suflet"?

Aceasta este intrebarea fundamentala la care trebuie gasit un raspuns.

Restul este exclusiv domeniul supozitiilor.

[AlinB]

Si polologhia asta este de domeniul supozitiilor.

[florin.oltean75]

Referitor la sintagma "suflet nemuritor" merita cugetat la urmatoarele aspecte generale fundamentale:

1. Ce fenomen este etern daca are un anumit inceput? Daca ontologic nu este etern? Un fenomen ontologic etern nu are nici inceput, nici sfarsit.

2. Ce fenomen este etern daca incepe sa existe prin agenti externi a caror identitate este separata de fenomenul produs?

[gpalama]

În prealabil postat de florin.oltean75

Referitor la sintagma "suflet nemuritor" merita cugetat la urmatoarele aspecte generale fundamentale:

1. Ce fenomen este etern daca are un anumit inceput? Daca ontologic nu este etern? Un fenomen ontologic etern nu are nici inceput, nici sfarsit.

2. Ce fenomen este etern daca incepe sa existe prin agenti externi a caror identitate este separata de fenomenul produs?

Dumnezeu este in vesnicie.
Iar prin El toate se pot.
Si El a afirmat ca unele lucruri 'sunt vesnice'.

Pentru ca El este Creator El poate sa 'creeze' ceva vesnic din nimic.

Nu stiu daca trebuie sa ne raportam la 'creatie' cand facem astfel de afirmatii.
In materie poate lucrurile au nevoie de un inceput de un sfarsit, dar in lumea sufletelor sunt alte legi, ale creatiei.

[Dariana]

Încă o dată mulțumesc tuturor pentru efort și pentru timpul acordat pentru a răspunde concret.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de gpalama

Dumnezeu este in vesnicie.
Iar prin El toate se pot.
Si El a afirmat ca unele lucruri 'sunt vesnice'.

Pentru ca El este Creator El poate sa 'creeze' ceva vesnic din nimic.

Nu stiu daca trebuie sa ne raportam la 'creatie' cand facem astfel de afirmatii.
In materie poate lucrurile au nevoie de un inceput de un sfarsit, dar in lumea sufletelor sunt alte legi, ale creatiei.

Inceputul si sfarsitul sunt conventii suscitate de perceptia fragmentata a realitatii.

In mod fundamental nu exista nici inceput, nici sfarsit.

Inceputul si sfarsitul au sens doar atunci cand realitatea este privita la suprafata ei, la fragmente in procesul lor dinamic.

Daca privim la natura lor fundamentala miscarea/temporalitatea/diviziunea sunt transcense.

Daca Materia si Dumnezeu sunt ambele primordiale, fara inceput si sfarsit dar complet separate, atunci Materia are acelasi statut ontologic ca si Dumnezeu. Avem un raport de excluziune / disjunctie.


Daca "La Inceput" a fost doar Dumnezeu, pentru ca Materia sa fie separata de Fiinta, aceasta a fost creata din Nimic, din Vacuum.

Fiind creata din Vacuum, natura ei fundamentala este Vacuitatea.

[Arkadiusz]

Sa-mi explice si mie cineva, va rog, urmatoarea chestie: daca cineva ajunge in Rai si afla ca mama sa sau sora sau orice alta fiinta draga lui este in Iad, cum ar mai putea el experimenta ipotetica fericire absoluta in Rai, stiind ca cealalta persoana se perpeleste-n flacarile Iadului si ii indeasa Michiduță furca-n cur zi si noapte, pentru totdeauna?
Deci eu tind sa cred ca pe lumea cealalta nu vom mai avea amintirile celor intamplate pe Pamant, ceea ce contrazice ce sustineti multi dintre voi. As dori tare mult insa sa primesc o explicatie buna si cu fundament biblic.

[Demetrius]

În prealabil postat de Arkadiusz

Sa-mi explice si mie cineva, va rog, urmatoarea chestie: daca cineva ajunge in Rai si afla ca mama sa sau sora sau orice alta fiinta draga lui este in Iad, cum ar mai putea el experimenta ipotetica fericire absoluta in Rai, stiind ca cealalta persoana se perpeleste-n flacarile Iadului si ii indeasa Michiduță furca-n cur zi si noapte, pentru totdeauna?
Deci eu tind sa cred ca pe lumea cealalta nu vom mai avea amintirile celor intamplate pe Pamant, ceea ce contrazice ce sustineti multi dintre voi. As dori tare mult insa sa primesc o explicatie buna si cu fundament biblic.

În prealabil postat de palama

Nu se vorbeste nicaieri despre o 'stergere a constiintei si inviere din constiinta lui Dumnezeu'. Daca asa ceva nu exista in Scriptura, cum pot sa vina sectele sa adauge invatatura asta la Scriptura?

4. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.(Psalmi145,4)

În prealabil postat de Arkadiusz

Sa-mi explice si mie cineva, va rog, urmatoarea chestie: daca cineva ajunge in Rai si afla ca mama sa sau sora sau orice alta fiinta draga lui este in Iad, cum ar mai putea el experimenta ipotetica fericire absoluta in Rai, stiind ca cealalta persoana se perpeleste-n flacarile Iadului si ii indeasa Michiduță furca-n cur zi si noapte, pentru totdeauna?
Deci eu tind sa cred ca pe lumea cealalta nu vom mai avea amintirile celor intamplate pe Pamant, ceea ce contrazice ce sustineti multi dintre voi. As dori tare mult insa sa primesc o explicatie buna si cu fundament biblic.

Acelasi (Ps145,4).

In ziua mortii dispar trupul, intelectul si amintirile, insa ultimele(pe timpul vietii) au rolul de a forma sentimente de iubire neconditionata, caci a acumula aceasta IUBIRE este scopul vietii omului pe Pamant.
Sentimentele se formeaza in inima si aici se acumuleaza fara limite ajungand sa debordeze si sa se raspandeasca in jur necontenit, demonstrand lui Dumnezeu ca locul acelei inimi este in Rai deoarece este permanent iubitoare.
In Rai acea inima se va bucura pentru toate si-I va multumi lui Dumnezeu ca pe ea a adus-o in Rai, spre deosebire de multi altii.
In Rai fericirea nu e ipotetica, dar absoluta e.

[Ali Baba]

În prealabil postat de Arkadiusz

Sa-mi explice si mie cineva, va rog, urmatoarea chestie: daca cineva ajunge in Rai si afla ca mama sa sau sora sau orice alta fiinta draga lui este in Iad, cum ar mai putea el experimenta ipotetica fericire absoluta in Rai, stiind ca cealalta persoana se perpeleste-n flacarile Iadului si ii indeasa Michiduță furca-n cur zi si noapte, pentru totdeauna?
Deci eu tind sa cred ca pe lumea cealalta nu vom mai avea amintirile celor intamplate pe Pamant, ceea ce contrazice ce sustineti multi dintre voi. As dori tare mult insa sa primesc o explicatie buna si cu fundament biblic.

stii ca adam a fost sanctificat si ca este cerebrat si de catolici si de ortodocsi?
din ce i s-a "intamplat" lui adam cred ca putem intelege destul de bine ce spune crestinismul despre rai si iad.

deci, adam este cel mai pacatos om care a existat si care va exista vreodata, datorita lui omul pierde tot. cu toate astea adam traieste vreo mie de ani fericiti pe pamant. moare si este inmormantat sub o stanca, sigur scrie si cum se numea stanca aia, dar am uitat. bun. si sta ala sub stanca pana cand dumnezeu se intrupeaza si vine pe pamant. stim ce face Iisus, nu insist, dar cand se inalta ce face? il ia si pe adam cu el! deci, cel mai mare si mai ticalos om care a trait si care va trai vreodata pe pamant este rasplatit de dumnezeu si mantuit, luat in rai/cer (?!?) langa el inainte de sfarsitul lumii!!!

ce inteleg eu de aici? rai si iad pot exista pentru omenire de-abia dupa judecata de apoi, ceea ce asteapta crestinismul de doua mii de ani, nota bene, chiar si Iisus era convins ca sfarsitul lumii era iminent. atunci, la judecata, se va face impartirea. la aceasta impartire va lua parte chiar si satana, care va putea fi mantuita sau nu. daca se pocaieste cu adevarat cei "drepti" vor fi alaturi de "michiduta" in alta parte, nu in iad. :))

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Arkadiusz

Sa-mi explice si mie cineva, va rog, urmatoarea chestie: daca cineva ajunge in Rai si afla ca mama sa sau sora sau orice alta fiinta draga lui este in Iad, cum ar mai putea el experimenta ipotetica fericire absoluta in Rai, stiind ca cealalta persoana se perpeleste-n flacarile Iadului si ii indeasa Michiduță furca-n cur zi si noapte, pentru totdeauna?
Deci eu tind sa cred ca pe lumea cealalta nu vom mai avea amintirile celor intamplate pe Pamant, ceea ce contrazice ce sustineti multi dintre voi. As dori tare mult insa sa primesc o explicatie buna si cu fundament biblic.

Luca 14:26 :
Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.

Cauza neintelegerii este confuzia dintre dragostea lumeasca, naturala, si dragostea crestina, supranaturala. In terminologie latina, confuzia dintre amor si caritas . Caritatea nu este ceva de ordinul sentimentului, ci ceva de ordinul vointei. Vechiul Testament spune sa ne iubim aproapele, iar Isus insista asupra acestui lucru, facand din el criteriul fundamental de judecata in Ziua Aceea. Dar cum sa-l iubesti pe aproapele daca ar fi vorba de un sentiment, ca doar nu poti porunci inimii ? Explicatia aceasta este: iubirea de care vorbeste Cristos este exercitiu de vointa. Eu il iubesc pe aproapele nu fiindca mi-o fi cazut cu tronc si nici fiindca mi-e simpatic. Nu, nici pe departe nu-mi sunt simpatici toti oamenii cu care ma incrucisez in drumurile mele de la Ierusalim la Ierihon. Ci, il iubesc pe aproapele fiindca poarta imaginea lui Cristos. Fiindca stiu absolut sigur ca insusi Cristos il iubeste atat de mult incat a suferit si a murit pentru el. Dragostea crestina este, deci, o dragoste straluminata de Cristos, sursa luminii.


Dar, daca acest aproape al meu nu mai este in niciun fel icoana a lui Cristos ? Daca Domnul nu-l mai iubeste, oricare legatura dintre el si Dumnezeu fiind iremediabil rupta ?


Sa o luam altfel. Aveti o poza. A mamei, a sorei, a oricarei fiinte dragi. Desigur, poza aceea va este draga si e lucrul cel mai natural sa o purtati aproape de inima. Nu suportul, nu cartonul va este drag, ci imaginea pe care il poarta. Atat de draga va este fotografia, incat, chiar daca ar fi patata, chiar daca imaginea ar fi deformata, veti incerca sa o retusati. Uneori, din fericire, asemenea incercari reusesc si bucuria e mare, mai mare chiar decat cand am vazut fotografia in perfecta stare. Dar se poate intampla ca, din nenorocire, in ciuda incercarilor dv, fotografia sa se strice complet. Se schimoniseste, imaginea devine de nerecunoscut pana la punctul ca nu mai vedeti nimic pe ceea ce era, pana nu de mult, o fotografie de pret. Atunci, nu gasiti ca e lucrul cel mai normal sa puneti acel carton gol la gramada de gunoi ?