cu ce ramane elevul dupa ora de religie ?

[sophia]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Libertatea, in sens crestin, nu inseamna neaparat "sa fii tu insuti". Ar fi o defintie confuza, fiindca "tu insuti" este un concept alunecos. Fiecare avem aur si avem zgura in noi, Sophia. "Tu insuti" ce inseamna: aurul din noi, sau zgura din noi ? Dumnezeu nu ne cheama sa fim noi insine, ci ne cheama, dimpotriva, sa ne schimbam. Ne cheama la transformarea in Cristos, care este convertirea. Sa fim fara grija: in aceasta scuturare de zgura la care suntem chemati, vom pastra pe deplin individualitatea noastra, dar ii vom da un sens nobil. Vedem bine cum in Carte scrie ca pescarul de pesti Petru si cu ceilalti 6 pescari devin pescari de oameni. Cum perceptorul de impozite Matei, atent la toate detaliile utile in munca lui de functionar si copoi fiscal de pana atunci, devine evanghelistul cel mai atent la cele mai mici detalii cu privire la Isus. Vedem cum artistul Luca parca zugraveste Faptele Apostolilor. Vedem cum o profesionista a amorului devine purtatoarea de mir care l-a iubit cel mai mult pe Isus. Si asa mai departe. Prin convertire, ramanem aceiasi, dar cu totul altfel orientati. Convertirea, pe latineste, inseamna rasucirea pe romaneste. Nu sa nu mai fim noi insine, ci sa fim tot noi, dar privind si mergand intr-o cu totul alta directie decat pana acum.

Cu fratietate in Domnul,
M.D.

Mihnea, "tu insuti" inseamna pur si simplu "tu insuti", asa cum te-a facut Dumnezeu, cu bune si cu rele.
De exemplu femeia este vazuta intr-un fel in credinta.
Eu, sau Yasmina, sau sotia ta, sau oricare alta femeie este vazuta in credinta nu asa cum este ea, ci cum este modelul scris in Biblie - Eva.
Chit ca nu sutem de fapt asa. Fiecare din noi femeile este altfel.
Si totusi in credinta, la biserica noi trebuie sa nu mai fim noi, ci altcineva - femeia pacatoasa.
Indiferent de ceea ce facem in lume si cum suntem - noi suntem in credinta altcineva, adica Eva. Nu avem voie aia, aia, aia.

Alt exemplu - in realitate, acasa si peste tot suntem oameni buni, care ne iubim sotia/sotul, copiii etc., ii respectam. Suntem familii. Am primit taina cununiei.
In biserica trebuie sa lasam asta la o parte. Fiecare trebuie sa stea separat, sa fie straini. Alt barbat, alta femeie.
Dau acest exemplu pentru ca pentru mine este o experienta foarte recenta si din care inca nu mi-am revenit.
La noi in biserica, de o vreme (ca n-a fost asa intotdeauna), femeile stau intr-o parte si barbatii in alta. Cand este mai goala. Cand este plina se sta cum se poate.
Si ma stradui sa respect si eu regula. Dar pentru asta trebuie sa-l gonesc pe sotul meu, care ar sta langa mine si eu as sta cu el.
Deci eu dintr-o data nu mai trebuie sa fiu eu. Trebuie sa uit acolo si instantaneu, de iubire, de casatorie, de tot ceea ce sunt eu in viata, ca sa respect o regula.
Nu-mi este usor.
La fel si cu postul.
Sunt reguli. Le respecti. Dar nu mai esti tu.
Ne schimbam.
Vad femei care vin la biserica si se schimba imediat - pun basmaua, pleca privirea, vorbesc altfel, se poarta altfel.

Suntem nevoiti sa fim altfel, sa ne schimbam. La serviciu suntem intr-un fel, la biserica altfel, acasa altfel.