Sa purgam englezismele

[Mihnea Dragomir]

Constat o moda a introducerii si cultivarii neobarbarismelor de origine engleza. Moda, care a prins radacini, umbreste dulcea limba romaneasca. Faptul ca tinde sa acopere toata Evropa ma intereseaza mai putin: pe mine ma intereseaza, mai intai, tarisoara mea.

Articole de presa devin de necitit, iar emisiuni de stiri devin de netembelizat pentru batranul meu tata, care, intelectual format in vremuri revolute fiind, nu are cunostinte de engleza. La randul meu, desi ma descurc bine in limba lui Shakespeare, nu ma simt confortabil cand sunt inundat de romgleza zilelor noastre.

Invazia neobarbarismelor nu este noua. Literatura cronicareasca, aia pe care nu o mai citeste nimeni, in afara de elevii haituiti de pretentiile hainilor profi de romana, e invadata de slavisme. La randul lor, latinismele isi fac de cap in literatura Scolii Ardelene. Turcismele cunosc o cariera de o generatie, aceea a Vacarestilor, care incepe a bea cafea din filigean, servita direct in iatacul lor. Urmeaza - parol!- frantuzismele, de care isi bate joc copios clasicul Caragiale. Pentru scurta vreme, romana isi regaseste personalitatea odata cu Profesorul si cu generatia Criterion care l-a urmat. Dar a urmat razboiul si, pentru aceia, inchisoarea. Noua literatura proletcultista a anilor 50 are o parte buna: fiind opera a lui Nea Badita Compresor, cultiva, fara sa isi propuna neaparat, o romana de baza, o limba a poporului muncitor. Cu anii 60, asistam la divortul dintre literatura si vulg. De la onirismul lui Dimov pana la ermetsimul epigonilor lui Ion Barbu, trecand prin alte orientari ale noii literaturi, cel putin poezia devine de nedigerat pentru norod, care ramane, abandonat, la etapa Cosbuc. Poetii au o pornire irepresibila de a scrie pentru ei, pana la inventarea, de Nina Cassian si cei de o faina cu ea, a unei limbi poeticesti. Mujicii se refugiaza cu nasul in presa, cu urechile la radio, sfarsind cu ochii in tembelizor, unde, pentru scurta vreme, slavisme ce tindeau a fi iesit din uz sunt recultivate. Anii "deschiderii" ceausiste au marcat un deceniu in care romana, redevenita prima materie a catalogului, sufera mai degraba de limbaj de lemn decat de barbarisme, cu toate ca anumite frantuzisme sunt reactivate dupa generatia care reactivase slavismele. Am copilarit cu Pif, revista pentru copii a stangii franceze din vremea lui Georges Marché, cand imi cumparam din Gara de Nord "L'Humanité Dimanche". Pana ce, in anii 80, nici macar acestea nu s-au mai gasit. O scurta vreme se mai gasea "Izvestia" si "Pravda", dar ajunsesem, in prag de Lovilutie, sa nu mai vad decat "Scanteia", afara de "Romania Libera", pe care ai mei o cumparau pentru ferpar.

Ei bine, cine ar fi crezut ca limba noastra, aparent fara a mai fi supusa presiunilor vreunui imperiu, va ajunge, de nimeni fortata, sa adopte atatea englizisme ? Sa ne intelegem: nu am nimic contra englezismelor bine integrate in limba. Mie insumi imi e mai usor si mai familiar sa spun "week-end" decat "sfarsit de saptamana". Dar cad, amuzat si trist, pe ganduri cand vad inca din titluri si vad cum se latesc pe cuprinsul articolelor si emisiunilor neobarbarisme care au un echivalent la fel de precis si de scurt in limba mea. Cand vad cum ziare destinate marelui public tiparesc articole care par incomplet traduse din engleza. In asemenea frecvent environement, eu, unul, ma simt brainwashed si nu mai ma pot focusa cu efectivitate pe continut. Dar, poate ca nu am backgroundul necesar pentru asta, ori poate ca sunt oversenzitiv...

[CristianR]

Să le purgăm sau să le asimilăm, atunci când e cazul. Iată cum se face:

Cum devin românești cuvinte englezești (George Pruteanu).

[CristianR]

Tot de la regretatul Pruteanu:

Română sau romgleză?

Recent, în cursul unei emisiuni de televiziune (un tocşou), am spus, la un moment dat, ceva de genul: „...acesta e trendul, asta e tendinţa actuală...”. Moderatorul, Robert Turcescu (desigur, mai mult în glumă, ca o tachinare) a exclamat retoric: „-Cum? dl Pruteanu spune trend?” I-am răspuns, zîmbind, că dl Pruteanu chiar iubeşte limba română şi foloseşte una naturală, „la zi”, nu învechită, nu închistată.
Simt, totuşi, nevoia să mă explic mai pe larg. Cititorii ştiu, poate, că, în calitatea pe care am avut-o timp de 8 ani, între 1996 şi 2004, aceea de senator, m-am „zbătut” intens pentru promulgarea unei legi, care a ieşit în cele din urmă, purtînd numele oficial „Legea 500/2004” şi neoficial, folcloric, „legea Pruteanu”. Adversităţi politice duse la paroxism au făcut ca mulţi inamici (sau oameni care credeau că trebuie să arate că-mi sunt inamici) s-o caricaturizeze cu rea-credinţă, descriindu-mă în postura unui gardian fanatic al „purităţii” limbii.

Imaginea e absolut falsă, cu totul străină şi de realitatea textuală a acelei legi şi de intenţiile şi concepţiile mele. Chiar în emisiunea pe care am evocat-o, în care îl aveam ca interlocutor pe admirabilul Neagu Djuvara, venerabilul istoric şi-a exprimat - fiind vorba de limba română actuală - nemulţumirea că se folosesc unele neologisme „fără rost”, cînd există vechi cuvinte româneşti, şi a exemplificat cu pericol utilizat în loc de primejdie, sau a demola, în loc de a dărîma. Cu tot respectul puternic pe care i-l port, i-am răspuns că acesta e un purism depăşit, desuet, că nu putem da înapoi limba cu 150 de ani şi că e foarte bine că avem mai multe cuvinte, mai multe sinonime pentru (aproximativ) aceeaşi idee. Asta nu face decît să ajute, să faciliteze exprimarea mai precisă, mai nuanţată. Şi am repetat o formulă, pe care am enunţat-o de multe ori, de sugestie biblică: Lăsaţi cuvintele să vină la noi! Cu cît mai multe, cu atît mai bine, pentru limbă şi pentru vorbitorii ei. Orice limbă e un „morman” imens de straturi peste straturi de împrumuturi succesive. Cuvinte „pur” româneşti ar fi doar cele vreo 160 pe care specialiştii le consideră de origine dacă. Restul, pînă pe la cca 200.000, le-am luat de ici sau de colo (începînd cu limba latină, apoi slava, turca, maghiara, germana, franceza, rusa, azi engleza), le-am asimilat şi, în ansamblu, poartă numele de limba română.

Legea de care pomeneam şi care ar trebui să fie operaţională (dar care lege e cu adevărat aplicată, azi, în România - în afară, desigur, de legea junglei?) nu prevede altceva decît ca inscripţiile de interes public (comercial / publicitar / informativ) în limbi străine să fie dublate şi de traducerea (echivalenţa) românească. Cutare reclamă la o maşină e în engleză? Să se adauge şi traducerea românească. Cutare afiş de pe peretele unei primării din Harghita sau Covasna e în ungureşte? Să fie, la fel de mare, ŞI în româneşte! E ceva barbar, e ceva retrograd în asta? Nu cred.

Folosesc, deci, fără ezitare cuvinte ca trend, şic, maus, meci, piţă, penalti, clic, pulovăr, luc, butic, sendviş, hekăr, ofsaid, vizavi, erbeg, biftec pentru că îmi sunt necesare şi pentru că - după o vorbă străveche - cuvintele sunt ca banii: bune sunt cele care circulă. Îl folosesc pe luc (eng. look) pentru că are nuanţe cu totul aparte faţă de aspect sau înfăţişare; spun erbeg, sait, hekăr etc. ca să fiu clar şi scurt, a spune altfel ar fi o complicaţie inutilă şi vană: experienţa şi cultura lingvistică îmi spun că e perdant, e fără şanse, fără sens şi chiar nociv a te opune intrării cuvintelor noi.
Ceea ce pretind, însă, e ca noile cuvinte - repet: binevenite! - să fie scrise româneşte. Nu putem scrie nici franţuzeşte, nici ungureşte, nici englezeşte limba română. Atîta timp cît va exista, limba română trebuie scrisă româneşte. În toate cazurile în care e posibil fără pierderi semnificative, orice cuvînt nou-preluat trebuie integrat sistemului, asimilat, autohtonizat, conform regulilor de scriere şi de pronunţie ale limbii române. În era globalizării, pe care o trăim acum, acest lucru trebuie să se petreacă mult mai prompt, mai rapid, şi un rol serios îl joacă pe de o parte presa, pe de alta, lucrările normative, dicţionarele. Dacă ele încă propun, din inerţie sau timiditate, să scriem, în romgleză, lookul sau site-ul, ele fac un deserviciu limbii române. O limbă nu se îmbogăţeşte cu xenisme, cu cuvinte care rămîn străine. Nu se poate ca zone ample din limba română să fie, grafic, „colonii”.
Îi invit pe cititorii preocupaţi de aceste probleme pe saitul www.pruteanu.ro (nimic comercial!) şi pe Forumul acestuia, unde vor găsi utile aprofundări.

[CristianR]

Pe același subiect:
Anglicisme (1)
Anglicisme (2)

[Florin-Ionut]

Se găsește pe undeva serialul lui Pruteanu ”Doar o vorbă săț-i mai spun”?

[CristianR]

N-am găsit decât o înregistrare video. Însă emisiunile se regăsesc transcrise pe saitul lui, la secțiunea Doar o vorbă săț-i mai spun.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de CristianR

Ceea ce pretind, însă, e ca noile cuvinte - repet: binevenite! - să fie scrise româneşte. Nu putem scrie nici franţuzeşte, nici ungureşte, nici englezeşte limba română. Atîta timp cît va exista, limba română trebuie scrisă româneşte.

Are dreptate "Arheul Pruteanu" (apud G. Liiceanu). Numai ca cine cuteaza a indrazni sa scrie "sait" pentru "site", "hecar" pentru "hecker", "servis" (precum in ceha) pentru "service" etc va fi urgent taxat drept incult de catre sclifosimea care face prim-planul presei, ori chiar a bunei societati. Trebuie un curaj special pentru asta in vremurile noastre fitoase, in care am auzit cu urechile mele, la un tete-a-tete ("tetatet", dom'Pruteanu ?) o colega, literata pe deasupra, spunand "am fost la Edinboroou". Dupa ce am afisat o fata ca un semn de intrebare, m-am dumirit: fusese la Edinburg. Nimic nou. Inainte, ai nostri tineri mergeau la Pari ca sa invete cravatei cum se leaga nodul.

[Mihnea Dragomir]

Ma amuz cum incearca sa integreze franceza englezismele. De exemplu, verbul "to like" devine "liker" pentru chestia aia cand apesi cu mausul un buton care are desenat un police in sus.
Pentru cine nu intelege conceptul, iata noul verb francez conjugat la prezent: Je like, tu likes, il like, nous likons, vous likez, ils likent. Adica "eu apas cu mausul pe buton, tu apesi etc...".

Pe alocuri, observam o asemenea tendinta, deocamdata mai timida, in romana. Ca in cazul verbului "a faxa" ori "a se focusa". Ca si in franceza, verbele nouvorbei intra, de regula, in conjugarea intai, aceea a verbelor regulate. Cand intra in conjugarea a patra se obtin conotatii sagalnice, ca de exemplu cand am spune "faxuieste-mi convocarea" in loc de "faxeaza-mi convocarea".

Un fenomen mult mai interesant din punct de vedere lingvistic este reintegrarea in franceza a unor cuvinte, neaose la origine, apoi iesite din uz, care revin in franceza ca englezisme. Bunaoara, termenul de "vintage". Foarte la moda, desemneaza obiecte asemanatoare celor ale anilor 20, care fac averea anticariatelor pariziene. De exemplu, un telefon din ebonita este un "objet vintage".

[sophia]

Sunt de acord ca ne-am englezit cam mult. Si nu numai noi.
Toti se plang, fie ei nemti sau francezi etc.
Totusi nu vad solutia in a batjocori acum limba engleza.
Eu iubesc limbile straine si doresc sa fie respectate.
Ma deranjeaza cumplit sa scriem cuvinte straine in ortografia noastra.
O mai fac si altii.
De ex. sanvis sau sandvis mi se pare oribil. Aveam noi un termen frumos: tartina. Imi amintesc de o povestire citita in copilarie: "Tartine cu vara si vant." (am gasit acum ca era de Octav Pancu-Iasi. Il (mai) stiti?)
Din cate imi amintesc la scoala un copil nu avea de mancat in pauza decat doua felii de paine goale. Si i-a venit ideea sa le puna una peste alta si sa se delecteze cu ele. Un alt copil l-a intrebat ce mananca, paine goala? El i-a raspuns ca mananca ceva deosebit: tartina cu vara si vant.

Se pot gasi, daca se doreste si gandeste, traduceri frumoase pentru toate.
Am unele probleme la termenii informatici, dar si acolo or fi solutii.

Da, emisunile regretatului Pruteanu imi placeau si mie!

Si va reamintesc ceva: pe vremurile parintilor si bunicilor nostri se intampla la fel, dar cu...frantuzitul.
Era la moda franceza si era de "bon ton" sa se franuzeasca lumea. Parol, mon cher!
Alexandri si Caragiale sa traiasca!

[Copacel]

În prealabil postat de sophia

Am unele probleme la termenii informatici, dar si acolo or fi solutii.

Cum ar fi ?